Tudose: șeful de trib tehnocrat Cioloș, vinovat că nu putem săpa după râme la Roșia Montană

Dora Vulcan | 30.08.2017

Premierul Tudose e foarte supărat pe ”șeful la tribul acela de tehnocrați”, Dacian Cioloș, pentru că a făcut demersuri să introducă Roșia Montană în patrimoniul UNESCO, de nu mai poți să ”sapi o gropiță acolo, nici să sapi după râme, că e arie protejată”.

Pe aceeași temă

 

 

 

Tudose a spus ca fostul premier Dacian Ciolos ar trebui sa dea explicatii cu privire la decizia de a cere la UNESCO declararea zonei Rosia Montana ca arie protejata natural.

 

"Poate il intrebati si pe domnul Ciolos de ce in ianuarie, inainte sa plece, in ultimele zile, toata zona a declarat-o arie protejata natural si a trimis hartiile pe la UNESCO. Adica nu mai sapi o gropita acolo nici sa sapi dupa rame, ca e arie protejata, lucru care probabil ca va conta la acel arbitraj. De ce a facut-o nu stiu, dar probabil ca va trebui sa raspunda dansul (...) El era seful la tribul acela de tehnocrati, ala destept care ne tot da lecti acum. Sa spuna ca habar nu a avut, lucru pe care tind sa il cred, pentru ca nu prea stia ce se intampla pe acolo, dar intrebam atunci pe celebrul ministru al Mediului (...) Pe 4 ianuarie, in guvernarea ingrozitor de foarte tehnocrata s-a intamplat acest lucru. Era inca guvernul Ciolos pe aici prin cladire", a spus premierul Mihai Tudose.

 

 

Premierul Mihai Tudose a declarat marti seara la România TV, citat de News.ro, ca nu crede ca statul roman va pierde in procesul cu Gabriel Resources, care cere despagubiri de 4,4 miliarde dolari pentru nedemararea proiectului exploatarii aurifere de la Rosia Montana si a acuzat Guvernul Ciolos ca in ultimele zile de mandat a inaintat actele necesare catre UNESCO pentru a declara toata zona arie protejata natural, motiv pentru care nu se vor mai putea face exploatari de zacaminte acolo in cazul in care UNESCO va finaliza procedura de declarare ca arie protejata natural.

 

 

  "Eu nu cred ca vom pierde (procesul cu Gariel Resources - n. red.) (...) Ei invoca foarte multe investitii facute, dar investitiile le-au facut in: salvam patrimoniul de acolo, au mai facut o biserica, au platit niste oameni. Ei au tras acum linie, au adunat toate acele cheltuieli si au zis: uite cat am investit noi. Stai putin ca tu ai spus ca investesti in mailing, in sapat dupa aur, nu in spoturi la TV, nu in drumuri, nu in muzee (...) Una e sa sapi si alta e sa-ti dam voie sa faci orice. Ei, chiar orice nu merge", a spus Tudose la Romania TV.

 

 

 El s-a arătat foarte deranjat că Romania nu va mai putea exploata resursele minerale de la Rosia Montana daca aceasta zona va fi declarata arie protejata, precizand ca anularea la UNESCO a procedurii initiate de catre Guvernul Ciolos este greu de realizat.

 

 

"E greu pana te accepta, dar dupa ce te-au acceptat, e aproape imposibil sa te retragi. Vom incerca sa retragem, sa scriem ca nu ne mai mentinem punctul de vedere, punandu-ne intr-o situatie absolut ciudata fata de organele internationale de profil. Daca lucrurile raman definitive, s-a inchis. Acolo sunt zacamintele noastre. Putea sa o declare protejata pe la noi prin casa, iar noi o protejam, noi o deprotejam - puteam sa spunem ca acolo traieste ultima specie de libelula si apoi constatam ca libelula nu mai e si nu a lasat mostenitori. Nu cred in coincidente", a conchis Tudose.

 

 

Senatorul USR Mihai Gotiu a avertizat marti ca Executivul pregateste retragerea dosarului Rosia Montana de la UNESCO si ii acuza pe guvernanti de faptul se pregatesc "sa faca blat" in litigiul de la Washington, pentru a nu se afla adevarul despre modul in care Gabriel Resources a cheltuit sute de milioane de dolari in Romania cu politicienii, expertii, jurnalistii si agentiile de publicitate si PR care au sustinut proiectul minier, scrie News.ro.  

 

 

Reactia senatorului USR vine dupa ce intr-un articol publicat in editia online a ziarului "Adevarul" se prezinta un punct de vedere semnat de o consiliera din minister, in care se pretinde ca asumarea depunerii dosarului Rosia Montana la UNESCO de catre fostul ministru al Culturii Corina Suteu ar afecta sansele Romaniei in arbitrajul de la Washington, in care compania Gabriel Resources solicita despagubiri de 4,4 miliarde de dolari.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22