Ungaria reclamată la Consiliul Afaceri Generale UE pentru interzicerea promovării homosexualității

Laurentiu Gheorghe | 22.06.2021

Germania și țările Benelux au sesizat Consiliul Afaceri Generale al UE cu privire la legea din Ungaria care interzice promovarea homosexualității în rândul minorilor.

Pe aceeași temă

Această lege este calificată unii dintre miniștrii europeni va fiind „nedemnă” pentru Europa și contrară „valorilor” europene, deoarece poate aduce atingere drepturilor unei minorități, relatează Agerpres.

Potrivit AFP, până la prânz textul declaraţiei era susţinut de circa 12 state membre, printre care şi Franţa, al cărei ministru pentru afaceri europene, Clément Beaune, şi-a exprimat în acest context ”regretul” după ce UEFA a respins cererea primăriei din Munchen ca la partida Germania-Ungaria de la EURO 2020 stadionul din Munchen unde se va desfăşura aceasta să fie iluminat în culorile curcubeului, simbolul comunităţii LGBT, UEFA considerând acest gest ca având implicații politice inacceptabile pentru un for dedicat exclusiv promovării sportului.

„Regret această decizie (…) Suntem dincolo de un mesaj politic, este un mesaj al valorilor profunde”, a spus ministrul francez la sosirea la reuniunea cu omologii săi europeni la Luxemburg, adăugând că Franţa va veni la rândul ei cu iniţiative cum este cea a primăriei din Munchen.

Vorbind apoi despre respectiva lege ungară care interzice ”promovarea devierii de la identitatea de gen, a schimbării de sex şi homosexualităţii” în şcoli, el a susţinut că aceasta „creează în mod evident o discriminare faţă de orientarea sexuală, faţă de homosexualitate, pe care o asimilează unei forme de ameninţare sau de propagandă, şi nu putem accepta acest discurs, nu putem accepta această atingere adusă valorilor”.

Este o legislaţie „nedemnă pentru Europa”, consideră la rândul său ministrul luxemburghez de externe, Jean Asselborn, şi care „încalcă clar valorile UE”, potrivit ministrului german pentru afaceri europene, Michael Roth, în timp ce omologul său irlandez Thomas Byrne crede că adoptarea unei asemenea legi este „un moment foarte periculos pentru Ungaria şi pentru UE”, aceştia cerând Comisiei Europene să acţioneze. Executivul comunitar şi-a exprimat anterior preocuparea faţă de această lege.

În acest timp, preşedinţia portugheză a Consiliului UE spune că drapelul curcubeu, ce reprezintă colectivul LGBT, este o formă de unire a diversităţii. „Este important pentru noi toţi să înţelegem că aceste culori ale curcubeului unesc diversitatea noastră”, a spus, potrivit agenţiei EFE, secretara de stat portugheză pentru afaceri europene, Ana Paula Zacarias, la sosirea la reuniunea la care sunt discutate şi procedurile deschise în ultimii ani de către Comisia Europeană împotriva Poloniei şi Ungariei pentru situaţia statului de drept, incluzând aici şi drepturile minorităţilor sexuale.

Răspunzând criticilor colegilor săi europeni, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a declarat că respectiva lege „nu este îndreptată împotriva niciunei comunităţi din Ungaria, ci doar împotriva pedofililor”.

„Această lege nu spune nimic despre orientarea sexuală a adulţilor. Ea spune numai că, până la vârsta de 18 ani, educaţia sexuală a copiilor ţine exclusiv de părinţii lor, asta-i tot”, a explicat ministrul ungar, adăugând că parlamentul de la Budapesta care a adoptat legea este „o competenţă naţională care nu trebuie pusă sub semnul întrebării”.

De asemenea, ministrul Szijjarto a salutat refuzul UEFA de accepta iluminarea stadionului din Munchen în culorile curcubeului la partida Germania-Ungaria, cerută de primăria oraşului german în semn de solidaritate faţă de comunitatea LGBT din Ungaria.

„Slavă Domnului, conducătorii fotbalului european au dat dovadă de raţiune (…) neparticipând la ceea ce ar fi fost o provocare politică împotriva Ungariei”, a spus ministrul ungar, care anterior a cerut să nu se amestece politica cu sportul.

Primăria din Munchen a anunţat în acest timp că, după decizia „ruşinoasă” a UEFA, va pavoaza în drapelul curcubeu mai multe clădiri ale acestui oraş, printre care un hotel şi un turn din apropierea stadionului Allianz Arena.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22