Pe aceeași temă
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va sesiza Inspectia Judiciara (IJ) ca urmare a scrisorii semnate si publicate de presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, alaturi de alti senatori, in care ii cer presedintelui Iohannis sa le demita pe sefele DNA si ICCJ – Laura Kovesi, respectiv Livia Stanciu. Actiunile senatorilor in cauza, sustine CSM, au capacitatea de submina autoritatea sistemului judiciar.
UPDATE: Dupa ce Consiliul Superior al Magistraturii a decis sa sesizeze Inspectia Judiciara ca urmare a scrisorii privind solicitarea de demitere a conducerii DNA si ICCJ, Calin Popescu Tariceanu raspunde aratand ca CSM ar trebui sa se “preocupe de dosarele care au stat ani de zile in sertare fara sa fie lucrate”.
Presedintele Senatului mai arata ca nimeni nu ii poate “cenzura” dreptul de a exprima opinii politice.
"Cred ca aceste sesizari ale Inspectiei Judiciare nu sunt productive, ele nu pot cenzura dreptul la declaratii politice ale parlamentarilor", a replicat Tariceanu, adaugand ca "CSM ar putea sa se preocupe de dosarele care au stat ani de zile in sertare fara ca sa fie lucrate".
---
Consiliul arata intr-un comunicat ca situatia creata poate afecta increderea cetatenilor in calitatea actului de Justitie.
„Exploatarea instituţională şi mediatică a soluţiei definitive de achitare pronunţată de o instanţă judecătorească şi stigmatizarea publică a persoanei preşedintelui ÎCCJ în acest context, strict în considerarea poziţiei şi rangului instituţional al acestuia care a valorificat un drept fundamental, şi anume, acela al sesizării instituţiilor abilitate în legătură cu o situaţie sau posibile fapte de natură penală, poate genera un nepermis mecanism de erodare a încrederii cetăţenilor în calitatea sistemului judiciar şi de forţare a limitelor constituţionale de putere”, se arata in comunicatul CSM.
Consiliul denunta, de asemenea, o „logica periculoasa” privind sugerarea unei complicitati intre presedintele ICCJ si procurorul-sef al DNA.
„În acelaşi registru de cauze şi efecte se situează sugestia public afirmată de complicitate, în instrumentarea acestei cauze, între persoana preşedintelui ÎCCJ şi procurorul–şef al DNA ce tinde să explice şi să motiveze într-o logică periculoasă şi globalizatoare situaţii şi contexte privitoare la actul de justiţie din agenda actuală a puterii legislative şi a unor reprezentanţi de vârf ai vieţii politice româneşti”, mai transmite CSM.
Data fiind situatia creata, CSM a decis sa sesizeze Inspectia Judiciara „în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei prin afectarea autorităţii puterii judecătoreşti şi decredibilizarea sistemului judiciar, ca urmare a demersurilor instituţionale ale unor reprezentanţi ai Senatului României, a afirmaţiilor publice de dată recentă ale domnului Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de Preşedinte al acestuia, precum şi a direcţiilor de dezbatere promovate de o parte a mass-mediei”.
CSM solicita, in incheiere, pozitii publice “echilibrate, rationale si lucide” in ce priveste chestiunea de fata.
Tariceanu cere "decapitarea" conducerii DNA si a ICCJ
Presedintele Senatului cere demisia procurorului sef al DNA, Laura Kovesi, si pe presedintele Inalte Curti de Casatie si Justitie (ICCJ). Intr-o scrisoare deschisa, Calin Popescu Tariceanu ii cere lui Klaus Iohannis sa le inlature “prin demitere ori demisie” pe sefele DNA si ICCJ. Presedintele Senatului isi bazeaza apelul pe un caz in care el acuza DNA ca ar fi arestat-o preventiv pe nedrept pe Mariana Rarinca, in urma unui “denunt calomnios” al Liviei Stanciu.
In scrisoarea semnata de Tariceanu si alti patru parlamentari PLR – Daniel Barbu, Petru Ehegartner, Ioan Ghise si Nicolae Nasta –, presedintele Senatului o acuza pe sefa SNA ca ar fi arestat-o preventiv pe nedrept pe Mariana Rarinca, in urma unui “denunt calomnios” al Liviei Stanciu, presedintele Inalte Curti de Casatie si Justitie.
"Intr-o asemenea situatie, in care drepturile si libertatile fundamentale ale unui cetatean obisnuit au fost incalcate de catre doi inalti magistrati in mod deliberat si cu rea credinta, va cerem, Domnule Presedinte, sa folositi atat instrumentele constitutionale si legale de care dispuneti, cat si autoritatea morala inerenta institutiei Presedintelui Romaniei pentru a le inlatura, prin demitere ori prin demisie, din functiile pe care le ocupa in mod nedemn pe doamnele Livia Stanciu si Laura - Codruta Kovesi", se arata in scrisoarea semnata in cauza.
In aceeasi scrisoare, Tariceanu ii solicita presedintelui Iohannis sa sustina “neintarziat si fara rezerve” proiectul parlamentar privind eliminarea arestului preventiv din Codul Penal.
„În final, vă rugăm Domnule Preşedinte să vă alăturaţi neîntârziat şi fără rezerve Parlamentului României în demersul acestuia de a modifica Codul de Procedură Penală în sensul eliminării arestului preventiv pentru infracţiunile comise fără violenţă şi a înlocuirii ”suspiciunii rezonabile” prin ”indicii temeinice” ca precondiţie pentru punerea în mişcare a acţiunii penale. Avem în cazul Rarinca dovada scandaloasă şi peremptorie a modului abuziv în care unii magistraţi, chiar de la cel mai înalt nivel, recurg la practica arestului preventiv în temeiul unor bănuieli a căror rezonabilitate nu poate fi argumentată. Este acum evident că arestul preventiv nu este o temere a oamenilor politici, ci un flagel real ce distruge viaţa şi încalcă demnitatea a mii de cetăţeni obişnuiţi care au dreptul să se bucure de protecţia legii”, mai scrie Tariceanu.
Mai mult, Tariceanu ii solicita presedintelui Iohannis sa ceara in CSM declansarea unei anchete disciplinare fata de Kovesi si Stanciu.
“De asemenea, va rugam sa utilizati pozitia pe care o aveti in Consiliul Superior al Magistraturii prin efectul atributiilor dumneavoastra constitutionale pentru a solicita Consiliului declansarea unei anchete disciplinare pe numele celor doi magistrati, pentru a determina daca acestia mai indeplinesc conditiile profesionale si morale pentru a activa in magistratura”, se mai arata in scrisoare.
Cazul Mariana Rarinca
Mariana Rarinca, femeia acuzata de DNA ca a santajat-o pe sefa Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Livia Stanciu, a fost achitata de judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti pe 21 mai. Curtea de Apel a admis apelul femeii, dupa ce aceasta fusese condamnata in decembrie 2014 de Tribunalul Bucuresti la trei ani inchisoare cu suspendare.
Mariana Rarinca a fost trimisa in judecata de procurorii DNA pe 1 iulie 2014, ea fiind acuzata ca a santajat-o pe Livia Stanciu, presedintele ICCJ.
In rechizitoriu, procurorii au retinut ca, in perioada august/septembrie 2013 - 3 iunie 2014, Mariana Rarinca a amenintat-o pe Livia Stanciu, cu darea in vileag a unor fapte imaginare, compromitatoare pentru aceasta si pentru sotul acesteia.
Potrivit DNA, in schimbul nedivulgarii catre presa a acestor informatii, presupus compromitatoare, Mariana Rarinca i-a pretins sefei ICCJ suma de 20.000 de euro.
"Amenintarile cu divulgarea catre presa a unor informatii presupus compromitatoare la adresa persoanei vatamate, respectiv cererea de a-i da 20.000 de euro drept compensatie pentru 'datorii' platite de inculpata in numele sotului persoanei vatamate, au fost transmise unei rude de-a acesteia. In perioada aprilie 2014 - 3 iunie 2014, persoana vatamata a primit amenintari prin intermediul unei convorbiri telefonice si prin mesaje tip SMS. Inculpata a amenintat-o pe persoana vatamata cu divulgarea catre presa (un post important de televiziune) a unor date compromitatoare despre persoana vatamata si familia acesteia", arata DNA la 1 iulie.
Procurorii mai sustineau ca faptele pe care femeia intentiona sa le divulge cu privire la Livia Stanciu si la membrii familiei acesteia sunt imaginare, intrucat nici sefa ICCJ, nici sotul acesteia nu au avut si nu au vreo datorie fata de Mariana Rarinca.