Bucurestiul Cultural, nr. 130 - Trei filme bune pe care nu le-aţi văzut la cinema

În fiecare an, sunt o mulţime de filme excelente care nedistribuite pe ecranele ro­mâneşti, fie pentru că sunt pelicule in­dependente, care nu beneficiază de mari case de producţie şi distribuţie, fie pen­tru că distribuitorii locali nu riscă prea des să importe filme fără nume mari pe afiş. Mai sunt şi filme care respectă am­bele criterii de mai sus, dar sunt pur şi simplu trecute cu vederea, cum a fost, anul trecut, Moonrise Kingdom / Aventuri sub clar de lună, nominalizat la Oscar, Glo­­burile de Aur, BAFTA şi la Cannes şi care avea câteva nume sonore pe afiş: Bruce Willis, Frances McDormand, Ed­ward Nor­ton, Bill Murray şi Tilda Swinton.

Pentru filmele în alte limbi decât en­gleza e şi mai dificilă distribuţia, dar, chiar în condiţiile în care filmele „made in USA“ domină piaţa mondială şi sunt accesibile majorităţii cinefililor, unele titluri nu ajung pe marile ecrane la sca­^­ră mondială.

Iată trei astfel de filme americane ex­celente apărute în acest an, dar care nu au fost distribuite în cinematografele ro­mâneşti.

The Kings of Summer

Una dintre cele mai plăcute surprize pentru cinefili a fost The Kings of Summer / Regii verii, o tragicomedie cu adolescenţi care, din frondă faţă de societate şi de părinţi, evadează în sălbăticie şi îşi creea­ză un spaţiu numai al lor, la pro­priu.

Joe este un tânăr crescut de un tată văduv care, deşi se poartă cool cu el, încearcă să-i controleze viaţa. Prietenul lui Joe, Patrick, are probleme similare cu părinţii săi, un cuplu-model care, în spa­tele bunelor intenţii afişate cu zâm­betul mereu pe buze, nu ştie cum să se comporte cu un adolescent năbădăios. Ca să scape de părinţi, Joe şi Patrick fug de acasă şi se refugiază într-o pă­du­re, împreună cu Biaggio, un puşti ciu­dat, a cărui poveste este neclară. Bazân­du-se pe informaţii culese din manuale de supravieţuire în sălbăticie, cei trei liceeni construiesc o casă numai a lor într-un luminiş, folosind materiale din gunoaie sau şterpelite de pe şantiere. Între timp, cum de la dispariţia lor de acasă au trecut mai multe săptămâni, pă­rinţii disperaţi presupun că au fost ră­piţi.

În pădure, adolescenţii se bucură de libertate, încercând să prindă peşte sau înotând în lacul din apropiere, alergând sau filosofând despre masculinitate. Pro­ble­mele apar când Joe, încălcând pactul de a nu spune nimănui despre refugiul lor, o aduce la faţa locului pe Kelly, o fată de care era îndrăgostit. Numai că aceasta îi frânge inima, dovedindu-se că ei îi plăcea, de fapt, de Patrick. După o cear­tă între băieţi, Patrick, Kelly şi Biaggio decid să se întoarcă acasă, iar Joe mai rămâne în pădure încă o lună, până când tatăl său îl găseşte într-un mo­ment în care viaţa-i era pusă în pe­ricol. În cele din urmă, Joe şi Patrick se îm­pacă, iar casa lor din pădure rămâne ca un monument al libertăţii adoles­cen­tine.

Filmul este regizat de Jordan Vogt-Roberts, un debutant în lungmetraj, care reuşeşte să aducă pe ecran tot ames­tecul de frustrare, exuberanţă şi idealism care marchează trecerea din co­pilărie spre maturitate. Cei trei băieţi sunt interpretaţi de nume necunoscute – Nick Robinson, Gabriel Basso şi Moi­ses Arias (excepţional în rolul bizarului Biaggio) –, iar singurii din distribuţie cât de cât faimoşi (mai ales pentru ro­luri în seriale TV) sunt Nick Offerman (Parks and Recreation) şi Alison Brie (Mad Men). Prin urmare, niciun star care să atragă atenţia asupra acestui film mi­nu­nat, pe alocuri similar cu mai celebrul Moonrise Kingdom, al lui Wes Anderson. The Kings of Summer a fost bine primit de critica americană şi nominalizat la Ma­rele Premiu al Juriului la Festivalul Sundance.

The Way Way Back

Tot un film despre „coming of age“ este şi The Way Way Back / În spate de tot, re­gizat şi scenarizat de Nat Faxon şi Jim Rash, ambii actori de comedie şi de­butanţi în spatele camerei. Având pre­miera tot la Festivalul Sundance din acest an, filmul spune povestea lui Dun­can, un băiat de 14 ani, care îşi petrece vara într-o casă de vacanţă dintr-un orăşel situat pe malul Atlanticului, ală­turi de Pam, mama sa, de iubitul aces­teia, Trent, şi de Steph, fiica lui Trent. Duncan nu prea se înţelege cu iubitul lui Pam, aşa că încearcă să-şi ocupe timpul cu aproape orice, cât mai departe de Trent, despre care ştie că o înşală pe mama sa. Până la urmă, ajunge să lu­creze la parcul acvatic de distracţii din localitate, unde este luat sub aripa sa de Owen, un manager nonconformist, ca de altfel întregul colectiv de angajaţi ai piscinei. Duncan este îndrăgostit de Su­sanna, fata unor vecini, dar, când în­cearcă să o sărute şi este respins, îşi dă seama că singurul loc unde este fericit rămâne parcul de distracţii. Aici, devine eroul tuturor după ce reuşeşte să do­ve­deas­că o legendă locală – o depăşire aproa­­pe imposibilă într-unul dintre to­bo­ga­­nele cu apă. La finalul vacanţei, Dun­can trebuie să se întoarcă acasă, mai matur şi mai încrezător în forţele pro­prii. Ul­ti­mul cadru ni-l arată pe ado­lescent pe scaunul din spate de tot al maşinii (de unde şi titlul filmului), în timp ce mama sa trece în mers de pe locul din dreapta lui Trent, care e la volan, pe banchetă, ală­turi de fiul său.

Spre deosebire de The Kings of Summer, The Way Way Back beneficiază de o dis­tri­buţie cu nume cunoscute: Steve Carell, Toni Collete, Sam Rockwell şi Amanda Peet. Însă filmul este dus în spate de Liam James, care interpretează perfect rolul lui Duncan, puştiul cu adolescenţa minată de mediul familial ostil. De alt­fel, The Way Way Back este în trendul american al tragicomediilor intelectuale cu familii disfuncţionale, iar regizorii Nat Faxon şi Jim Rash au luat Oscar anul trecut pentru scenariul filmului The Descendants / Descendenţii, care se în­scrie în acelaşi gen.

All Is Bright

În fine, că tot suntem în apropierea Sărbătorilor de iarnă, de la regizorul Phil Morrison (cunoscut pentru Junebug, nominalizat la Oscar şi la Sundance) vine All Is Bright / Totul e luminos, o co­medie amară a cărei acţiune se petrece în preajma Crăciunului. Dennis e un de­ţi­nut canadian eliberat condiţionat şi care, când ajunge acasă, află că soţia s-a cuplat cu cel mai bun prieten al lui, iar fetiţei lor i-a spus că tatăl a murit. Pen­tru a-şi recâştiga familia şi a face rost de bani ca să-i cumpere fetei un pian şi să reintre în viaţa ei cum se cuvine, Dennis merge să vândă brazi de Crăciun la New York, alături de Rene, nimeni al­tul decât prietenul care i-a luat nevasta. Cei doi canadieni fac un cuplu comic şi trist în acelaşi timp, pendulând între dis­pe­rarea şi ghinioanele lui Dennis şi ati­tudinea de „pierde-vară“ a lui Rene. În scenă intră şi Olga, o pianistă dintr-o ţară fostă sovietică, ajunsă femeie de ser­vi­ciu la o familie de dentişti new-yorkezi, care îl ajută pe sărmanul canadian să facă rost de pianul pentru fiica lui.

Paul Giamatti (câştigător a două Glo­buri de Aur) e înduioşător de caraghios în rolul lui Dennis, în timp ce Paul Rudd (actor de comedii uşoare, dar cu per­spective de fi măcar nominalizat în 2014 la premiile mari pentru Prince Ava­lanche) şi Sally Hawkins (şi ea cu un Glob de Aur la activ) completează dis­tri­buţia acestei pelicule înduioşătoare.

Acestea sunt numai trei dintre filmele pe care nu le-aţi putut vedea la cinema fiindcă n-au fost distribuite în România. Dacă aveţi noroc, le puteţi prinde însă la TV sau pe DVD, iar sfatul meu este să nu le rataţi!