Pe aceeași temă
Sedinta a durat aproape sase ore, a fost extrem de tensionata si s-au produs mai multe rasturnari de situatie. Dragnea a facut tot posibilul ca sa impiedice remanierea lui Shhaideh, a vrut sa supuna toate demisiile la vot, dar faptul ca si premierul Tudose a amenintat permanent cu demisia a blocat un alt deznodamint. Aproape toti membrii CEx au pledat pentru raminarea ministrilor in guvern si un vot ar fi fost clar impotriva remanierii. Insa teama caderii guvernului pe fondul declaratiei presedintelui Iohannis ca ar putea sa nu mai nominalizeze un alt premier de la PSD a atirnat mai greu in balanta.
Cu toate acestea nu se poate vorbi de o victorie a premierului Tudose in fata lui Dragnea din moment ce inca nu au fost stabiliti cei care ii vor inlocui pe ministri demisionari. Cea mai discutata pozitie va fi cea de la Ministerul Dezvoltarii, unde Dragnea l-ar vrea pe actualul vicepremier fara portofoliu, Ciolocau, cu care insa Tudose nu ar fi de acord.
Iesit la declaratii de presa, Liviu Dragnea era vizibil suparat. ” PSD a trecut printr-o mare cumpana. Nu puteam sa le tin legate pe Sevil si Rovana, care au vrut sa demmisioneze desi toata lumea le-a rugat sa nu plece. Mulți colegi au plecat supărați pentru că nu știu ce vor spune la oameni în condițiile în care cele două colege au rămas ferme pe poziție.””
Dragnea a gasit si vinovatul: DNA, presa si conspiratiile.
”Toți ne-am lăsat influențați de oameni ” de bine”, de oameni din presă și din alte instituții publice, din afara PSD care dau sfaturi și președintelui și primului ministru și care dau sfaturi cum să fie bine, doar-doar de s-o produce o ruptură. PSD a trecut astăzi printr-o cumpănă foarte mare. O destabilizare a PSD poate aduce instabilitate și în țară. Despre Mihai Tudose nu am avut nicio ieșire publică în aceste zile. Am discutat, și Mihai vă poate confirma, că nu poate lua în calcul situația demisiei sale. Mihai Tudose este un premier bun, poate greșelile sale sunt mai mici sau mai mari decât ale mele. Am comunicat prost unul cu altul. Eu îmi asum, poate își asumă și el. Nu mai putem pune guvernul și majoritatea într-o situație limită. Mulți colegi au plecat supărați pentru că nu știu ce vor spune la oameni în condițiile în care cele două colege au rămas ferme pe poziție.”
”Despre Mihai Tudose nu am avut nicio ieșire publică în aceste zile. Am discutat, și Mihai vă poate confirma, că nu poate lua în calcul situația demisiei sale. Mihai Tudose este un premier bun, poate greșelile sale sunt mai mici sau mai mari decât ale mele. Am comunicat prost unul cu altul. Eu îmi asum, poate își asumă și el. Nu mai putem pune guvernul și majoritatea într-o situație limită.”
Premierul Mihai Tudose a facut o dezvaluire surprinzaoare despre demisiile lui Shhaideh și Plumb
”Eu am să vă dau elemente în plus: și Sevil și Rovana Plumb și-au dat demisiile după ce au fost citate la DNA. Dar le-am oprit. Au ajuns la limita răbdării, în special Sevil, o ține așa din decembrie. Sper că Sevil va accepta să rămână în aparatul guvernamental pentru că e foarte bună pe ceea ce face.”
Cit priveste propria sa demisie, Tudosea spus ca nu e un razboi:
”Eu am spus că-mi dau demisia dacă îmi cere partidul sau dacă nu sunt în stare să pun în aplicare porgramul de guvernare. Nu e un război. Sper ca din asta să câștige partidul și țara”
Desfasurarea sedintei cutitelor lungi
UPDATE Desi Dragnea le-a cerut celor trei sa se mai gindeasca, acestia au spus ca isi mentin demisiile. Pieleanu spune la A3 ca Shhaideh si-a ridicat ratele si a spus ca nu mai rezista si isi da demisia.
UPDATE In acest moment este pauza la sedinta PSD, propusa de Liviu Dragnea. Potrivit surselor HotNews.ro, inainte de pauza au fost 20 de luari de cuvant din partea liderilor locali care au pledat pentru mentinerea ministrilor demisionari in functie.
UPDATE Pieleanu spune la Antena 3 ca inca nu s-a votat respingerea demisiilor, votul urmind sa se dea pe raminerea lui Shhaideh, Plumb si Cuc in guvern. Sursa citata sustine ca votul va fi in favoarea celor 3 ministri.
UPDATE In sedinta CEx s-a votat impotriva demisiei a trei ministri: Shhaideh, Plumb si Cuc, relateaza RTV, citind surse din sedinta.
UPDATE Demisiile lui Sevil Shhaideh si ale Rovanei Plumb sunt supuse votului conducerii PSD, atmosfera este tensionata, a declarat o sursa politica, pentru HotNews.ro
UPDATE Surse citate de ProTV sustin ca viitorul ministru al Transporturilor va fi Gabriel Vlase, iar la Fonduri Europene va ajunge Marius Nica (fost ministru in Guvernul Ponta). Ministrul Dezvoltarii i-ar reveni lui Marcel Ciolacu (actualmente vicepremier fara portofoliu).
UPDATE E agitatie mare la sediul PSD. In curand, Liviu Dragnea si Mihai Tudose vin la declaratii impreuna in fata presei, sub un mare panou pe care scrie "Prosperitate. Solidaritate. Demnitate" si avand alaturi steagurile Romaniei si UE.
UPDATE Mihai Tudose s-ar fi ridicat de mai multe ori sa spuna ca demisioneza din functia de premier (ceea ce inseamna caderea Guvernului). La randul sau, Liviu Dragnea a insistat ca el a treia oara la presedintele Iohannis nu se mai duce cu alta propunere de premier (asa cum cere Constitutia in caz ca pica Guvernul).
UPDATE - Discurs melodramatic al liderului PSD Liviu Dragnea. El le-a vorbit colegilor de situaţia dificilă în care se află PSD în acest moment. Pentru prima oară, şi-a asumat vina proprie în existenţa acestei crize: „Am ajuns într-o situaţie tensionată, din cauza mai multor oameni, dar şi din vina mea”.
El s-a arătat incomodat de perspectiva unei noi descinderi la preşedinţie cu o nouă numire de premier. "Eu a treia oară la Iohannis nu mă mai duc (...) Vă ştiu pe fiecare dintre voi şi riscăm să ajungem într-o situaţie în care să ne omorâm prin implozie. Trebuie să încetăm“, a completat Dragnea, citat de Digi 24.
UPDATE: Discuţiile în Comitetul Executiv Naţional al PSD se poartă la orele târzi ale serii cu demisiile a patru miniştri pe masă, transmite Digi 24. Cele patru demisii nu au fost, încă, supuse votului CEx. Este vorba de prim-vicepremierul Sevil Shhaideh - ministru al Dezvoltării, Rovana Plumb - ministrul Fondurilor Europene, Răzvan Cuc - de la Transporturi şi Ilan Laufer - ministrul pentru Mediul de Afaceri.
Tocmai pentru că nu au fost supuse la vot, demersul celor patru este interpretat ca unul pur demonstrativ. Jurnaliştii spun că, după depunerea demisiilor celor patru, din sala în care are loc şedinţa s-ar fi auzit un ropot de aplauze.
UPDATE Mihai Tudose le-a precizat liderilor PSD că ”nu țin de scaun, dar țin la guvernare și la principii”. Tudose ar fi repetat în mai multe rânduri că nu are nicio problemă să își dea demisia dacă nu i se permite să facă remanierea. Mihai Tudose a precizat că ”știți cu toții situația, inclusiv cea internațională și nu putem să ne ascundem cu toții”. Premierul a spus că mișcările din partid pot deveni sinucigașe, dacă se merge pe aceeași linie.
Conform unor surse din ședința PSD, Liviu Dragnea nu dorește să renunțe la Sevil Shhaideh, în schimb o sacrifică pe Rovana Plumb. Totuși, Rovana Plumb va fi protejată în Parlament de solicitarea DNA. De asemenea, Liviu Dragnea ar fi de acord cu remanierea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, dar și cu cea a ministrului pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer.
UPDATE Potrivit Hotnews, presa favorabila lui Liviu Dragnea a primit "pe surse" un raport de evaluare a activitatii Cabinetului Tudose care trece in revista o multime de nerealizari ale actualului Cabinet, o idee ce aduce aminte de evaluarea in urma careia a fost demis Sorin Grindeanu. Potrivit Digi 24, documentul intitulat "Raport privind stadiul realizarii programului de guvernare" este din 12 octombrie 2017 si are 18 pagini, dar nu este asumat oficial de PSD.
UPDATE A mai avut o ultima intilnire inaintea CEx intre Dragnea, Tudose si Shhaideh.
UPDATE La sedinta au ajuns Dragnea si Tudose.Acesta declarat ca oricind ii cere partidul va demisiona. Informatia ca premierul va demisiona prinde consistenta dupa ce se pare ca Dragnea a dat dispozitie ca votul pentru remaniabili sa fie individual si nu pentru o lista. Adica, se va vota separat pentru fiecare persoana propusa de Tudose pentru remaniere, situatie in care ”penalele”Shhaideh si Plumb vor scapa, iar premierul ar putea sa-si dea demisia.
UPDATE Marian Neacșu, secretarul general al PSD, a declarat joi că în ședința Consiliului Executiv al PSD vor fi "discuții foarte serioase" asupra căii pe care partidul trebuie să o urmeze, precizând că ieșirea de guvernare nu e un scenariu actual pentru PSD
UPDATE S-a terminat intilnirea dintre Dragnea, Tudose. Intâlnirea a avut loc la sediul din Baneasa inaintea sedintei CEx, care trebuie sa inceapa in scurt timp.
UPDATE Rovana Plumb a declarat la sosirea la sedinta CEx ca este "un om de partid" si ca functia de ministru i-a fost "incredintata de partid in forul statutar". A refuzat sa spuna daca va demisiona sau nu, reproducind cu punct si virgula declaratia lui Sahheidh: ”Pozitia mea va fi exprimata azi in Comitetul Executiv al partidului".
UPDATE Gabriela Firea a deschis gura pentru prima oara de la inceputul crizei. I-a reprosat lui Tudose ca a vorbit la televizor in loc sa-si spuna păsul in partid.
UPDATE: Declaratiile lui Tariceanu, dupa sedinta ALDE:
"Nu suntem de acord cu vreo propunere de demisie, noi i-am acordat sprijinul politic", a spus Tariceanu, referindu-se la ministrul Viorel Ilie.
El spune că nu a discutat inca nimic despre remaniere cu Liviu Dragnea, liderul PSD.
"Am discutat în Biroul Politic extraordinar al ALDE...Primul lucru luat în discuţie a fost acela al necesităţii de a ne afirma în continuare dorinţa de a menţine actuala coaliţie guuvernamentală, de a acorda sprijin pentru guvernul de coaliţie", a spus preşedintele Seantului.
Potrivit lui Tăriceanu, acest lucru urmăreşte "stabilitatea politică în România". Al doilea aspect discutat de ALDE, a recunoscut Tăriceanu, a ţinut de declaraţiile făcute de premierul Tudose în ultimele zile.
"Considerăm că este dreptul primului ministru să propună, dacă este necesar, remanierea Guvernului", a declarat Tăriceanu. Acesta i-a reproşat lui Mihai Tudose că a aflat din spaţiul public acest lucru şi nu în interiorul coaliţiei,
"Nu putem accepta ca DNA să facă Guvernul României aşa cum îi convine", mai afirmă Călin Popescu Tăriceanu. Acesta a reamintit că ALDE a luat o decizie acum două săptămâni, prin care sprijinul politic pentru ministrul Viorel Ilie este menţinut. Nu suntem de acord cu demisia acestuia.
UPDATE: Şedinţa PSD începe sub auspiciile avertismentului transmis de Klaus Iohannis, în premieră de când acesta se află la conducerea statului. Iohannis a avertizat PSD că scenariul pierderii guvernării nu poate fi cu totul exclus: "Dacă şi acest guvern ar cădea, atunci va trebui să îmi pun întrebarea, la modul extrem de serios, dacă PSD-ul mai are capacitatea să guverneze (...) Nu mă interesează dacă primesc demisii sau demiteri. Mă interesează să am o echipă guvernamentală care să-şi facă treaba (...) Persoane cu probleme penale nu au ce căuta în vârful statului (...) Prezumţia de nevinovăţie funcţionează în Justiţie, nu în faţa poporului. În politică funcţionează integritatea. Cum să creadă românii într-un guvern dacă acolo sunt persoane suspecte. (...) Conducerea politică trebuie să fie făcută din oameni integri". Criza politică din acest moment "are consecinţe în primul rând negative", spune Iohannis care deplânge "neliniştea profundă" profundă indusă de guvernarea ALDE-PSD în economie, pe fondul măsurilor anunţate în ritm ameţitor mai ales în domeniul fiscal. "Este cazul să se liniştească lucrurile, să se reintre într-o zonă de predictibilitzate, de stabilitate pentru a permite şi mediului economic să performeze", a spus şeful statului.
Comitetul Executiv al PSD se reuneşte joi pentru a decide lista remanierii cerute de premierul Mihai Tudose. Înainte va avea loc şi o şedinţă a coaliţiei PSD- ALDE, după ce partidul lui Tăriceanu şi-a exprimat nemulţumirea pentru eventuala revocare a lui Viorel Ilie căruia vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a anunţat că ALDE nu-i va retrage sprijinul. Ilie este suspectat de „aranjarea" unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului să ocupe funcţiile, în detrimentul altora. În 25 august, DNA a solicitat procurorului general sesizarea Senatului pentru a cere urmărirea penală a lui Viorel Ilie, solicitarea fiind însă avizată negativ de Senat.
Premierul Mihai Tudose a răbufnit luni seară la Antena 3 cerând imperativ remanierea miniştrilor care au probleme în Justiţie. El s-a referit la primvicepremierul Sevil Shhaideh, titular la Dezvoltare, robinet de bani pentru partid, şi la Rovana Plumb, ministrul de la Mediu. Sunt "decizii dure, dar necesare”, a spus Tudose.
Miercuri a revenit, după două întâlniri avute cu Dragnea la Camera Deputaţilor şi şi-a nuanţat declaraţia, spunând că una este prezumţia de nevinovăţie şi alta percepţia de la Bruxelles, derivată din responsabilitatea adminsitrării unor ministere care interacţionează cu instituţiile europene.
„Trebuie să înţeleagă toată lumea că cea mai mare problemă pe care o avem acum este ca actul de guvernare să se desfăşoare în mod normal, să ducem programul de guvernare la capăt, iar un elemenet important în acest program este atragerea de fonduri europene şi cele două colege, ştiţi foarte bine, avem o realitate şi o percepţie. Realitatea este că este prezumţia de nevinovăţie. Au fost o mulţime de cazuri în care cei care au fost puşi sub acuzare în diverse etape ale procesului penal s-au dovedit a fi nevinovaţi, cu vieţile distruse sau oricum schimbate total. Dar avem şi o percepţie, şi percepţia la Bruxelles este cu totul alta decât realitatea de aici”, a declarat Mihai Tudose.
Alte nume vehiculate pentru remaniere au fost cele ale ministrului Transporturilor Răzvan Cuc, ministrului pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog - care a trecut miercuri şi printr-o moţiune simplă a Opoziţiei, care a cerut demiterea sa. Bodog a fost acuzat recent şi de plagiat.
Inflamată de declaraţiile făcute luni seara de Tudose, conducerea PSD s-a întrunit marţi într-o şedinţă informală, la finalul căreia premierul Mihai Tudose şi liderul PSD, Liviu Dragnea, au anunţat că decizia finală privind remanierile din Guvern va fi luată în şedinţa de joi a Comitetului Executiv al PSD. Premierul a mai anunţat că în şedinţa informală a PSD au fost stabilite „zona de remaniere şi persoanele remaniabile”.
Tot miercuri, Sevil Shhaideh a spus, după audierea sa la DNA, că nu răspunde decât în faţa Comitetului Executiv al PSD, unde îşi va face cunoscută decizia în legătură cu poziţia ei în Guvern, decizie pe care, spune ea, ar fi luat-o deja:
„Eu cred că sunt acelaşi om, am respectat întotdeauna partidul şi cel care m-a pus în funcţia de ministru este CEx, iar decizia mea, care este luată, o voi transmite maine în CEx”, spunea suspecta pentru abuz în serviciu în dosarul Belina.
Şi Viorel Ilie, ministrul pentru Relaţia cu parlamentul, a declarat miercuri că este dispus să renunţe la mandatul de membru al Guvernului, atribuind decizia conducerii ALDE.
Pe lângă cei trei miştri cu probleme penale, ar fi vizaţi de remaniere ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, şi ministrul Sănătăţii.
În 22 septembrie, DNA a anunţat că a fost începută urmărirea penală a actualului vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale Publice Sevil Shhaideh, suspectată de abuz în serviciu, infracţiune săvârşită în perioada în care era secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, privind trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.
În acelaşi dosar, DNA a cerut şi sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de urmărire penală a actualului ministru al Fondurilor Europene Rovana Plumb, la data respectivă ministru al Mediului, care ar fi iniţiat Hotărârea de Guvern premergătoare pentru trecerea insulei de pe Dunăre din administrarea „Apelor Române” în cea a Consiliului Judeţean Teleorman. Procurorii DNA spun că, în condiţiile în care Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului, „nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege”.
După audirea lui Shhaideh şi Plumb la DNA, Biroul Politic Naţional al PSD s-a întrunit şi a stabilit că cele două nu trebuie să demisioneze din guvern.
Preşedintele Iohannis a reacţionat şi el: vicepremierul Sevil Shhaideh şi ministrul Rovana Plumb ar fi trebuit să demisioneze.