Apel la unitate spirituala: cazul Mitropolitului Corneanu

Florian Mihalcea, Romulus Rusan, Doina Cornea, Radu Preda, | 18.06.2008

Pe aceeași temă

La 25 mai, Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, s-a impartasit, in timpul unei slujbe greco-catolice, alaturi de ierarhi uniati si romano-catolici. Gestul sau a starnit puternice controverse in Biserica Ortodoxa Romana. Diverse asociatii au cerut Sfantului Sinod sa ia masuri impotriva Mitropolitului Corneanu. Slujitori ai bisericii au adresat scrisori Patriarhului prin care cer sanctionarea Mitropolitului. Un inalt ierarh al BOR, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, Bartolomeu Anania, ar fi cerut, potrivit presei centrale, caterisirea Mitropolitului Banatului, cu ocazia

intrunirii Sinodului Permanent de la Neamt. Potrivit unor informatii aparute in presa, Biserica Ortodoxa Rusa solicita Patriarhului Daniel si Sfantului Sinod "un punct de vedere" in legatura cu gestul Mitropolitului Corneanu fata de care si biserica din Grecia si-ar fi manifestat ingrijorarea. O decizie in cazul Mitropolitului Banatului s-ar putea lua cu ocazia lucrarilor Sinodului, care se vor desfasura la 8-9 iulie la Palatul Patriahal.

Cum discutia publica a capatat, pe alocuri, accente anti greco-catolice (greco-catolicismul ar fi "un atentat asupra puritatii sfintei noastre ortodoxii") si nationaliste ("acum cand neamul nostru este din nou amenintat cu destramarea, cand Transilvania, Bucovina si Basarabia sunt atat de ravnite de cei rauvoitori si raucredinciosi…"), iar pe alocuri s-a transformat in atacuri la persoana, impotriva Mitropolitului Nicolae al Banatului, revista 22 isi propune sa reaseze dezbaterea pe fagasul ei firesc, in primul rand asupra aspectelor ecumenice.

 

 

FLORIAN MIHALCEA

Argumente pentru o meditatie sinodala

Cum s-ar putea caterisi un oras?

 

Memorialul Revolutiei din Timisoara are o capela mica pictata. Siluetele a doi sfinti sustin, impreuna, stema Timisoarei. Unul dintre ei este Sfantul Gerhardus, pri­mul episcop al diecezei romano-catolice de la Cenad (ulterior aceasta s-a mutat la Timisoara), cel de-al doilea este Sfan­tul Iosif cel Nou de la Partos, fost mitro­po­lit ortodox, ale carui moaste se afla in Ca­te­drala mitropolitana din Timisoara. Tra­ian Orban este presedintele Asociatiei Me­morialul Revolutiei. Cand intra in ca­pe­la se opreste in fata Sfantului Gerhar­dus si isi face cruce, asa cum isi fac cre­din­ciosii catolici, apoi se intoarce catre ima­ginea Sfantului Iosif cel Nou de la Par­tos si isi face o cruce mare, ortodoxa.

Stefan este batran. Are aproape 90 de ani. Este ortodox. A cantat si in corul bi­sericii. Dar acum ii e greu sa mearga pana la biserica unde plateste in conti­nua­re cultul si careia ii apartine. Cand vrea sa se roage in Casa Domnului, intra in bisericuta greco-catolica care este chiar peste drum de locuinta lui.

Ildiko si Marius s-au casatorit acum patru ani. S-au cununat si la ortodocsi, si la reformati si, ca in mai toate multele fa­mi­lii mixte din Timisoara, serbeaza si Pas­­tele ortodox, si pe cel catolic. In fieca­re an, iepurasul vine la cei doi copii ai lor de doua ori. Si Craciunul il serbeaza de doua ori. Cu toate ca nu au printre rude si sarbi, Craciunul pravoslav ii gaseste in curtea bisericii sarbe uitandu-se la ste­ja­rul care arde, dupa vechi credinte sar­besti. Bietul Marius! A citit o epistola tri­mi­sa de un calugar obscur dintr-o manas­tire unde timpul s-a oprit acum cateva sute de ani si a aflat ca s-a casatorit cu o eretica. Ce sa faca? Un rug, o ruga?

Cu cativa ani in urma, la Timisoara, de Pastele catolic, a fost prezent la Do­mul din piata Unirii nuntiul papal. In Piata s-au format cozi de sute de persoane, in majoritate ortodocsi, care asteptau sa se impartasasca din potirul tinut in maini de trimisul Papei.

In judetul Timis exista 18 culte si reli­gii, iar slujbele ecumenice se tin de mai multe ori pe an, pe rand, in cate un lacas de cult, unde fiecare preot sau pastor ros­tes­te o rugaciune in limba si in traditia sa. O data pe an, toti se intalnesc si se roa­ga in sinagoga din cartierul Iosefin. Toa­te fetele bisericesti din oras il recu­nosc drept sef spiritual pe IPS Nicolae, Mi­tropolitul Banatului.

In ziua de 25 mai s-a sfintit o biserica gre­co-catolica, iar Mitropolitul Nicolae s-a impartasit.

A urmat un val de proteste venite de la Cluj, de la Moscova sau de la Muntele Athos. La Timisoara, 300 de credinciosi, de toate confesiunile, impreuna cu epis­co­pii si preotii lor, s-au adunat in fata Ope­rei si, cu fata spre Catedrala mitro­po­li­tana ortodoxa, au rostit Tatal nostru, de­­clarandu-se alaturi de Mitropolitul Nicolae Corneanu.

Dincolo de decizia Sinodului, timiso­re­nii crescuti pe strada strajuita de trei bise­rici, ce se vor inmormanta in cimitirele co­mu­ne, in morminte cadelnitite, la 1 noiem­brie (de ziua mortilor), de preoti de di­fe­ri­te con­fesiuni, nu vor intelege unde a gre­sit ierarhul lor.

Cu 18 ani in urma, credinciosii orto­docsi din Timisoara se adunau, cu luma­nari in maini, pentru a apara un preot re­for­mat maghiar. A urmat revolutia. In zi­le­le lui decembrie 1989, din balconul Ope­rei, pastori neoprotestanti ii invatau pe majoritar-ortodocsii din piata cantece neoprotestante. Intre doua scandari "Jos co­munismul!" razbatea si "Dumnezeu exis­­ta!". In Arhiepiscopia Timisoarei bise­ri­­cile greco-catolice au fost retrocedate ade­varatilor lor proprietari, fara galceava, fara procese la CEDO si cordoane de scutieri, iar romano-catolicii au cedat, in satele din care svabii au plecat, bisericile lor ortodocsilor. Cei ce se roaga in acele biserici, urmand ritul bizantin si credinta or­todoxa, se intreaba: unde a gresit Mi­tro­politul Nicolae?

Ne va lumina Sfantul Sinod. In lumea or­todoxa, fata de toate aceste grozavii sa­varsite in Banat, exista si exemple po­zi­tive. Pe usa unei biserici din centrul ora­su­lui Ramnicu-Valcea statea scris: "Aceas­­ta este o biserica ortodoxa. Necredin­cio­sii neoprotestanti nu sunt bineve­niti!".

Cum ramane cu iubirea fata de aproa­pele nostru? Paleste in fata unei dogme fa­cute de oameni acum cateva sute de ani si nerostita niciodata de Iisus?

 

 

ROMULUS RUSAN

Un posibil pas spre concordia ecumenica

 

Canonic, dogmatic si eclesiologic, gestul Mitropolitului Nicolae al Banatului a fost asi­milat de unii teologi si ziaristi cu o acceptare a comuniunii "schismaticilor" (daca nu chiar a "ereticilor") interzisa reciproc de cele doua Biserici apostolice in urma cu un mileniu.

Istoric - observa altii - este o reconciliere cu cei ce au incercat cu trei sute de ani in urma sa suprime Biserica Ortodoxa din Ardeal, dar care - la randul lor - au fost su­pri­mati de comunisti in urma cu saizeci de ani.

Sentimental si civic - un gest de empatie fata de cei ce isi revendicau drepturile la "cea de-a doua strana" a romanilor, pierdute in acel an, 1948, dupa ce in perioada de gratie interbelica traisera in armonie cu fratii ortodocsi.

Din punct devedere ecumenic, eu vad in acest gest o continuare a bucuroasei aco­lade liturgice pe care Papa Ioan Paul al II-lea a facut-o impreuna cu Patriarhul Teoctist, oficiind de la acelasi altar, in luna mai 1999, la Bucuresti.

Sper din toata inima ca in analiza si hotararea Sfantului Sinod vor invinge ra­tiu­nea si bunul simt, astfel incat Biserica Ortodoxa Romana sa iasa din aceste dileme nu dezbinata, ci intarita, iar tendintele intolerante dinlauntrul si din afara ei, ca si pri­mor­dialismul reinsinuat de unii ierarhi ai Bisericii Catolice dupa moartea Papei Ioan Paul al II-lea sa nu poata duce la o readancire a faliei deschise acum un mileniu.

Asa cum, in 1999, Biserica Ortodoxa Romana a fost prima care l-a primit in am­vo­nul sau pe Suveranul Pontif, deciziile Sfantului Sinod vor putea sa fie un nou pas spre concordia ecumenica aparatoare a credintei crestine in lupta cu secularismul si con­sumismul ce indeparteaza tot mai mult societatea moderna de invataturile lui Hris­tos, a caror esenta este iubirea.

 

 

DOINA CORNEA

IPS Mitropolit Nicolae Corneanu este al nostru, al tuturor

 

Vineri, 6 iunie, anul curent, am aflat, la ora de stiri de la TVR 1, de intentia Sfan­tu­lui Sinod al BOR de a lua in discutie cazul IPS Mitropolit Nicolae Corneanu, care a par­ticipat, in spirit ecumenic si in calitate de invitat, la sfintirea unui lacas de cult greco-catolic din Timisoara.

Stiu ca Parintele Patriarh al Romaniei Daniel a inclus in programul sau pastoral si ecu­menismul. Totodata, imi amintesc cu bucurie de cele doua slujbe ecumenice oficiate de catre fostul Parinte Patriarh, Teoctist, si Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea cu prilejul vizitei papale la Bucuresti. Mutatis mutandi, amintesc ca ecle­zia­li­ta­tea bisericii greco-catolice este recunoscuta.

Invocand toate acestea, imi indrept privirea cu speranta si incredere catre Preafericitul Patriarh Daniel si Sfantul Sinod si nadajduiesc ca nu vor uita meritele incontestabile ale IPS Mitropolit Nicolae, care a asigurat pacea si intelegerea intr-un oras multiconfesional si multietnic. Pretuiesc faptul ca Sfintia Sa, inca din 1990, de buna voie si nesilit de nimeni, si-a marturisit vina de a fi colaborat cu Securitatea, ex­pri­mandu-si totodata parerea de rau. Adevarul marturisit l-a facut liber. De atunci a pas­torit Mitropolia Banatului in spiritul dreptatii, al ecumenismului, al tolerantei si al iubirii. A devenit un Om al lui Dumnezeu, constituind un adevarat model spiritual nu nu­mai pentru credinciosii ortodocsi ai eparhiei, ci si pentru multi romani din intreaga tara. Mitropolitul Nicolae este al nostru, al tuturor celor care il respectam si il iubim pen­tru intelegerea sa generoasa si bunatatea sa profund crestina.

 

 

RADU PREDA

Ortodoxia Mitropolitului Nicolae

 

Vestea impartasirii, la 25 mai, a Mi­tro­po­litului Nicolae al Banatului din potirul greco-catolic ar fi ramas, pentru multa vre­me, o chestiune strict eclesiala, fara ecouri deosebite in presa profana, daca nu ar fi exis­tat reactia prompta a internautilor. Me­diul virtual a fost primul in care a fost lan­sa­ta stirea, postate fotografiile si publica­te primele comentarii. A urmat dezbaterea din 4 iunie organizata de Asociatia Ziaris­ti­lor si Editorilor Crestini (AZEC), in ca­drul careia Mitropolitul a fost prezent prin in­termediul telefonului si a raspuns la ca­te­va intrebari, producand astfel si "proba", declaratia citata ulterior de intreaga mass-media. Partea greco-catolica a refuzat, in ultimul moment, participarea la dez­ba­te­rea AZEC si a trimis un raspuns-comu­ni­cat. Un comunicat va trimite, cateva zile mai tarziu, si secretariatul Mitropoliei de la Blaj. La nivel interortodox, Patriarhia Mos­covei cerea, prin scrisoarea adresata de Mitropolitul Chiril de Smolensk si Kali­ningrad, lamuriri Patriarhiei de la Bu­cu­resti. Biserica Greciei va trimite la randul ei semnale de mirare, iar calugarii romani de la Athos se vor adresa direct Sino­du­lui, cerand discernamant si fermitate intru apa­rarea dogmelor si canoanelor orto­do­xiei universale. Acelasi lucru il cerea, in alti termeni, si parintele Iustin Parvu, dar si un alt duhovnic important precum Ar­se­nie Papacioc. Cateva articole din presa cen­trala vor adauga momentului un plus de dramatism prin folosirea unor expresii nu tocmai ortodoxe si vor spori presiunea la adresa ierarhilor de a se pronunta. Tot in presa centrala vor aparea si cateva tex­te elogioase la adresa celor petrecute la Timisoara, insa fara argumente teologice si tradand o cunoastere cel putin super­fi­cia­la a vietii celor doua Biserici. In tot acest timp, acelasi mediu virtual exploda, site-urile, blogurile si platformele de stiri fiind pline de reactii dintre cele mai di­ver­se. Nici presa internationala nu va intar­zia sa relateze "incidentul" ecumenic. Pe acest fundal, convocarea in 8 iunie, la Ma­nas­tirea Neamt, a Sinodului Permanent al BOR parea urmarea fireasca a celor pe­trecute inainte cu doar doua sapta­mani, un raspuns competent la agitatia si confuzia iscate. Comunicatul dat la sfar­si­tul zilei mentiona, pe scurt, "chestiunea Corneanu" abia la penultimul punct si anunta punerea acesteia in discutie la proxima sesiune a Sinodului plenar de la inceputul lunii iulie. S-a castigat in acest mod timp. La sedinta aceluiasi Sinod Per­ma­nent a fost ceruta judecarea biseri­ceas­ca atat a Mitropolitului Nicolae, cat si a Episcopului Sofronie de Oradea, prota­go­nistul unei slujbe controversate de Bo­bo­teaza. In fine, acum cateva zile, in seara lui 14 iunie, a avut loc la Timisoara o de­mon­stratie organizata de un anonim (sic!) in sprijinul Mitropolitului Banatului. S-a ros­tit Tatal nostru, la lumina luma­na­rilor, prin­tre terasele pline de suporterii unui sport foarte mundan, insa cu ac­cen­te cva­si-religioase. Ca sa spunem asa, scorul in­­talnirii a fost unul la egalitate. In fine, slu­jind de Rusalii, Mitropolitul Nico­lae s-a adre­sat credinciosilor din Cate­dra­la, regre­tand neintelegerile create de gestul sau si asigurandu-i ca nu isi va parasi (de bu­­na voie) turma. Mitropolitul a hirotonit cu aceasta ocazie un preot, act sfintitor me­nit sa sublinieze sugestiv cele spu­se.

 

Teologie versus populism

 

Acesta este filmul concentrat al celor in­­tamplate in ultimele saptamani. De unde provine sau in ce consta exact caracterul pro­vocator pentru unii si profetic pentru altii? De ce un astfel de gest a avut ecouri atat de diferite? Altfel spus, cum este po­sibil ca Mitropolitul Nicolae sa fie un tra­da­tor al ortodoxiei si un (potential) martir al uni­tatii in Hristos deopotriva? Ei bine, ca­rac­terul paradoxal provine tocmai din su­pra­punerea nefericita a doua logici: a celei teologice propriu-zise si a celei me­dia­tice. Nedeclarat, argumentul canonic a intrat in conflict cu argumentul emotio­nal, sobrietatea responsabilitatii eclesiale fiind inlocuita cu populismul entuziast. De aici si reactiile. In timp ce unii (cu preca­de­re ortodocsi) vad consecintele canonice, altii (cu precadere greco-catolici, dar si or­to­docsi mai putin catehizati) percep adie­rea unui suflu nou. In timp ce unii vad peri­cli­tata identitatea confesionala, altii o pun intre paranteze. In timp ce unii invoca ran­du­iala liturgica si disciplina eclesiologica, altii aplauda rebeliunea sacramentala si o citesc in cheie ecumenica. Pe aceasta confuzie fundamentala isi bazeaza si Mi­tro­politul Nicolae apologia gestului sau: a facut pasul (emotional) catre fratii despar­titi, fara ca prin aceasta sa isi paraseasca (teologic) propria Biserica. Or, tocmai acest tip de gandire este cel mai dis­cu­ta­bil si, la rigoare, condamnabil pentru o inal­­ta fata bisericeasca, indiferent de con­fe­siu­ne. In plus, o astfel de amestecare de pla­nuri este cea mai periculoasa si mai con­traproductiva pentru dialogul intercon­fe­sional.

Din punct de vedere teologic, raportul actual dintre ortodoxie si catolicism este do­minat de dialogul inceput in 1979 si con­tinuat in ciuda blocajelor provocate fie de chestiunea uniatismului postcomunist, fie de razboiul din Balcanii de Vest, fie de disensiunile interortodoxe. Este vorba de un drum parcurs cu tenacitate de ambele Biserici si prin asumarea tuturor riscurilor. Acest dialog a fost facut posibil prin nuan­tarea la Conciliul Vatican II (1959-1965) a exclusivismului eclesiologic romano-ca­to­lic (Lumen gentium 8), adica prin re­nun­ta­rea la pretentia de a fi unica Biserica a lui Hristos si recunoasterea ortodoxiei ca fiind cea mai veche si mai apropiata de traditia apostolica Biserica a lumii crestine (Unitatis redintegratio 14-18). In plus, legat de existenta Bisericilor greco-ca­to­lice sau catolice orientale, acelasi Con­ci­liu preciza statutul provizoriu al acestora (Orientalium Ecclesiarum 30), fapt recon­fir­mat de Documentul de la Balamand (1993) prin respingerea comuna a uniatis­mu­lui ca metoda de refacere a unitatii. Pen­tru a nu exista nicio confuzie, stabi­li­rea caracterului tranzitoriu al Bisericilor catolice orientale nu este sinonima cu des­fiintarea lor. Vatican II opereaza doar o prima si importanta ajustare a sensului dat acestor comunitati rupte din trupul or­to­doxiei prin metode nu mereu adecvate, adica le pune intr-un context eclesiologic mar­cat de data aceasta nu de con­cu­ren­ta, ci de dorinta comuniunii. Este mo­ti­vul pentru care, mai ales dupa 1990, Roma tot insista pe necesitatea ca Bi­se­ri­cile greco-catolice renascute dupa pe­rioa­da persecutiei comuniste, in Romania sau Ucraina, de pilda, sa isi asume datele Con­ciliului, sa isi revizuiasca atitudinea teologica si pastorala fata de ortodocsi.

Faza actuala a dialogului ortodoxo-ca­tolic este una deosebit de sensibila. Do­cu­men­tul comun de la Ravenna (2007), cel mai recent produs al Comisiei mixte, tra­tea­za consecintele ecleziologice si cano­nice ale naturii sacramentale a Bisericii, punand accentul pe importanta intelegerii corecte a comuniunii ecleziale, pe prac­ti­ca sinodalitatii si a autoritatii ca slujire. Adica abordeaza tocmai acele teme ab­sente in pozitia Mitropolitului Nicolae si in cea a ignorantilor sai admiratori.

 

Ecumenism versus sincretism

 

In ceea ce priveste communicatio in sacris, adica recunoasterea reciproca a Sfin­telor Taine si impartasirea intre Bi­se­rici, atat partea catolica, cat si cea orto­do­xa sunt rezervate. Vatican II reco­man­da atentie sporita, astfel incat datele Traditiei sa nu fie ignorate si nici dorinta de unitate sa se manifeste in detrimentul respectului fata de tezaurul de credinta si viata al celorlalte Biserici (Unitatis redin­te­gratio 15-16). Administrarea sacramen­te­lor altor crestini decat catolici se face doar in cazuri extreme, de boala sau imi­nenta moarte, sau doar daca acestia o cer in mod spontan si au o dispozitie buna, definitia acestei "dispozitii" fiind inca ambigua (Codex Iuris Canonici 844, 3; Codex Canonum Ecclesiarum Orienta­lium 671, 3). Ortodoxia este si mai lim­pe­de la acest capitol. Cum dimensiunea li­tur­gica este expresia nemijlocita a cre­din­tei, participarea la comuniunea sacra­men­tala nu poate fi reala si cu adevarat zi­di­toa­re de unitate decat ca rezultat al comu­niunii dogmatice. Cu alte cuvinte, comu­niu­­nea litur­gica este incununarea comuniu­­nii de cre­dinta, elementul vizibil al unitatii pro­fun­de. Altminteri, avem de-a face nu cu un gest de unitate, ci cu unul de sincre­tism. Acesta este sensul canoanelor Si­noa­delor Ecumenice si Locale care inter­zic intercomuniunea cu schismaticii si/sau ereticii si care reglementeaza atitu­di­nea fata de cei cazuti din credinta si re­ve­niti ulterior in sanul Bisericii (can. 45 apos­tolic; can. 62 apostolic; can. 8, 10 si 11 Niceea I; can. 4 si 5 Constantinopol I; can. 1-5 Efes; can. 1 Cartagina; can. 4 si 5 Antiohia etc.).

Aceste prevederi arata un singur lu­cru: nici ortodoxia si nici catolicismul nu sunt dornice de o unitate doar la supra­fa­ta, de ochii lumii. Tocmai pentru ca uni­ta­­tea Bisericii nu este sinonima cu fu­ziu­nea corporatiilor economice, dar nici cu alian­tele de state, ci reprezinta aducerea di­ver­si­tatilor culturale naturale la cel mai inalt numitor spiritual comun posibil, Iisus Hris­tos, orice alta forma concordie minora este in fapt o caricatura a unitatii. Este motivul pentru care un gest precum cel al Mitropo­li­­tului Nicolae este la rigoare antiecu­me­nic, adica in dezacord fundamental cu ceea ce cele doua emisfere ale cres­ti­nis­mu­lui apostolic inteleg prin unitate. Mai mult, prin astfel de actiuni unilaterale, rup­te de vointa si­no­dala, se alimenteaza ima­ginea si ideea vedetismului ecle­sial, in detrimentul constiintei sobornicesti, cea care, in ultima instanta, este temelia si ga­ran­tia unitatii de credinta, atat in Rasarit, cat si in Apus. Plasandu-se intre orto­do­xie si catolicism, Mitropolitul Banatului nu este acum in comuniune deplina nici cu una si nici cu cea­lalta Biserica, credinta lui fiind, din punct de vedere ca­nonic si dog­matic, incerta pentru ambele parti.

Paguba cea mai serioasa pe care ges­tul Mi­tro­po­li­tu­lui o provoaca pe termen lung este polarizarea masiva in­­tre asa-zisii ecumenisti si asa-zisii traditionalisti. Or, ce sanse mai poate avea dialogul inter­con­fesional intr-un pei­saj uman si ideatic intolerant la abordarea echi­li­bra­ta? Aceas­ta risca sa fie pentru unii prea ecumenica, iar pentru altii prea traditionalista. Ce va urma in BOR? Judecata si decizia Sino­du­lui. Fara a anticipa, cert este insa un lucru: orice poate fi explicat, nuantat si con­tex­tua­lizat, dar numai ortodoxia Mitro­po­litului Nicolae nu. Pe aceasta trebuie sa i-o repereze cineva.

 

 

Deschidere si toleranta

 

Societatea Timisoara priveste cu ingrijorare modul pro­fund ne­ecumenic in care unii prelati din cadrul Bisericii Or­to­do­xe Ro­mane s-au manifestat in ultima perioada.

Fideli principiilor expuse in Proclamatia de la Timisoara, care promoveaza ideea bunei convietuiri intre  grupurile et­ni­ce si confesionale din Romania, ne exprimam tristetea de a ve­dea ca valorile morale ale crestinismului - iubire de oameni, fra­tietate, respect si buna intelegere - sunt puse in umbra de unele tendinte de separare exagerata a cultelor religioase, ex­clusiv pe teme de dogma.

Intr-o Europa a regiunilor, a bogatiei de culturi si de limbi, a marilor apropieri ale natiunilor, asemenea modalitati de ex­pri­ma­re nu pot fi calificate decat ca apartinand unui trecut sum­bru, a carui repetare nu este doar nedorita, dar si periculoasa.

Banatul, in general, Timisoara, in special, sunt zone in care convietuirea armonioasa, respectuoasa si fraterna intre nu­meroase grupuri etnice si religioase e o caracteristica ce ono­reaza aceasta parte a Europei si o transforma intr-un exem­plu pentru toti locuitorii ei.

Fratietatea din Banat ii anima nu doar pe oamenii obisnuiti, ci si pe slujitorii bisericilor acestor locuri. Orice incercare de in­­vraj­bire a lor, fie prin nationalism exacerbat, fie prin acte de fun­damentalism religios, unii impotriva celorlalti, este sortita ese­cului tocmai pentru ca fratietatea dateaza de secole, iar ex­pri­marea ei este intrata in traditia istorica si spirituala de multe generatii. (...)

Orice gest care tinde sa apropie oamenii intru dragoste uni­ver­sala este unul al credintei pure, al crestinismului adevarat.

Ne aflam in mileniul al treilea dupa Hristos, cand, mai mult decat oricand, pacea si iubirea universala sunt necesare unei omeniri greu incercate de ura si neincredere. Este o epoca pe care o dorim a deschiderii, a tolerantei, a bunei intelegeri si a bu­nei credinte.

Societatea Timisoara se alatura oricui sustine aceste prin­ci­pii si saluta cu dragoste de aproape pe oricine le imbra­ti­sea­za.

 

Societatea Timisoara

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22