Pe aceeași temă
Conducerea Universităţii Bucureşti cere modificarea legislației ce permite eliberarea condiţionată a deţinuţilor care scriu lucrări ştiinţifice, fiindcă aceste aceste "opere" nu au calitatea necesară pentru a fi încadrate astfel, determină corupție și plagiat și decredibilizează mediul academic, scrie Adevărul.
Pentru fiecare lucrare cu caracter ştiinţific publicată în timpul executării unei pedepse executare, legea reduce cu 30 de zile pedeapsa, și multe din personalitățile ajunse după gratii, de la Adrian Năstase și până la George Copos, au profitat de aceste prevederi. Multe dintre aceste creații au fost acuzate, de altfel, de plagiat.
„Argumentul în favoarea eliminării acestei măsuri este imposibilitatea practică de a dezvolta o cercetare ştiinţifică în detenţie. În consecinţă, majoritatea lor sunt de fapt nişte pseudo-lucrări, efectele perverse fiind plagiatul şi în final corupţia”, a explicat Georgeta Greblea, vicepreşedinte al Comisiei de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti, citată de Adevărul.
Ea a mai explicat că nu există criterii de evaluare acestor creații denumite „lucrări cu caracter ştiinţific”. Singurul care face o evaluare, poate interesată, este un cadru didactic, de regulă profesor universitar, ales de către deţinut. „Ar trebui să existe filtre mai precise prin care se stabileşte că o lucrare are caracter ştiinţific. Ca un deţinut să poată realiza o lucrare de speţa celor despre care vorbim este de domeniul improbabilului ”, a declarat Marian Popescu, preşedintele Comisiei de etică din cadrul Universităţii Bucureşti, citat de Adevărul.
„Publicarea de lucrări cu caracter ştiinţific în detenţie, cu reducerea aferentă a pedepsei, a devenit o afacere. Cadrul legislativ e neprofesional în ceea ce priveşte acest aspect prin faptul că ratează exact certificarea ştiinţifică a lucrărilor respective”, potrivit reprezentanților Universităţii Bucureşti care au analizat această problemă.
Propunerile lor vor fi înaintate Ministerului Educaţiei şi Parlamentului, mai spune Adevărul.