Liberalism si liberali de ieri si azi

Miercuri, 24 octombrie, la sediul Grupului pentru Dialog Social a avut loc lansarea volumului de Amintiri al lui Alexis de Tocqueville, aparut la editura Nemira. Cu acest prilej, a fost organizata si o dezbatere despre liberalism si liberali de ieri si azi. Va prezentam in continuare fragmente din discutiile care au avut loc la acest eveniment.

Catalin Avramescu (GDS): Suntem la lansarea Amintirilor lui Tocqueville, volum care face parte dintr-o serie a editurii Nemira, Idei politice fundamentale. Este evident faptul ca la noi exista un deficit de cultura politica. Mie mi se pare ca si in mediile specializate exista loc de mai bine. Cultura noastra politica moderna s-a format in secolele XIX-XX cu ochii la exemplul francez si intr-o masura mai mica la exemplele central-europene, la exemplul german. Exista, prin urmare, diferite arii, diferite intervale de timp, diferite teme care nu sunt abordate, nu sunt asimilate, nu sunt nici macar cunoscute in cercurile intelectuale romanesti. De ce ar trebui noi sa le cunoastem? Printre altele, pentru ca, in ordinea culturii politice moderne occidentale, acestea sunt componente esentiale. Or, in masura in care noi vrem sa ne apropiem de aceasta cultura politica occidentala, eu cred ca e bine sa ne insusim referintele lor culturale, sigur, intr-o maniera critica, rationala.

Daniel Barbu (Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti): E un episod foarte simpatic in aceasta carte care este neasteptata pentru cei familiarizati cu Tocqueville. Cu doua zile inainte de revolutia din februarie ‘48, la o receptie, unul dintre reprezentantii opozitiei, foarte angajat in organizarea de banchete contestatare si de proiecte alternative la guvernarea Guizot, se afla in aceeasi sala cu regele, il ia de-o parte si discuta cam jumatate de ora. Stim ca respectivul deputat era produsul unei familii de intreprinzatori manufacturieri extrem de bogati. Ei bine, el are o lunga conversatie, mai degraba un monolog, despre tehnica razboiului de tesut si isi arata fascinatia fata de mecanica industriala, care poate produce lucruri atat de folositoare si mai ales intr-un numar atat de mare. Va imaginati dezamagirea deputatului, initial flatat ca regele si-a gasit timp sa faca o conversatie de jumatate de ora in clipe atat de tensionate. Faptul ca regele nu l-a intrebat despre planurile opozitiei si nu a comentat in niciun fel oportunitatea unei schimbari de guvern nu este, pentru deputatul in cauza, extrem de dezamagitor? De ce v-am dat acest exemplu? Este pusa in cauza o anumita incapacitate de a sesiza importanta ideilor generale, o anumita insensibilitate estetica. In acelasi timp, Tocqueville apreciaza oarecum ambiguu viziunea inginereasca pe care Louis-Philippe o avea asupra spatiului public. Louis-Philippe era, inclusiv in ceea ce priveste aplicarea Constitutiei, partizanul metodei si al mecanicii, fara bune metode. Acesta este mesajul lui Louis-Philippe pe care Tocqueville ni-l pune intr-un mod extrem de oportun noua, astazi, la dispozitie. Fara metoda, fara tehnica organizarii spatiului public intr-un mod extrem de riguros, nu poate exista calitate a acestui spatiu public. Revolutia, miscarea de strada sunt inevitabile. Opusul mecanicii spatiului public este dezordinea si anarhia, care se manifesta atat intelectual, cat si politic. E vorba despre o dezordine absolut fascinanta a atitudinilor, gesturilor si operatiunilor pe care oamenii politici sau inaltii functionari publici le fac. Vedem in fiecare zi ca o asemenea dezordine exista.

Tonul moderat al liberalismului

Valeriu Stoica (PLD): Citind cartea de Amintiri a lui Alexis de Tocqueville, doua lucruri mi s-au cristalizat in minte si vreau sa vi le impartasesc. Ca si in Democratia in America, aceasta carte de amintiri pastreaza ceea ce eu numesc tonul moderat al liberalismului. Cum bine se cunoaste, si Pierre Manent a spus-o foarte explicit in Istoria liberalismului, acest curent de gandire a aparut ca reactie, pe de-o parte, fata de regimul politic monarhist absolutist si, pe de alta parte, ca reactie fata de monopolul Bisericii Catolice asupra opiniei in Evul mediu si in perioada de trecere in epoca Moderna. Asadar, liberalismul a aparut ca reactie impotriva acestor doua tipuri de monopol, un monopol politic si un monopol al constiintei. Dar s-a ajuns la o rascruce, Revolutia Franceza, care a impins liberalismul in doua directii total diferite. Din cauza asta, in familia gandirii liberale exista pana la urma doua tipuri opuse de liberalism. O prima directie este cea iacobina, iar din ea s-a nascut directia comunista. Asadar, in mod ciudat poate pentru multi, radacinile comunismului sunt in gandirea liberala. Si in Democratia in America, si in aceste Amintiri, Alexis de Tocqueville reuseste sa exprime poate cel mai bine ceea ce eu numesc liberalismul de dreapta. Si exprima cel mai bine modul in care, in momentul in care cealalta latura a liberalismului, cea radicala, cea de stanga, s-a transformat in socialism si teorie marxista, liberalismul de dreapta s-a asociat cu conservatorismul.

Exista in cartea aceasta a lui Tocqueville cateva referiri pe care le surprinde foarte bine si Cristian Preda in studiul lui introductiv, referitoare la disjunctia totala care exista intre saracie si liberalism. Liberalismul nu este pentru saraci. Din saracie a rezultat socialismul, comunismul. Desi la un moment dat, din exprimarea lui Tocqueville, ar putea sa rezulte ca liberalismul este un curent pentru cei bogati, la o lectura atenta ideea este cu totul alta. Liberalismul este un curent pentru cei care sustin proprietatea si libertatea, indiferent de cat de bogati sunt. Nu conteaza nivelul bogatiei, conteaza aderenta la aceste doua valori. Liberalismul de dreapta a avut, de-a lungul evolutiei sale si azi in continuare, doi principali inamici. Pe de-o parte, curentele radicale bazate pe saracie si pe condamnarea reusitei, indiferent ca e vorba de o reusita in afaceri sau in orice alt domeniu, si, pe de alta parte, plutocratia si oligarhia. Aceste doua primejdii ameninta in egala masura liberalismul de dreapta. Ele sunt prezente astazi in Romania si ilustreaza foarte bine ceea ce se intampla in politica romaneasca. Pentru ca avem, pe de-o parte, mostenitorii Partidului Comunist, care speculeaza saracia si lipsa de informatie. Rezerva de speculare a acestei saracii este insa limitata, pentru ca, in momentul de fata, se ingusteaza tot mai mult bazinul saraciei in Romania si, drept urmare, o sa scada tot mai mult forta de manipulare a postcomunismului. Pe de alta parte, avem celalalt inamic, si anume oligarhia sau plutocratia. Bogatia in sine, cat de mare ar fi, nu este un lucru rau. Numai ca, atunci cand cei care sunt foarte bogati au pretentia sa monopolizeze sistemul politic si, bazandu-se pe bogatia lor, au pretentia sa legitimeze dominatia politica intr-o societate, atunci raul s-a produs. Din pacate, in Romania traim acest rau.

Liberalismul politic si cel economic

Cristian Preda (GDS): Aceasta este una dintre cartile cele mai interesante din secolul al XIX-lea. Felul in care Tocqueville descrie cele doua momente - momentul republican si momentul socialist al Revolutiei de la 1848 -, aceasta distinctie pe care o face cred ca e utila pentru intelegerea miscarilor revolutionare din Romania. Avem de-a face nu doar cu evocarea unui asemenea moment cu totul si cu totul exemplar cum e Revolutia de la 1848, dar si cu postura lui Tocqueville, care apare aici drept candidat la alegeri, si veti puteti vedea, de pilda, cum anume erau intelese alegerile, ce se credea pe vremea aceea despre circumscriptii. De la Tocqueville rezulta ca politicienii vremii intelegeau mai clar si intr-un mod mai simplu ce inseamna a vota intr-un anumit fel de circumscriptii, pentru ca il vedem candidand de doua ori, in 1848 si in 1849. Pe urma, il vedem pe Tocqueville parlamentar, si cineva care are o minima curiozitate pentru istoria acestei institutii poate sa vada ce insemna un discurs parlamentar. Apoi, e o carte foarte interesanta pentru cineva care lucreaza la Ministerul de Externe sau care vrea sa faca o cariera in acest domeniu, pentru ca volumul ni-l infatiseaza pe Tocqueville si ca ministru de Externe. Volumul este foarte frapant. Dintr-un punct de vedere, asta poate sa fie si o capcana, pentru ca volumul frapeaza prin stil. Tocqueville este nemilos, face o galerie de portrete foarte puternice ale contemporanilor, portrete nimicitoare. Sunt portrete in tuse foarte puternice si il vedem pe Tocqueville extrem de nemultumit de toti contemporanii lui. Asta poate fi o capcana, pentru ca se poate intelege ca stilul politic este mai degraba aceasta lipsa de moderatie. De fapt, Tocqueville concepuse textul mai degraba ca pe un jurnal, nu vroia sa dezvaluie contemporanilor aceste ganduri neingrijit exprimate. In acelasi timp, vedem ca adversitatea lui era foarte colorata. Dincolo de acest lucru, cred ca liberalismul poate fi infatisat, plecand de la acest volum si dand la o parte aceste aparente strict literare, in dimensiunea lui fundamentala, si anume cea politica. Aici as face o prima trimitere la chestiunea strict romaneasca, pentru ca, din nefericire, la noi liberalismul este vazut mai degraba ca o simpla expresie a unei pasiuni economice. Liberalismul este in mod fundamental o constructie intelectuala politica, nu e doar o versiune a unei pasiuni de imbogatire. Exista nu doar un liberalism economic, cel care e astazi foarte frecvent intalnit inclusiv la noi, ci si un liberalism politic. Sau, mai intai de toate, exista un liberalism politic, care inseamna libertate, stat de drept. Cu alte cuvinte, democratie politica. E important sa ne amintim acest sens cu atat mai mult cu cat, astazi, versiunea cea mai simpla a liberalismului, asa cum este tradusa si la noi, este un soi de liberalism de ordin economic: e liberal cine vrea sa se imbogateasca.

V. Stoica: Fiind un observator, Tocqueville este salvat de fanatism. Ganditorii politici care n-au observat viata si au avut numai modele abstracte au fost foarte tentati de utopii. Tocqueville este ferit de acest pericol al radicalismului, al fanatismului, al iacobinismului. Tocmai pentru ca a fost un foarte bun observator, Tocqueville a prilejuit, cateva decenii mai tarziu, conturarea acestei filozofii politice liberale de dreapta cu un ton moderat, neradical, foarte adecvat vietii de zi cu zi.

PNL si elitele intelectuale

Valentin Naumescu (MAE): Domnule Cristian Preda, apreciati ca-n Romania contemporana poate fi vorba de existenta unei scoli doctrinare liberale autentice, care sa genereze scrieri, texte de substanta, eventual conectata la marile dezbateri care anima familia liberala europeana? Cu alte cuvinte, este sustinut liberalismul politic romanesc, asa cum se intampla de mai bine de 200 de ani in toate marile democratii ale lumii, de o elita culturala, intelectuala, academica care sa genereze aceste texte, aceste scrieri si care sa comunice de-o maniera eficienta cu elitele politice care reprezinta liberalismul? A doua intrebare este pentru domnul Valeriu Stoica, pe care l-as intreba in ce masura se reflecta in Romania diferentele intre liberalismele de stanga si liberalismele de dreapta pe care le evocati in interventia dvs.?

C. Preda: Cred ca exista un numar important de voci liberale in spatiul public romanesc. Cu exceptia unui episod, relatia intre PNL si elitele publice intelectuale a fost tensionata, daca nu inexistenta: in genere, exista un soi de agresivitate a liderilor PNL impotriva acestor voci liberale. Exista jurnalisti, intelectuali publici cu sensibilitati liberale care nu-si spun neaparat liberali, de altfel foarte diferiti - personal, eu ii cuprind aici si pe Daniel Barbu si pe Horia-Roman Patapievici. Sunt doua voci foarte diferite, care nu tin neaparat sa-si asume o identitate liberala, dar care construiesc intr-o perspectiva critica viziuni legate de liberalism. Problema este ca principala organizatie care a asumat liberalismul ca doctrina a avut, din anii ‘90 pana astazi, o relatie foarte tensionata cu aceste voci din presa libera si cu intelectualii publici. Discursul public al organizatiei numita PNL este unul iritat, nervos, nemoderat, foarte apropiat de tonul ulcerat al tribunilor de la extrema dreapta. E curios de ce s-a intamplat asa si de ce elitele politice liberale tin mai degraba sa se separe de publicul liberal si de elitele liberale alcatuite din vocile jurnalistilor, ale intelectualilor publici. A existat un episod, al Institutului de Studii Liberale de care s-a ocupat d-l Stoica. Exista interactiune intre aceste elite publice liberale, inclusiv jurnalisti, si membrii organizatiilor. Eu personal nu am o explicatie de ce exista aceasta agresivitate a organizatiei la adresa spiritelor liberale din societate si de ce exista aceasta ruptura. De ce nu sunt mobilizati acesti intelectuali?

D. Barbu: Defectul acesta este al tuturor partidelor. Exista cativa ziaristi, intelectuali publici care se considera oameni de stanga. PSD nu a incercat niciodata sa-i includa. E o anumita incapacitate a partidelor, indiferent cum se numesc ele, de a fi atente cine e o personalitate interesanta, capabila pentru a fi promovata. Toate guvernele romanesti, din 1990 pana azi, sunt dezolante. In toate guvernele sunt oameni pe care eu nu i-as invita la mine acasa. Asta inseamna ca partidele noastre sunt conduse de lideri care nu au capacitatea de a identifica tineri de calitate, cu stofa, cu loialitate, inteligenta, capacitate profesionala.

Salvarea liberalismului romanesc

V. Stoica: Ca sa raspund la intrebarea domnului Naumescu, va spun ca am doua convingeri puternice in politica. Prima convingere: un partid serios trebuie sa aiba o doctrina, adica un set de valori si de principii, si o strategie prin care sa incerce sa puna in practica aceste lucruri, pentru a adecva o realitate, treptat-treptat, in directia acelor valori si principii. A doua convingere: tocmai pentru ca un partid are nevoie de o doctrina si o strategie, el nu poate sa fie serios daca nu face apel la intelectuali. O doctrina serioasa, o strategie solida nu pot fi elaborate de cauzasi. Cei care lipesc afisele nu sunt in cea mai buna pozitie pentru a elabora doctrine si strategii. Sunt utili intr-un partid, fara doar si poate, e nevoie de o masina electorala a partidului, dar, daca acea masina lucreaza dincolo de valori si de principii, din punctul meu de vedere, lucreaza in gol. Este ciudat ca in Romania, dupa ‘90, partidele politice, dincolo de anumite strategii de moment, de discursuri mai mult sau mai putin sincere, nu au reusit sa-si creeze scoli de gandire politica. Am incercat sa facem un Institut de Studii Liberale, care sa intre in conjunctie cu PNL si care sa fie laboratorul de idei, de programe, de strategii pentru acest partid. Cat timp am fost in PNL, am incercat sa transpun aceste doua convingeri in fapte. Am avut insa doua momente in care am fost pus in imposibilitatea de a mai incerca sa-mi transpun convingerile in fapte. Primul moment a fost in decembrie ‘92, cand am fost exclus din PNL prima data, tocmai pentru faptul ca am semnalat ca Radu Campeanu si conducerea de atunci refuzau sa-si asume o anumita doctrina si o strategie pe care eu le credeam de dreapta, liberale. In 2007 am fost din nou exclus din PNL, pentru ca am lansat o Platforma Politica Liberala. Daca ati avea ragazul sa cititi aceasta Platforma, precum si Programul PLD, veti vedea ca exista totusi in Romania o preocupare pentru fundamentarea doctrinara a actiunii politice a unui partid. In cele doua documente politice de care vorbesc am incercat sa sintetizez ceea ce eu numesc complementaritatea doctrinelor de dreapta si am incercat, in ambele texte, sa reiau idei care sunt in egala masura liberale, dar care au si o nuanta conservatoare. In Europa, in mod ciudat, partidele liberale sunt risipite in doua, iar cele care-si spun liberale nu sunt adevarate partide liberale. Pentru ca asa-numitul Partid Liberal European este un partid de centru-stanga, mai apropiat de socialisti decat de populari. Dimpotriva, conservatorii si crestin-democratii, cel putin la nivel economic, sunt reprezentantii liberalismului clasic. Cred ca si in Romania trebuie sa tinem seama de aceasta disjunctie a liberalilor. Desi PNL a plecat la drum cu ideea de a fi un partid de dreapta sau de centru-dreapta, acum, prin evolutia pe care a avut-o, a ajuns un partid de centru-stanga, sub doua aspecte. Pe de o parte, prin absenta unei strategii politice care sa-i permita sa ocupe spatiul politic de dreapta. In anul 2000, PNL a avut o sansa uriasa, pentru ca PNTCD nu a intrat in parlament, si atunci a avut spatiu pe care putea sa-l ocupe. Am incercat atunci, pentru ca eram la conducerea PNL, sa ocupam spatiul de dreapta si am reusit ca, in 2004, sa fim partidul legitim care ocupa aceasta zona. Din 2004 pana azi, in loc sa mentina aceasta pozitie pe dreapta si s-o consolideze, PNL a eliberat spatiul, s-a dus la centru si a lasat acest spatiu pentru PD. Din punct de vedere strategic, spatiul acesta de dreapta a fost ocupat strategic de PD si, incet-incet, va fi ocupat si doctrinar. Partea proasta este ca PNL, lasand strategic spatiul de dreapta altui partid, ducandu-se la centru, a fost obligat sa faca aliante conjuncturale cu stanga, care l-a obligat sa faca si politica de stanga. E motivul pentru care a aparut PLD anul trecut. Atunci am spus ca este nevoie de un vehicul politic care sa salveze liberalismul in Romania. Vom vedea daca vom reusi.

C. Avramescu : Noi am invitat si pe cineva de la PNL, dar d-l Crin Antonescu si-a anulat venirea. Asadar, faptul ca nu exista si acea parte care sa articuleze punctul de vedere al PNL nu este vina noastra.

V. Stoica: Din ‘90 pana acum nu am avut un partid politic apt sa demonstreze eficienta la guvernare. Am avut partide care, intr-un moment sau altul, au dat dovada ca au avut masini de vot eficiente. Am avut partide si aliante care au putut sa castige alegerile si care, cand au ajuns la guvernare, au esuat. In iulie 2004 am scris un text in care am spus ca Alianta D.A. are o sansa, dar este pandita de un pericol. Era vorba despre sansa de a demonstra ca poate nu doar sa castige alegerile, ci ca poate sa schimbe modul de guvernare. Pericolul era de a continua modul de guvernare al PSD. Din pacate, acest pericol s-a realizat si sansa a fost pierduta. Din pacate, PNL s-a dovedit a fi un PSD mai mic. Asadar, problema este daca, in viitor, Romania va fi apta sa genereze o forta politica consecventa, care sa aiba un program politic pe care, dupa aceea, sa-l realizeze la guvernare.

A consemnat Razvan Braileanu