Pentru că s-ar simţi inhibat de DNA, Tăriceanu îi acuză pe Iohannis că încalcă Constituţia

E.b. | 22.10.2016

Călin Popescu Tăriceanu, copreşedintele ALDE, i-a transmis, sâmbătă, preşedintelui Klaus Iohannis, că prin declaraţiile privind desemnarea premierului, după alegerile parlamentare, ”s-a angajat pe un drum foarte periculos şi că prin încălcarea repetată a Constituţiei îşi asumă o mare responsabilitate personală”.

Pe aceeași temă

 

 

Călin Popescu Tăriceanu precizează într-un comunicat de presă că, pe 23 septembrie i-a solicitat public preşedintelui Iohannis "să se angajeze formal că va respecta voinţa cetăţenilor fără precondiţii şi limitări şi fără utilizarea instituţiilor statului în vederea alterării procesului democratic”, conform News.ro.

 

”La o lună de zile distanţă, perioadă în care s-a angajat făţiş şi fără rezerve în poziţia de lider şi coordonator al campaniei electorale a PNL şi USR, Preşedintele Iohannis a confirmat de la Bruxelles temerile pe care le-am exprimat public în mod repetat şi anume, că nu va respecta votul românilor din 11 decembrie, adică, va pune democraţia între paranteze. În temeiul articolului 85 din Constituţie, ”Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru....Desemnarea candidatului nu este un act arbitrar al Preşedintelui, ci trebuie să se bazeze pe votul exprimat de alegători. În vederea desemnării candidatului la funcţia de prim ministru, Preşedintele invită partidele la consultări. Cu acest prilej, Preşedintele primeşte propunerea de candidat de premier din partea partidului care a obţinut majoritatea absolută în Parlament sau din partea coaliţiei majoritare constituită de partide înaintea consultărilor”, menţionează Tăriceanu.

Copreşedintele ALDE afirmă că ”preşedintele nu are atributul constituţional să negocieze formarea unei majorităţi, aşa cum a declarat, şi că acest drept aparţine exclusiv partidelor cu reprezentare parlamentară”. 

 

”Deloc surprinzător după multiplele încălcări ale Constituţiei din ultima vreme, Preşedintele Iohannis a declarat că după alegeri, în loc de consultări, va negocia majoritatea pe care şi-o doreşte: «vom negocia, vom discuta şi vom vedea cine are o majoritate». Nu este un secret pentru nimeni că aşa-zisele negocieri anunţate de Preşedintele Iohannis, în realitate impunerea voinţei prezidenţiale, trebuie să ajungă la concluzia anunţată explicit în mod repetat: Dacian Cioloş, viitor premier”, mai arată Tăriceanu în comunicatul de presă. 

 

Potrivit acestuia, ”pregătirea psihologică a viitoarelor negocieri pentru desemnarea Primului Ministru, adică, inhibarea adversarilor planurilor Preşedintelui prin acţiuni de intimidare materializate în dosare penale mai puţin sau deloc justificate, o face DNA de ceva vreme”, iar ”cei care nu acceptă majoritatea şi premierul preferate de Preşedintele Iohannis, le rămân opţiuni greu de acceptat: hărţuirea prin tribunale, arestul preventiv, ruinarea imaginii şi a carierei politice şi, posibil, pierderea temporară a libertăţii”.

 

”Ca să nu-şi facă nimeni iluzii că ar putea să renunţe la planul său arbitrar cu ocazia aşa-ziselor negocieri sau că ar putea să ţină cont de Programele partidelor votate de electorat şi pe care le-a etichetat drept ”sensibilităţi”, Preşedintele Iohannis a mai spus: ”Eu nu-mi doresc o situaţie în care, după alegeri, apar tot felul de sensibilităţi ca să nu reuşim să formăm un Guvern”. Pe de altă parte, Constituţia prevede că formarea guvernului este atribuţia partidelor şi a Parlamentului, dar folosirea pluralului ”formăm” de către Preşedinte ne arată că domnia sa nu va ezita să se implice, să-şi depăşească atribuţiile sale constituţionale”, mai menţionează Tăriceanu. 

 

Călin Popescu Tăriceanu îi tramsmite un avertisment preşedintelui Klaus Iohannis.

 

”Cu tot respectul pe care-l datorez funcţiei pe care o ocupă, îi atrag atenţia public Preşedintelui Iohannis, că s-a angajat pe un drum foarte periculos şi că prin încălcarea repetată a Constituţiei îşi asumă o mare responsabilitate personală”, spune Tăriceanu. 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22