Bucurestiul Cultural, nr. 104 - AgenţiadeCarte.ro. Primăria Sectorului 2 Bucureşti, prima opţiune pentru scriitorul român!

Neculai Ontanu | 22.02.2011

Pe aceeași temă

Luni, 10 ianuarie 2011, s-a încheiat votul sondajului „Ce instituţii contează pentru scriitorul român?“, lansat de AgenţiadeCarte.ro în luna decembrie 2010. Într-o ţară în care criza economică şi, mai ales, cea spirituală fac casă bună cu triburile literare şi talibanii lor de profesie ori de ocazie, mulţi scriitori nu ştiu prea bine cine le poate sprijini proiectele literare ori evenimentele de promovare. În urma exprimării voturilor, pe primul loc al acestui top s-a situat Primăria Sectorului 2 din Bucureşti, care a întrunit 61% din voturi, urmată de Uniunea Scriitorilor din România (13%) şi Institutul Cultural Român (7%).
În cadrul acestui eveniment, primarul sectorului 2 Bucureşti, d-l Neculai Onţanu, a făcut următoarea declaraţie pentru AgenţiadeCarte.ro.

Îmi face o deosebită plăcere şi mă simt onorat să aflu că site-ul Agenţia de carte a realizat un asemenea sondaj, în care Primăria Sectorului 2 se află pe primul loc în rândul preferinţelor vizitatorilor site-ului, la întrebarea „Ce instituţii contează pentru scriitorul român?“.

Cu atât mai mult, le mulţumesc tuturor pentru faptul că au înţeles şi apreciază efortul nostru de a veni în întâmpinarea culturii, în special a cuvântului scris, prin încurajarea a numeroase lansări de carte, a unor importante sponsorizări pentru noi apariţii editoriale sau reeditări de valoare, susţinerea financiară a unor reviste de cultură sau a altor concursuri şi festivaluri literare.
De mai bine de zece ani, de când locuitorii sectorului 2 m-au ales să le reprezint interesele, am pornit de la ideea că, în afară de problemele de zi cu zi pe care administraţia locală le soluţionează (străzi reparate, blocuri reabilitate, proiecte sociale şi de dezvoltare urbană, audienţe şi întâlniri cu locuitorii), la fel de importante sunt şi activităţile culturale.

Sunt de părere că hrana sufletului este dată de cuvântul ce rămâne pentru eternitate prins între paginile cărţii, de frumuseţea ascunsă descoperită într-un tablou, de bucuria specială de a încuraja tinerele talente sau de a le sprijini pe cele demult consacrate.

Cu siguranţă, bucureştenii şi deopotrivă vizitatorii site-ului dumneavoastră se află printre cei care au participat
de-a lungul timpului la evenimentele pe care Primăria Sectorului 2 le-a derulat şi le mulţumesc pentru votul de încredere acordat.

Aş dori în continuare să fac o scurtă trecere în revistă a principalelor activităţi în domeniul literar, desfăşurate de Primăria Sectorului 2 în cursul anului 2010.

Centrul Cultural „Mihai Eminescu“ al Primăriei Sectorului 2 a găzduit cea de-a XI-a ediţie a concursului de literatură intitulat Festivalului Naţional de Creaţie „Mihai Eminescu“. Festivalul urmăreşte în fiecare an sprijinirea materială şi morală a creatorilor de literatură atât din ţară, cât şi din diaspora care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, toate lucrările înscrise în concurs fiind apreciate de un juriu special alcătuit.

La Primăria Sectorului 2 a avut loc cea de-a VI-a ediţia a premiilor Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, eveniment special ce a reprezentat premierea cu sume de bani a oamenilor de cultură ale căror opere de mare valoare îmbogăţesc patrimoniul poporului român, inclusiv Premiul „Opera Omnia“ pentru scriitoarea Gabriela Adameşteanu.

În luna iunie, am participat la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură“, la care Primăria Sectorului 2 a oferit Premiul Festivalului, pentru un tânăr scriitor, respectiv scriitoarei din Canada, Madeleine Thien, premiu oferit cu sprijinul unor sponsori convinşi să impulsioneze activitatea literară.

Pentru al treilea an, am oferit sprijin material în cadrul Premiilor de Excelenţă ale Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, unde i-am premiat pe reprezentanţii tinerei generaţii de intelectuali români, mai exact cei mai dedicaţi şi neobosiţi cercetători care activează în domenii de mare interes: critică literară, medicină, chimie şi arte plastice.

În baza acordului de colaborare pe care Primăria Sectorului 2 l-a avut în cursul anului 2010 cu Asociaţia Luceafărul de Dimineaţă, instituţia noastră a alocat lunar mijloacele financiare necesare pentru apariţia revistei Luceafărul de Dimineaţă, continuatoarea prestigiosului săptămânal Luceafărul, publicaţie semicentenară reprezentativă pentru cultura bucureşteană.
De asemenea, în baza protocolului de colaborare încheiat cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, susţinem apariţia lunară a revistei Caiete Critice.

Primăria Sectorului 2 a acordat sprijin financiar pentru editarea următoarelor lucrări:

Album monografic Sever Burada de Tudor Octavian; Gramatica de bază a limbii române – editată de către Grupul Editorial Univers Enciclopedic Gold, la iniţiativa şi sub coordonarea d-lui academician Marius Sala, vicepreşedintele Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti“ şi a d-nei Marina Sala, lingvist şi cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti“; Monografia Protoieriei 2 Capitală, lucrare apărută cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Am obţinut din sponsorizări fondurile necesare pentru apariţia Romanelor Hortensiei Papadat Bengescu, ediţie integrală, editată în colecţia „Opere Fundamentale“.

În ultimii ani, în sectorul 2 funcţionează trei centre sociale care reunesc locuitori ai sectorului 2 care iubesc literatura, dar şi alte activităţi sociale. În fiecare săptămână, de exemplu, Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională din strada J. L. Calderon nr. 30 găzduieşte întâlniri ale cenaclurilor literare „V.I. Popa“, „Octavian Goga“, „ProspectArt“, unde au loc zeci de lansări de carte şi dezbateri aprinse cu iubitorii de literatură.

De altfel, tocmai pentru activitatea primăriei în domeniul culturii, am fost onorat să primesc din partea academicianului Eugen Simion Premiul de mecenat cultural pentru activitatea dusă în acest domeniu, în cadrul festivităţii de decernare a premiilor Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Primăria Sectorului 2 va continua să dezvolte o serie de iniţiative în direcţia promovării manifestărilor culturale, care reprezintă o modalitate de modelare şi transformare a spaţiului public în vederea educării gustului pentru frumos şi implicit a percepţiei cetăţenilor sectorului 2 asupra vieţii în comunitate.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22