VeDemJust, la parlament: 40.000 de semnături pentru abrogarea legii recursului compensatoriu

Redactia | 22.01.2019

VeDemJust a depus la Parlament o petiție cu 40.000 de semnături, în care se cere abrogarea legii recursului compensatoriu.

Pe aceeași temă

Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook de președintele asociației Lucian Checheriță

Textul integral al petiției:

”Domnule Președinte,

Vă solicităm abrogarea Legii Recursului Compesatoriu nr. 169/2017, prin care recidiviștii sunt eliberați din penitenciare mai devreme decât perioada stabilită prin hotărârile de condamnare, din cauza condițiilor de executare a pedepsei.
De ce este important?

Legea abrogării Recursului Compensatoriu nr. 169/2017 prevede ca pentru fiecare 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare în penitenciar, deținutul să primească o compensare de 6 zile. Astfel, 30 de zile de detenție sunt considerate a fi executate în 36 de zile.

Opinia publică a fost oripilată de înregistrări video care dovedesc efectele acestei legi. O tânără din Alba Iulia a fost atacată într-o scară de bloc și o adolescentă de 15 ani din Constanța a fost tâlhărită pe stradă. În Timișoara, o barmaniță a fost jefuită după ce a fost bătută cu cruzime de un bărbat, în timp ce în Iași un interlop a violat o tânără de 17 ani, racolată într-un club. Un bărbat condamnat anterior pentru omor și eliberat în baza acestei legi a omorât un tânăr din Mediaș. Toate aceste cazuri s-au întâmplat doar în ultima lună.

Atragem atenția că România nu are capacitatea de a integra persoanele eliberate din penitenciar. Din acest motiv, rata recidivei și este de 60-70%. Mai mult decât atât, la efectele acestei legi se adaugă greutățile Poliției în a-i prinde pe unii criminali. Peste 300 de autori ai unor omoruri sunt neprinși.

De asemenea, Serviciul de Probațiune este total depășit de situație, neavând resursele umane și financiare pentru a-i supraveghea pe cei liberați. S-a ajuns, astfel, în situația în care efectele acestei legi să fie periculoase pentru viața cetățenilor onești. De aceea, solicităm Parlamentului abrogarea de urgență a legii nr. 169/2017!”

Parlamentarii USR (27 de deputați și 12 senatori) au depus pe 14 ianuarie o inițiativă legislativă pentru abrogarea recursului compensatoriu, motivând că actul normativ a permis eliberarea din închisori a mii de infractori periculoși, fără niciun filtru judiciar, mulții dintre cei condamnați pentru crimă și viol recidivând între timp, ceea ce a stârnit indignare publică.

Inițiativa USR prevede abrogarea articolului 55 indice 1 din legea 254/2013 privind executarea pedepselor, adică acele prevederi introduse în lege de majoritatea PSD-ALDE-UDMR și care au modificat radical proiectul Guvernului privind măsurile compensatorii acordate condamnaților la închisoare pentru condiții necorespunzătoare. Articolul respectiv a permis eliberarea înainte de termen din penitenciare a peste 14.000 de infractori, inclusiv criminali și violatori.

Guvernul va adopta o OUG pentru modificarea condițiilor legii recursului compensatoriu,

Declarația a fost făcut marți de ministrul Justiției pentru HotNews.ro, ministrul Justiției, Tudorel Toader. C

ontroversata lege a recursului compensatoriu, adoptată de majoritatea PSD-ALDE, a devenit una dintre principalele teme de pe agenda publică din ultima perioadă în urma valului de infracțiuni cu violență comise de condamnați eliberați în baza acestui act normativ.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, afirmă că s-a întâlnit, luni, cu premierul Viorica Dăncilă si au convenit adoptarea unei Ordonanțe de Urgență privind modificarea condițiilor legii recursului compensatoriu. Cel mai probabil, OUG ar urma să fie adoptată în ședința de Guvern de săptămâna viitoare.

"Soluțiile vor fi prezentate, poate și adoptate săptămâna următoare. Va fi o Ordonanță de Urgență de modificare a legii", a declarat, marți, pentru HotNews.ro, Tudorel Toader.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22