Pe aceeași temă
În timp ce politicienii greci votau, sub presiunea străzii, schiţa unui proiect de salvare a ţării de la colaps, guvernul portughez trecea, în total consens, un pachet de reforme printr-un parlament resemnat. După modelul elen, Portugalia lansează şi ea un plan ambiţios de privatizare, în care va scoate la vânzare pachete de acţiuni la compania sa de electricitate, la compania aeriană şi la divizia de asigurări a băncii sale de economii, Caixa Geral de Depósitos (CGD). Într-o atmosferă mai agitată, Irlanda se pregăteşte pentru un nou val de măsuri de austeritate, ale căror detalii nu sunt deocamdată cunoscute.
Dimensiunile reducerii facturii de cheltuieli a statului irlandez, de 3,6 miliarde de euro, au înfuriat o populaţie aflată de trei ani în epoca austerităţii. Nici Irlanda însă nu are soluţii magice în faţa lipsei de bani. Irlandezii au alungat un guvern care părea incapabil să le uşureze viaţa, însă nici noua coaliţie aşezată la butoane nu are spaţiu de manevră. Mai mult, liderul Partidului Laburist, de stânga, aflat în coaliţia de guvernare, Eamon Gilmore, a avertizat că trebuie luate decizii dificile, care propun noi tăieri de cheltuieli. Izbăvirea de povara datoriilor se obţine prin încăpăţânarea de a face reforme, imaginaţie şi dorinţa de a-ţi asuma sarcini dificile, a spus Gilmore. Cum a trecut Gilmore de la retorica antiausteritate, exersată pe când era în opoziţie, la îndemnul adresat străzii de a se potoli nu este greu de explicat. Retorica populistă nu face rost de bani pentru a plăti datoriile.
Pentru a se face mai bine înţeles de oamenii furioşi, a făcut apel la patriotism şi a spus că suveranitatea ţării nu poate fi redobândită dacă fiecare tăiere de cheltuieli şi fiecare pas de reformă sunt contestate. Toate cele trei ţări depind în acest moment de ajutorul extern şi economiile lor se află sub lupa Fondului Monetar Internaţional. Se pune problema salvării lor de la un colaps care le pândeşte înaintea oricărei scadenţe a datoriilor.
Dar cea mai mare îngrijorare a pieţelor financiare este situaţia din Spania, a patra economie a zonei euro, care a plătit preţul colapsului pieţei sale imobiliare. Spania a simţit deja efectele contagiunii dinspre criza greacă în costurile mai mari ale împrumuturilor sale. Investitorii au cumpărat recent obligaţiunile spaniole, dar au făcut asta la un cost pe care Spania nu şi-l mai permite, deoarece nu face altceva decât să-şi inflameze, la nesfârşit, datoria publică. Economia spaniolă se zbate să reducă un deficit fiscal imens. Măsurile de austeritate introduse anul trecut au avut ca rezultat scăderea modestă a deficitului, de la 11,1%, cât era în 2009, la 9,2% din PIB. Anul acesta ţinta deficitului este de 6% din PIB şi este greu de crezut că se va putea atinge fără noi tăieri de cheltuieli. În timp ce guvernul spaniol încearcă să ţină corabia economiei pe linia de plutire, strada s-a inflamat. O nouă mişcare, „Indignaţii“, aparent fără coloratură politică, a ocupat piaţa centrală a Madridului, La Puerta del Sol, protestând împotriva austerităţii, a politicienilor şi a situaţiei generale încărcate de incertitudini.
Toată această combinaţie între capcana datoriilor, incapacitatea politicienilor de a ajunge la un compromis favorabil rezolvării crizei şi presiunea, uneori violentă, a străzii a injectat nervozitate în piaţa financiară şi, ca efect, a adâncit criza. Pieţele financiare sunt acum mai sensibile ca oricând în faţa semnalului unei crize politice şi penalizează ţara bântuită de o astfel de criză prin ridicarea costurilor împrumuturilor. Ţările în nevoie sunt aruncate astfel în vâltoarea unei spirale primejdioase a datoriilor publice. Inflamarea datoriilor publice are însă limite şi cazul Greciei demonstrează asta. Vine un moment când nimeni nu-ţi mai dă bani. De altfel, pariul investitorilor nu mai este legat de cantitatea de bani de care va avea nevoie Irlanda, Portugalia sau, eventual, Spania, ci de momentul în care ţările astea vor ajunge în situaţia Greciei. Să nu uităm că Grecia a stat pitită sub umbrela euro timp de mai mulţi ani, când a tot împrumutat bani pentru a-şi plăti cheltuielile. Dar erau bani ieftini, pentru că Grecia avea un rating de casă mare, era considerată o ţară fără risc. Portugalia sau Irlanda, şi nici chiar Spania, nu se mai bucură de încrederea că vor returna banii la timp, integral şi fără probleme. Stau deci pe un traseu minat. Dar umflarea datoriei publice la cote de alarmă nu este doar o problemă a periferiei Europei. Statele Unite ale Americii se zbat privindu-şi în ochi datoria care s-a expandat şi e o chestiune de timp până ce situaţia va fi considerată riscantă. În toată nebunia asta un lucru este clar, anume că, deşi într-un anumit sens, euro a fost umbrela care a permis scufundarea în datorii, tot euro s-a dovedit a fi salvarea.
