Pe aceeași temă
Liderii celor două partide aflate la putere au solicitat Ministerului Afacerilor Externe, condus de omul lui Tăriceanu, Teodor Meleșcanu, o analiză dură a activității ambasadorilor aflați în prezent la post.
Este vorba de un nou asalt împotriva președintelui Klaus Iohannis, căruia îi revine în cea mai mare parte desfășurarea politicii externe a României. Însă cei doi șefi ai camerelor parlamentare vor să pună presiune asupra lui Iohannis pentru a accepta revocarea procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cât și preluarea controlului politic asupra activității ambasadelor.
La Congresul PSD, Liviu Dragnea a amintit pentru prima oară necesitatea analizării activității fiecărei ambasade în parte, a fiecărui consulat și mai ales a beneficiilor aduse de atașații comerciali.
„Vrem o dimensiune economică în activitatea diplomatică. Vreau ca întreaga reţea a ambasadorilor, consulilor, ataşaţilor comerciali să se orienteze şi către obiective măsurabile economic. Vrem o cuantificare a performanţei externe nu doar prin contacte politice, nu doar prin organizarea unor vizite a unor oficialităţi române în ţările respective, ci şi prin contracte semnate, prin deschiderea de pieţe de noi şi de noi rute comerciale. (...) Am un respect deosebit pentru corpul diplomatic, dar vreau să vedem şi noi totuşi această ţară ce avantaje a avut de pe urma acestor oameni”, a spus Dragnea, la congresul PSD.
Cu toate că nu intră în atribuțiile președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea a amintit într-o intervenție la TV de faptul că nu a fost numit de peste un an de zile un ambasador în Israel, unul dintre puținele state cu care conducerea PSD are relații apropiate, până la nivel de guvern.
Analiza cerută ar trebui să ajungă pe masa Guvernului și a Președinției în cel mai scurt timp.
Așa cum ne-a obișnuit în ultimul timp, Călin Popescu Tăriceanu a reluat mesajul lansat de Dragnea. „Observ și eu că sunt unii ambasadori care au activitate de care ne putem, practic, dispensa. Ei sunt acolo mai mult decorativ. Ei trebuie să militeze pentru întărirea relațiilor, pentru ajutor, pentru cooperare economică, culturală. Sunt foarte mulți ambasadori care nu fac acest lucru, din motive care îmi scapă. Cred că este o necesitate, o astfel de analiză. Nu ne putem permite ca într-o perioadă în care toate țările se zbat să întărească relațiile economice și culturale noi să batem pasul pe loc”, a susținut la rândul său, președintele Senatului.
Tăriceanu a atacat mai fățiș instituția prezidențială, spunând răspicat că vrea ca Iohannis să numească noi ambasadori propuși de coaliția de la putere: „Numirile ambasadorilor, după cum ştiţi, în baza legii, sunt semnate de preşedinte şi contrasemnate de prim-ministru. (...) Nu are preşedintele ultimul cuvânt în această privinţă, deci dacă preşedintele nu ajunge la o înţelegere cu Guvernul, nu poate să desemneze el un ambasador şi sigur că este valabilă şi reciproca", a declarat Tăriceanu, care a precizat „acest lucru se face pe baza propunerilor pe care le elaborează MAE”. Cu alte cuvinte, PSD-ALDE vrea în cel mai scurt timp să dețină integral principalele ambasade, mai ales în perspectiva viitoarelor alegeri, unde s-a observat importanța voturilor românilor emigrați.
În mod tradițional, numirea ambasadorilor era lăsată la latitudinea președintelui, implicarea Ministerului Afacerilor Externe fiind minimă. Astfel Klaus Iohannis l-a putut impune pe Dan Mihalache ca ambasador la Londra, sau a lui Mihai Alexandru Grădinar la Copenhaga.
Și nu trebuie uitat că urmează alegerile prezidențiale, iar rolul ambasadorilor va fi hotărâtor pentru votul din Diaspora. După cum s-a observat, românii plecați în străinătate nu reprezintă electoratul PSD, așa că numărul voturilor exprimate peste hotare trebuie să fie cât mai redus.