Secția pentru procurori a CSM a respins cererea pentru arestarea procurorilor DNA Onea și Negulescu

Laurentiu Gheorghe | 14.01.2019

Secția pentru procurori a CSM a respins cererea Adinei Florea, propunerea lui Toader pentru șefia DNA, de încuviințare a arestării foștilor procurori DNA, Lucian Onea și Mircea Negulescu.

Pe aceeași temă

Secția pentru procurori a CSM a respins cererea procurorului Adina Florea de la Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție (SIIJ) din cadrul Parchetului general (PG) de încuviințare a solicitării de arestare a procurorilor DNA Lucian Onea și Mircea Negulescu, zis Portocală, susține G4Media.ro, citând surse judiciare.

Procuroarea Adina Florea i-a inculpat săptămâna trecută pe cei doi procurori pentru mai multe noi infracțiuni, printre care constituire de grup infracțional organizat. Onea și Portocală aveau deja o măsură preventivă, fiind plasați sub control judicar de mai bine de 6 luni. Ei sunt suspendaţi din funcţie şi nu primesc salariu.

Procurorii și polițiștii de la DNA Ploiești sunt acuzaţi de procuroarea Adina Florea că „au acţionat, în mod coordonat, în scopul comiterii infracţiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual şi uz de fals, în dauna mai multor persoane cărora le-au atribuit calitatea de subiecţi procesuali principali cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor acestora, au dispus şi au propus luarea măsurilor preventive privative de libertate, au dispus trimiterea în judecată a acestora, cunoscând că sunt nevinovate, au indus în eroare organele judiciare prin ticluirea şi producerea de probe nereale, inclusiv prin contrafacerea unor înscrisuri”, după cum se arată în procesul verbal (PV) de aducere la cunoștință a acuzației de constituire de grup infracțional organizat.

Procurorii Lucian Onea, Mircea Negulescu zis Portocală și polițistul Mihai Iuliano Iordache de la DNA Ploiești sunt acuzați că, în perioada 2013-2016, ar fi constituit un grup infracțional organizat la care ar fi aderat procurorii Giluela Diaconu, Cerasela Răileanu, Alfred Savu şi poliţista Gabriela Florea.

Onea și Negulescu sunt acuzaţi şi de mai multe infracţiuni de represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.

„Cercetare abuzivă prev. de art. 280, alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, în calitate de procuror DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti, cu prilejul instrumentării dosarului penal nr. 183/P/2013,a exercitat presiuni şi constrângeri faţă de persoana vătămată Cosma Vlad Alexandru, cercetat în calitate de inculpat, în scopul de a-l determina să dea declaraţii cu privire la numiţii Ponta Victor Viorel, Ghiţă Sebastian Aurelian, Dragnea Liviu, Savu Daniel, (fost senator PSD – n.r.) Tudose Liviu Mihail (procuror general adjunct la Parchetul Curţii de apel Ploieşti – n.r.), Voloşevici Andrei, Bădescu Iulian (foşti primari PDL şi PSD ai Ploieştiului – n.r.)”, se arată în documentul de punere sub acuzare.

Procurorii şi poliţiştii de la DNA Ploieşti sunt acuzaţi şi de inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual, divulgarea informaţiilor secrete de stat şi abuz în serviciu, fals, uz de fals şi instigare la fals. Spre exemplu, procurorii DNA Ploieşti sunt acuzaţi că l-ar fi constrâns pe fostul deputat PSD, Vlăduţ Cosma, să falsifice probe împotriva fugarului Sebastian Ghiţă. Procurorii ar fi măsluit documente pentru a-l acuza pe Ghiţă de coruperea alegătorilor din Republica Moldova la alegerile prezidenţiale din 2014 şi ar fi acordat duble sau triple identităţi unor persoane. De exemplu, Vlad Cosma era şi inculpat, şi martor denunţător, şi martor ameninţat cu identitate protejată.

„În perioada 2013-2016, în mod repetat, în baza rezoluţiei infracţionale unice, în exercitarea funcţiei de procuror şef serviciu (Lucian Onea – n.r.) la DNA – Serviciul teritorial Ploieşti, încălcând atribuţiile de serviciu astfel cum acestea sunt reglementate de Legea 304/2004 (…), prin aceea că a permis în mod nelegal procurorului Negulescu Mircea să intrevină în anchetele desfăşurate de alţi procurori de caz, chiar şi în propriile anchete; a permis administrarea materialului probator în dosare penale cu încălcarea dispoziţiiilor art. 2, art. 4, art. 5, art. 11 Cod procedură penală care reglementează legalitatea procesului penal, prezumţia de nevinovăţie, aflarea adevărului, respectarea demnităţii umane şi a vieţii private, art. 100 care reglementează administrarea probelor, art. 101 care reglementează principiul loialităţii administrării probelor, art. 103 care reglementează aprecierea probelor, art. 125-126 Cod procedură penală referitoare la martorii ameninţaţi şi măsurile de protecţie dispuse în cursul urmăririi penale, dispoziţiile constituţionale care reglementează drepturile şi libertăţile părţilor din proces, cu consecinţa vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor care au fost transformate în <<ţinte>> de către procurorii din cadrul DNA – Serviciul teritorial Ploieşti (….) L-a instigat (Onea – n.r.) în mod direct şi nemijlocit la contrafacerea, fără vinovăţie, pe Cosma Vlad Alexandru a următoarelor înscrisuri sub semnătură privată: sesizarea formulată de către persoana căreia i s-a atribuit identitatea de Serghei Petruş;

Tabelele în cuprinsul cărora s-au consemnat nume şi numere de telefon ale unor persoane cetăţeni moldoveni;”, se arată în procesul verbal de aducere la cunosţiinţă a acuzaţiilor formulate de SIIJ”.

Joi, șeful interimar al DNA, procurorul Călin Nistor, a cerut revocarea din Direcția Anticorupție a procurorului Lucian Onea, fost şef al DNA Ploieşti. Procurorii Alfred Savu, Giluela Diaconu şi Cerasela Rădulescu au formulat cereri de încetare a activităţii în DNA, solicitări admise de Secția pentru procurori a CSM.

Context. Fostul deputat PSD, Vlad Cosma, şi tatăl lui, fostul şef al CJ Prahova, Mircea Cosma, au fost trimişi în judecată pentru o mită de un milion de euro de procurorii DNA Ploieşti. Ei au fost condamnaţi la 5 şi, respectiv, 8 ani de închisoare la fond, însă la apel, un complet de 5 judecători al ICCJ a trimis dosarul la rejudecare pe motiv că sunt suspiciuni în procesul de administrare a probelor.

Procurorii de la DNA Ploieşti au trimis-o în judecată şi pe deputata PSD, Andreea Cosma, sora lui Vlad Cosma. În decembrie anul trecut, ea a primit 4 ani de închisoare cu executare, însă decizia nu e definitivă.

Procurorii DNA Ploieşti i-au făcut patru dosare, două trimise deja în judecată, două în faza de anchetă, și fostului deputat PSD, Sebastian Ghiţă. El a fugit din ţară, fiind vizat de două mandate de arestare. În dosarele trimise în instanţă, Ghiţă a fost achitat, însă sentinţele nu sunt definitive.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22