Bucurestiul Cultural, nr. 125 - Roger Waters aduce The Wall la Bucureşti

Razvan Braileanu | 23.07.2013

Pe aceeași temă

Pe 28 august, în Piaţa Constituţiei, Roger Waters va susţine un concert extraordinar, în cadrul turneului The Wall – Live.

Concertul lui Roger Waters în România este organizat de Emagic. Biletele au preţuri care variază între 135 şi 950 de lei şi pot fi cumpărate de pe www.myticket.ro, din reţeaua magazinelor Diverta, de la Sala Palatului, Librăria „Mihai Eminescu“ şi magazinul „Muzica“.

 

În 1979, Pink Floyd lansa The Wall, pro­babil cel mai cunoscut album con­cep­tual al tuturor timpurilor, o operă rock despre zidul metaforic prin care unii oameni se izolează de societate. Faimos în întreaga lume prin hitul Another Brick in the Wall („We don’t need no education / … / Hey, teacher, leave us kids alone!“), al­bumul spune povestea lui Pink, un tâ­năr al cărui tată a murit în al doilea răz­boi mondial şi care se simte oprimat de o mamă mult prea protectoare şi de niş­te profesori tiranici. Pink percepe aceste traume ca pe nişte cărămizi cu ajutorul cărora construieşte un zid între el şi cei din jur. Tânărul ajunge star rock, dar tu­mul­tul vieţii din spatele scenei nu face decât să sporească izolarea. La un pas de nebunie, Pink îşi imaginează un pro­ces, în urma căruia este obligat să dă­râ­me zidul care-l separa de societate.

The Wall este creaţia lui Roger Waters, basistul şi unul dintre vocaliştii de la Pink Floyd, iar povestea lui Pink este in­spi­rată din propria biografie. Ideea cu izo­larea i-a venit lui Waters în urma unui concert în care, din cauza apatiei pu­blicului, muzicianul şi-a imaginat cum construieşte pe scenă un zid între el şi spectatori. The Wall a fost transpus cu succes şi în filmul cu acelaşi nume, re­gizat de Alan Parker, cu muzicianul Bob Geldof în rolul lui Pink.

Turneul care a urmat lansării al­bu­mu­lui a avut numai 31 de spectacole, în pa­tru oraşe: Los Angeles, New York, Dort­mund şi Londra. Show-ul era unul gran­dios, cu proiecţii de animaţie şi perso­na­je gonflabile uriaşe. Însă elementul-sur­pri­­ză era chiar zidul care se construia pe sce­nă în timpul fiecărui concert şi care ajungea, la un moment dat, să separe com­plet trupa de public. Toate cele 31 de spectacole susţinute în perioada fe­brua­rie 1980 – iunie 1981 au avut loc în in­cinte acoperite, în ciuda presiunilor asu­pra lui Waters de a susţine spec­ta­co­lul şi pe stadioane, care ar fi permis un public mult mai numeros. Creatorul The Wall a refuzat acest lucru, motivând că pe un stadion s-ar pierde însăşi ideea de izo­lare faţă de public, pe care şi-a dorit-o de la început. În plus, muzicianul se sim­ţea din ce în ce mai departe de trupă, astfel încât, în 1985, a părăsit formaţia, iar Pink Floyd s-a reunit în formula de aur abia peste 20 de ani, pentru un sin­gur recital de 25 de minute în cadrul eve­nimentului Live 8. A fost ultima oca­zie de a-i vedea împreună pe Roger Wa­ters, David Gilmour, Nick Mason şi Ri­chard Wright, acesta din urmă murind în 2008...

Revenind la spectacolul The Wall, aces­ta a fost reluat de Waters pentru prima oară în iulie 1990 la Berlin, pentru a aniversa căderea Zidului. La concert au asistat peste 400.000 de spectatori, iar pe scena lată de 170 de metri au urcat, ală­turi de Waters, Scorpions, Cyndi Lau­per, Sinead O’Connor, Joni Mitchell, Bryan Adams, Van Morrison şi mulţi alţii. De notat faptul că zidul ridicat în tim­pul concertului, precum în show-ul ori­ginal, avea 25 de metri înălţime, iar la sfârşit era dărâmat.

La 20 de ani de la spectacolul de la Ber­lin, Roger Waters a pornit din nou în turneu cu The Wall, pe 15 septembrie 2010. De data aceasta, show-ul a fost ac­tua­lizat cu ajutorul tehnicii moderne, care permite proiecţii şi efecte mult mai spectaculoase. „Am refăcut totul pentru spec­tacole în aer liber şi a ieşit foarte bine. Acum e mai dramatic decât era în in­cinte acoperite. A trebuit să regândesc show-ul pentru spaţii mari. Construcţia zidului pe stadion nu putea fi făcută în urmă cu 40 de ani, deoarece nu puteam umple spaţiul într-un mod satisfăcător din punct de vedere emoţional, muzical şi teatral. Acum putem, pentru că, între timp, tehnologia a evoluat“, spune Waters.

După ce a trecut prin America de Nord, Europa, Australia şi America de Sud, în 2013, Roger Waters se întoarce pe bătrânul continent cu The Wall – Live, un turneu care cuprinde 27 de spec­ta­cole în 22 de ţări. Primul show a fost pe 18 iulie în Olanda, iar ultimul va fi pe 21 septembrie pe Stade de France, la Paris. Turneul se opreşte şi în România, pe 28 august, când Roger Waters va con­cer­ta în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Cea mai spectaculoasă producţie mu­zi­ca­lă a momentului, The Wall – Live este combinaţia perfectă de rock, proiecţii im­pre­sionante, efecte vizuale uimitoare şi decoruri grandioase, toate reunite într-o construcţie colosală, concepută sub for­ma celebrului zid. Fanii Pink Floyd din România se vor bucura nu doar de un sim­plu concert, ci de o producţie multi­dimen­sio­nală fabuloasă, despre care în­­treaga pre­să internaţională vorbeşte la super­lativ.

Elementul care ar da acestui eve­ni­ment o încărcare simbolică şi mai mare ar fi ca, odată cu zidul de pe scenă, să se dărâme şi zidul din jurul Palatul Par­la­mentului, dar asta deja e o altă po­ves­te...

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22