Pe aceeași temă
„Dacă statul de drept este amenințat, iar presa este îngrădită, democrația este reinterpretată pe ideea că câștigătorul ia totul. Când statul de drept este călcat în picioare, apar alte probleme. De exemplu, politicienii nu mai pot fi trași la răspundere", a declarat Frans Timmermans, la ceremonia de la SNSPA.
El a reamintit că vedem foarte des vedem cum Comisia Europeană sau Consiliul European critică schimbările care ar spori controlul puterii politice asupra celei judiciare, iar uneori această ingerință este apărată cu argumentul "noi am câștigat alegerile". "Ei spun că dețin majoritatea, <<trebuie să fim ascultați pentru că deținem controlul>>", a afirmat oficialul european.
”În ultimii douăzeci ani de an, avantajul de a fi în poziția mea, de a avea traiectoria mea publică este că vă pot spune că am văzut evoluția României cu ochii mei. Și că era complet diferită la sfârșitul anilor ’80 și la începutul celor ’90. Dacă îmi spuneați atunci că România va fi un stat membru al Uniunii Europene în 2007, trebuia să ne încredințăm unui spital de boli mintale. Dar poporul român a făcut acest lucru posibil. Și restul Uniunii Europene a făcut acest lucru posibil. Și a fost un eveniment istoric. Nu este niciun dubiu pentru mine că dacă nu făceați acest pas istoric, ceea ce Putin face acum în Ucraina, o făcea și în România”, a declarat Frans Timmermans în discursul susținut cu ocazia preluării distincției.
În ciuda faptului că premierul Dăncilă a vrut să minimalizeze discuțiile despre politizarea structurilor juridice din românia, Frans Timmermans a fost deosebit de tranșant lpsând de înțeles că este unicul punct de pe agenda discuțiilor cu Dăncilă.
„Vreau să discut cu reprezentanţii Guvernului român despre recomandările din raportul MCV. Am predat un document prim-ministrului şi sper ca experţii noştri se vor întâlni curând pentru a parcurge toate punctele. Vrem să ne asigurăm că putem face progrese în ce priveşte domnia legii în România şi vrem să ne asigurăm că lupta împotriva corupţiei nu este abandonată şi continuăm această luptă, deoarece este foarte important pentru viitorul acestei ţări”, a declarat Timmermans, după ceremonia de la Școala Națională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), unde a primit titlul de Doctor Honoris Causa.
El a spus că de la publicarea raportului MCV nu a văzut progrese, ci doar un refuz al documentului Comisiei din partea Guvernului român și a avertizat că sunt necesare progrese. Întrebat dacă este posibilă activarea articolului 7, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a spus că nu doreşte să facă speculaţii în ce priveşte “pasul următor”, deoarece fiecare ţară e diferită, iar în cazul României tocmai prin intermediul MCV este posibilă soluţionarea problemelor care au generat dezacorduri.
"Vreau să ne aşezăm şi să parcurgem toate punctele din raportul MCV şi să vedem dacă putem să le soluţionăm. În spiritul cooperării, vreau să soluţionăm aceste chestiuni. Dar vreau să fie foarte clar că aceste chestiuni sunt foarte serioase şi vrem se vedem progrese. Să sperăm că vom ajunge la un acord mâine sau poimâine, dar acum trebuie să investim în această relaţie şi să ne asigurăm că facem progrese. Dacă se ia în considerare adoptarea de noi prevederi legislative, de ce nu ni se cere sfatul, de ce nu se cere sfatul unui organism independent cu expertiză uriaşă, care este Comisia de la Veneţia, astfel încât să nu se facă paşi greşiţi? Suntem la dispoziţia voastră să vă ajutăm şi ştim că este nevoie ca deciziile CCR să fie transpuse în legislaţie, dar hai să o facem într-un fel care să nu afecteze lupta împotriva corupţiei, respectând independenţa sistemului judiciar în România", a mai declarat Timmermans.
De la ora 18.00, Frans Timmermans se va întâlni cu premierul Viorica Dăncilă, în contextul protestelor magistraților față de modificările aduse legilor justiției. Prim-vicepreședintele Comisiei Europene s-a întâlnit și miercuri cu premierul român, ocazie cu care i-a transmis că are ”îngrijorări crescânde” privind situația din justiție.
Venirea sa la București are loc în contextul adoptării OUG 7 de modificare a legilor justiției, care a provocat proteste fără precedent ale magistraților. De altfel, Timmermans a spus că oficialii Comisiei Europene nu au fost informați de Guvernul de la București în privința modificărilor.
De asemenea, Timmermans, a spus, la finalul lui februarie, la congresul socialiștilor europeni de la Madrid, că i-a transmis lui Liviu Dragnea că trebuie să respecte valorile fundamentale legate de statul de drept și că nu poate exista niciun compromis în acest domeniu.