Pe aceeași temă
Raportul misiunii de evaluare e similar cu al precedentei misiuni și este favorabil României și Bulgariei, arătând că ”România continuă să îndeplinească condițiile necesare pentru aplicarea tuturor părților relevante ale acquis-ul Schengen în întregime”.
Experții olandezi au fost invitați de guvernul român după ce premierul Mark Rutte a spus că misiunea inițială de evaluare a Comisiei Europene nu a fost completă.
În cadrul misiunii desfășurate în perioada 14-18 octombrie, experții olandezi au vizitat următoarele instituții ale României:
Consulatul României la Istanbul
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
Ministerul Afacerilor Interne
Biroul Responsabilului cu protecția datelor cu caracter personal (Ministerul Afacerilor Interne)
Biroul SIRENE
Centrul Național al Sistemului de Informații Schengen
Ministerul Afacerilor Externe – Centrul Național de Vize
Poliția națională
Secția 2 de Poliție București
Misiunea a fost efectuată de o echipă formată din experți din Republica Cehă, Germania, Țările de Jos și Suedia, împreună cu doi experți ai Consiliului UE și șapte experți din partea Comisiei Europene.
Principalele concluzii ale raportului, prezentate de Ministerul Afacerilor Externe:
Misiunea suplimentară de constatare confirmă rezultatele misiunii voluntare de constatare care a avut loc în octombrie 2022. Echipa de constatare consideră că România continuă să îndeplinească condițiile necesare pentru aplicarea tuturor părților relevante ale acquis-ul Schengen în întregime. Referiri specifice pe tema politicii de vize (competență a MAE) – implementare acquis, sistem IT, comunicare publică/ site, personal
1. România implementează în mod adecvat acquis-ul în materie de vize.
2. Infrastructura IT este exemplară.
3. Sistemul informatic național românesc este bine structurat, iar fluxul de lucru corespunde logicii impuse de Codul de Vize.
4. Echipa de experți a confirmat că sistemul informatic național românesc (n.a. de gestiune a vizelor) conține câmpurile necesare pentru înregistrarea datelor în Sistemul Central de Informații privind Vizele.
5. România respectă prevederile din Codul de vize (n.a. cel care reglementează procedurile de acordare a vizelor, inclusiv vize Schengen) privind timpul de procesare a vizelor.
6. Consulatul examinează cererile (n.a. de vize) într-o manieră solidă și deciziile sunt bine întemeiate, iar factorii de decizie au cunoștințe solide cu privire la riscurile și tendințele migratorii.
7. Informația (n.a. privind procedura de acordare a vizelor) este oferită publicului într-o manieră structurată.
8. Site-ul Ministerului Afacerilor Externe al României (și portalul de aplicații „eViza”, în special) oferă informațiile necesare procesului de acordare a vizelor într-o manieră structurată și demonstrează că România aplică deja părțile majore ale acquis-ului în materie de vize.
9. În cazul României, aceste funcționalități (de exemplu, consultare prealabilă/informații ex-post/VIS Mail/determinarea valabilității teritoriale a vizelor – n.a. funcționalități necesare pentru eliberare vize Schengen) sunt deja încorporate în sistemul informatic, chiar și Tabelul documentelor de călătorie, precum și lista de sancțiuni UE.
Procesarea vizelor este susținută și de portalul de aplicații online („eViza”).
10. România verifică sistematic cerințele legate de valabilitatea/caracteristicile documentelor de călătorie și consulatele sunt echipate corespunzător.
11. Membrii personalului (n.a. care gestionează politica de vize) sunt corect sunt instruiți și au acces la legislația UE și la instrucțiunile naționale relevante într-o platformă dedicată.
12. (cu referire la Consulatul general de la Istanbul) Personalul este considerat suficient.
13. Autoritățile române au informat că sunt în proces de recrutare a 120 de angajați consulari suplimentari, inclusiv ofițeri de vize pentru a consolida activitatea Centrului de vize din Capitală și pentru a fi detașați la nivel mondial pentru a consolida procesarea vizelor de scurtă și lungă ședere, ceea ce a fost apreciat de către echipa de experți.
14. Centrul Național de Vize (n.a. din cadrul MAE) aplică aceleași reguli de protecție a datelor pentru sistemul național de vize pe care țările Schengen le aplică pentru Sistemul de Informații privind Vizele/ VIS.
Același lucru este valabil și pentru informațiile pe care Centrul Național de Vize le furnizează pe site cu privire la prelucrarea datelor și drepturile persoanelor vizate legate de sistemul național de vize.
15. România are o abordare integrată a serviciilor consulare oferite cetățenilor români și cetățenilor străini, cu un interes puternic pentru interoperabilitate și ușurință de acces, inclusiv la serviciile de viză.
16. La angajarea în Ministerul Afacerilor Externe din România se efectuează o pregătire obligatorie privind Regulamentul general privind protecția datelor.
17. Mai mult, înainte de a fi trimis la o misiune diplomatică sau la un oficiu consular al României, fiecare angajat trebuie să urmeze un training specific privind Regulamentul general privind protecția datelor. Această pregătire se finalizează printr-un test teoretic și practic.
18. Furnizarea de către România a materialelor informative privind aspectele Schengen și nivelul de instruire în domeniul protecției datelor oferit personalului relevant din autoritățile române sunt pozitive.
19. Centrul Național de Vize din România aplică aceleași reguli de protecție a datelor pentru sistemul său național de vize pe care țările Schengen le aplică pentru Sistemul de informații privind vizele.