Președintele Klaus Iohannis va răspunde întrebărilor puse de nouă jurnaliști și formatori de opinie. Dezbaterea este găzduită de SNSPA și are loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, ora 19:00.
Alexandru Cumpănașu s-ar putea să aibă un dosar penal, dacă SNSPA va depune o plângere penală pe numele lui pentru fals, scrie G4Media.ro citând surse din cadrul instituției.
Propulsat în viața politică de tragedia din Caracal în drum spre Cotroceni, Alexandru trage de urechi conducerea SNSPA, care a cerut verificarea legalității contractului încheiat între cele două părți.
După ce inițial s-a spălat pe mâini, transmițând că Alexandru Cumpănașu e plătit prin fonduri europene, SNSPA a decis să facă o verificare mai serioasă a condițiilor în care acesta a ajuns să predea.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, onorat cu titlul de Doctor Honoris Causa de către SNSPA, s-a exprimat ferm pentru apărarea statului de drept în România.
Peste 40 de profesori şi studenți ai Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative își manifestă solidaritatea cu protestul magistraților și se asociază profesorilor din alte centre universitare.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an