Pe aceeași temă
Milioane de emailuri, o grevă a celor mai importante platforme online din lume (Wikipedia, Mozilla, Google), revolta blogosferei sunt doar câteva dintre reacţiile care au generat un tsunami online împotriva controversatelor proiecte legislative servite de Congresul SUA lobby-ului industriei multimedia: SOPA (Stop Online Piracy Act) şi PIPA (Protect IP Act). În cele din urmă, acestea au fost retrase.
Trăim într-o lume a conexiunilor, în care mai toţi utilizatorii de Internet nu sunt doar consumatori, ci devin şi producători de conţinut. Fiecare dintre noi produce fotografii, idei, imagini video, conţinut audio pe care mai apoi le facem să circule în spaţiul virtual. Pe scurt, le răspandim („share”-uim). „Sharingul” (inclusiv de materiale pe care le găsim) este centrul de gravitaţie al acestei lumi digitale şi, totodată, ţinta predilectă a controversatelor propuneri
| Alibi autoritar |
|---|
| Prin promovarea de către Occident a unei legislaţii care permite o poliţie online, regimurile autoritare din China sau Iran vor avea alibiul perfect pentru a strivi şi cea mai mică urmă de libertate de exprimare. Se vor lăuda, atunci, că respectă normele internaţionale, că sunt în tendinţă. |
legislative din Congresul american (SOPA şi PIPA) care au stârnit revolta Internetului. Deşi gândite iniţial să pedepsească încălcarile de copyright şi să protejeze drepturile de proprietate intelectuală, efectele colaterale induse de SOPA şi PIPA sunt profunde. Preţul este încorsetarea şi chiar cenzurarea libertăţii noastre de a crea, de a comunica, de a produce şi de a distribui un continut editorial.
Aşadar, cum funcţionează? Fiecare computer şi server dispune de o adresă de IP, sub forma unui număr care îi oferă o identitate virtuală unică în spaţiul Internetului. IP-ul este convertit într-o adresă familiară - numele domeniului (DNS), gen revista22.ro. Una dintre ideile principale din spatele SOPA şi PIPA este aceea de a tăia accesul la site-uri de Internet care încalcă drepturile de autor, ştergându-le domeniul. Ulterior, tastand revista22.ro nu ne va mai conduce nicăieri. Odată ajuns pe lista „site-urilor paria”, orice urmă a sa pe Internet este eliminată. Nimic nu te va mai ghida spre acesta. Legislaţia oferă procurorului general al SUA autoritatea de a cere furnizorilor de servicii de Internet să blocheze site-urile paria, forţând motoarele de căutare să-şi „editeze” rezultatele. Toate căile de acces (motoare de căutare precum Google şi Yahoo, directoare online, liste de utilizatori) spre acesta vor fi sistematic blocate.
Deşi obiectivul legislaţiei antipiratierie este legitim, metoda este extrem de nocivă, cu efecte colaterale asupra libertăţii Internetului. Dar ce se întâmplă dacă pe site-ul respectiv sunt găzduite şi materiale care nu încalcă copyrightul, aşa cum se întamplă pe majoritatea siteurilor de sharing? Legislaţia nu diferenţiază, afectându-i pe toţi utilizatorii. „Este ca şi cum ai tăia linia telefonică pentru o întreagă clădire doar pentru că anumiţi locatari au folosit telefonul pentru a planifica furturi şi fraude”, spune Jim Harper de la CATO Institute.
| Lobby corporatist |
|---|
| SOPA şi PIPA avantajează industria multimedia. Nu este un secret că promotorii legislaţiei antipiraterie sunt congresmeni care au câştigat în circumscripţiile în care corporaţiile multimedia au o influenţă covârşitoare şi al căror sprijin a fost decisiv în adjudecarea competiţiei electorale. |
Odată creat acest „filtru al cenzurii”, ce-i va opri pe legislatori să actualizeze continuu lista neagră a delictelor virtuale, plasând acolo nu doar propaganda teroristă, filmele şi muzica piratate, depeşele Wikileaks, dar şi orice altceva care, la un moment dat, va fi considerat de guvernanţi ca neconform şi dăunator?
În plus, toţi utilizatorii ajung să fie priviţi dintr-o dată ca o populaţie de infractori. Se inversează un principiu esenţial, acela al prezumţiei de nevinovăţie, care se transformă în „eşti vinovat până la proba contrarie. Nu poţi să share-uiesti până când nu demonstrezi faptul că nu distribui ceva ce nu ne place”, spune Clay Shirky, profesor la Universitatea New York.
De remarcat că SOPA transferă răspunderea pentru conţinutul promovat siteurilor gazdă care devin, astfel, obligate să filtreze preventiv activitatea utilizatorilor săi pentru a nu încălca drepturile de copyright. Iar levierul guvernamental nu este deloc de neglijat: operatorii care nu se vor supune reglementărilor vor fi puşi pe lista neagră şi trimişi în urmărire penală.
Nu puţini sunt criticii care arată că o legislaţie de tipul SOPA, ACTA, PIPA, promovată în inima democraţiei occidentale, înseamnă un imens deserviciu adus disidenţilor de pretutindeni. Este o ironie faptul că tocmai în anul triumfului revoluţiilor Facebook, Occidentul se inspiră din modelul chinez care „operează cel mai opac şi mai elaborat sistem de cenzură al Internetului. Prin legislaţia propusă, Congresul nu doar consolidează Marele Zid virtual care încorsetează societatea chineză, dar aduce o parte din trăsăturile sale majore în America”, spune Rebecca MacKinnon, o cercetătoare de la New America Foundation. În China companiile furnizoare de Internet devin adevărate extensii ale statului autoritar.
Ne îndreptăm spre o lume în care relaţia dintre guverne şi cetăţeni în spaţiul digital este intermediată de corporaţii private preocupate exclusiv de maximizarea profitului, nu de protejarea drepturilor fundamentale ale utilizatorilor. SOPA şi PIPA reprezintă un prim pas prin care se încearcă reglementarea unui spaţiu necontrolat de stat. Şi totuşi, întrebarea devine cum îi facem pe suveranii spaţiului virtual (guverne plus corporaţii) responsabili în faţa utilizatorilor cetăţeni? Cine îi controlează pe gardieni? Cine protejează drepturile cetăţenilor online?
