Pe aceeași temă
Premierul Ludovic Orban a venit, miercuri, din nou în Parlament pentru a-și asuma răspunderea, pentru a șaptea oară de la învestirea Guvernului PNL, pe legea privind alegerea primarilor în două tururi.
PSD va avea, apoi, trei zile la dispoziție pentru a depune moțiunea de cenzură pe care a anunțat-o alături de UDMR.
UPDATE - Premierul Ludovic Orban prezintă proiectul privind alegerea primarilor în două tururi pe care Guvernul își asumă răspunderea:
Am luat această decizie pentru a permite cetățenilor să își aleagă primarii printr-un sistem care să confere legitimitate celor aleși - 50 la sută plus 1 dintre alegătorii care își exprimă dreptul de vot
În 2008 s-a schimbat sistemul de alegere, introducându-se sistemul prin majoritate relativă - e ales primar cel care obține cel mai mare număr de voturi, fără oblifgația de 50 la sută plus 1 din cei care se prezintă la vot
Acest mecanism nu conferă un drept deplin cetățenilor dintr-o comunitate locală de a alege un primar care într-adevăr să aibă legitimitate
Acest sistem de vot restrânge dreptul cetățenilor nemulțumiți de a schimba un primar care nu și-a făcut treaba
În 2016 s-au ales primari candidați care nu au avut nici măcar 30% din voturi. Aproape 50 de candidați au fost aleși astfel. Dacă ținem cont și de prezența la vor, sunt situații în care un primar a fost ales de 10% din numărul locuitorilor
Peste 600 din primarii aleși în 2016 au fost aleși cu mai puțin de 50% din voturi
Am văzut că PSD depune moțiune de cenzură. Sincer, nu înțeleg motivele. Poate vă e frică că primarii PSD, în care ați pompat toate resursele de la bugetul de stat, toate vacile de muls, nu mai sunt în stare să obțină un mandat
Puteți să băgați 10 moțiuni de cenzură, nu puteți schimba opinia românilor care vor să își aleagă primari cu adevărat reprezentativi
Față de proiectul inițial, am aprobat 4 amendamente - reducerea numărului de semnături pentru candidații independenți, reprezentarea partidelor parlamentare în birouri electorale, reducerea de la 90 la 60 de zile a condiției la vot pentru cei cu viză de flotant și un amendament privind durata staționarării în zona unei secții de votare
A fost întrerup de vociferările unor parlamentari: Resdpectarea unor principii fundamentale ale democrației arată cu adevărat respectul pentru cetățeni. Forma de respct e că punem ope masă mandatul Guvernului, pe care nu l-am obținut de la parlamentarii PSD, ci de la parlamentarii care au avut înțelepciunea să trimită acasă un guvern care nu avea nicio treabă cu democrația
Primarii PSD, promotorii sărăciei și ai subdezvoltării
Și în 2 tururi tot o să vă "bătem" în alegeri pentru că românii s-au săturat de demagogie
Guvernul a aprobat marți, cu amendamente, forma finală a proiectului de lege pe care Cabinetul Orban îşi angajează răspunderea în Parlament și care vizează modificarea şi completarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, şi modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
Potrivit Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului, a fost votată. Dacă Executivul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat.
PSD și UDMR au anunțat că vor depune moțiune de cenzură, iar liderul PSD, Marcel Ciolacu, se declara convins că aceasta va trece, deşi, matematic, cele două partide nu au numărul necesar de voturi. USR, ALDE, Pro România şi PMP nu susţin moţiunea.
Principalele modificări aduse proiectului de lege:
Perioada pentru care este permis votul celor cu vize de flotant s-a majorat la 60 de zile. Amendamentul a fost adus de PNL. În forma inițială a proiectului, era prevăzută o perioadă de 90 de zile: "Persoanele care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reședința sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară”. În forma actuală a legii, termenul este de 45 de zile.
Numărul de semnături pentru depunerea candidaturilor a fost redus de la 1% la 0,5% din lista electorală din localitatea respectivă. Amendamentul a fost depus de USR, după ce, la fel ca în cazul interdicției pentru cei cu viză de flotant, au existat solicitări ale mai multor organizaţii civice.
Un alt amendament adoptat este cel privind reprezentarea minorităţilor naţionale din Parlament şi a formaţiunilor politice din Parlament în structurile Birourilor Electorale, astfel încât „să fie permisă această reprezentare pentru minorităţile naţionale şi pentru formaţiunile politice care au 7 senatori sau 10 deputaţi".
Un alt amendament adoptat vizează modul de acreditare a observatorilor la secţiile de votare, „astfel încât această activitate să fie facilitată faţă de normele aflate în vigoare, care îngreunează, pe de-o parte, acreditarea observatorilor independenţi şi, în acelaşi timp, permite prezenţa în proximitatea secţiilor de votare a unor reprezentanţi politici şi care nu au ce căuta în zona respectivă".