Pe aceeași temă
Mandatul Rovanei Plumb, in calitate de ministru interimar al Educatiei, se va incheia vineri, zi in care expira cele 45 de zile in care poate fi exercitata aceasta functie, potrivit Legii 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor.
Iohannis se mai gandeste daca s-o numească iar pe Andronescu, ministru la Educație
Asta inseamna ca Guvernul trebuie sa vina cu alta propunere de ministru interimar sau plin, pe care sa il accepte seful statului. Insa premierul Viorica Dancila a facut deja acest lucru si i-a propus, in urma cu cateva zile, lui Klaus Iohannis un ministru al Educatiei, pe Ecaterina Andronescu.
"Daca bine am retinut, doamna Andronescu va fi propusa pentru Invatamant. Va spun ca aici o sa dureze un pic mai mult, s-ar putea chiar un pic mult mai mult. Dintr-un motiv simplu, eu am fost recent la un eveniment foarte frumos, la Politehnica. Poate va amintiti "200 de ani de invatamant tehnic romanesc" - un eveniment la care am participat cu placere, am vazut realizari senzationale la Politehnica si mi-a parut bine ca am mers acolo.
Neintrebata, mi-a spus, totusi, doamna Andronescu, ca ea in niciun caz nu va merge la minister, ca lucrurile nu merg bine si asa mai departe. Aflu acum cu surprindere ca este propusa. Va dura un pic pana ma lamuresc daca este dorinta domniei sale sa mearga, sau numai dorinta partidului, sau daca se face o remaniere cu bucata", a declarat, marti, Iohannis.
Ecaterina Andronescu l-a „reevaluat” pe Dragnea
Intrebat cat de mult va dura aceasta analiza, avand in vedere ca vineri expira interimatul Rovanei Plumb la minister, Klaus Iohannis a raspuns: "Da, se poate construi un alt interimat pana cand ma lamuresc".
Presedintele Romaniei are dreptul sa o numeasca sau sa o refuze pe Ecaterina Andronescu ca ministru plin, insa are posibilitatea sa amane decizia tot timp de 45 de zile, au explicat surse politice.
Dancila ar putea sesiza din nou CCR privind un conflict instituțional
Potrivit Constitutiei, seful statului poate respinge o singura data o propunere de ministru, insa nu este specificat intervalul de timp. Sursele citate au dat exemplu revocarea Laurei Codruta Kovesi, precizand ca nici in acea situatie Iohannis nu a avut un termen, de aceea, a amanat decizia.
In cazul in care seful statului refuza sa numeasca vineri ministrul Educatiei, premierul Dancila ar putea sesiza la CCR un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si Presedintie.
Pe de alta parte, Iohannis i-ar putea cere sefului Executivului sa faca alta propunere de ministru interimar, iar seful statului sa o accepte. In acest caz, Dancila nu ar mai avea motiv sa reclame la Curtea Constitutionala un conflict institutional.
In scenariul in care presedintele nu ii solicita premierului sa ii propuna un ministru interimar, atunci seful Executivului ar putea sesiza CCR. Decizia Curtii poate reprezenta o solutie pentru situatii similare care ar putea sa apara pe viitor.
Un astfel de exemplu este si cel privind revocarea fostei sefe DNA, Laura Codruta Kovesi, unde CCR a indicat si modalitatea de rezolvare, respectiv l-a obligat pe Iohannis sa semneze decretul.
Rovana Plumb a fost desemnata pe 2 octombrie ministru interimar al Educatiei Nationale dupa ce Valentin Popa si-a dat demisia din aceasta functie.