Pe aceeași temă
UPDATE: Premierul Pavel Filip a recunoscut duminică seara, în cadrul unui interviu acordat unei televiziuni locale, că subiectul principal al întâlnirii de marți cu omologul român, Dacian Cioloș, este deblocarea împrumutului statului român pentru Republica Moldova, scrie Unimedia.
Noul premier a confirmat că, în situația actuală, prioritar pentru Guvern este suportul financiar din partea organismelor internaționale și a vecinilor.
Potrivit lui Filip, pe agendă va fi și interconexiunea energetică dintre cele două maluri ale Prutului, dar și acțiunile celor două Guverne pe marginea demersului european al Republicii Moldova.
Vizita a fost convenită de cele două părți în cadrul unei convorbiri telefonice, potrivit unui comunicat al Guvernului de la Chișinău.
Cei doi premieri vor discuta chestiunile actuale de pe agenda relaţiilor bilaterale moldo-române, precum şi despre acțiunile ce urmează a fi întreprinse de către cele două guverne în vederea impulsionării procesului de implementare a iniţiativelor şi proiectelor convenite între Chişinău şi Bucureşti.
Pavel Filip va mai discuta cu Dacian Cioloș despre agenda de reforme stabilită în Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, scrie presa din Moldova, care citează comunicatul guvernului de la Chișinău.
Vizita are rolul de a confirma intenția noului guvern de la Chișinău de a respecta parcursul european și este posibil ca Pavel Filip să ceara deblocarea împrumutului de 150 de milioane de euro pe care Parlamentul României l-a aprobat pentru Moldova.
Președintele Klaus Iohannis a refuzat promulgarea acestei legi după ce guvernul lui Valeriu Streleț a căzut printr-o moțiune de cenzură.
Potrivit memorandumului aprobat de partea romana, Executivul de la Chisinau are posibilitatea unui imprumut rambursabil de 150 de milioane de euro pe cinci ani, cu tragerea banilor in trei transe: 60 de milioane de euro in 2015, 50 de milioane in 2016 si 40 de milioane in 2017.
***
Guvernul Filip a fost învestit miercuri cu votul a 57 de deputaţi în Parlament.
Opoziţia a organizat ample manifestaţii la Parlament, protestând împotriva acestei decizii şi cerând organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Proteste care au această revendicare au loc în fiecare zi, organizate de formațiunile lui Igor Dondon și Renato Usatîi (ambele, proruse) și de Platforma civică Demnitate și Adevăr.
Noul cabinet a depus jurământul în aceeași noapte, în secret, la reședința președintelui Nicolae Timofti, după o diversiune a președinției care a anunțat că ceremonia va avea loc joi.
Acest lucru i-a înfuriat și mai mult pe demonstranții din stradă, care contestă modalitatea în care s-a făcut numirea, procedurile și votul fulger dat în Parlament.