Pe aceeași temă
Am fost timp de 10 ani, din ianuarie 2005 și până recent, foarte legat de revista 22. După atâția ani, îți rămân în memorie întâmplări plăcute sau dezagreabile, figuri luminoase sau odioase, situații limită care dau măsura caracterului, educației, inteligenței sociale a colaboratorilor, abonaților, cititorilor, a unor actuali sau foști membri GDS. Revista 22 este editată de GDS, iar lungi perioade de timp doar revista era cea care contrazicea afirmația că GDS ar fi murit.
Armand Goşu în redacţia revistei 22 (noiembrie 2014).
Pentru că-i moment aniversar, împlinirea unui sfert de veac de la apariția primului număr al revistei (din păcate, la 20 ianuarie, nimeni n-a remarcat acest lucru, nici măcar pe rețelele de socializare!), o să evoc câteva dintre figurile foștilor colegi care au făcut și fac posibilă tipărirea ei. Nu din primii ani de viață ai revistei, ci din ultimii 10, de când m-am alăturat redacției, la invitația Rodicăi Palade.
Acum nu mă gândesc la strălucita duzină de colaboratori care au dat relief revistei în spațiul publicistic românesc, după decembrie 1989. Cei mai mulți sunt personalități bine conturate, scriitori, istorici, sociologi, eseiști de forță. Însă, în spatele scenei pe care toți aceștia au evoluat, s-a aflat o echipă redacțională care a făcut posibilă săptămână de săptămână, vreme de 25 de ani, tipărirea revistei. Sunt puțini la număr, însă contribuția lor la supraviețuirea revistei este la fel de importantă. Entuziasmul cu care citeau, corectau, adesea chiar stilizau textele, gustul în materie de scriitură, atenția pentru detalii au făcut întotdeauna diferența între echipa de la 22 și restul redacțiilor. Cristina, Nicu, Răzvan, Iulia, Bernard, Marius, Mara, Ludmila, apoi redactorii alături de care am lucrat în toți acești ani, dintre care unii mi-au fost studenți la universitate – Maria, Octavian, Mădălina, Ileana, Ana, Anca – sunt oameni dintr-un soi pe cale de dispariție în arealul carpato-danubiano-pontic, mai precis au bunsimț, sunt foarte buni în ceea ce fac și, în același timp, sunt modești. Câțiva dintre ei și-au încheiat masterate sau doctorate în SUA, Canada sau România, au confirmat sau sunt pe cale s-o facă în profesiunile lor. Și ei sunt o carte de vizită, una mai puțin știută, a acestei reviste. De care sunt foarte mândru. Sunt oameni remarcabili, alături de care am avut onoarea să lucrez. Îmi voi aminti mereu cu emoție de poveștile lor de viață, de proiectele, speranțele și dezamăgirile acestor dragi colegi.
