ANDREI URSU: „Securitatea a făcut scut în jurul torționarilor tatălui meu“

Andreea Pora | 29.10.2019

Interviu cu ANDREI URSU, fiul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu

Pe aceeași temă

Domnule Andrei Ursu, care credeți că sunt motivele care au dus la achitarea inculpaților în dosarul tatălui dvs.?

Nu am niciun dubiu că sunt motive legate de influența pe care o mai are Securitatea în societatea românească, în justiție. E foarte trist și un fapt grav care s-a manifestat în procesul torționarilor tatălui meu, însă dosarul este foarte solid. Există atât de multe probe încât oricine care se uită își dă seama că acești torționari nu aveau cum să nu fie condamnați. Sunt zeci de mărturii care spun că au comis aceste fapte. Sunt martori care spun că l-au văzut pe tatăl meu fiind dus la anchetă, la cei doi ofițeri de Securitate, Pârvulescu și Hodiș, care lucrau împreună, ei singuri au admis că au lucrat împreună pe acest caz. Nu au fost alți ofițeri de Securitate care s-au ocupat de tatăl meu, asta rezultă din toate documentele Securității, din arhiva de la CNSAS. Aceiași martori spun că era adus de acolo bătut, se ținea cu mâinile de burtă, se văita de dureri, la un moment dat a ajuns să fie adus cu pătura, că nu mai putea să umble. Alți martori au văzut semnătura lui Pârvulescu, pe hotărârile de scoatere în anchetă, în aceleași situații în care tatăl meu era adus înapoi bătut. Foarte mulți martori documentează motivele anchetei, care era una strict politică. Ei spun că era întrebat despre prietenii lui, cu care a încercat să facă o mică celulă de rezistență întelectuală contra cultului personalității lui Ceaușescu. Era întrebat cum a trimis scrisorile la Europa Liberă în care îl acuza pe Ceaușescu de omor, de crimă pentru faptul că a sistat lucrările de consolidare a blocurilor avariate de cutremur. În cadrul acestei cercetări judecătorești, care s-a desfășurat în fața judecătoarei, am realizat datorită mărturiilor și documentelor de la CNSAS, pe care le-am depus în instanță ca probă de înscrisuri, că încercau să îl convingă să retracteze acele scrisori. Era întrebat ce bani a primit pentru acele scrisori. Insistent. Or, exact aceleași întrebări tot cei doi torționari le puseseră în cadrul anchetei, în stare de libertate. Tatăl meu fusese anchetat de aceiași anchetatori, Pârvulescu și Hodiș, în stare de libertate, timp de mai bine 6 luni, înainte să fie arestat. În timpul acelei anchete, tatăl meu a refuzat – și asta rezultă clar din dosarul de urmărire penală în care apar declarațiile lui date în fața celor doi anchetatori - să divulge numele prietenilor, canalele prin care a scos acele scrisori, dar, mai important, nu și-a retractat acuzațiile pe care le adusese lui Ceaușescu, prin acele scrisori. Din contră, încerca să îi convingă pe torționari de justețea acelor scrisori. Le spunea: „conștiinta m-a făcut să scriu la Europa Liberă“. Tatăl meu era, pe lângă poet și om de cultură, la bază inginer și fusese desemnat ca șef de proiect la blocul Patria din București, la consolidare după cutremurul din ’77. El a putut constata direct ordinul dement al lui Ceaușescu de a opri lucrările. Într-o ședință, în 4 iulie, cu șefii de proiecte, cu toți factorii de răspundere din construcții, le-a dat ordin să înceteze lucrările până pe 23 august. Au rămas mii de clădiri în București care au un risc ridicat de prăbușire în cazul unui nou cutremur, inclusiv blocul Patria.

Tot din dosarele de la CNSAS am aflat că îl luaseră în vizor încă din ’77, după cutremur și după ședința cu Ceaușescu. Aveau informatori care lucrau în ins­tituție și erau plătiți și de instituția respectivă și de Securitate. Acești informatori au dat rapoarte prin care Securitatea a aflat că Gheorghe Ursu, inginerul de la Patria, refuză să semneze planul de oprire a consolidărilor și a declarat că vrea să îl consolideze și dacă plătește din banii lui încă cel puțin doi stâlpi de rezistență.

În anchetă le spunea exact asta, eu am făcut acele scrisori fiindcă așa mi-a dictat conștiința, fiindcă conducerea superioară de partid și de stat i-a împiedicat să termine consolidările și există riscul de pierdere a mii de vieți omenești. Asta repeta la fiecare interogatoriu, din ianuarie până în aprilie ’85. Încerca practic să îi convingă chiar pe anchetatori că fusese o decizie – nu spunea că era criminală, dar spunea că era greșită - și ei insistau în continuare să îl facă să spună că a primit bani, practic, să retracteze. Ei încercau să îl facă să spună că era un instrument al agenturilor externe și ostile, din Vest. Asta era cheia anchetei, care ar fi fost o lovitură pentru Ceaușescu, pentru Securitate – uite, domnule secretar general, avem aici un caz în care dovedim că Europa Liberă plătește contributorii, cei care scriu scrisori la postul de radio pentru a denigra realitățile și politica din România. Era o lovitură dublă: el se autodemasca ca o unealtă a agenturilor și era demascat și postul de radio. El chiar are fragmente în jurnal în care spunea, da, eram de părere că Europa Liberă trebuie să țină trează ura românilor, deci considera că misiunea Europei Libere era extrem de importantă în acele perioade îngrozitoare de marasm moral în care eram cufundați de cultul personalității lui Ceaușescu. Revin acum la această decizie. Toate datele și documentele sunt în dosar, cum spuneam. Judecătoarea le-a cunoscut, nu știu dacă le-a citit, dar martorii au vorbit în fața ei, au dat aceste mărturii în sala de judecată.

Spuneți că, după părerea dumneavoastră, achitarea este rezultatul influenței pe care încă o mai are Securitatea. Totuși, această judecătoare este o persoană relativ tânără, deci cum se poate manifesta această influență de care vorbiți dumneavoastră?

Da, o întrebare foarte justificată. La 30 de ani, există oameni tineri, de altă generație, despre care n-ar trebui să avem suspiciuni că ar fi fost securiști, nu aveau cum. Dar nu cred că este vorba despre asta. Influența, din nefericire, din ce văd, se manifestă în moduri, dacă nu directe, în orice caz subliminale. În sala de judecată au fost chemați de inculpați cam 20 de foști securiști să depună mărturie pentru probitatea celor doi torționari. Deci se ajută între ei. Nu e de mirare. Însă acești oameni nu sunt niște relicve, sunt foști ofițeri de Securitate care au ajuns colonei și generali în SRI, care au scris cărți, care au dat interviuri la televiziune, care au scris articole în ziare din zilele de azi, ei au încă o anumită căutare la anumite posturi de televiziune. E vorba de Aurel Rogojan, fost șef de cabinet al lui Iulian Vlad, care a scris cărți de omagiere a lui Iulian Vlad, fostul șef al Securității. De Vasile Mălureanu, un fost ofițer în Direcția de Informații Interne, care îi urmărea pe scriitori, Andrei Pleșu, Doina Cornea, pe Nina Cassian. Numele acestor scriitori sunt în marele dosar Artă - Cultură de 55 de volume, pe care acest Mălureanu a încercat să îl distrugă în decembrie ’89. Avem și în acest sens probe de la CNSAS. Ei bine, acest Mălureanu a ajuns general SRI până de curând și a scris cărți în apărarea ordinii constituționale, de apologie a Securității și de albire a Securității. A mai fost chemat ca martor Filip Teodorescu, practic un criminal la Timișoara. Există dovezi clare că a făcut parte din aparatul represiv de la Timișoara, din echipa operativă care a fost trimisă de la București. Era ofițer de contrainformații, Direcția a 3-a, și care a fost scăpat, chiar atunci, în ’90, deși erau zeci de probe că omul ăsta a participat la represiune. Securitatea a tras la Timișoara din greu. Au fost găsite și documentate probe din care rezultă că sute de securiști au tras la Timișoara. E drept, au tras într-un mod conspirat, într-un mod ascuns, printre dispozitivele de tragere ale armatei. A fost nevoie de securiști în dispozitive care să tragă primii. Ei au fost coordonați, printre alții, de Filip Teodorescu. Ei încercau să scoată armata în față. Asta a fost o strategie a lui Ceaușescu.

În afară de aceștia cine a mai fost adus ca martor în proces de partea celor doi torționari?

Au mai fost chemați Olaru Alexandru, care scria manuale, cărți, articole, în anii ’80, despre cum trebuie făcută o anchetă penală la Securitate în așa fel încât să nu iasă Securitatea în față. Era un concept al lui Ceaușescu de deghizare a represiunii sub acoperirea miliției. Să li se facă de preferință, și cu prioritate dizidenților, opozanților regimului Ceaușescu, să li se facă dosare de drept comun. Și acest Olaru chiar explica cum trebuie lucrat - să li se găsească valută, să fie dați afară din serviciu pentru a fi luați pentru legea contra parazitismului sau orice altfel de înșelăciuni sau acte de corupție, care erau, în general, de cele mai multe ori inventate, înscenate de Securitate, mai ales acolo unde era un caz politic. O acuzare de propagandă împotriva orânduirii socialiste, art. 166, ar fi fost în detrimentul regimului. Ceaușescu nu voia să aibă disidenți. El voia să fie acceptat și de Vest.

Domnule Andrei Ursu, credeți totuși că prezența acestor foști ofițeri de Securitate, foști SRI‑ști este de natură, în ziua de astăzi, la 30 de ani de la Revoluție, să mai intimideze, să mai influențeze justiția?

Nu-mi explic altfel această decizie. Probele erau atât de clare, încadrarea juridică atât de clară, de crime împotriva umanității. Există un precedent în justiția română, s-au făcut, în sfârșit, procese și condamnări pentru crime împotriva umanității, respectiv pentru infracțiuni contra păcii și omenirii, care era un alt nume al aceluiași tip de infracțiuni, imprescriptibile, condamnate de legea internațională, începând de la Tribunalul de la Nürenberg. Crimele împotriva omenirii includ tratamentele neomenoase, tortura și este clar că tatăl meu s-a situat în această categorie de oameni căzuți sub puterea adversarului politic. Este buimăcitor ca judecătoarea să nu vadă aceste fapte și să nu vadă că se încadrează în această normă legală. Nu a vrut să îi condamne.

Vedem că, în sfârșit, dintre puținii torționari care au ajuns în fața justiției - și aici mă refer la șefi de închisoare, la Ficior și Vișinescu - au fost condamnați, numai că ei erau torționarii anilor ’50-’60. Ce semnal credeți că se dă torționarilor din ultimii ani înainte de revoluție? Pot aceștia să doarmă liniștiți de acum înainte?

Aici este cheia. Este, de fapt, îngrozitor, tragic. Acești torționari și anchetatori violenți au distrus mulți oameni – dosarele de la CNSAS arată că au fost mii de opozanți, care au fost, de fapt, bătuți, închiși pentru infracțiuni de drept comun și despre care nu s-a știut până acum. Există dosarul de la Brașov, în care cel puțin o sută de ofițeri de Securitate au fost implicați în anchetarea violentă a muncitorilor de la Brașov, cărora li s-au făcut, de asemenea, dosare de drept comun. Securitatea a încercat astfel să se ascundă sub acoperirea Miliției. Există dosarele de la Revoluție, care este, până la urmă, cea mai mare crimă a Securității, în care sunt peste 1.000 de victime și în care Securitatea a avut rolul principal, covârșitor în toate crimele de la Revoluție și înainte, și după 22 decembrie.

După cum știți probabil, am scris și un studiu. Acum lucrez la o carte despre acest subiect cu colegii mei, cercetători americani, și cu Mădălin Hodor, în care am scos la iveală probele care există în dosarele de anchetă, că securiștii au tras, și înainte de 22 decembrie, și după. Aceste dosare și probele despre implicarea securiștilor există și, în momentul în care cei doi torționari din cazul tatălui meu ar fi fost condamnați, ar fi creat un nou precedent. De data asta precedentul e diferit de cazul Vișinescu și Ficior, din cauză că acești doi torționari ar fi fost primii securiști condamnați pentru crime împotriva umanității. Ficior și Vișinescu nu erau membri ai Direcției Securității Statului. Erau angajați ai MAI, erau milițieni detașați la acele penitenciare, dar bineînțeles că lucrau sub Direcția Securității. Securitatea ținea sub vizorul ei activitatea din penitenciarele politice. Și în cazul tatălui meu, Securitatea a încercat să lucreze sub acoperirea Miliției și s-a văzut că au fost condamnați până la urmă, acum mai bine de 15 ani, în 2003, doi milițieni, pentru că au participat la uciderea tatălui meu în închisoare.

Deci acești torționari, cum sunt Hodiș și Pîrvulescu, mai au încă putere din cauză că toți ceilalți s-au raliat în jurul lor. Pe de o parte, este această obsesie a generalilor de Securitate și de SRI, Mălureanu, Rogojan, Filipescu, Troncotă, Cotoman a fost și el chemat. Gheorghe Cotoman, fost șef al Direcției de Cercetări Penale, de fapt, fost șef al formațiunii J a SRI, care era formată aproape în cvasi-totalitate din foști anchetatori din Direcția a 6-a de Cercetări Penale a Securității. Deci majoritatea colegilor acestor doi torționari au rămas în SRI și erau conduși de Gheorghe Cotoman, care a scris cărți, tot așa, de disculpare a Securității, de dezinformare. Un lucru foarte important, chiar unul dintre inculpați, Hodiș Vasile, a fost membru al acestei formațiuni J a SRI, a cărei deviză era pentru asigurarea legalității, și care a rămas în SRI până în 1999. Cu chiu, cu vai a fost dat afară sau, în fine, i s-a sugerat să își dea demisia după ce presa a aflat că încă lucra la SRI un anchetator al tatălui meu, care era deja un caz cunoscut. Hodiș era încă ținut la SRI și am făcut plângere la Costin Georgescu, care era atunci șeful SRI și care îi păstrase pe toți. De fapt, în toți anii ăia, n-a făcut nicio epurare.

Ar fi fost deci primii securiști care ar fi fost condamnați pentru crime împotriva umanității?

Practic, în România, nu s-a aplicat până acum niciodată, până la Vișinescu și Ficior, legislația crimelor împotriva umanității. Securiștii au mers pe prescriere, fiindcă au presupus cel mult că vor fi acuzați de abuz în serviciu, care a fost nu numai prescris, dar și amnistiat de Ceaușescu, pe Legea 11 din 1988, din cauză că prevedea pedepse de 3-5 ani. Aplicarea acelei amnistii a lui Ceaușescu în anii aceștia pentru crime de sistem a fost o rușine monumentală pentru justiția română. Să ne imaginăm că Hitler ar fi dat înainte de sfârșitul războiului o aministie pentru toți generalii lui pentru crimele de război și atunci comunitatea internațională nu ar mai fi avut ce să facă și trebuia să îi scape pe toți criminalii de război fiindcă le-a dat Hitler amnistie. Cam așa s-a întâmplat și la noi cu crimele de sistem. Acel Decret 11 din ’88 a fost luat în brațe de justiția română. De pildă, s-a aplicat în cazul lui Tudor Stănică și Mihail Creangă, cei doi milițieni care au favorizat și au participat la torturarea și uciderea tatălui meu, la ordinul Securității, mână în mână cu torționarii securiști. Cei doi milițieni au fost condamnați la 20 de ani, de fapt la 25 de ani, inițial, pentru omor deosebit de grav. La Înalta Curte au mai scăzut puțin și acea pedeapsă le-a fost înjumătățită, datorită decretului lui Ceaușescu. Creangă nu a făcut decât 5 ani, iar Stănică nu a făcut nici măcar un an fiindcă și-a luat certificate medicale foarte suspecte. Practic, de 15 ani el își execută pedeapsa acasă, folosind anual suspendarea pedepsei pe motive medicale. Revenind la semnificația inculpării și a condamnării celor doi, Pârvulescu și Hodiș au fost primii securiști care au fost acuzați și ar fi fost condamnați pentru crime împotriva umanității, această acuzație de care Securitatea a încercat să scape în toți acești ani. Eu zic tot așa, prin influența pe care o au în justiția română. Magistrații militari au fost în timpul dictaturii lui Ceaușescu lacheii Securității. Acolo unde Securitatea făcea dosare politice, procuratura militară își dădea ștampila.

Zilele trecute, actualul procuror general interimar Bogdan Licu a infirmat niște decizii de declasare în dosarul Revoluției. Cum vedeți acest lucru? Există riscul să se reia urmărirea penală de la capăt și mai durează încă 10 de ani?

Acel rechizitoriu prin care dosarul Revoluției a fost trimis în instanță este o rușine pentru justiția română. Scuze, trebuie să o spun, este o făcătură care încearcă să consfințească în justiția română impunitatea Securității. Exact ce a încercat să facă Securitatea de 30 de ani urma să se întâmple prin acest rechizitoriu. Să fie absolviți de orice pedeapsă, din cauză că rechizitoriul acreditează în continuare teza Securității, mistificarea că ar fi depus armele pe 22 decembrie. Să ne înțelegem foarte clar. Există probe că Securitatea a tras masiv la Timișoara înainte de 22. Nu a fost trimis în instanță pentru acele crime decât un singur securist, Traian Sima, șeful Securității județului Timiș. Toți ceilalți de care vorbeam adineaori - Filip Teodorescu, dar și sute de alți securiști care au tras, ale căror arme au fost identificate, se știe deci cine a tras - au fost făcuți scăpați. Au fost scăpați de Parchetele militare, de justiția militară. Este și aici o rușine că în continuare trebuie să lucrăm cu Parchete militare pentru securiști, de parcă ei au fost cu adevărat militari. Aveau arme, dar era o instituție de represiune a societății interne, nu aveau atribuțiuni cu adevărat militare, cum ar fi fost armata. Am rămas tributari Codului Penal comunist, în care securiștii nu pot fi anchetați, nu pot fi judecați de către instanțe civile. Revenind la crimele Securității. Până în 22 sunt probe zdrobitoare că au tras, au fost foarte puțini anchetați și la majoritatea li s-a dat NUP sau clasarea cauzelor. Acele dosare trebuie deschise. Or, în clipa asta, prin rechizitoriul care a fost trimis în aprilie de Parchetul Militar s-au închis din nou toate acele dosare. Motivul: că există autoritatea de lucru judecat. Or, nu există autoritatea de lucru judecat. Faptul că au fost condamnați Stănculescu și Chițac sau Coman sau Vlad la 4 ani de pușcărie nu-i absolvă pe cei care au tras, pe cei care au dat ordine, pe Radu Dinu, pe Filip Teodorescu, pe zeci de alți securiști din ierarhia Securității de la Timișoara, până la cei care au tras, membri USLA, Direcția a 5-a, toți cei care au folosit armele de foc. Crimele împotriva umanității se aplică până la cei care au tras, până la executanți. Așa s-a întâmplat și la Nürenberg. De aproape 80 de ani încoace, încă mai sunt aduși în fața instanței executanți ai ordinelor lui Hitler, paznici de lagăre, membrii trupelor SS, din cauză că sunt considerați că au făcut infracțiuni contra omenirii. Nu există în legea internațională și românească vreo restricție, că dacă erai doar un sergent sau un uslaș oarecare nu poți fi tras la răspundere, fiindcă ai îndeplinit un ordin. Tocmai aici este cheia. Aceste crime sunt crime de sistem. Ideea legislației internaționale este să fie trași la răspundere oamenii din sistem care aplică ordine criminale în timpul unei dictaturi. Și de aia și sunt imprescriptibile, pentru că s-a înțeles un lucru: în timpul unei dictaturi, executanții nu pot fi trași la răspundere, pentru că ei îndeplinesc ordine. Așa cum au îndeplinit ordine torționarii tatălui meu. Și ei în instanță au spus: am îndeplinit ordinul. Torturarea unui om căzut sub puterea ta nu se poate absolvi și nu se poate scuza că a fost făcută la ordin, din cauză că în felul ăsta favorizăm oricând în viitor să se întâmple din nou. Asta e, până la urmă, misiunea justiției, să nu se mai repete. De asta, comunitatea internațională trebuie să prevadă, să se protejeze de dictaturile viitoare, să le dea de gândit executanților din viitor, că nu vor scăpa de pedeapsă. //

Interviu realizat de ANDREEA PORA

Pârvulescu și Hodiș ar fi fost primii securiști care puteau să fie condamnați pentru crime împotriva umanității, această acuzație de care Securitatea a încercat să scape 30 de ani. Ficior și Vișinescu erau milițieni, nu securiști.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22