Pe aceeași temă
Într-o familie (evident, bună), cu părinți, bunici, cumnați, verișori, verișoare etc., se naște, spre bucuria generală, un copil mult așteptat căruia, după multe ezitări, i se găsește și numele: „22“. Părinții (cultivați, eleganți, talentați, apreciați) sunt însă foarte tineri și, evident, fără experiență. După ce se hotărăsc că acest copil unic va trebui să nu aibă pereche în lume, moștenind calitățile însumate ale familiei lor de elită (și niciunul dintre defecte, pentru că s-ar părea că ei nici nu au defecte), tinerii părinți se lasă, cum este de altfel firesc pentru vârsta lor, antrenați de viața publică și de importantele lor obligații profesionale: conferințe, ministere, ambasade, uniuni civice, fundații, edituri, asociații, lobby-uri, interviuri, parlamente, manifestații etc. Seara, când vin acasă, nu doar frânți de obosiți, ci și plini de proiectele zilelor următoare, ar vrea să-și sărute pe frunte copilul spălat, parfumat și bine crescut, înainte să adoarmă. Mai tot timpul însă copilul plânge, țipă, îi cresc dinții, îl doare burta, s-a bătut pe maidan, intră în anturaje proaste, riscă să rămână corigent în trimestrul ăsta, directorul l-a prins în closet fumând marijuana etc. Părinții, neliniștiți, îl cercetează pagină cu pagină și, cu neliniște și indignare reținută, își comunică din ochi și pe șoptite stupoarea. Nu se recunosc în paginile lui, și de altfel, dintr-un motiv sau altul, întreaga lor familie nu se recunoaște. Deși toată lumea are atâtea pe cap, trebuie să facă din nou un consiliu de familie, pentru că „22“ are probleme! Ce facem cu „22“? – e o întrebare cu care s-a obișnuit de-acum toată lumea. „22“ are aceleași probleme mediocre și banale ca toți plozii de vârsta lui. Cum de nu-și dau seama (doica, monitorul, meditatorul) că altfel ar trebui să arate „22“, cel fără pereche în lume? Se hotărăsc strategii, se prescriu rețete, se alcătuiesc coduri juridice, se dau cu multă subtilitate argumente pro și contra. Câteodată lucrurile se agravează chiar în timpul acestui consiliu lărgit de familie, ce durează săptămâni în șir. Doica a adormit (sau a plecat și ea la o conferință despre democrație, urmată de o mică recepție) și, profitând de absența tuturor, copilul a înghițit un nasture. Cu biletele de avion în poșetă, în buzunar și cu ochii pe ceas, părinții și întreaga familie întorc pe toate fețele dilema: la ce reanimare trebuie mers și cât de repede cu copilul ăsta cu probleme?! Există, ca în orice familie de intelectuali, din nou păreri diferite și e greu să optezi pentru o soluție, pentru că toată lumea argumentează impecabil.
Se discută atât de mult încât nimeni nu mai înțelege de ce trebuie mers la reanimare. Ca în orice poveste, copilul ăsta care stresează pe toată lumea scapă printr-o minune. S-a făcut însă foarte târziu, așa încât la repezeală este angajată o altă doică. Ea tocmai trecuse pe acolo întâmplător, dar astrologul copilului („22“ are, pe lângă profesori de economie, politologie, filosofie, design, istoria religiilor, diplomație etc., și un astrolog) o va găsi și pe noua doică în horoscopul lui „22“. (Pentru că nu toate coincidențele sunt întâmplări, se știe.) Până să înceapă să frecventeze și ea seminarii despre economia de piață, doica cea nouă va fi convinsă (ca și predecesoarele ei, ca și găina care a clocit pui de rață) că „22“ îi aparține.
(22, nr. 150, 10 decembrie 1992)
