Pe aceeași temă
Am ajuns la 22 în urmă cu şapte ani. Nu făcusem jurnalismul şi nu simţeam că am talentul de a spune o poveste. Dar eram gata să încerc presa specializată, un amestec de teorie şi comentariu de politică externă. 22 mi-a oferit această şansă şi m-a modelat cu fiecare nouă săptămână, prin intermediul unor profesori de elită: Rodica Palade şi Armand Goşu. La început, scrisul meu avea un stil de referat de şcoală, conceptual, îmbibat de englezisme şi eram deseori sfătuit –imperativ – să-i recitesc pe clasicii literaturii. Textele mi se întorceau întotdeauna „însângerate“. Acum sunt mai puţine corecturi pe paginile mele, ceea ce mă face să sper că am devenit eu mai bun, şi nu ei mai indulgenţi.
O constantă străbate tot acest timp, realist exprimată printr-o parafraza din Havel: „de ani şi ani, am nişte weekend-uri mai mult sau mai puţin identice, deoarece trebuie să redactez discursuri. Este ceva îngrozitor: ţi-e teamă să mergi la plimbare sau oriunde în altă parte pentru că stai sub spectrul angoasei provocate de munca nedusă la bun sfârşit; în felul ăsta, te laşi înspăimântat tot weekend-ul pentru ca apoi să scrii disperat duminică seara“. Aşa mi se întâmplă şi mie: îmi scriu textele duminică noaptea şi le predau lunea, cu puţin timp înainte de închiderea ediţiei, spre disperarea empatică a colegilor. Acestea sunt cele mai definitorii momente - cele petrecute în „bucătăria“ 22, în echipa cvasiinvizibilă, fără VIP-uri şi care reprezinta 22-ul meu. În redacţie am ajuns să deprind o întreagă garnitură de aptitudini la care nu m-aş fi aşteptat: cum să prepar o cafea a cărei tărie o simţi până-n unghii; cum să împăturesc în ritm industrial sute de reviste, în fiecare marţi, ca să ajungă la abonaţi; sau să experimentez ce înseamnă un job în industria cateringului prin drumurile dese făcute la autoservirea din Amzei sau la KFC-ul din Romană.
Dintr-un anumit punct de vedere, viaţa unui om este o sumă de întâlniri strategice, care îl formează, îi dau contur şi profunzime. Aşa a fost pentru mine întâlnirea cu echipa 22 sau cele prilejuite de 22 cu oameni care au făcut istorie, precum Balcerowicz, Michnik, Sikorski, dar şi Asmus sau Petraeus. Ca să folosesc un termen des întâlnit în textele mele, fiecare dintre ei e un „insurgent“ în raport cu vremurile. Revista 22 este ea însăşi „insurgentă“, fiind întruchiparea spiritului revoltei care îi fixează coordonatele de la primul editorial.
OCTAVIAN MANEA,
jurnalist la 22 din 2007 până în prezent.
