Proiectul Legii invatamantului superior

Marti, 22 noiembrie, la sediul  GDS a avut loc o masa rotunda pe marginea proiectului Legii invatamantului superior, moderata de Andrei Cornea. La dezbatere au participat cadre universitare, reprezentanti ai Ministerului Educatiei si Cercetarii, mass-media. Prezentam in continuare fragmente de la discutii.

Un proiect necesar, dar care lasa de dorit

Andrei Cornea  (GDS): Era necesara o noua lege a invatamantului superior: din ‘95, de cand dateaza actuala lege, s-au intamplat foarte multe, Romania s-a schimbat, s-au schimbat si necesitatile pe care invatamantul superior le are si, mai mult decat orice, procesul de integrare europeana obliga si invatamantul superior sa se schimbe. Cu atat mai mult cu cat au aparut si in presa o multime de scandaluri, de discutii, de controverse, unele extrem de neplacute, de penibile, altele tinand de structuri, de fundamente. Totul demonstreaza ca un astfel de proiect era necesar. Numai ca, dupa parerea mea, acest proiect, asa cum apare el, lasa mult de dorit. Trec peste lucruri despre care o sa spuneti ca sunt de forma, dar forma conteaza mult aici, mai ales ca vorbim de invatamantul superior. Si cand spun forma, ma refer pana si la greseli de gramatica, formulari imprecise si confuze. Ajung la lucrurile mai importante. Se precizeaza inca din art. 1 ca "institutiile de invatamant sunt autonome si responsabile de managementul propriu". E foarte bine, numai ca, dupa parerea mea, lucrurile nu numai ca nu se intampla asa, dar aceasta lege micsoreaza autonomia reala a institutiilor de invatamant si mai si decat in prezent. La art. 2 se vorbeste despre "participarea studentilor la elaborarea si luarea deciziilor", dar nu si despre aceea a cadrelor didactice. Cadrele didactice s-ar parea ca nu sunt luate in seama la elaborarea deciziilor si nu cred ca e o scapare neintentionata. La art. 4, paragraful 3 se specifica "independenta de interferente ideologice si politice". Este necesar ca ministrul, care este un personaj politic, sa nu aiba un rol important in numirea conducerii institutiei respective sau promovarea personalului respectiv. Or, dupa cum se va vedea, ministrul are un cuvant esential in ceea ce priveste numirea noului consiliu director, un organ deliberativ care dubleaza senatul, format din 7 membri, din care 3 sunt numiti de minister. Al patrulea este un reprezentant al sindicatelor, iar inca 3 sunt propusi de senat.

Dumitru Miron  (secretar de stat pentru invatamantul superior si integrare europeana, Ministerul Educatiei si Cercetarii): Nici dvs. si nici alti critici ai acestui anteproiect de lege imbunatatibil nu cititi pana la capat. Acolo spune ca ministrul desemneaza 3 membri "la propunerea asociatiilor profesionale si stiintifice": Academia Romana, academiile de ramura etc.

A. Cornea : Sa fim seriosi: ministrul poate alege dintr-o lista mare, dar el va numi pe cine va dori. E o problema cu acest consiliu director, a carui idee in sine nu e rea - poate ca e necesar un astfel de organ care sa asigure managementul financiar -, dar el dubleaza intr-un fel senatul si nu e foarte clar ce face unul si ce face altul. Vreau sa mai spun un lucru aici: acest consiliu director poate demite rectorul. La art. 12 se precizeaza ca nu vom mai avea lectori si preparatori, dar nu se prevede ce se va intampla cu actualii lectori.

D. Miron : Asta se va stabili prin legea statutului.

A. Cornea : Pe urma e chestiunea contractelor pe durata determinata, si aici se creeaza posibilitatea unor abuzuri.

 Am sa ma refer la chestiunea comisiilor de promovare: observam o distinctie foarte clara intre asistenti si conferentiari, care sunt promovati de o comisie numita de universitati, de senat. Numai ca in cazul profesorilor apare o mare ciudatenie: ca sa fii promovat profesor se infiinteaza o comisie. E o contradictie in termeni aici: pe de o parte spuneti ca aceste comisii de concurs sunt aprobate de senat, pe de alta parte spuneti ca 3 din comisie sunt numiti de ministru. Ministrul este un om politic. Eu lucrez la revista  22 si scriu un articol vehement la adresa ministrului Invatamantului. Ministrul se razbuna, considera ca nu e normal asa ceva si imi numeste o comisie dupa cum vrea el, politic. Invers: ministrul vrea sa promoveze pe cineva, ii numeste o comisie ad-hoc convenabila.

D. Miron : Am avut de oscilat intre mai multe alternative: sa pastram profesorul universitar asa cum e acum, la nivel certificabil national, sau sa descentralizam, astfel incat toate concursurile, inclusiv cel de profesor, sa se desfasoare doar la universitate. Au fost mai multe opinii, si am spus: eu nu vreau sa fac clasamente intre grade didactice.

A. Cornea : La art. 26, paragraful 3 se spune: "libertatea de opinie in spatiul universitar este garantata (...), daca nu se afecteaza prestigiul invatamantului superior si demnitatea profesiei". Cum adica?

D. Miron : Formulam noi cumva altfel.

A. Cornea : Ar trebui sa nu formulati deloc: libertatea de opinie si de expresie nu e discutabila si spatiul universitar nu o sa impuna restrictii mai mari decat le impune legea si Constitutia pentru toata tara. Din pacate, exista universitati chiar si astazi in tara unde avem o intreaga vanatoare de vrajitoare impotriva unora care au criticat conducerea, si uneori s-a mers atat de departe, incat au fost dati afara sau amenintati.

D. Miron : Dar stiti si ce forme imbraca libertatea absoluta de exprimare?

A. Cornea : Libertatea e o poveste dificila peste tot, si intr-o tara, si intr-o universitate. Unii abuzeaza de ea. Numai ca e preferabil sa abuzezi de ea decat s-o interzici.

Lucrul care cred ca i-a deranjat pe foarte multi este ideea complet noua ca oamenii din toate functiile de conducere executive - rector, prorector, decan, sef de catedra, sef de departament - nu mai sunt alesi, cum se intampla acum, ci sunt desemnati in urma unui concurs pe post.

D. Miron : Rectorul da concurs, decanii si sefii de catedra dau concurs, prorectorii sunt desemnati de senat. Eu vreau sa profesionalizam managementul universitar.

A. Cornea : As vrea sa va spun ca universitatea, de cand e ea, din sec. XIII, a avut acest privilegiu, si-a ales conducatorii.

D. Miron : Am fost decan 10 ani si prorector 5 ani si jumatate. Cunosc tabloul: functiile astea sunt captive unei mentalitati legate de politica - jumatate din mandat ne platim politele pentru cei care ne-au ales, jumatate ne cumparam mandatul urmator. Rectorii, decanii sunt manageri. In toata lumea managerii sunt alesi prin concurs.

A. Cornea : Nu sunt doar atat, sunt mai mult decat manageri.

Zoe Petre  (profesor, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucuresti): Daca se numeste rector, magnificus rector, nu este doar un manager. Magnificus rector este ilustrarea excelentei universitare in propria institutie. Atunci spuneti-i administrator, nu rector.

A. Cornea : Ceea ce mi se pare cel mai grav in aceasta poveste, dincolo de alte detalii, este faptul ca diplomele de licenta si masterat se aproba cu minimun 5, si nu cu 6, cum e acum, ceea ce inseamna practic ca scadeti nivelul, care si asa e destul de slabut.

D. Miron : E o problema tehnica: ce mi-e 5, ce mi-e 6...

A. Cornea : Atunci puneti 4! Una dintre problemele fundamentale este exact cea a nivelului.

Nu vreau sa credeti ca nu am observat unele lucruri pozitive. Unul dintre ele este noul mod de finantare, care mi se pare mai bun decat acum, cu granturi de studii care inlocuiesc sistemul actual de calcul pe cap de student. Nu stiu aici cum se vor aplica lucrurile, dar ma tem ca intentiile bune din acest punct de vedere vor fi foarte discutabile in momentul in care aceasta interventie directa a ministerului se va manifesta. Va sa zica ea se manifesta la nivelul consiliului director, se manifesta la nivelul numirii pe post a rectorului in special, la nivelul promovarii profesorilor si la nivelul finantarii.

D. Miron: Nu exista o intentie de desfiintare a autonomiei. Dimpotriva, vreau sa fiti convinsi de la inceput ca acest proiect de lege nu e o colectie de subversivitati, ci este rezultatul muncii unui colectiv de 8 oameni care cunosc bine sistemul de invatamant. Rolul ei a fost de incitare a sistemului pentru a contribui impreuna la elaborarea unui proiect de lege moderna. In al doilea rand, noi vorbim de un pachet reglementar pe care dorim sa-l rotunjim. E vorba de intentia de a avea un cod al educatiei, un cadru reglementar cu principiile care leaga etajele educatiei intre ele, pornind de la early education pana la postgraduat, cu formarea pe parcursul vietii, cu educatia adultilor, deci principiile cadru, si apoi, in evantai, o lege a invatamantului preuniversitar, o lege a invatamantului universitar, o lege a formarii adultilor, legea asigurarii calitatii. Ne-am straduit ca ministerul sa ramana ceea ce ar trebui sa fie: un confectioner si un implementator de politici educationale.  Cu ajutorul dvs. si al celorlalti care participa la aceasta dezbatere vom reusi, totul este modificabil daca nu schimba in principiu filozofia pe care o dorim cu totii.

In dezbaterea colectivului cu care am lucrat a fost urmatoarea chestie: noi avem 84 de universitati in acest moment, publice, private, mari, mici, unele in curs de acreditare, altele pe drum de autorizare. Am venit si am spus: d-nilor, e un fel de parteneriat de genul eu ii numesc pe ai tai, tu ii numesti pe ai mei, se creeaza un cerc restrans, cum se si face de altfel, stiti foarte bine. Intentia nu era ca ministrul sa-i numeasca el pe acei membri, ci sa facem un portofoliu national de experti de unde sa se recomande ca cei din afara universitatii care organizeaza concursul de profesor sa fie experti nationali sau internationali si tot senatul universitatii, rectorul, sa-i numeasca, dar in unele cazuri sa fie o recomandare. Poate ca n-am formulat bine, dar asta a fost intentia. Nu vreau sa fie considerata o jignire, dar exista in unele universitati o adevarata oligarhie universitara. Va dau un exemplu: o persoana conduce o universitate din ‘90 pana in prezent si n-a avut doua mandate consecutive, instanta obligandu-ne pe noi sa-l validam si pentru 2004-2008.

Ar trebui ca autonomia universitara sa fie autentica si pe fond de responsabilitate. In acest moment, rectorul unei universitati nu are un contract in care sa-i fie foarte clare drepturile si obligatiile. Este o chestie foarte generica, care uneori conduce la excese, alteori il face responsabil pentru ceea ce nu este.

A. Cornea: Ce va opreste sa faceti acest acord, dar rectorul sa fie ales?

D. Miron: Unele universitati pot sa faca alegeri, altele vor dori sa faca un concurs. Trebuie sa avem rectori deschisi inspre mediul antreprenorial, inspre economia reala, care sa faca universitatea magnet sau centru gravitational pentru fonduri. Avem invatamant privat si invatamant de stat. La privati, oamenii au zis: fondatorii trebuie sa aiba si ei un rol in luarea deciziilor. La universitatile de stat deocamdata statul da bani. Nu trebuie sa aiba si el niste reprezentanti in arhitectura decizionala pe componenta financiara, pentru a vedea cum i se cheltuiesc banii?

Functiile universitatii

Ioan Panzaru (rectorul Universitatii din Bucuresti): Universitatea are niste functii. Functia cea mai importanta este sa dea niste diplome credibile, care sa aiba o valoare intrinseca reala, adica sa fie acoperite in competentele diplomatilor. Asta este o functie care a dat niste rateuri la noi, dar in general este bine reglementata. A doua chestiune este problema credibilitatii titlurilor didactice. Aici au fost niste alte plangeri, in sensul ca nu am avea niste profesori suficient de credibili sau suficient de performanti, care sa fie toti sefi de scoala sau care sa fie toti niste magistrii recunoscuti international in domeniul lor. Asta s-a facut prin Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Daca suprimam CNATDCU o sa obtinem niste rezultate mai bune? Daca pornim de la constatarea ca vrem niste profesori mai buni, atunci haideti sa saltam bariera, adica sa facem ceva mai tare decat CNATDCU. Colegii din Ungaria au comisie internationala. Asta nu inseamna sa fie toti membrii din strainatate, dar sa aiba macar un membru international. Si semnatura pe decret este a presedintelui republicii, ca profesor. Haideti sa gasim niste modalitati de a ridica stacheta. Eu pentru asta am si alta propunere: sa facem calificare. Stiti ce inseamna calificarea in sistemul francez? Dai un examen sau un concurs de calificare, esti recunoscut drept conferentiar pe baza meritelor, dar nu ai post. Sunt oameni care au merite in domeniile aflate in restrangere, si domeniile astea vor fi din ce in ce mai numeroase pentru ca vor fi mai putini studenti, populatia scolara va scadea. Sa nu ne bucuram ca acum sunt afectate numai Fizica, Chimia si Matematica, vor fi afectate si alte domenii, si Medicina, poate si Dreptul. In aceste domenii vom avea un conflict profesional: oameni foarte bine pregatiti pe care noi ii trimitem sa ia doctorate la Paris, care se intorc si care nu numai ca nu a post corespunzator gradelor lor, dar nici macar nu li se recunosc meritele si depind de un sef de catedra care-i scoate sau nu le scoate postul la concurs, care, la randul lui, se ghideaza pe criterii economice sau pe criterii personale, doua criterii pe care noi zicem ca nu e bine sa le acceptam cand vine vorba de promovare. Al doilea efect pe care-l produce examenul de calificare este ca, in loc sa avem ca pana acum un candidat pe post in toate universitatile tarii, la conferentiar, la profesor, vom avea o ostire de tineri calificati pentru conferentiari care au meritele recunoscute de un consiliu cum este CNATDCU, dar care nu au post si care se vor prezenta pe posturile disponibile. In felul acesta vom sparge blocada intereselor locale si am putea sa obtinem dorita mobilitate, plus recunoasterea meritelor tinerilor care au calificari internationale si care sunt uneori mai greu acceptati in catedrele noastre pentru posturile pe care le doresc si poate le merita.

O alta problema este cea a managementului universitatilor. Sigur ca managementul universitatilor ar fi bine sa fie mai profesionist. Sunt doua metode: ori aducem manageri profesionisti din alta parte, care nu sunt profesori universitari, si spunem ca nici un profesor universitar nu poate sa fie rector, ci trebuie sa fie o persoana din afara universitatii care si-a dovedit calitatile de manager, ori le dam un avantaj absolut profesorilor de management, care vor ajunge rectori in toate universitatile din Romania. Ori, daca nu, atunci trebuie ca rectorii sa urmeze neaparat anumite forme de specializare, nu neaparat cursuri, dar sa participe la o serie de intalniri, la niste briefing-uri ale ministerului. De exemplu, sa avem o revista de management academic, sa existe o documentatie referitoare la tendintele actuale in ceea ce priveste mangementul academic s.a. In momentul de fata, problema fundamentala este ca rectorul este singurul responsabil, conform normativelor Ministerului de Finante, pentru cheltuirea banilor, este ordonator tertiar de credite, deci situatia lor trebuie sa fie foarte clara. Daca senatul este deliberativ si rectorul este singurul ordonator, atunci de ce ii punem deasupra un consiliu director?  Eu nu pledez pentru ca rectorul sa aiba niste puteri extraordinare, dar propun ca el sa nu fie totusi ingradit in ceea ce priveste organizarea activitatii in universitate. Acest consiliu asa-zis deliberativ care poate numi si care poate suspenda rectorul are, in conditiile acestea, o putere foarte mare, pentru ca puterile senatului sunt reduse.

Ce fel de management dorim? Dorim un management deschis catre societate, de aceea cream acest consiliu director, nu pentru ca sa cream o lupta de putere pe modelul impartirii puterilor din stat in interiorul universitatii. Daca nimeni nu e suficient de puternic, universitatea este invrajbita, ea nu va merge bine si, pe termen lung, Romania nu va capata competitivitatea pe care si-o doreste. Ar trebui poate sa definim mai bine rolul rectorului, in asa fel incat el sa obtina aceasta competitivitate de la profesorii din universitate.

Asocierea studentilor la decizie este uitata: ei erau reprezentati in senat, dar nu mai sunt reprezentati in structura de putere propusa. In fine, universitatea trebuie sa aiba o strategie indrazneata si viziune pentru atingerea scopurilor stiintifice si de dezvoltare tehnologica. Aceasta viziune nu poate sa fie a unui manager economist, trebuie sa fie viziunea unui om de cercetare, a unui om de stiinta, care sa aiba o anumita fundamentare si un anumit element de intuitie.

Invatamantul superior artistic sau vocational

Stere Gulea (GDS): Vreau sa ridic o problema speciala, legata de invatamantul superior artistic sau vocational: e vorba de universitatile de teatru, film, conservator, arte plastice. Cred ca sunteti sensibilizati la minister de minicriza care a fost in aceste institutii legat de obligativitatea doctoratului la aceste universitati. La Universitatea de Arte Plastice s-au creat niste probleme pentru ca au plecat niste profesionisti, pictori, sculptori. Aceste universitati, dupa mine, nu se pot judeca, forma pe sistemul clasic universitar. In alte tari exista invatamant superior nonuniversitar care rezolva aceasta problema.

D. Miron: Dar doresc universitatile pe care le reprezentati sa se transforme in institutii de invatamant de acest gen?

S. Gulea: Aici intram intr-o problema care intra putin in contradictie cu autonomia, cu independenta etc. Cred ca s-a dat autonomie si independenta inainte de reformarea unor universitati. Ele au fost inghetate intr-o formula care nu era deloc reformata si restructurata. Iar in zona asta au aparut temeri justificate, oamenii, profesorii si-au pus problema: noi cum suntem incadrati? Sistemul educational superior francez are mai multe tipuri de institutii. Noi le zicem la toate universitati, unora le-am zis si academii. Supararea pe MEdC este ca a fost nevoit sa respecte Legea statutului personalului didactic care a spus ca pentru a fi conferentiar si profesor e obligatoriu sa ai doctoratul. Ni se cerea ca prin ordin de ministru noi sa amendam legea. Ceea ce nu se poate. Si atunci, am spus: aplicati legea. Cine n-are doctorat nu poate fi conferentiar si profesor, asta e. S-au gasit solutii alternative. Vor oamenii nostri sa se numeasca "scoala superioara de arte" si sa aiba alt statut reglementat?

S. Gulea: Sigur ca trimiterea dvs. este: rezolvati-va problema la voi acolo in primul rand. Dar aceasta situatie ar trebui vazuta si din punctul de vedere al studentilor. Incadrandu-se in acest format universitar, scoli care ar trebui sa aiba preponderent accente practice sunt vaduvite. Considerati ca lucrurile trebuie lasate asa in ce priveste scolile de tipul acesta?

D. Miron: Nu. Daca mergem cu atomizarea in ritmul acesta, daca vom dori sa avem 200 de universitati si vom avea recorduri mondiale la cele mai mici universitati din Europa, vom intra in clasamentele internationale de performanta la calendele grecesti. Daca vrem ca la 5 studenti la vioara sa avem universitate cu rector, prorectori, decani, director general administrativ, contabil sef, secretariat, adica toate aceste utilitati functionale ca la o mare universitate care are 40.000 de studenti, vom merge mai departe asa. Danemarca a decis sa aiba numai 3 universitati.

I. Panzaru: Franta are o populatie de 3 ori mai mare ca noi, 60 de milioane, are tot atatea universitati, 84, si au 2.200.000 studenti.

Universitatea nu trebuie remodelata ca o companie

Z. Petre: Eu am foarte putine interese personale si directe, pentru ca nu mai vizez nici functii universitare si in curand nici statut de profesor activ. Asa ca observatiile mele sunt pur dezinteresate, dar sunt ale cuiva care a trait 45 de ani in Universitatea din Bucuresti, care a avut parte de toate fluctuatiile in materie de pseudoautonomie universitara inainte de de ‘89, care s-a batut pentru autonomie universitara in anii ‘90 si anii imediat urmatori si care vede ca acest concept inca este ingradit in foarte multe feluri. Sintagma "libertate academica" este rostita foarte colateral si intr-un mod restrictiv, nicaieri nu se spune ca misiunea esentiala a universitatii este sa creeze si sa transmita cunoastere, nu sa fie o intreprindere eficienta. Eu sunt de acord ca nu trebuie risipit banul public. Dar de aici pana la a remodela spatiul universitar ca pe acela al unei companii, marturisesc ca nu pot fi de acord. Solutia logica mi s-ar parea urmatoarea: in interiorul unei universitati, rectorul sa fie ceea ce a fost din sec. XIII, sa aiba un consiliu de administratie, in care sa comunice cu societatea, dar acest consiliu sa nu aiba drept de decizie final asupra bugetarii unor linii de studiu. Pentru ca un consiliu de administratie fara viziune universitara este in stare sa spuna ca matematica nu renteaza, ca filologia, studiul limbilor mai putin importante sunt in paguba si trebuie desfiintate. O sa ramana doar teologia, care e vesnic rentabila. Nu vreau sa imping la absurd, dar stiu cat de putin se inteleg nevoile unui efort de cunoastere de catre administratie. Si nu ma faceti sa cred in nici un chip ca un rector, a carui numire si demitere depind de un corp altul decat cel academic, va fi sensibil la problemele corpului academic. Dvs. vorbiti de comunitatea universitara. In aceasta comunitate universitara, proiectul de lege include: profesori, studenti, personal administrativ, personal auxiliar si de cercetare. Opinia mea e diferita. Atata vreme cat o buna parte din personalul universitar si de cercetare este cu contract de munca pe durata determinata, putand fi prelungit daca se poarta bine, in timp ce personalul administrativ este statornic, conform Codului Muncii, secretariatele vor dicta din nou. Eu am trait perioada asta si nu vreau s-o mai traiasca si copiii mei. Acest consiliu de administratie sau consiliu director care e inadins construit in afara comunitatii academice inteleg ca are rostul de a bloca initiativele comunitatii academice, pentru ca orice decizie a senatului trebuie validata de acest consiliu de administratie.

Din lege lipsesc doua mecanisme care ar putea asana sistemul universitar: un audit general stiintific si didactic al universitatilor, care sa duca la un clasament al universitatilor. Al doilea e o posibilitate reala de a asigura mobilitatea intre universitati, pentru ca ceea ce asigura in genere obiectivitatea, cat e posibil omeneste, a concursurilor este uzanta ca nimeni sa nu avanseze in acelasi loc in care a mai avansat o data. Asta ar scuti si universitatile, inclusiv pe cele private, de recrutari in pripa. Modelul francez mi-e si mie mai familiar, dar si cel american e la fel de bun. Sunt universitati de buna calitate care furnizeaza in varf de cariera mari profesori marilor universitati. Cam asa circula ideile si inovatia. Si nu vad de ce noi stam cu universitati judetene.

D. Miron: Mai e o problema. Universitarul din mine se lupta cu cel care se gandeste ca trebuie sa aiba un proiect care sa nu intre in arhiva ca unul dintre cele mai frumoase produse reglementare din lume, dar care n-a trecut prin parlament. Nu e vorba de compromisul cu noi insine. Noi trebuie sa gandim la nivelul ministerului ca aceasta lege trebuie sa ajunga sa fie si promulgata candva.

Z. Petre: E adevarat, dar poate ca parlamentul ar trebui sa stie care sunt exigentele serioase ale comunitatii academice si sa-si ia raspunderea de a nu tine seama de ele. In nici un caz parlamentul n-are cum sa inteleaga mecanismul consiliu director-rector-senat cum intelegem noi, pe pielea noastra.

Neclaritati si contradictii

Liviu Papadima (decanul Facultatii de Litere, Universitatea din Bucuresti): Cat de ofertanta a ramas cariera universitara? Trebuie sa ne gandim cu grija ce oferim unui tanar ca sa vrea sa vina in universitate. In momentul de fata, ii oferim foarte putin. Daca-i mai si spunem: vezi ca peste 7 ani, daca vrei sa promovezi, trebuie sa-ti faci bagajele si sa te muti la Cluj sau la Suceava, avem o mare problema.

Am avut o discutie in cadrul Facultatii de Litere referitoare la acest proiect cu destule neglijente, contradictii, care e bine sa fie rezolvate atunci cand e supus unei discutii pe fond. Sunt o sumedenie de lucruri care sunt neclar definite, inclusiv procedurile de alegere. Se vorbeste de alegere, in alt paragraf se spune numire, in altul selectie, nimeni nu mai intelege cum se fac lucrurile astea. Referitor la componenta senatului, este un articol care pare sa dea de inteles ca vom avea de a face cu un senat de tip corporatist in care diversele tipuri de angajati vor fi reprezentate, nu se stie in ce procent.

Z. Petre: Asistentilor li se desemneaza un grup din care sa-si aleaga reprezentantii. N-aleg ei asa, de capul lor.

D. Miron: Eu as vrea ca asistentii sa-si aleaga reprezentantii lor, pentru ca stim toti ca asistentii nu ajung in senate si in consiliile facultatilor decat foarte rar.

A. Cornea: "Reprezentantii asistentilor sunt alesi de acestia din randul lor, pe baza propunerilor formulate de membrii structurilor componente ale universitatii."

L. Papadima: Absolut neclar.

Z. Petre: Deci seful de catedra propune si asistentii se supun.

D. Miron: Nu e asa.

L. Papadima: Ati fi de acord cu mine ca asemenea chestiuni ar trebui sa reiasa cu claritate pentru orice ins care citeste legea cu pricina, si nu sa fie explicata de cineva competent?

D. Miron: Sigur.

L. Papadima: Mergand la chestiunile de fond, proiectul era necesar, era asteptat si sunt lucruri in el, ca intentie cel putin, cu totul laudabile. E clar ca intentia a fost de a oferi mai multa flexibilitate, mai mult spatiu de competitie si de a da si niste impulsuri in sensul asta si un spatiu mai larg de autonomie. Partea proasta e ca sunt anumite chestiuni contradictorii in raport cu aceasta intentie. Si punctul nevralgic este cel al structurilor de conducere, unde acest consiliu director este extrem de vag definit sub aspectul atributiilor. Pare sa aiba painea si cutitul, din moment ce el decide in chestiunile financiare. Pe de alta parte, se spune ca e doar un organism deliberativ, ceea ce pe mine ma baga intr-o confuzie totala. Ati vorbit de o interfata cu societatea. Se si afirma undeva: "membrii acestui consiliu trebuie sa fie astfel selectati incat sa reprezinte interesele beneficiarilor invatamantului superior". Cum poate sa reprezinte interesele beneficiarilor invatamantului superior, care sunt studentii, parintii, niste oameni numiti de minister, de senat?

D. Miron: Cine sunt beneficiarii produselor noastre? Angajatorii.

L. Papadima: Nu cred ca sunt ei. Eu vorbeam aici de acuratetea termenilor intr-o chestiune extrem de sensibila, cum e cea a procedurilor de numire, de alegere etc. Daca termenii sunt folositi vag, lucrurile derapeaza.

D. Miron: O lege care doreste sa mearga in analitic ne duce la 500 de pagini. Metodologiile sunt stabilite ulterior.

L. Papadima: In Universitatea din Bucuresti functioneaza de mai multa vreme un consiliu de administratie. Eu zic ca e un organism foarte bun, dar are alta componenta si alte atributii decat cele specificate aici. Consiliul de administratie are in fond datoria de a pregati decizii pentru senat prin dezbateri, care sunt dezbateri de expertiza de ordin financiar si administrativ. Asta facem noi.

Z. Petre: Din doua, una: ori doriti sa dati toate puterile acestui consiliu director, si atunci el trebuie facut cumva sa fie legitim in fata universitatii, ori lasati autoritatea decanilor si rectorului, care sunt alesi, si dublati cu administratori seriosi si responsabili. Dar nu ne spuneti ca restrangerea autonomiei e largirea autonomiei, ca nu putem sa admitem nonsensul acesta.

D. Miron: Vorbiti ca si cum acest proiect de lege deja a fost promulgat.

A. Cornea: "Pot fi membri ai consiliului director personalitati marcante din domeniul culturii, stiintei, artei si din mediul economic-financiar". "Pot fi". Nu e obligatoriu. "Pot fi" deschide calea miilor de oameni care nu sunt membri ai comunitatii academice.

Daniela Zaharia (lector, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucuresti): Nici nu mai exista comunitatea academica mentionata ca atare, este "comunitate universitara", care este cu totul altceva decat comunitatea academica.

D. Miron: Vorbim de universitati si atunci ii zicem "comunitate universitara".

Z. Petre: Daca o definiti corect, adica profesori, studenti, cercetatori, e una. Daca o definiti cu TESA cu tot, nu mai e corect. Am toata consideratia pentru toate secretarele, pentru toti contabilii, dar nu pot ei sa decida asupra procesului de invatamant, ca nu se pricep.

D. Miron: Dar nu fac si ei parte din comunitatea universitara?

Z. Petre: Nu.

D. Miron: Trebuie sa definim si comunitatea academica. Din comunitatea universitara fac parte toti oamenii care slujesc legalizarii misiunii universitatii. Toti sunt importanti, si tehnicienii, si...

Z. Petre: Secretara e mai putin raspunzatoare de calitatea procesului didactic decat sunt eu, ca profesor. Nu credeti?

D. Miron: Nu sunt de acord cu dvs., secretara e foarte responsabila. Daca trece notele aiurea sau inmatriculeaza studenti fara acordul nostru...

Ana Sincai (GDS): Legat de credite, exista acum o legislatie aberanta. Un student poate da examen de anul IV, chiar daca are numai 30 de credite pe anul I. Ce se intampla cu aceste credite?

D. Miron: Este o confuzie impardonabila intre credit de studiu si chestia care iti trebuie ca sa poti promova si ii zice credit. Invatamantul este impartit pe semestre, un an de studii se considera incheiat cand are 60 de puncte. Un semestru are 30 de puncte. Definim punctul de credit. Lucrurile sunt clare.

Libertatea si autonomia se joaca la nivelul facultatilor

Florin Turcanu (GDS): Practic nu mai vedem nimic esential evoluand la nivelul facultatilor, totul se petrece la nivelul conducerii universitatii. Disparitia votului consiliilor la nivelul facultatilor mi se pare o lovitura de moarte data unei anumite idei despre libertate si autonomie universitara. S-a vorbit mult de management, s-a facut comparatie intre universitate si o companie cu activitati economice, dar cred ca ucidem spiritul universitatii prin aceasta marginalizare si ocultare a unor mecanisme care fac spiritul universitatii si creeaza emulatie. Libertatea si autonomia se joaca la nivelul facultatilor. Importanta alegerii consiliului si a decanului nu mi se pare deloc neglijabila. Trebuie revenit cu totul in privinta asta, dupa parerea mea, pentru ca, daca nu, vom deveni un fel de licee. Si stim ca liceul e veriga lipsa in sistemul de educatie, sau cel putin a fost pana de curand. O sa ajungem ca veriga lipsa sa fie facultatea. Daca la nivelul facultatilor este marginalizata si despartita ideea de autonomie, libertate si de alegere, putem sa intoarcem spatele acestei profesii. Activitatea intelectuala nu poate fi rupta de o atmosfera de libertate decizionala in cadrul unei astfel de structuri.

D. Zaharia: Cred ca punctul cheie ale unei legi care sa ne multumeasca cel putin pentru un timp este rezolvarea raportului dintre aspectele academice si cele manageriale la nivelul universitatilor si al invatamantului in general. Parerea mea este ca gandirea dvs. si a membrilor echipei a fost mult prea mult determinata de necesitatea reala si uneori dramatica de a rezolva aspectele manageriale si in acest avant ati neglijat sa meditati asupra aspectelor academice, asupra modului in care se dezbate in universitati, a modului in care trebuie protejata libertatea de expresie si libertatea de decizie in plan academic. Cred ca aici se afla marea problema, in faptul ca rectorul este vazut prin aceasta lege ca un ordonator de credite si, fiind ordonator de credite, sigur ca statul are raspunderea de a-si asigura ordonatori de credit cat mai bine pregatiti pentru probleme manageriale. Numai ca rectorul intr-o universitate are un rol mult mai complex. Ma tem ca legea aceasta nu tine seama de complexitatea rolului respectiv. Poate ca exista mecanisme, instrumente pe care ar trebui sa le ganditi, sa le gandim cu totii si care sa sprijine activitatea rectorului fara sa-l diminueze, sa-l transforme intr-un administrator care, vrem sau nu, este la dispozitia unui organism neclar pentru noi toti.

D. Miron: O sa umblam la text, dar vreau sa spun ca este o lege perena, care dureaza mult, are putine articole, bine cumpanite, si lasa autonomia universitara la Carta universitara.

D. Zaharia: Decizia e lasata in seama unor persoane care nu rezulta din procesul unor alegeri, care nu reprezinta comunitatea universitara sau academica, cum vrem s-o numim. Senatul este un organism decorativ.

A. Cornea: Ma bucur ca a avut loc aceasta dezbatere destul de aprinsa. Mai toate discutiile s-au invartit in jurul unei probleme esentiale, strategice: ce se intelege prin Universitate? Este Universitatea numai o institutie care trebuie sa produca, economic vorbind, sa dea numai rezultate de eficienta? Trebuie sa fie si asa ceva?Nimeni nu contesta lucrul acesta. Sau e mai mult decat atat? In jurul acestei probleme se nasc discutiile noastre si, dupa cum vedeti, in aproape toate paragrafele importante ale acestei legi e loc de mai bine.