GDS pentru mine și pentru alții

Cbastion tenace al statului de drept, e a fost GDS pentru opinia colectivă difuză a acestor ultimi 25 de ani? Dar, mai bine zis, ce nu a fost? Contestat acerb de mulți, apreciat cu reticență de alții, GDS a însemnat lucruri cât se poate de contradictorii. A fost primul ONG liber din România post­decembristă, într-o vreme când nimeni nu auzise de ONG-uri – dar a fost și rămâne o similiinstituție care funcționează sui generis, nebulos și, totuși, cumva insidios, influent. Pentru unii a fost un reper de normalitate civică, un simbol al anticomunismului persistent timp de peste două decenii, un pus de câteva ori la încercare în ultimii ani, și mai ales un punct de referință intelectuală legitimă, cu autoritate . Pentru alții, GDS a fost un „bârlog al lupilor“, cum se scria în ziarul AZI la începutul anilor ’90; a fost o țintă de atac pentru jurnaliștii agre­sivi și pentru forțele sociale regresive sau conservatoare. A fost un țap ispășitor pentru diversele neputințe ale societății românești postcomuniste, pentru relele clasei politice în formare și deformare, țap ispășitor pentru nefuncționalitatea instituțiilor în primii 10-15 ani după revoluție, pentru mentalitatea colectivă dezbinată, manipulată și haotică, țap ispășitor pentru neputința ONG-urilor de a schimba peste noapte viața României în bine și pentru mul­te altele. A mai fost și o „relicvă elitistă“ pentru intelectuali iritați, o „redută de dreapta“ constant atacată pentru intelectualii de stânga. A fost o „piatră de poticneală“ pentru tot felul de veleitari și ambițioși, dinăuntru și de pe margini. A fost un „cerc de vorbăreți“ fără treabă și fără eficacitate, care, nu se știe cum, nu se știe de ce, cu ce drept, a marcat totuși, ca un hormon intelectual insidios, dezbaterea de idei din România.

Pentru mine, GDS rămâne un club intelectual, așa cum ar trebui să existe cât mai multe în România. Un club care a dat un „corp colectiv“ ideii de intelectual public, angajat în arena disputelor ideologice și a bătăliilor civice. GDS e un loc în care intelectuali cu temperamente, notorietăți și orientări politice diferite, chiar divergente, discută săptămânal, se contrazic, se ceartă, dar până la urmă ajung la o poziție mai lucidă, adeseori critică, a propriilor premise și perspective de înțelegere a lumii românești. Un loc în care membrii săi „caută adevărul dincolo de interesele lor“ pentru că le pasă de binele comun, de valorile sociale esențiale, chiar vitale pentru un spațiu public normal, reactiv, democratic. Limitele GDS sunt și limitele societății românești actuale, ale clasei intelectuale care se reflectă destul de bine în compoziția lui. Calitățile GDS, atâtea câte sunt, oglindesc și ele potențialitățile încă nedezvoltate total, dar pe cale de ecloziune, ale aceleiași societăți. Pentru mine, GDS e un loc în care m-am maturizat politic și civic, unde am cunoscut câteva personalități remarcabile și mulți oa­meni frumoși. Un loc în care am întâlnit figurile publice marcante ale acestor ultime două decenii și jumătate, un loc în care am trăit momentele tari din istoria recentă a României într-un mod intens, implicat.