Prezidențiale 2019. Lupta pentru primul tur

Exceptând alegerile din 1990, este prima oară când între principalul favorit și următorul clasat este o distanță de peste 20 de procente, iar lupta cea mai însemnată se dă între trei concurenți pentru intrarea în cel de-al doilea tur de scrutin.

Klaus Iohannis

Deși este favorit, președintele Iohannis nu duce lipsă de contestări. Și-a început mandatul printr-un apel complet nerealist la consens și cooperare cu majoritatea PSD și îl sfârșește vorbindu-ne la fiecare apariție publică despre nenorocirea pesedistă. I-a luat cinci ani să învețe ceea ce trebuia să știe de la început. Ceea ce i-a dezamăgit pe mulți a fost lipsa de reacție sau reacția întârziată față de evenimente grave. Într-un singur caz a ripostat președintele prompt: la Ordonanța 13.

Cea mai controversată decizie a fost revocarea Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef DNA, în urma hotărârii Curții Constituționale și a presiunilor PSD. Inutil de discutat dacă a avut sau nu de ales, important e că a făcut-o. Unde a avut de ales a fost la numirea Vioricăi Dăncilă în funcția de prim-ministru, când a ales să „mai dea o șansă PSD” din motive numai de domnia sa știute.

Iohannis a convocat referendumul pe teme de justiție prea târziu, când cea mai mare parte a răului pesedist fusese deja făcut și ar fi putut alege întrebări cu greutate și consecințe mai însemnate.

A numit fără să mimeze măcar nemulțumirea și fără nicio logică o legiune de miniștri complet nepotriviți pentru portofoliul pe care îl ocupau, de la Andrușcă la Bădălău, la Moga și până la Cuc și la Ramona Mănescu. L-a numit în fruntea DIICOT pe Felix Bănilă, în pofida faptului că acesta a fost contestat chiar de procurorii DIICOT, doar ca să-i ceară demisia public după nenorocirea de la Caracal.

În politica externă a lăsat Moldova pradă alianței PSD/Dragnea – Vlad Plahotniuc, fără să se implice vizibil, și a avut reacții slabe față de provocările lansate de Moscova, uneori de Putin însuși.

Cu toate acestea, lui Klaus Iohannis nu i se pot reproșa acte de corupție, un limbaj nepotrivit cu statura de președinte și lipsă de echilibru. Nu a avut un mandat simplu, iar bilanțul nu-i e defavorabil, în condițiile date. E un președinte pentru vremuri normale. //

Viorica Dăncilă

Dăncilă este cotată pe locul al doilea, cu 20%, dar nu de IMAS, ci de CURS. Întreaga campanie a liderului PSD este centrată pe mobilizarea bazei partidului prin vizite în țară, în virtutea unui calcul simplu: dacă reușește să obțină voturile simpatizanților PSD, are accesul asigurat în turul al doilea.

Lui Dragnea îi datorează cariera politică, a ajuns direct europarlamentar din consilier județean la Teleorman și a fost numită prim-ministru. Cea mai importantă acțiune politică a mandatului ei a fost discursul din 3 octombrie 2018 din Parlamentul European. Caracterizat de aceeași propagandă rusă drept cel mai bun discurs ținut de un politician român de la tribuna legislativului Europei – având chiar valențe „epice” –, discursul este încărcat de minciuni: „În baza protocoalelor secrete dintre serviciile de informații și instituțiile din Justiție, milioane de români s-au aflat sub monitorizarea serviciilor secrete în numele luptei anticorupție”, „Noile legi ale Justiției le redau judecătorilor independența”; iar despre protestul din 10 august 2018 spunea că „Jandarmeria a intervenit la un miting neautorizat împotriva unor manifestanți violenți care au încercat să ocupe clădirea Guvernului”.

În perioada Dragnea, a anunțat că mută ambasada României din Israel la Ierusalim, deși nu avea prerogative, și a dat Ordonanța 114.

După încarcerarea lui Dragnea, i-a luat locul acestuia în fruntea PSD, s-a ocupat de consolidarea poziției în partid cumpărând susținere de la primari și baroni cu fonduri guvernamentale. Politic, s-a remarcat prin lupta pierdută pentru blocarea candidaturii Laurei Kovesi la funcția de procuror european și prin patru propuneri de comisar european respinse.

Recent, a declarat că vorbitorii de engleză nu sunt patrioți, deși ea însăși nu vorbește corect nici măcar limba română. Ultima perlă conține mult adevăr: „Lupt împotriva unei țări în care să se regăsească toți românii”. //

Dan Barna

După alegerile europarlamentare, la care USR-PLUS a obținut un scor egal cu PSD, Barna era principalul contracandidat al lui Iohannis. Astăzi, majoritatea sondajelor îl dau pe locul al treilea, iar IMAS, chiar pe al patrulea. Cum a pierdut poziția de favorit?

Ancheta celor de la RISE Project a fost o lovitură masivă pentru Dan Barna. Autorii investigației nu au reușit să demonstreze că Barna ar fi încălcat legea sau că și-ar fi însușit ilicit fonduri europene, dar au reușit să îi știrbească serios imaginea de „politician altfel”. Faptele cele mai supărătoare care reies din anchetă sunt asocierea cu membri ai familiei și cu prieteni apropiați într-o întreprindere destinată persoanelor vulnerabile și multele proiecte pe care le-a avut compania lui cu autorități centrale și locale de toate culorile politice. Din multele proiecte derulate de Barna, RISE a ales trei eșecuri, ceea ce nu este mult, dar imaginea lui Dan Barna de campion al inițiativei „Fără penali în funcții publice” a avut de suferit.

Al doilea factor este poziționarea față de guvernul Orban. Refuzul de a participa la guvernare și, inițial, chiar de a vota la învestire a lăsat impresia de lipsă de consistență politică. Mai limpede și mai coerent a părut Dacian Cioloș, ceea ce este o altă problemă pentru Barna.

Cu toate acestea, Dan Barna rămâne exponentul electoratului tânăr, cu alte așteptări de la clasa politică, acel electorat care s-a mobilizat la proteste și se implică tot mai mult în acțiuni civice. Un electorat mai educat și înstărit, așa cum a reieșit la europarlamentare. Nu trebuie neglijat că Barna este singurul candidat care a fost supus sistematic unei campanii de denigrare, împotriva lui mobilizându‑se nu doar candidații și partidele de stânga, ci și cele de „dreapta”, cum ar fi Theodor Paleologu și, într-o măsură, PNL. Barna nu și-a epuizat șansele, pentru că votul este mai mult pentru partid decât pentru el. //

Mircea Diaconu

Creditat cu 16,7%, poziția a doua în ultimul sondaj IMAS, Mircea Diaconu este și nu este surpriza acestor alegeri. Susținut, cel puțin teoretic, de două partide mici – Pro România și ALDE – , Diaconu nu are practic o campanie. În afară de două clipuri în care spune lucruri aproape de neînțeles și de niște interviuri în care insistă că, spre deosebire de toți ceilalți, va fi un președinte constituțional care va aduce „pace”, Diaconu are o idee fixă: „Șeful statului trebuie distrus ca noțiune și ca practică”. Despre el, propaganda rusă de la Sputnik spune că „e un român adevărat, provenind chiar din inima românismului”, și că „va fi susținut și de importantul electorat naționalist, nemanifestat în ultima vreme”.

Diaconu era naționalist și în februarie 2017, când la București se manifesta împotriva Ordonanței 13. La Bruxelles, el cerea Parlamentului European: „Lăsați România să-și găsească calea, singură, are toate instituțiile la îndemână, există justiție și este funcțională”. Și tot naționalist a fost când a declarat într‑un interviu că „este enorma noastră prostie că am acceptat și acceptăm chestia asta cu MCV-ul. (…) Nu au sesizat monstruozitatea asta a combinației dintre servicii secrete și anchete penale”.

Supărarea lui pe justiție se datorează condamnării pe care a primit-o pentru incompatibilitate în vara lui 2012, chiar când era ministru al Culturii. După ce ANI a constatat că între 2008 și 2011 a fost în stare de incompatibilitate pentru că a ocupat simultan funcțiile de senator și de director al Teatrului Nottara, Înalta Curte a confirmat decizia în iunie 2012. Deși trebuia să părăsească Senatul, Diaconu a rămas, cu complicitatea PSD, până în decembrie.

Ca europarlamentar, nu s-a remarcat prin nimic, dar în cele două ministeriate cea mai importantă decizie a fost trecerea Institutului Cultural Român în subordinea Senatului și distrugerea subsecventă a acestei instituții. //