Pe aceeași temă
Adevărul dezonorant pentru clasa politică este că nicio ilegalitate nu s-a comis în universităţile private sau de stat fără susţinerea sau tolerarea sa de către politicieni.
Cine a avut minima curiozitate de a cerceta istoricul ilegalităţilor de la Universitatea „Spiru Haret“ a putut constata că toate fuseseră semnalate de presă încă din anul 2007. Încă de atunci, ca urmare a punerii în aplicare a Legii calităţii în învăţământ, adoptată în anul anterior, USH avea 20 de specializări la învăţământul la distanţă care funcţionau fără acreditare, iar secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Dumitru Miron declara fără echivoc: „Nu se pot recunoaşte acte de studii de la facultăţi care nu erau acreditate la momentul începerii studiilor“. Iată însă că s-au recunoscut încă doi ani, sub ineptul ministeriat al lui Cristian Adomniţei, cel care ar fi trebuit să înceapă de fapt asanarea universităţilor, în baza legii. Cum s-o facă însă, când colegii săi de partid Norica Nicolai şi Dan Radu Ruşanu predau tocmai la USH, iar patronul său politic Relu Fenechiu îşi dădea doctoratul la altă universitate cu probleme, „Petre Andrei“ din Iaşi, aceeaşi la care funcţiona ca lector asociat alt coleg de guvern, pe numele său Tudor Chiuariu?
Dacă PNL a ratat startul reformei prin Cristian Adomniţei, PSD şi-a trimis propriul ministru „la cratiţă“ pentru că a cerut acum intrarea în legalitate şi susţinerea unei noi licenţe de către cei cu diplome emise ilegal. În plus, un sfertodoct ca Marian Vanghelie s-a revoltat că diplomele de la USH au fost invalidate „în retroactivă“ (sic), în timp ce al doilea om în stat, Mircea Geoană însuşi, i-a ţinut isonul. Fără niciun scrupul, PSD a călcat în picioare criteriul legalităţii, nu numai pentru a nu pierde votul miilor de absolvenţi ai USH, ci pentru că este legat prin mii de fire de această universitate şi de altele asemenea ei. USH nu este o excepţie, ci doar exemplarul cel mai bine dezvoltat din puzderia de universităţi private şi universităţi de stat create după 1990 pe criterii politice în oraşe fără niciun pic de tradiţie universitară. De la bun început, acestea nu au oferit altceva decât exigenţă scăzută la examene, în schimbul unei taxe modice, umplând ţara de absolvenţi slab pregătiţi, care ocupă astăzi locuri în diferite instituţii de stat. Unele universităţi au fost, de altfel, create tocmai pentru a furniza diplome unor membri de partid fără aptitudini academice, dar pe care partidele au dorit să-i numească în funcţii importante. PSD s-a considerat probabil obligat
să-şi apere şi el oamenii promovaţi în baza unor asemenea diplome cu valoare îndoielnică. Ascultându-i pe liderii PSD şi pe dinozaurul politic Aurelian Bondrea, ne-am amintit de-a dreptul de dictatura proletariatului, când partidul comunist decidea cine poate fi student sau absolvent şi cine nu, indiferent de performanţele universitare. Și tot partidul a hotărât, prin eternul tovarăş Bondrea, că poate numi 92 de profesori şi conferenţiari fără a obţine confirmarea Centrului de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor Universitare. Nu ar trebui să ne mirăm, de vreme ce toate paginile de web ale profesorilor de la USH sunt goale, iar rectorul nici măcar nu are o astfel de pagină.
În loc să profite de gafele PSD, PD-L a tăcut, iar preşedintele Băsescu s-a trezit apărând acelaşi punct de vedere cu sinistrul Bondrea, şi anume că ne-am afla în faţa unui conflict între învăţământul privat şi cel de stat, în care învăţământul privat apărea ca nedreptăţit. În mod indirect, această gafă iniţială a compromis şi demersul corect făcut ulterior de premierul Emil Boc, care a anunţat că, pentru a elimina situaţii de tipul celei de la USH, guvernul doreşte să adopte pachetul de legi privind reforma educaţiei prin asumarea răspunderii. Deşi viza demararea unei reforme necesare, acest anunţ a sunat ca o tentativă de a repara gafa preşedintelui şi a fost luată în derâdere cu tupeu de Mircea Geoană. E trist, pentru că Traian Băsescu şi-a asumat proiectul reformei educaţiei şi a sprijinit demersurile echipei coordonate de Mircea Miclea din ultimii trei ani, iar Ecaterina Andronescu şi PSD le-au sabotat. De altfel, niciun ministru al Învăţământului până la Mircea Miclea nu a încercat să pună capăt degradării învăţământului superior, iar prima variantă a Legii calităţii în învăţământ, propusă de profesorul clujean, a fost respinsă de parlamentari. Ulterior, sub inubliabilul Mihail Hărdău a fost acceptată o formă mult atenuată. Si aceasta a fost însă prea exigentă pentru USH! Privind înapoi cu mânie justificată, putem spune că, în privinţa reformei educaţiei, politicienii ar trebui declaraţi repetenţi, cu câteva excepţii care ar intra în categoria corijenţilor. Si aceasta pentru că nu au avut niciodată curajul să impună standarde de excelenţă universităţilor româneşti astfel încât măcar unele dintre ele să devină competitive pe plan internaţional. Dimpotrivă, au încurajat domnia mediocrităţii şi proliferarea de diplome fără valoare, folosindu-se de sistemul creat pentru propria propăşire – ca absolvenţi sau profesori ai unor universităţi de duzină.
Cu o asemenea istorie şi asemenea protagonişti, este greu de crezut că pedeliştii vor putea salva reforma educaţiei. Destabilizat de scandalul Ridzi, partidul intră din nou în defensivă, fiind nevoit s-o apere pe Elena Udrea de ancheta parlamentară cerută de PSD şi PNL. Astfel, reforma educaţiei riscă să fie strivită de forţa destructivă a PSD, fără ca PD-L să aibă energia - sau interesul – s-o salveze. Ea va împărtăşi astfel soarta tuturor reformelor esenţiale de care are nevoie România. //
