Primul articol "cu poză" în 22

Lucrez de 14 ani în televiziune, dar unul din­tre momentele pe care încă le con­sider semnificative în cariera mea de jur­nalist se leagă de 22. S-a în­tâm­plat în­tr-o di­mi­neață de marți de la sfâr­șitul lui noiembrie 2000, când mi-am văzut prima dată fo­to­grafia în revistă, lângă un desen al lui Per­jo, făcut spe­cial ca să ilustreze un text scris de mi­ne.
Era numărul după alegerile prez­i­den­ția­le. Vadim Tudor intrase în turul al doi­lea și țin minte că revista a apărut cu un chenar negru pe copertă, iar toate nu­mele mari ca­re semnau de obicei au scris, inevitabil, des­pre asta. Mie îmi ce­ruse Gabriela Ada­meș­teanu doar o re­la­ta­re, dar eram atât de tare sub șocul mo­mentului și al re­zul­tatelor (aveam 23 de ani!), încât a ieșit un co­mentariu. Despre Vadim și Adrian Pău­nes­cu (care fu­sese ales senator în cir­cum­scripția mea de la Craiova). Până la șe­din­ța de luni după-amiază aveam deja în­do­ieli și încercam să mă pregătesc moral pen­tru momentul în care Gabriela va tăia cu pixul ei negru textul pe care Nicu Ru­su îl și pusese în pagină.

Doamna Adameșteanu l-a citit fără să spună o vorbă (cei care au lucrat cu ea știu că asta se întâmpla rar), i-a dat apoi pagina Rodicăi Palade, care s-a ui­tat pe ea și a zis, ignorându-mă complet: „Nicu, hai să-i punem o poză!“. Gabriela Adameșteanu a aprobat din cap și ne-a pus în brațe paginile corectate, în timp ce eu începusem să inventariez febril în minte toate pozele de la petreceri și din Vama Veche pe care le aveam, încercând să mă decid care dintre ele s-ar potrivi cu un comentariu politic în revista 22.

Ora la care trebuia să trimitem revista la tipografie (care pe vremea aia era depășită sistematic) se apropia vertiginos, iar eu dezarmasem complet. Asta e, o să ratez momentul, dacă nu am avut ni­ciodată inspirația să mă fotografiez într-o ipostază se­rioasă și credibilă, demnă de un articol care sancționa pou­lismul lui Vadim și Păunescu! M-a salvat prietenul Nicu Rusu, care mi-a scos un profil visător și ambiguu dintr-o fotografie pe care prietenul meu mi-o făcuse în joacă într-o dimineață, ca să tes­teze un aparat nou (pe film, bineînțeles).

Nu sunt superstițioasă, dar poza aia a devenit de atunci un fel de talisman. Am folosit-o cu succes pe câteva aplicații la burse în străinătate și, nu în ultimul rând, pe CV-ul cu care am dat con­curs și m-am angajat la TVR. Iar de momentul ăsta îmi amintesc și acum cu emoție, nu numai pentru că a fost debutul meu în comentariul politic, ci pentru că sintetizează perfect atmosfera în care am lucrat la 22: un haos simpatic, curajos și creativ, cu mici catastrofe transformate miraculos în reușite și cu resurse inepuizabile de a merge înainte, indiferent cât de potrivnice sunt vremurile și circumstanțele.

RAMONA AVRAMESCU,
jurnalist la 22 în perioada 2000-2001,
în prezent senior editor la TVR.