Pe aceeași temă
Surpriza a fost una mare. Nu mă aşteptam să văd expuşi pe simeze artişti contemporani. În aceeaşi măsură, nu mă aşteptam la spaţii atât de potrivite într-o piaţă agroalimentară.
Iniţiativa acestui proiect tranzitoriu a avut-o doamna Ruxandra Garofeanu, consilier artistic al Primăriei Sectorului 2, în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Galeria Anaid.
Faptul că aceste spaţii au fost oferite gratuit unor artişti contemporani foarte valoroşi şi unor masteranzi ai UNARTE este un semn bun, într-o Românie în care totul se vinde/închiriază, într-o societate îmbâcsită de nonvalori, în care este mult mai uşor să conteşti decât să faci ceva concret. Chiar dacă aceste spaţii vor deveni „prăvălii comerciale“ începând cu 15 iunie 2011, această acţiune vizuală temporară a Primăriei Sectorului 2 va rămâne consemnată ca un act de cultură, curaj şi generozitate.
MIHAI ZGONDOIU, artist vizual, coordonator Atelier 030202 – spaţiu de artă contemporană