PSD tine cu disperare de cei 9.000 de directori de scoli. Andronescu blochează concursurile

Dora Vulcan | 04.10.2016

PSD ține cu dinții de comanda armatei celor 9.000 de directori de școli. Ecaterina Andronescu blochează concursurile prin Comisia de Învățământ din Senat, informeaza Romania libera.

Pe aceeași temă

 

 

 

Conducătorii de școală numiți și nu aleși prin concurs pot influența desfășurarea corectă a alegerilor în mediul rural, unde aceștia se pot transforma în agenți electorali. Social-democrații încearcă amânarea, pentru al patrulea an consecutiv, organizării concursurilor pentru șefia unităților de învățământ, informeaza Romania libera

 

 

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a demarat organizarea concursurilor pentru posturile de director și director-adjunct pentru școlile din întreaga țară, de la grădinițe la licee, anunțând, în acest sens, și metodologia. Proba scrisă a concursului se va desfășura la nivel național, cu subiecte organizate de minister.

 

 

„După 10 ani de intruziune politică în școală, e momentul pentru reprofesionalizarea școlii“, a explicat ministrul.

 

 

Comisia de Învățământ din Senat și președintele acesteia, Ecaterina Andronescu, s-au pronunțat împotriva acestei inițiative și au făcut demersuri pentru amânarea concursurilor până vara viitoare prin amendarea Legii Educației. Ecaterina Andronescu susține că vrea amânarea concursurilor deoarece organizarea lor ar bulversa anul școlar.

 

 

„A început anul școlar. Sunt în concurs 19.000 de posturi de directori. Se vor înscrie mai mulți. Asta înseamnă că 40.000-50.000 de profesori în loc să se ocupe de elevi se vor ocupa să-și citească bibliografia și de cum să-și câștige pozițiile de directori. Am vrut, prin amendament, ca aceste posturi să se ocupe prin concurs numai după finalizarea semestrului II și până la începutul anului școlar”, a mai explicat Ecaterina Andronescu.

 

 

Cifrele Ecaterinei Andronescu sunt eronate, ministrul Educației vorbind de 6.545 funcţii de director și 2.500 poziţii de director-adjunct.

 

 

 

Frâna Ecaterinei Andronescu

 

 

Argumentul Ecaterinei Andronescu nu stă în picioare pentru că la nivelul învățământului preuniversitar situația de provizorat durează deja de 4 ani. În tot acest timp, organizarea concursurilor de director și director adjunct a fost amânat. Conducerea unităților de învățământ preuniversitar a fost numită, în mod arbitrar, de inspectorii școlari județeni (care, la rândul lor, până în anul 2015, erau numiți direct de către Ministerul Educației, organism controlat politic). Inspectorul școlar general al județului Dâmbovița, Sorin Ion, a explicat necesitatea și oportunitatea organizării într-un timp cât mai scurt a concursurilor pentru poziția de director și director-adjunct în școlile din Româna.

 

 

„Anul 2008 a fost ultimul în care s-au organizat concursuri pentru postul de director. Mandatul directorilor a expirat în 2012. În ultimii patru ani nu s-a mai dat nici un concurs, iar pozițiile de director au fost ocupate exclusiv prin dele-gare. Nu e normal ca după patru ani, în România, nici un director de școală să nu ocupe această funcție prin concurs. Procedural, lucrurile se întâmplau astfel: la mijlocul lunii august, pe baza procedurii detașării în interesul învățământului, în consiliile de administrație ale inspectoratelor școlare se stabilea persoana cea mai potrivită pentru a ocupa funcția de director”, a precizat inspectorul școlar general al județului Dâmbovița, Sorin Ion, pentru RL.

 

 

Trebuie spus că această procedură de numire prin delegare a directorilor de școli este una excepțională, legea cerând organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de director.

 

 

 

Concursul nu bulversează sistemul

 

 

Oamenii din sistemul de învă-ță-mânt susțin că, de fapt, la începutul fiecărui an, la nivelul inspectoratelor școlare, se făcea o simplă analiză pentru a vedea dacă directorul școlii merită să mai rămână pe funcție și anul următor.

 

 

„În absența organizării concursului, dacă directorul mai rămânea pe poziție putea exista percepția că este protejat. Dacă nu i se prelungea mandatul, atunci se putea invoca argumentul că cineva a avut ceva cu respectivul director. Dar nimeni nu lega decizia de numire a directorului de competențele acestuia“, explică profesorul Sorin Ion.

 

 

Concursul nu bulversează sistemul educațional, așa cum invocă Ecaterina Andronescu, pentru că durează două zile. Acesta constă într-o probă scrisă (pentru care există o bibliografie rezonabilă ce cuprinde capitolele din trei lucrări), iar corectarea se face în sistem grilă. A doua zi urmează evaluarea dosarului. Existența unui masterat, doctorat, publicarea unor articole, cunoașterea unei limbi străine aduc puncte în plus candidatului. Cutuma arată că aceste concursuri nu se organizau în afara anului școlar, așa cum invocă Ecaterina Andrones-cu.

 

 

„Vara este pentru personalul administrativ din școli perioada cea mai aglomerată. Avem de organizat numeroase examene: evaluarea națională, bacalaureatul, titularizarea, definitivatul, a doua sesiune de bacalaureat, sesiunea de contestație a bacalaureatului. Atunci când s-au mai organizat (înainte de 2008 - n.noastră), concursurile pentru posturile de director aveau loc în două sesiuni: octombrie-noiembrie și aprilie-mai”, a spus pentru Rl, inspectorul școlar general al județului Dâmbovița, Sorin Ion.

 

 

Dispute pe metodologie

 

 

În ultimii patru ani în care nu s-au organizat concursuri au fost trei miniștri ai Educației. Ultimul dintre ei a fost Sorin Câmpeanu, între decembrie 2014 și noiembrie 2015. El a reușit să organizeze examenele pentru inspectorii școlari, care erau blocate tot din 2012. Astăzi, toți inspectorii generali județeni sunt numiți prin concurs.

 

 

„Este posibilă organizarea concursurilor pentru directori pe tot parcursul anului școlar, dar începutul anului nu este cel mai bun moment. Prima parte a anului școlar are o specificație aparte: există încă o mișcare a cadrelor didactice pentru ocuparea tuturor posturilor, orarele încă se modifică, amenajarea infrastructurii școlare este încă în curs. Dar ocuparea posturilor de director prin concurs este necesară pentru că se asigură stabilitatea și dezvoltarea proiectelor pe termen mediu”, a spus pentru RL fostul ministru Sorin Câmpeanu.

 

 

În cazul concret din această toamnă, Sorin Câmpeanu crede că organizarea unui concurs în cadrul căruia există mii de posturi eligibile nu este posibilă într-un termen atât de scurt.

 

 

„Metodologia de concurs nu a fost bine elaborată, prin consultarea experților. Din această perspectivă, eu cred că trei sferturi din posturile scoase la concurs nu vor fi ocupate. Ca urmare, vom avea aceeași situație ca în ultimii ani, pentru că prin neocuparea posturilor tot inspectoratele vor numi directorii de școli, arbitrar, prin delegare“.

 

 

 

Unanimitate. Directorul, vector politic

 

 

Înainte de a vedea dacă profeția fostului ministru se împlinește, toți cei implicați vorbesc de conotația politică a deciziei de amânare a concursurilor.

 

 

„La oraș, 9 din 10 locuitori nu știu cine este directorul unei școli. În schimb, la țară directorul de școală are o mare influență asupra comunității locale și acolo el poate fi un important vector politic, mai ales dacă simpatiile sale politice sunt identice cu ale primarului localității”, arată inspectorul școlar general al județului Dâmbvovița, Sorin Ion, care evidențiază că orice decizie a Comisiei de Învățământ din Senat este susceptibilă de a fi motivată politic atât timp cât „este făcută de oameni politici într-un for politic”.

 

 

Fostul ministru al Educației Sorin Câmpeanu susține că disputa privind organizarea concursurilor este posibil să fie o miză pentru oricare dintre părțile implicate în alegerile din decembrie.

 

 

Actualul ministru al Educației, Mircea Dumitru, a fost extrem de tranșant:

 

„Inițiativa de care am luat cunoștință acum câteva zile de la Senatul României, de a se introduce ad-hoc un paragraf în lege în așa fel încât acest concurs să fie amânat până în vara anului viitor, pare de fapt o continuare a unei politici de condiționare a școlilor din România și de subordonare a acestor școli unor interese de partid. Noi respingem această metodă de a conduce școlile din România și insistăm asupra nevoii de a avea un cadru transparent și predictibil, în care cei mai buni dintre profesori care se dovedesc a fi și manageri buni în școli să poată să conducă pe o perioadă de mandat determinată”.

 

 

 

Sindicatele tac

 

 

Marius Nistor este președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“, care are 90.000 de membri. Cu toate că această dispută afectează un număr uriaș dintre membrii sindicatului, Marius Nistor ne-a precizat că nu vrea sub nicio formă să se pronunțe asupra subiectului organizării sau amânării concursurilor pentru poziția de director.

 

 

Remus Pricopie, ministru între decembrie 2012 și decembrie 2014, perioadă în care nu s-au organizat concursuri pentru posturile de director, nu a putut fi contactat. Departamentul de comunicare al SNSPA, unde Pricopie este rector, nu a răspuns.

 

 

 

Vot Scandal în Comisie

 

 

Concursul pentru pozițiile de director de școli prevăzut pentru 12 octombrie este puțin probabil să mai poată fi oprit. Încercarea de amânare a organizării concursurilor s-a făcut prin propunerea de introducere a unui nou alineat în art. 257 al Legii Educației Naționale, care prevede următoarele:

 

 

„Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și de director adjunct se organizează numai după finalizarea semestrului II până la începutul noului an școlar“.

 

 

Proiectul ar trebui să intre în Senat săptămâna aceasta, urmând a fi trimis președintelui spre promulgare. Proiectul a fost inițiat de deputatul PSD Andrei-Valentin Sava. Votul din Comisia de Învățământ a fost unul cu scandal, după ce secretarul Comisiei, senatorul Dumitru Oprea (PNL), a precizat că nu a fost prezent la ședință și nu a contrasemnat raportul respectiv. Pe raport apare semnătura acestuia în dreptul numelui secretarului în favoarea proiectului. Din motive procedurale este practic imposibil ca legea să fie amendată până pe 12 octombrie, data la care este prevăzută organizarea concursului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22