Pe aceeași temă
Era pe la sfârșitul lui ianuarie 1990, după manifestația partidelor istorice (mai bine zis, când țărăniștii au fost lăsați de unii singuri de liberali) și contramanifestația FSN-ului, din 24 ianuarie, se cam lămureau lucrurile cu Revoluția, destui eram derutați, disperați, căutam un punct de sprijin; nu știu de unde auzisem de GDS, mai degrabă că undeva pe Calea Victoriei se adună oamenii. Am intrat într-o curte și am mers spre fundul ei, unde este acum Librăria Humanitas, luându-mă după alții, care, ca și mine, auziseră că aici se întâmpla ceva, am intrat în încăperea cea mare, deși se lăsase întunericul, nu era lumină, era lume multă, îți dădeai seama după atmosfera sonoră, nedumerirea era și mai mare, aveai sentimentul că nimeriseși greșit, la flacăra unei lumânări îți puneai semnătura pe o listă, în care specificai numele și profesia, nu știu la ce folosea lista aceea, atât; am plecat total nedumerit, dar Apelul, căci semnasem un Apel (de atunci am tot semnat apeluri, răuvoitorii spun că GDS nici nu face altceva), a apărut în revista 22, de atunci, deși de-a lungul timpului nu puțini au înjurat GDS și 22 (ba chiar au vrut să le suprime), am devenit ghedesist. În perioada lui ’90, cam tot ce ține de construcția societății democratice din România se discută la GDS, toată lumea venea și vine aici să ia binecuvântarea, de ce oare?!
Adrian Cioflâncă, Stere Gulea şi Livius Ciocârlie la o dezbatere GDS despre statul de drept (iunie 2012).
