Pe aceeași temă
Potrivit unor surse citate de presa, CCR va decide in favoarea liderilor coalitiei aflate la putere, considerind ca exita un conflict de natura constitutionala intre Parlament si Ministerul Public, sefii DNA si ai Parchetului general incalcind Constitutia. Va fi o decizie similara celei data in cazul anchetei deschise de DNA asupra OUG 13, care ii va permite ministrului justitiei Tudorel Toader sa ceara revocarea lui Lazar si Kovesi.
Exista informatii ca liderii PSD-ALDE fac presiuni asupra lui Toader in acest sens. De- altfel, ieri inaintea sedintei PSD, Codrin Stefanescu a declarat ca va cere schimbarea ministrului Justitiei care ”nu face nimic”.
Reamintim ca Augustin Lazar a refuzat sa trimita Comisiei parlamentare, numita si ”comisia sufrageria”, documente din dosarul, clasat, referitor la alegerile din 2009 motivind ca ”nu exista dispozitii legale care sa permita transmiterea unor fotocopii ale dosarelor penale catre o comisie parlamentara sau, in general, catre o alta institutie extrajudiciara".
Preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au sesizat pe 13 septembrie Curtea Constituţională reclamând un posibil conflict juridic între Parlament şi Ministerul Public creat de refuzul şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a se prezenta în faţa comisiei parlamentare de anchetă privind prezidenţialele din 2009 şi de refuzul procurorului general de a lua măsuri împotriva a acesteia, pe de o parte, şi de a transmite comisiei o copie a dosarului deschis pe acelaşi subiect.
Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au transmis fiecare câte o sesizare identică privind posibilul conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public.
”Conflictul este determinat de refuzul procurorului şef al DNA de a se prezenta în faţa comisiei de anchetă a Parlamentului, de refuzul procurorului general de a lua măsuri împotriva procurorului şef al DNA cu privire la încălcarea prevederilor legale şi refuzul procurorului general de a înainta comisiei de anchetă copie de pe dosarul de urmărire penală nr. 213/P/2017”, se arată în sesizările lui Dragnea şi Tăriceanu, citate de News.ro.
Cei doi susţin că refuzul procurorului General şi al procurorului şef al DNA ”se referă la activitatea organului reprezentativ suprem al poporului român” şi pune în imposibilitate Parlamentul de a adopta o hotărâre.
Dragnea şi Tăriceanu citează din statutul judecătorilor şi procurorilor şi din codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor potrivit cărora competenţa CSM sau a organelor de urmărire penală cu privire la magistraţi se aplică doar atunci când aceştia săvârşesc o abatere în exercitarea unor atribuţii de serviciu sau sunt implicaţi în calitate de martori sau suspecţi în săvârşirea unor fapte penale.
De asemenea, cei doi amintesc că şefa DNA a refuzat în mod repetat să se prezinte la comisia de anchetă şi susţin că a invocat cu rea credinţă o falsă hotărâre a CSM conform căreia procurorii nu se pot prezenta în faţa niciunui organ al statului.
”Vă rugăm să obligaţi Ministerul Public să transmită de îndată comisiei parlamentare de anchetă copia dosarului nr. 213/P/2017, iar pe procurorul şef al DNA să răspundă la întrebarea formulată”, se arată în finalul celor două sesizări transmise CCR de către Liviu Dragnea şi Călin popescu Tăriceanu.