Pe aceeași temă
Însă, spune Lazăr la RFI, dacă cineva se declară paralel cu ordinea de drept a României, care este bine apreciată şi are un nivel de standarde şi principii europene, este altă problemă.
Augustin Lazăr pare să nu fie de acord cu poziţia PSD, care a adoptat recent o rezoluţie , în care acuză aşa-numitul stat paralel că încearcă să decapiteze conducerea legitim aleasă a României.
"Din punctul de vedere al magistraturii, nu există nici un stat paralel, noi nu vedem nici un stat paralel, dar dacă cineva se declară paralel cu ordinea de drept a României, care este bine apreciată şi are un nivel de standarde şi principii europene, eu nu pot să polemizez cu acea persoană”, a declarat procurorul general.
El a spus că statul român este unul singur, cu instituţii serioase, care îşi îndeplinesc misiunea.
"Vă pot asigura că statul român este unul singur, cu instituţii serioase, care-şi îndeplinesc misiunea şi că nu îndrăzneşte nimeni să facă un abuz, fără riscul de a fi sancţionat, conform vinovăţiei sale. Acum, că politicienii dispută între ei şi se arată cu degetul unul pe altul care e paralel, asta e o altă problemă. Statul este unul singur, instituţiile funcţionează corect între ele, cooperează loial unele cu altele, ordinea de drept este una singură a unui stat de drept european şi justiţia română este una care funcţionează şi este bine cotată la nivel internaţional. Cine se consideră paralel cu această ordine de drept nu este în regulă”, consideră procurorul general.
În opinia lui Augustin Lazăr, „nu există nici o urgenţă în a modifica legile justiţiei, într-o procedură de urgenţă, într-o comisie specială a Parlamentului României. Aşa cum se află acum ordinea de drept în România şi modul în care este organizată justiţia română, nu necesită nici o urgenţă de modificare, fără o dezbatere transparentă şi clară în faţa opiniei publice a acestor legi”.
Procurorul general Augustin Lazăr mai spune in inerviul pentru RFI că poate înţelege îngrijorarea exprimată de către Departamentul de Stat al SUA cu privire la legile Justiţiei, menţionând că între justiţia română şi cea americană există un parteneriat strategic din anul 1997.
"Justiţia română este într-un parteneriat strategic cu justiţia Statelor Unite din 1997. Justiţia Statelor Unite a investit în seminarii, în formarea profesională, în conferinţe, în vizite de studii, pe care procurorii români le-au făcut în SUA, pentru a vedea cum arată standardele civilizate în materie de justiţie penală. Eu pot să înţeleg îngrijorarea celor care au investit în succesul unei justiţii independente şi au şi reuşit să obţină nişte rezultate foarte bune, iar acum vine cineva să ne explice, aparent neinformat, de la o comisie care se grăbeşte, că are termene în mod special să facă o procedură rapidă, pentru ca până la un anume termen să ajungă actul normativ undeva, aparent neinformat. Dar eu zic că nici nu ne aflăm pe terenul bunei credinţe aici, că, dacă ne-am afla pe terenul unei minime bune credinţe, am face pas cu pas cu responsabilitate ceea ce trebuie făcut pentru a asigura ordinea de drept a României în condiţii de standarde civilizate", a declarat Lazăr.