Campania pentru prezidenţiale la start

Fara Autor | 07.10.2014

Pe aceeași temă

Odată cu începerea campaniei pentru alegerile prezidenţiale, revista 22 a realizat o anchetă printre politologi şi sociologi, care au fost rugaţi să tăspundă următoarelor întrebări legate de scrutinul care va avea loc peste o lună:

  1. Stânga-dreapta sau PSD-anti-PSD - cum mai arată bazinele electorale ale celor două tabere?
  2. Cum va fi influențat electoratul de scandalurile publice (ofițerul acoperit, cazul Turcescu, dosarele Microsoft şi EADS)?
  3. Care sunt slăbiciunile și atuurile pricipalilor competitori?

ALEXANDRU GUSSI (politolog)

Deprecierea credibilității clasei politice

1. Substitutul raportului stânga-dreapta es­te din 1990 polarizarea în funcție de cel mai mare partid, care a fost tot­dea­u­na PSD, sub diferitele sale denumiri. Acu­zat că este continuatorul PCR, acuzat că are o relație privilegiată cu instituțiile sta­tului, raportul cu partidul lui Ion Ili­escu a organizat viața politică din Ro­mâ­nia postcomunistă. Este deci cu atât mai semnificativ faptul că, după intrarea în UE, deci din 2007, reperul principal s-a schimbat, devenind acela al raportului față de președintele Băsescu. Astfel, am asistat la crearea unei alianțe anti-Bă­ses­cu, o alianță întâi informală, apoi for­ma­lă datorită USL. Această alianță a eșuat electoral în 2007, 2008, 2009, dar, când a participat unită în USL, a repurtat vic­torii zdrobitoare în 2012. Astfel, USL a permis PSD-ului să aibă acces, la început indirect, la un electorat care până atunci îi era ostil. După ruperea USL am văzut la alegerile europene că PSD a păstrat o par­te din acest electorat situat mai ales în mediul urban. Abia turul doi al pre­zi­dențialelor va fi momentul adevărului: va reuși PSD să se impună datorită aces­tui electorat sau candidatul opoziției va pu­tea mobiliza ca în trecut împotriva PSD? Răspunsul este imposibil de dat, deși tra­diția prezidențialelor după 1996 nu este deloc favorabilă partidului condus acum de Victor Ponta. Mobilizarea anti-PSD es­te însă mai dificilă azi, din cauza para­do­xului politicii românești: punctual, pare că există o confruntare bloc politic con­tra bloc politic, dar adevărul guvernării este acela al tuturor combinațiilor po­si­bile între principalele partide.

2. Impactul acestor „scandaluri“ asupra sistemului politic va depăși cu mult, în timp și în importanță, alegerile pre­zi­den­țiale. De altfel, tema luptei împotriva co­rupției nu este independentă de tema ro­lului jucat de serviciile de informații în viața noastră publică. Pe de o parte, ima­ginea din ce în ce mai documentată a co­rupției transpartinice duce la deprecierea continuă a credibilității clasei politice. Pe de altă parte, vedem cum, pe rând, trei directori de servicii de informații au ve­lei­tăți de a ajunge la vârful vieții po­li­tice.

Adevărata miză a următorilor ani va ră­mâ­ne aceea a înlocuirii celor care au fost sau sunt acum pe punctul de a fi eli­mi­nați de pe scena politică. Candidații cei mai credibili în a pregăti această schim­bare vor fi și cei care vor avea de câștigat de pe urma diverselor „dezvăluiri“. Dar im­pactul asupra campaniei va depinde mai ales de modul cum principalii can­di­dați vor reacționa „la cald“ și vor ști să uti­lizeze credibil aceste teme.

3. În politică, în general, şi în campania electorală, în special, principalele atuuri devin și principalele slăbiciuni sau vul­ne­rabilități. Pentru Victor Ponta, prin­ci­pa­lele atuuri vin din faptul că are în spate mașinăria PSD. Alt mare atu este ca­li­tatea lui de prim-ministru, poziție pe ca­re a utilizat-o din plin pentru a-și face cam­panie electorală pe bani publici, dar iată că exact aceste atuuri sunt și vul­ne­ra­bilitățile sale: identitatea PSD-istă este una „tare“, care polarizează destule an­ti­patii, iar calitatea de șef al guvernului îl face o țintă mai facilă și îi aruncă în de­rizoriu una dintre temele campaniei sale, ideea că el ar reprezenta „schimbarea“.

Pentru Iohannis, atuurile principale vin din faptul că este susținut de două mari partide, dar asta creează și o vul­ne­ra­bi­li­tate, știind calitatea partidelor res­pec­ti­ve. Întreaga campanie face apel la mitul neamțului, dar evident că aceasta este și o vulnerabilitate. Un alt atu este faptul că vine din afara cercului inițiaților bu­cu­reșteni, fără a fi un baron. Dar asta pune implicit problema competenței. Vorba scurtă este și ea de aur, dar atunci când e conjugată cu lipsa de experiență în ci­ti­rea de pe prompter se ajunge la mo­men­te penibile, care cer multă răbdare din partea susținătorilor săi.

La nivelul principalilor doi favoriți de a intra în turul doi este remarcabil faptul că tocmai Victor Ponta, care vrea să țină în viață sentimentul anti-Băsescu, este un candidat agresiv, pare chiar că în­cear­că să semene cu candidatul Băsescu din tre­cut sau cu o combinație hibridă între aces­­ta și Băsescu - președinte care se ocu­pă de toate pentru toți. Prin contrast, Iohannis are o prezență în care sis­te­ma­tic încearcă să fie la polul opus stilului Băsescu. Cred că marcarea acestei di­fe­rențe de stil se va dovedi mai eficace de­cât obositoarea re­torică anti-Băsescu pe care Ponta o re­pe­tă numai pentru a fi pe placul unei anu­mite televiziuni. Dacă pâ­nă acum două săptămâni puteam bănui că Traian Bă­sescu, prin prezența sa pe sce­na publică, devine un paradoxal „agent electoral“ al lui Victor Ponta, iată că în ultima pe­ri­oa­dă, Victor Ponta, prin stilul său în con­trast cu cel al andidatului ACL, dar stân­gaci apropiat de cel al lui Traian Băsescu, pare a deveni cel mai bun agent electoral al lui Klaus Iohannis. Mai este deci timp pentru ca favoritul son­dajelor să fie dat jos de pe artificialul său piedestal. //


SEBASTIAN LĂZĂROIU (sociolog)

Popor versus politicieni

1. Nici una, nici cealaltă. Sunt șanse mari ca la aceste alegeri să avem „poporul“ ver­sus „clasa politică“. Două dosare de ma­­re amploare au explodat sau vor exploda chiar în această campanie. Pri­mul a fost Microsoft, al doilea se cheamă EADS. Ce au în comun aceste dosare și ce arată ele? Că există contracte cu suspiciuni mari de corupție care au traversat toate granițele politice și toate guvernările în ultimii 15 ani. Până la urmă, e și un experiment: oamenii se resemnează și se retrag în ca­se sau se revoltă atât de mult încât fac cozi la secțiile de vot. Dar ambele dosare sunt bombe de mare putere care spul­beră orice dihotomie clasică după re­vo­lu­ție: stânga-dreapta, comuniști-ant­ico­mu­niști, PSD-anti-PSD. Clasa politică, în ma­rea ei majoritate, are de dat niște răs­punsuri în această campanie electorală. După eschivele pe care le-am văzut în do­sarul Microsoft – mă refer la faptul că Senatul a pus lacătul pe ușă pentru ca doi senatori să nu poată merge în fața pro­curorilor –, cred că partidele actuale se îndreaptă spre o revoltă a românilor. Sincer să fiu, mi-aș dori ca această re­voltă să își găsească expresia în alegerile prezidențiale, decât anul viitor, în stra­dă. Cred că apariția celor două dosare fa­ce inutilă orice analiză pe bazinele elec­torale. E foarte posibil ca, între alegătorii PSD, PNL, PDL sau PMP, să apară un sen­timent de revoltă și candidații acestor par­tide să își diminueze considerabil ba­za electorală, oamenii pe care mizează.

2. Povestea cu serviciile secrete s-a dez­voltat pe trei direcții: candidatura bizară a lui Teodor Meleșcanu, auto­decons­pi­ra­rea lui Robert Turcescu și declarația pre­ședintelui cum că între actualii candidați avem un fost ofițer acoperit al serviciilor de informații (cu multe indicii care tri­mit spre Victor Ponta). Aceste trei ele­men­te au creat o atmosferă care îmi amin­tește mai curând de începutul ani­lor ’90. Un straniu sentiment de ne­si­gu­ranță al oamenilor, suspiciune față de cla­sa politică, liderii de opinie. Nu-mi dau seama cum s-ar putea converti aces­te sentimente în voturi. Cert e că oa­me­nii simt că în această campanie sunt prea mult „servicii secrete“ decât democrație, așa cum ar fi normal. Dosarele Microsoft și EADS, cum am spus, vor spulbera li­nii­le pe care candidații partidelor par­la­men­tare încearcă să le traseze, de exemplu, Ponta (Băsescu-anti-Băsescu) sau ceilalți (PSD-anti-PSD) și ne duc spre o altă de­marcație, periculoasă, desigur - popor ver­sus clasa politică –, dar, până la ur­mă, ăsta e rezultatul unei lungi perioade de lipsă de reprezentare.

3. Victor Ponta este limitat de propriul partid – adică o treime din electorat. Intră în turul al doilea, dar îi va fi foarte greu să câștige. Ponta a ales, într-un fi­nal, să stea aproape de electoratul tra­di­țional al PSD (sărind în apărarea figurilor reprezentative social-democrate în fața procurorilor și atacând justiția chiar) și îi va fi foarte greu să smulgă ceva din zo­na celor care sunt pentru statul de drept. În plus, economia reală îi atârnă ca un bolovan de picioare.

Klaus Iohannis are un mesaj de campanie destul de diluat, iar cele două partide ca­re îl susțin au candidați alternativi (Tă­ri­ceanu, Meleșcanu – PNL, Macovei, Udrea – PDL). Nu îl văd să facă față unor dez­bateri publice cu niciunul dintre ac­tualii contracandidați. Singurul atu este forța par­tidelor din spate, dar, repet, acesta es­te mult diminuat de prezența can­di­da­ților alternativi. Nu are spon­ta­nei­tate și nici backgroundul necesar în po­litică.

Monica Macovei nu are bani, nu are un par­tid în spate, de unde și lipsa sa de vi­zi­bilitate în media convenționale, însă are o valoare fundamentală, mai ales în con­textul schimbării polilor pe tema co­rup­ție-anticorupție: integritatea. Dos­a­rele Microsoft și EADS ar putea să îi des­chidă o pârtie spectaculoasă spre al doi­lea tur.

Elena Udrea beneficiază de sprijinul pre­ședintelui în funcție și are forță fi­nan­ciară pentru a face o campanie stridentă, cam astea ar fi atuurile. Nu e pregătită pen­tru dezbateri grele, de conținut și duce în spate un capital negativ de ima­gi­ne, care atârnă ca plumbul. //


VASILE DÂNCU (sociolog)

Politica fanilor, nu a bazinelor electorale stabile

1. Întrebarea este corectă, dar era po­tri­vi­tă acum 10 ani. Politica noastră s-a schim­bat mult în ultimii ani, dar s-a în­tâmplat sub ochii noștri, iar noi nu ne-am dat seama. Un prim aspect a fost dezi­deo­lo­gizarea. Electoratul nu mai este simplu de definit prin parametrii ideologici, prac­­tic nu mai este un bazin electoral în sens cla­sic. Cred că vorbim mai mult de fani po­litici, și nu electorat în sensul clasic. Un așa-zis electorat de stânga ar mai putea fi configurat, dar tot mai slab profilat, în schimb, electoratul de dreapta a fost ri­si­pit totalmente. În dreapta politică s-a în­cercat un candidat unic și au ieșit... pa­tru candidați. Un alt aspect: stânga și-a angajat candidat de dreapta, vorbim de Tăriceanu, și asta creează destul de mul­tă neînțelegere. Să nu mai vorbim că ilu­zia USL care duce singură la putere a fost cultivată de PSD și face încă victime în dreapta, care nu își găsește candidatul tipic. În plus, dreapta nu a încercat un pro­gram, cât de cât comun, un proiect de dreapta care să adune în jurul lui. În partea dreaptă a electoratului, res­pin­ge­rea lui Traian Băsescu de către noua coa­liție face ca o parte a electoratului din ACL să pară oarecum nedumerit, ne­mo­bi­lizat. Efectul este resimțit de Iohannis: reu­șește să ia la vot doar vreo 60% din po­tențialul ACL. O parte a electoratului PDL pare neintegrat încă în ACL, aș­teap­tă, trage cu ochiul la Traian Băsescu, la Udrea și la Macovei. Competiția dintre Udrea, Macovei și Iohannis creează o ma­re nedumerire și ceață. Nu pot interpreta altfel răspunsurile la o întrebare pe care am pus-o insistent în ultima vreme și la care am obținut răspunsuri care m-au descumpănit chiar și pe mine, care, de 25 de ani de când fac sondaje, am văzut destule rătăciri ale electoratului. Acum vreo câteva zile am întrebat: „Care cre­deți că este cel mai reprezentativ can­didat la prezidențiale din partea dreptei politice, dintre cei care ați auzit că vor candida în acest an?“. Răspunsurile au fost: Iohannis 28%, Ponta 22%, Udrea 10%, Tăriceanu 10%, Vadim Tudor 2%, Ma­covei 2%, Dan Diaconescu 1%, ni­ciunul 4%, nu știu 19%, nu răspund 2%. În această toamnă am mai pus întrebarea de câteva ori și am obținut rezultate ase­mănătoare. Distincția stânga-dreapta nu mai funcționează în percepția publică, din multe motive. Au dispărut pro­gra­mele politice, în contextul unui prag­ma­tism sau situaționism exagerat, perso­na­li­zarea politicii (băsism, pontism), tot mai mulți politicieni fără background cul­tu­ral care comunică mai puțin conceptual, tot mai multă demagogie, din ce în ce mai multă violență politică îndreptată spre țapi ispășitori.

Aș spune că electoratul pare mai mult o mulțime de fani și pentru Ponta, și pen­tru Iohannis sau Udrea. Ponta este avan­tajat, pentru că are și un partid ca nu­cleu, dar și în cazul lui funcționează această regulă. Fanii au un alt tip de ade­ziune, sunt alimentați mereu prin Face­book sau televiziuni cu emoții privind di­ferite atribute și evenimente și au multe caracteristici diferite față de vechile bazine electorale mobilizate sau mai pu­țin mobilizate. De exemplu, fanii politici sunt mai înțelegători cu eroul lor. Parcă nu „luptă“ cu atâta pasiune. Făcând stu­dii pe atributele de imagine pozitive sau negative pentru candidați, observăm cu surpriză că și fanii lui Ponta, și cei ai lui Iohannis recunosc atribute negative pen­tru „eroul“ lor. Asta înseamnă o angajare mai lejeră, mai puțin fanatism, dar și mai slabă mobilizare la vot. Vedem că in­decișii nu mai sunt atât de diferiți de cei deciși, deci este mai greu de prevăzut cu cine vor merge în turul doi. Cred că, așa cum s-a întâmplat și în 2009, în turul doi, cei care vor fi mobilizați în plus vor fi aproximativ egali între candidați. Tra­ian Băsescu și Mircea Geoană au adus în turul doi un număr aproximativ egal de votanți în țară, plusul pentru Traian Bă­sescu fiind cei 70.000 veniți în plus la sec­țiile din străinătate.

Politica fanilor este diferită: se bazează pe industria vizibilității, are congrese po­litice care au importanță doar ca ritual, sloganele nu sunt acționale, caută doar să fixeze stări emoționale.

Deocamdată, Iohannis nu produce prea multă emoție, iar Ponta trebuie să nu fa­că greșeli mari care să mobilizeze elec­torat împotriva sa. Sigur, campania este în­că la început, poate că cei doi can­di­dați mai au strategii sau tactici secrete, ru­peri de ritm sau lovituri de teatru, pre­gătite de ei sau pregătite de alții îm­po­triva lor.

2. Cred că publicul s-a desensibilizat des­tul de mult, iar încrederea, fiind foar­te scă­­zută, influențează mai puțin. Din pă­cate, am observat în ultimii ani o „amo­ralizare“ a electoratului, o de­pre­ciere a an­­gajamentului moral, o lejeritate cu ca­re sunt evaluați cei care candidează. Fa­nii lui Ponta și Johannis reacționează la fel, ei spun (în jur de 50%) că nu și-ar schimba votul dacă ar afla că cel pe ca­re-l preferă este sau a fost „ofițer sub aco­­perire“. La nivelul întregului eșan­ti­on, sunt 27% care spun că este un lu­cru bun că un candidat ar putea fi ofițer sub acoperire, iar, la nivelul întregii po­pu­la­ții, 41% spun că nu și-ar schimba op­țiu­nea, iar 47% dintre români că nu și-au schimbat părerea despre jurnalistul Ro­bert Turcescu. Și totuși, sunt sigur că afa­cerea Turcescu nu a fost o mărturisire pen­tru despovărarea conștiinței, ci o mo­dalitate de a ține o emoție sus, pentru ul­timele zile de campanie, când s-ar putea să fie pusă eticheta pe un candidat.

3. Spațiul este mic de răspuns cu pre­ci­zie. Dar aș spune că Ponta are ca atuuri prin­cipale: un partid mare în spate, o te­mă de bază în campanie, pe care, dacă o va ope­raționaliza extins și cu ima­gi­na­ție, o poate transforma în deziderat so­cial, un scor de pornire foarte bun și o ex­pe­rien­ță politică mai mare decât Jo­hannis. Are ca slăbiciuni o anumită uzu­ră generată de comunicarea abundentă și câteva ca­rac­te­ristici ale echipei de ma­nagement co­mu­nicațional, care, în vi­ziu­nea mea, mi­zează excesiv pe comunicare agresivă an­ti-Băsescu și neadaptând tac­ticile la o ma­re strategie. Cred că mai tre­buie lu­crat la povestea fundamentală a can­di­da­turii lui Ponta, încă nu se vede toată na­rațiunea. Cred că turul doi se pre­gătește din turul în­tâi, când Victor Ponta nu trebuie să stea pe sofa, ci tre­buie să co­mu­nice pentru tu­rul doi, în timp ce Io­han­nis se luptă cu „frații“ lui de dreapta. Iohannis are o echi­pă care deocamdată nu se poate mo­bi­li­za, dar are avantajul unor fani politici ca­re co­munică în locul lui, mai ales pe Fa­ce­book. Este mai proas­păt și are avan­tajul că nu va comunica de­zordonat, ci ajutat de teleprompter, deci va face mai pu­ți­ne greșeli. Oricum, este un candidat mai ușor pentru Ponta decât ar fi fost Crin Antonescu sau Traian Băsescu. //


BARBU MATEESCU (sociolog)

Divizarea spaţiului anti-PSD

1. În afară de electoratul tradițional al PSD, Victor Ponta se bazează atât în turul în­tâi, cât și în turul doi pe o susținere bu­nă în rândul românilor cu vârsta între 30 și 50 de ani din orașele mari și foarte mari, precum și din partea tinerilor din orașele mici și din mediul rural. În rân­dul acestor grupuri, Ponta nu are nevoie să obțină majoritatea voturilor, ci doar destul de multe pentru ca acestea, îm­preună cu cele ale votanților de tradiție ai PSD, să îl ducă spre victorie.

În legătură cu spațiul în genere iden­ti­fi­cat în România ca fiind „dreapta“, e im­portant să ne dăm seama că, spre deo­se­bire de 1996 sau 2004, nu mai există alte electorate consistente cu care să se poată realiza în turul doi o alianță formală (Pe­tre Roman) sau informală (Corneliu Va­dim Tudor). În acest context, divizarea spațiului anti-PSD în ceea ce privește cheia de citire a evenimentelor recente din istoria României poate avea efecte ho­tărâtoare asupra rezultatului final. Nu es­te exclus ca numele viitorului președinte să depindă de 250.000 de votanți, care, în mod individual, vor trebui să decidă dacă primează votul anti-PSD sau an­ti­pa­tia față de un reprezentant al altui seg­ment anti-PSD decât cel căruia îi aparțin votanții respectivi.

2. Înainte de aceste scandaluri, corupția nu mai juca rolul determinant în for­ma­rea percepțiilor publice pe care îl avea îna­inte de alegerile prezidențiale din ul­timul deceniu. De urmărit dacă toate aces­te evenimente care sunt în desfă­șu­ra­re și n-au fost încă măsurate ca impact, la data scrierii acestui material, vor avea rolul de a schimba agenda publică. Sunt sceptic în această privință: cu excepția Mo­nicăi Macovei, nu există un vector po­litic semnificativ care să nu fie deja mân­jit de acuzații în ceea ce privește co­rup­ția (bazate pe dovezi sau speculații). Pen­tru o mare parte din public, contează as­pectele economice, despre care în pre­cam­panie s-a discutat puțin spre deloc.

3. Victor Ponta are susținerea celei mai bu­ne organizații de partid din România - deși aveau mai puțini primari decât PNL și PDL luate împreună, social-de­mo­crații au obținut la europarlamentare un scor cu 10% mai bun. Intenția de vot pen­tru Ponta este mare în rândul ca­tegoriilor numeroase în totalul populației și care, de asemenea, au o prezență mare la vot. Ceea ce trage în jos scorul can­di­datului PSD este brandul acestui partid, precum și capacitatea candidaților care îi sunt ostili de a mobiliza segmente de populație extrem de diferite (ceea ce nu ar fi fost cazul dacă exista o candidatură unică).

Campania lui Klaus Iohannis este atacată din toate părțile, el reprezentând un ad­ver­sar important atât pentru Ponta în pers­pectiva turului doi, cât și pentru cei­lalți competitori în perspectiva turului unu. Brandul nemțesc are o reputație so­li­dă în România, iar Iohannis a confirmat apartenența sa la acest brand prin stilul de comunicare și prin profilul sobru al campaniei. Impactul candidaturii lui Io­han­nis în Transilvania este considerabil, candidatul ACL urmând să obțină în pri­mul tur în această zonă un scor cu 7-10% mai bun decât cel al lui Traian Bă­sescu din 2009.

Elena Udrea a mobilizat o bună parte din electoratul fidel președintelui, însă nu are la dispoziție organizații puternice de partid, iar profilul său comunicațional din ultimii 10 ani îndepărtează multe vo­turi care altfel s-ar fi îndreptat în mod au­tomat spre candidatul desemnat de Tra­ian Băsescu drept urmașul său.

Călin Popescu Tăriceanu se află într-o si­tuație aparte. El și Ponta cumulează 46-48% din totalul voturilor de tur unu, în­să e neclar cum se vor împărți acești vo­tanți pe 2 noiembrie.

Campania Monicăi Macovei este in­ven­tivă, însă timpul limitat avut la dispoziție reduce capacitatea de transmitere a me­sa­jelor de-a lungul și de-a latul Ro­mâ­niei.

Ca observație generală, România este o ța­ră mult prea mare și prea eterogenă pentru ca o campanie prezidențială să se lan­seze cu două-trei luni înainte de ziua votului. Într-un astfel de scenariu (în ca­re s-au pomenit toți candidații, cu ex­cepția lui Ponta), scrutinul măsoară mai degrabă imaginea candidatului, așa cum a fost ea definită de-a lungul anilor care au precedat votul. În special după o pe­rioadă de confruntări majore, cum a fost intervalul 2010-2014, e nevoie de resurse enorme pentru a schimba coordonatele aces­tei imagini sau, în funcție de si­tua­ție, chiar pentru a o impune în spațiul public. //

CITIȚI ȘI

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22