Razboiul informational: De ce nu este eficienta propaganda Occidentului in Rusia VIDEO

E.b. | 27.04.2017

Razboiul informational este eficace in societatile in care oamenii nu au incredere in institutii si in liderii lor, asa cum e cazul Uniunii Europene. In schimb, "rusii sunt relativ imuni la propaganda occidentala" si vor fi atata timp cat au incredere in Vladimir Putin, spune sociologul Dan Dungaciu.

Pe aceeași temă


 
 
In schimb, "rusii sunt relativ imuni la propaganda occidentala" si vor fi atata timp cat au incredere in Vladimir Putin, spune sociologul Dan Dungaciu.

 

Dan Dungaciu, directorul Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale "Ion I.C. Bratianu" al Academiei Romane (ISPRI), a facut aceste declararii miercuri, in cadrul conferintei "Razboiul informational, sub lupa", organizata sub egida Academiei Romane, la care a fost lansat Laboratorul pentru Analiza Razboiului Informational si Comunicare Strategica (LARICS).

 

 

"O realitate falsa perceputa ca reala devine reala prin consecinte", a subliniat de la bun inceput Dan Dungaciu, precizand ca pe asta se bazeaza si razboiul informational, conform ziare.com.

 

Sociologul a dat exemplul unei banci. "Daca o comunitate ampla afla ca o banca intra in faliment, stire falsa, si se repede sa scoata banii, stirea devine adevarata prin consecinte: banca da faliment. Dar trebuie sa existe o neincredere prealabila in sistemul financiar pentru ca un asemenea zvon sa produca efecte", a explicat el, adaugand ca eficacitatea unui razboi informational este direct proportionala cu lipsa de incredere din societatea tinta.

 

In aceste conditii, "daca ne raportam doar la cei care lanseaza informatii false, dar nu si la mediul asupra careia sunt lansate, ratam cel putin jumatate din tablou, probabil cea mai importanta (jumatate)", a mentionat directorul ISPRI.

 

Dan Dungaciu sustine ca "nu poti sa rezolvi lipsa de incredere din societate prin atentia sporita pe emitentul surselor false", pentru ca "inseamna sa faci implozie cum a facut URSS, care a crezut ca se poate apara cu tunuri, tancuri, si a facut implozie fara ca cineva sa fi tras un foc de arma, s-a prabusit, pur si simplu".

 

 

Sociologul a mai explicat ca razboiul informational este eficace in spatiile in care increderea in institutii este scazuta.

 

"Asta inseamna geopolitica neincrederii: comunitati, spatii ample, intre care as integra si UE, sunt intr-un soi de criza, pe care o vedem explicitata prin jumatate de vot extremist care s-a aplicat in Franta, de pilda.

 

E semnul unei crize profunde, nu e semnul ca au citit programul lui Melenchon, pe care nu l-a citit nimeni (acolo scrie ca Franta trebuie sa se alieze cu Cuba si Venezuela) Descarcarea pe Melenchon este o descarcare de tip Le Pen, in care o criza profunda isi gaseste un fel de reactie", a punctat acesta.

 

 

In acest context a fost pusa si lipsa de eficacitate a Occidentului in confruntarea informationala cu Federatia Rusa.

 

"Cum intelegem sau cum reusim sa nu intelegem de ce eficacitatea intr-o confruntare internationala intre un Occident mai bogat, mai puternic, mai informat, nu functioneaza pe Federatia Rusa? De ce, daca Rusia ne face atatea rele, noi nu putem sa ii facem cel putin o parte din raul pe care prezumam ca ni-l face?

 

Problema tine tot de incredere, Federatia Rusa de azi e exact opusul Roamaniei de dinainte de 1989, apropo de confruntari informationale. De ce ascultam toti, aproape cu religiozitate, Europa Libera? Erau doua conditii esentiale: nu aveam incredere in propriii lideri, nu ii iubeam, si aveam incredere in sursa, adica in Occident. Asta ne facea extrem de deschisi.

 

Federatia Rusa de astazi nu are incredere in Occident si isi iubeste liderii. Nu are incredere in Occident orice i-ar spune Occidentul, si isi iubeste inca liderii, nu si-i detesta. Prin urmare, orice actiune propagandistica, cu ghilimele sau fara, transmisa inspre Federatia Rusa nu e eficienta in momentul asta. (...)

 

VEZI CONFERINTA

 

 

Rusii sunt relativ imuni la propaganda occidentala. Poti sa spui orice, in mintea lor cei 10 ani pe care i-au trait sub Eltin si care, considera ei, a fost cea mai neagra perioada a istoriei lor, anii rai, dezastruosi, sunt atat de vii in memoria lor, incat Occidentul si-a pierdut credibilitatea.

 

De aceea, ne banuiesc de perfidie, de aceea, e greu sa faci asemenea operatiuni. Cea mai eficienta operatiune a fost bombardarea din Siria a presedintelui american Trump. Asta a subminat increderea in liderii Rusiei. Cand increderea in Putin va fi subminata, in momentul acela, populatia va fi mai deschisa sa primeasca anumite mesaje dinspre Occident. Cand se va ridica intrebarea: 'Daca Putin greseste, daca occidentalii au dreptate?', atunci Rusia devine permeabila la asemenea mesaje, acum nu e. De aceea, Rusia trebuie abordata altfel", a argumentat Dan Dungaciu.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22