Pe aceeași temă
Protecția consumatorului, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Timiș (AJPIS), Direcția de Sănătate Publică (DSP), Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș (ISU), Direcția Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) s-au încolonat în 10 iulie la ordinul prefectului de Timiș și au descins la Centrul de găzduire temporară a persoanelor adulte fără adăpost Timișoara din str. Martir Gogu Opre 24.
„Au năvălit vreo 20 de inspectori, unii cu ton agresiv, după trei ani. Ultimul control l-am avut în 2020, fără probleme”, ne-a declarat Petru Ilieșu, fondatorul centrului și președintele Fundației Timișoara '89.
Ce au găsit, pentru a aplica multiple amenzi: chedere de la frigidere necurățate, un hol neigienizat, cratițe „cu smalțul sărit”, câteva alimente expirate aparținând rezidenților, saltele uzate, tencuială crăpată. Din 17 camere, două n-au fost în regulă. După demonstrația de forță, cu televiziuni și presă, alaiul de inspectori s-a „retras lăsând în urmă documente constatatoare ilizibile".
Prefectul Mihai Ritivoiu, „un pesedist de școală nouă”, deviza sa de pe pagina de Facebook, s-a grăbit să declare public că neregulile „grave” găsite justifică închiderea centrului, având drept consecință aruncarea în drum a celor 45 de rezidenți, proveniți dintre alcoolicii rămași fără case, persoane cu probleme psihice pe care spitalele nu i-au mai putut ține, oameni cu retard, evacuați, oameni ai străzii. Ei sunt pentru guvern „oameni invizibili”.
Din cele 16 centre vizate de control în aceeași zi, unde s-au dat amenzi de 137.000 lei, doar acesta a fost prezentat cu detalii, poze și filmări, ca fiind un caz teribil. La solicitarea de a ne fi oferite informații și despre alte cazuri, prefectul a răspuns: „La finalul controlului vom prezenta un raport. Alte informații puteți obține printr-o cerere pe Legea 544, după prezentarea raportului”. În Timiș vor fi controlate 112 centre, dacă nu se dă „de sus” ordin de încetare a balului mascat.
Cu două tăișuri
Seria de controale ordonată politic, menită să implice multă lume și să creeze confuzie, iar pe de altă parte să arate că se iau măsuri, comportă și riscuri. Dacă se găsesc în județe multe cazuri de centre și aziluri mizerabile, prefecții și numeroșii șefi puși politic din deconcentrate riscă să zboare din funcție.
Ritivoiu a ales calea facilă. A tăbărât pe centrul rezidențial subvenționat de primăria Timișoara cu suma de 1400 lei pe lună pentru fiecare rezident. Astfel a sperat să bifeze comanda politică și să lovească în primarul USR, ceea ce mai făcuse și cu alte pretexte.
Spre deosebire de cazurile terifiante din Ilfov, unde complicitățile merg până la vârf cu profituri uriașe, la Centrul de găzduire temporară a persoanelor adulte fără adăpost Petru Ilieșu lucrează de 33 de ani ca „voluntar cronic”, cum se autodefinește, fără nicio remunerație. O face dintr-un scaun rulant cu experiența suferinței generate de sechelele poliomielitei. Amenajările, infrastructura organizată pe căsuțe, a fost reparată, reconstruită, adăugită, administrată cu bani din donațiile scandinavilor și germanilor, cu ajutor de la firme și asociații private.
După ce fundația cu centrul a fost silită să părăsească sediul unde a stat 13 ani, totul a fost luat de la început. Noul sediu, la o margine de oraș „era o ruină, cu acoperișul spart, fără canalizare, electricitate și încălzire, cu anexele din chirpici putrezite”, își amintea Petru Ilieșu într-o carte admirabilă despre utopia pornită în 30 decembrie 1989, când a înființat prima fundație privată care oferea servicii sociale inexistente în România. Cartea are titlul dramatic „Oameni care nu există”.
Respectul de care se bucură scriitorul și disidentul urmărit de Securitate, Petru Ilieșu, care și-a dedicat viața ajutorării celor fără șansă, s-a întors împotriva prefectului. Rețelele sociale și forumurile s-au umplut de replici dure. Oamenii au înțeles manevra.
„Da, mare problemă că la Fundația Timișoara '89, care se susține din sponsorizări și unde mâncarea vine, de trei ori pe zi, de la cantina socială și e adăpost pentru oamenii străzii, e că unii nu și-au făcut azi patul! Hai să dăm cu fum, poate mai uită lumea de azilele groazei păstorite de Firea&Co!”, comentează Mada pe Tion.ro.
„Foarte ciudat că s-a început controlul tocmai aici și nu în căminele de stat. Oare au vrut să le ofere acestora timp să mai ascundă ceva sub preș?”, comentează Gabi Izsak.
„Hoția e la ea acasă în România. Ar trebui schimbate legi nu făcute doar controale o dată la x ani ...în rest se vede cum se îmbogățeau domnii de la PSD pe spatele celor care îi votează cel mai mult!”, zice fotbal1 pe forumul debanat.ro.
Spre seară, prefectul a schimbat discursul, după ce primarul USR Dominic Fritz a replicat că „Fundația Timișoara '89 este un stâlp al solidarității timișorene, cunoscută, îndrăgită și susținută de oameni de toate culorile politice”, iar viceprimarul PNL Cosmin Tabără a apreciat că „excesul de zel nu face deloc bine”.
„Închiderea” centrului s-a transformat în „suspendare temporară”, neregulile au devenit „remediabile”, iar prezumția de atac politic indirect a fost negată.
Fără happy end
Petru Ilieșu recunoaște că sunt câteva scăpări pe care, cu mica sa echipă, le poate remedia repede. „Am vorbit cu prefectul, i-am spus că în două zile renovez, nu sunt lucrurile extrem de complexe. În dormitorul mare oricum voiam să zugrăvim în vara asta. Dar nu am apucat la timp. Acum o săptămână am primit o sponsorizare de la Rotary, pentru zugrăvire. Ghinionul e că au venit exact înainte. În afară de cele două dormitoare, nu sunt probleme. Mi-au spus că trebuie să am buton de panică. După aceea, o altă problemă a fost cu firma care ne-a instalat camerele, că nu avem contract cu ei. Le-am spus că firma ne-a făcut o donație. Cei de la ISU s-au legat de faptul că în sala de expoziție era o rolă de prelungitor, pentru că lucrez acolo. Ne-a tras și ăla o amendă”, a declarat presei.
Timișorenii s-au mobilizat pe FB să dea o mână de ajutor: un sponsor a adus saltele noi, alți cetățeni au promis lenjerie nouă de pat și cratițe. Inspectorii n-au avut răbdare să asculte explicațiile și au reproșat că nu există contract cu o firmă de catering. La acest centru nu se gătește, mâncarea vine de la cantina socială. Sâmbătă și duminică se dă hrană rece, dar rezidenții sunt încurajați să-și gătească, dacă vor, în programul de integrare socială. Au la dispoziție o bucătărie complet amenajată, trei frigidere și un congelator. Pâinea veche și alte alimente găsite erau ale rezidenților.
Amenzile au fost aplicate cu multă râvnă: Protecția Consumatorului Timiș 3000 lei, ISU Timiș 5500 lei, DSP Timiș 1000 de lei iar AJPIS a dat termen de remediere a unor zugrăveli până în octombrie sub amenințarea unor amenzi de până la 10.000 lei. Toate acestea au fost comunicate verbal, fără documente semnate la fața locului.
„Acum e un hei-rup peste tot, acum s-au trezit. Problemele fundamentale nu țin de micile deficiențe pe care le au unii și alții, ci țin de insuficiența centrelor. Asta e marea problemă”, a subliniat Petru Ilieșu.
Până la finalizarea poveștii, 45 de oameni trebuie „relocați”. Șeful OPC, Alin Gubandru, a dat-o pe primărie, să se descurce ea. Rezidenții sunt oameni dificili, nu pot fi mutați în cearșaf, ca în Ilfov. Nu există alte centre similare unde să fie trimiși. O soluție provizorie a fost transportarea câtorva într-un camping la Lipova. Alții pe unde s-a putut. Cu cât se va prelungi „suspendarea”, cu atât situația devine mai problematică, iar rezidenții pot fi regăsiți din nou pe străzi.
„Asta nu e în Firea timișorenilor”
Asociația Inițiativa Timișoara a lansat o chemare de solidarizare cu Fundația Timișoara '89 și cu scriitorul Petru Ilieșu pentru joi, ora 19, în fața centrului.
„Compararea Timișoarei și a Fundației Timișoara '89 cu ororile din Voluntari este absurdă și nedreaptă. De aceea spunem că „asta nu e în Firea timișorenilor”. Nu vom accepta mușamalizarea atrocităților din Ilfov prin inventarea unor țapi ispășitori. După scandalul generat de descoperirea „azilelor groazei” din Ilfov, puterea politică actuală încearcă să arunce o perdea de fum peste atrocitățile făptuite, banalizând răul”, subliniază organizatorii.
Și adaugă: „Petru Ilieșu este o personalitate-simbol în domeniul voluntariatului și al activismului social din Timișoara încă din anii '90, când statul român era absent în furnizarea de servicii sociale. Numele său nu poate fi asociat cu numele celor care au schingiuit bătrâni neajutorați și s-au îmbogățit de pe urma victimelor”.
Acțiunea „fumigene” continuă în Timiș și în toată țara. Ministerul Muncii și instituția subordonată ANPIS întocmesc tabele cu campania de verificări și controale. Pe județe, cu cifre și măsuri, pentru a consacra ideea că statul e vigilent iar miniștrii săi impecabili.