Tăriceanu vrea o comisie pentru Adevăr și Reconciliere, împotriva abuzurilor din Justiție

Dora Vulcan | 28.05.2018

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susține că o Comisie pentru Adevăr şi Reconciliere, după modelul altor ţări, ar fi o soluţie pentru a afla adevărul şi a repune justiţia în cadrul democratic.

Pe aceeași temă

 

 

 

 Președintele Senatului spune că este necesară o comisie „pentru adevăr şi reconciliere”, aceasta fiind „o soluţie pentru a afla adevărul şi a începe procesul de repunere a justiţiei în cadrul democratic firesc”.

 

„Toţi oamenii politici trebuie să înveţe că principiul prezumţiei de nevinovăţie nu este facultativ şi termeni ca cel de 'penali' trebuie să dispară din vocabularul lor. Epoca 'Orban-ilor', valeţi ai sistemului, care îndeplinesc ordinele primite, inclusiv prin depunerea unei plângeri penale ridicole împotriva premierului, trebuie să apună. (...) Cred că Parlamentul, ca for reprezentativ suprem, poate şi trebuie să îşi asume această misiune de aflare a adevărului. (...) Tocmai pentru că vrem să punem capăt 'statului drepţi' şi spectacolului cătuşelor, cred cu tărie că activitatea acestei comisii trebuie să pornească de la un principiu fundamental: toţi oamenii din justiţie şi servicii care ies public şi oferă informaţii despre abuzurile generate de protocoale nu vor avea de suferit. Sunt sigur că mulţi procurori sau judecători au acţionat sub presiune, nu din proprie iniţiativă, iar scopul este să curăţăm sistemul, nu să începem o vânătoare de oameni”, susține Tăriceanu, citat de Digi 24. 

 

Președintele Senatului pleacă de la premisa că se fac în continuare abuzuri în justiție de către „statul paralel” și propune toate aceste modificări pornind de la o procedură de infringement privind prezumția de nevinovăție.

 

Însă, această procedură de infringement a început nu pentru că România nu a respectat prezumția de nevinovăție, ci pentru că în cazul Comisiei Europene s-a luat decizia de a fi întărită această prezumție printr-o directivă ce trebuia aplicată de către toate statele UE.

 

România și alte 10 țări nu transpus-o în legislația autohtonă. Acest lucru trebuia făcut chiar de către comisia condusă de Florin Iordache, deputat PSD.

 

 

 

Mesajul integral al președintelui Senatului

 

”Declanșarea de către Comisia Europeană a procedurii de infringement împotriva României pentru nerespectarea prezumției de nevinovăție în dosarele penale este un semnal major dat pentru a stopa abuzurile și încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Sunt sigur că presa, clasa politică și societatea civilă din România vor analiza decizia CE. Vreau să fac câteva observații cu privire la cauzele și implicațiile acestei decizii.

 

În primul rând, această decizie vine după ani în care lupta împotriva corupției a fost deturnată prin protocolul SRI-DNA și transformată într-o campanie antidemocratică de eliminare a oamenilor incomozi pentru sistem. Țintele au fost lideri politici, judecători de la CCR și ÎCCJ sau oameni de afaceri, reprezentanti ai mediului academic. S-a ajuns până în punctul în care simpli cetățeni care au intrat în conflict cu oameni sus-puși în sistem au devenit ținta abuzurilor, cum a fost cazul Marianei Rarinca. S-a creat un adevărat sistem asemănător cu modelul securității din anii '50. Arestări abuzive, plimbarea oamenilor încătușați prin fața camerelor de luat vederi, „scăparea” către „UM‘‘ din presă de informații din dosare. Prezumția de nevinovăție a fost încălcată flagrant, totul pentru a convinge opinia publică să închidă ochii la abuzurile comise, într-o logică bolnavă conform căreia „câteva abuzuri” sunt acceptabile, pentru că cei acuzați de procurori sunt oricum vinovați.

 

Judecătorii au fost presați să ia decizii așa cum dicta binomul SRI-DNA. Fie prin presiuni mediatice, ca urmare a spectacolului cătușelor, fie prin presiuni venite pe căi ocolite de la oameni din sistem. Acest comportament abuziv la adresa judecătorilor a fost „instituționalizat” prin documente ca protocolul SRI-CSM sau cel dintre SRI-ÎCCJ. Mai grav a fost faptul că acolo unde aceste metode nu funcționau, s-a declanșat urmărirea penală a magistraților care nu jucau cum li se dicta. S-a ajuns până la cel mai înalt nivel: ÎCCJ și CCR, ceea ce arată că sistemul s-a crezut invincibil.

 

Mă bucur că oficialii europeni încep să realizeze manipularea servită la Bruxelles de unii oameni ai sistemului și de către politicieni servili și iau atitudine față de aceste practici antidemocratice. Este vorba nu doar despre această decizie de infringement, ci și de mesajele transmise de către delegația ALDE Europa referitoare la protocolul secret DNA-SRI și efectul său nociv asupra democrației.

 

În al doilea rând, declanșarea procedurii de infringement este un moment zero pentru societatea românească. Toți oamenii politici trebuie să învețe că principiul prezumției de nevinovăție nu este facultativ și termeni ca cel de „penali” trebuie să dispară din vocabularul lor. Epoca „Orban-ilor”, valeți ai sistemului, care îndeplinesc ordinele primite, inclusiv prin depunerea unei plângeri penale ridicole împotriva premierului, trebuie să apună.

 

Trebuie să mergem mai departe, pentru că acum este momentul în care tot putregaiul trebuie curățat. Iar curățenia începe cu prezentarea în spațiul public a tuturor abuzurilor comise și a celor care au comis aceste abuzuri. Cred că Parlamentul, ca for reprezentativ suprem, poate și trebuie să își asume această misiune de aflare a adevărului.

 

O Comisie pentru Adevăr și Reconciliere – așa cum a existat și în alte țări unde abuzurile au devenit, la un moment dat, un mod curent de operare – este o soluție pentru a afla adevărul și a începe procesul de repunere a justiției în cadrul democratic firesc. Tocmai pentru că vrem să punem capăt „statului drepți” și spectacolului cătușelor, cred cu tărie că activitatea acestei comisii trebuie să pornească de la un principiu fundamental: toți oamenii din justiție și servicii care ies public și oferă informații despre abuzurile generate de protocoale nu vor avea de suferit. Sunt sigur că mulți procurori sau judecători au acționat sub presiune, nu din proprie inițiativă, iar scopul este să curățăm sistemul, nu să începem o vânătoare de oameni.

 

În a treilea rând, după ce am aflat tot adevărul despre abuzurile petrecute în ultimii ani, trebuie să accelerăm procesul de curățire și reconstrucție pe baze democratice a instituțiilor din justiție și a modului lor de operare. Legile justiției sunt un pas important care sper să fie finalizat cât mai rapid. Schimbarea oamenilor de la vârf care au orchestrat aceste abuzuri și care și-au asumat un rol direct în punerea lor în practică este, de asemenea, imperios necesară. Reglementarea activității instituțiilor de forță, astfel încât să nu mai existe posibilitatea de noi abuzuri sau de încălcări ale drepturilor și libertăților cetățenilor este un alt pas. Mă refer, de exemplu, la ascultarea telefoanelor în mod abuziv, pentru că nu este posibil ca telefoanele a peste 300.000 de români să fie ascultate în ultimii ani. Trebuie să facem și aici curățenie, iar înființarea unei agenții independente, ANIC (Autoritatea Națională de Interceptare a Comunicațiilor), este o măsură necesară.

 

P.S. Am urmărit cu dezamăgire discursul doamnei Kovesi la ONU și cred că orice ieșire publică a domniei sale de acum încolo face mult rău României. Vreau să se înțeleagă că această remarcă nu este un atac la persoană, ci o constatare făcută cu mult calm și obiectivitate și un semnal dat către acei oameni politici care o protejează cu orice preț, pentru că așa cred ei că pot câștiga alegeri.

 

Le spun ceva, momentul „sufrageria lui Oprea, din 2009” nu se va mai repeta în România.

 

Nu este permis ca un procuror șef al DNA, care a semnat și pus în aplicare un protocol secret, ilegal și antidemocratic, care a încălcat în repetate rânduri Constituția, care a refuzat orice control democratic și care, în mod evident, poartă o mare parte din responsabilitate pentru decizia CE să fie protejat în continuare și menținut cu orice preț în funcție”, scrie Tăriceanu pe pagina sa de Facebook. 

 

 

Background

 

 

  • Comisia Europeană: Infringement-ul este procedură standard, nu contrazice lupta anticorupție 

 

 

Infringementul declanșat de Comisia Europeană împotriva a 11 state membre UE, printre care și România, este o procedură standard, pentru netranspunerea unei directive eurpene în legislația națională, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. 

 

 

 El a precizat că transpunerea directivei privind respectarea prezumției de nevinovăție nu va contrazice lupta împotriva corupției și a crimei organizate, citat de Hotnews.ro. 

 

 

Precizările purtătorului de cuvânt al CE :

 

„O nouă directivă a UE, adoptată în februarie 2016, a intrat în vigoare în aprilie 2018, și armonizează garanțiile specifice din Europa pentru a asigura prezumția de nevinovăție a oricui este acuzat sau suspectat de o infracțiune de către poliție sau autorități judiciare.

 

Procedura standard este ca Comisia să lanseze infringement-uri împotriva statelor membre care nu comunică măsurile de transpunere a unei directive europene până la termenul stabilit, în acest caz, aprilie 2018. Această situație privește 11 state membre, inclusiv România.

 

Având în vedere cadrul general în care se desfășoară în prezent discuțiile, Comisia reamintește că transpunerea directivei nu ar contrazice obiectivele legitime, cum ar fi lupta împotriva crimei organizate sau a corupției”.

 

 

 

  • Comisia Europeană a cerut respectarea prezumției de nevinovăție, nu reforma justiției. Iordache ar vrea o OUG

 

 

Comisia Europeană a informat reprezentanțele sale din 11 state membre, printre care și România, că în aprilie 2018 a expirat termenul până la care trebuie transpusă în legislația națională directivă care obligă autoritățile să protejeze prezumția de nevinovăție a justițiabililor.  

 

Subiectul a fost speculat politic și manipulat în raport de interesele în justiție ale celor care s-au folost de el. Cum stau lucrurile cu adevărat explică tot reprezentanții Comisiei. În cazul Românei, Comisia Europeană nu a solicitat în niciun fel reforma generală a codurilor penale, au declarat, pentru HotNews.ro surse europene.  În schimb, modificările solicitate de CE pentru transpunerea directivei au fost deja transmise la Parlament de către Ministerul Justiției, încă de la finalul anului trecut, însă nu au fost adoptate până acum. Modificările trenează pentru că la Comisia Iordache altele sunt prioritățile: mutilarea legilor Justiției. 

 

România și celelalte 10 state în cauză au fost notificate de Comisia Europeană pentru declanșarea automată a procedurii de infringement precontencioase, ca urmare a faptului că în aprilie 2018 a expirat termenul de transpunere a Directivei 343 din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.

 

Această directivă prevede, printre altele, că prezumția de nevinovăție ar fi încălcată în cazul în care declarații publice ale autorităților publice sau decizii judiciare, altele decât cele privind stabilirea vinovăției, se referă la o persoană suspectată sau acuzată ca fiind vinovată, atât timp cât vinovăția persoanei respective nu a fost dovedită conform legii. „Aceste declarații și decizii judiciare nu ar trebui să reflecte opinia că persoana respectivă este vinovată” - mai prevede directiva.

 

Fostul președinte Traian Băsescu a semnalat pe Facebook că „astăzi, Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement împotriva României pentru neintroducerea în Codul de Procedură Penală şi în Codul Penal a prevederilor acestei directive”.

 

Băsescu vorbește de prag pentru abuz în serviciu, ceea ce e fals: directiva nu se referă la abuzul în serviciu sau la introducerea vreunui prag valoric privind această faptă.

 

Surse din Comisia Europeană au precizat pentru HotNews că „nu există nicio conexiune” între directiva europeană privind prezumția de nevinovăție și actualul proces de reformă a legilor justiției desfășurat de coaliția PSD-ALDE în România. „Comisia a subliniat că nu solicită o reformă amplă în justiție”, au mai spus sursele.

 

Între timp, la București Ministerul Justiției a transmis Parlamentului un proiect de lege pentru transpunerea directivei europene în legislația națională, dar acesta trenează la Comisia parlamentară privind legile justiției, condusă de Florin Iordache (PSD), care este preocupat exclusiv de modificarea legilor Justiției.

 

”Comisia Europeană a cerut doar transpunerea directivei, nu și alte modificări legislative”, au mai precizat sursele.

 

 

 

Iordache, nostalgic după OUG 

 

Deputatul PSD, Florin Iordache, președinte al comisiei privind legile justiției, a precizat pentru HotNews.ro că Directiva europeană privind prezumția de nevinovăție va fi transpusă în legislație în săptămânile următoare și a susținut că, deși există și varianta emiterii unei ordonanțe de urgență, PSD dorește ca procesul să fie unul transparent, prin dezbatere parlamentară.

 

”Codul de Procedură Penală se află în dezbatere parlamentară. Estimez că vom transpune directiva și vor elabora un raport în acest sens în următoarele săptămâni. Sigur că există și varianta prin ordonanță de urgență, dar procedurile parlamentare sunt demarate deja și vom merge pe aceasta variantă pentru că ne dorim un proces transparent. Putem avea un raport pana la finalul sesiunii legislative, un raport care va cuprinde atât Directiva cât și decizile Curții”, a declarat Florin Iordache.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22