Decembrie '89 - decembrie 2004

Dorana Cosoveanu: "In dimineata zilei de 22 decembrie '89 am venit, ca de obicei, la muzeu, desi stiam ce se intamplase - pe 21 fusesem in Piata Universitatii. Erau foarte multi "baieti cu ochi albastri" care inconjurasera muzeul. Am urcat la ultimul etaj al palatului, in biroul meu cu geamuri mate, care dadea chiar spre Comitetul Central, dar la care nu aveam voie sa ne uitam. Aflasem insa ca la o fereastra se inlocuise un geam si ca, de acolo, puteam vedea tot ce se intampla la CC. De acolo am asistat, facand fotografii, la marele miting din piata si la fuga lui Ceausescu in elicopter. Cand am vazut cum a fost invadat Comitetul Central, m-am gandit ca acelasi lucru s-ar putea petrece si in Muzeul de Arta. Mai ales ca Muzeul de Arta ocupa numai o parte a Palatului Regal, cealalta parte, aripa dinspre Kretzulescu, fiind ocupata de Consiliul de Stat. Am coborat la parter, unde era Galeria de arta medievala, si le-am spus colegilor mei ca ar fi bine sa strangem obiectele, macar o parte din ele, de frica sa nu fie sparte geamurile si sa se intre in palat. De altfel, grupuri ciudate de oameni luasera cu asalt gardul si era clar ca, dupa ce sareau in curtea palatului, voiau sa intre si in cladire. Am confectionat la iuteala o pancarta pe care am scris "Muzeul de Arta. Aparati-l" si am agatat-o de gard. Impreuna cu colegii am pus in depozite o parte din lucrarile aflate in Galeria de arta medievala. Dar, cum incepuse sa se intunece, colegii mei au plecat. Mi s-a parut firesc sa raman. Odata cu intunericul a inceput sa se traga. Lumina s-a stins, telefoanele au murit. Mi-am dat seama ca asupra palatului era un fel de atac general. Am ramas in muzeu din acea noapte de 22 spre 23, pana pe 25 decembrie, seara. Cu soldati in termen, foarte tineri, care erau de la corpul de garda al muzeului, si cu o laboranta, am reusit sa punem in depozite lucrarile cele mai pretioase, de mici dimensiuni, din Galeria de arta europeana. Noaptea de 22 a fost un cosmar: se striga "feriti-va, sunt teroristi, sunt de la USLA, se trage in interiorul muzeului!". La vremea aia nu stiam ce inseamna USLA si nici nu intelegeam de ce se trage in muzeu. Cand s-a facut ziua, in dimineata de 23 decembrie, mi-am dat seama de dezastru: toate geamurile erau sparte, lucrarile erau impuscate, o parte din ele arse. Sala Mica a Palatului era total carbonizata - mi s-a explicat ulterior ca se pusese napalm. O parte din aripa din Stirbei Voda si Kretzulescu fusese si ea carbonizata. In palat intrasera "revolutionarii", condusi de un personaj foarte special, Muscalu. Venisera cu arme, ladite cu munitie... Nu se intelegea de ce intr-un lacas de cultura, in timpul unei astfel de revolutii, trebuia sa se intample asa ceva. Nu stiu ce cautau acei oameni, unii dintre ei, niste tineri din Galati, sau cel putin asa spuneau. La un moment dat, directorul de atunci, Alexandru Cebuc, a dat un semnal: "Veniti, arde Cabinetul de stampe!", ceea ce nu era adevarat. Agatasem de gat cheile depozitelor de la galeria de arta europeana si nu am vrut sa le dau nimanui, fapt care a starnit nemultumirea "revolutionarilor". S-au facut multe incercari ca sa fiu indepartata. Mi se spunea tot timpul ca vor veni elicoptere care vor distruge palatul, ca vom fi rasi de pe fata pamantului... Sigur ca nu era deloc incurajant sa ramai intre niste oameni straini de muzeu, sa nu stii ce se intampla, pentru ca erau sali blocate, altele complet distruse. Apoi, spectrul teroristilor, care puteau trage oricand si de oriunde, plana mereu asupra noastra. Pe acest fundal, a aparut si povestea cu peretii dubli ai muzeului. Se spunea ca special fusesera conceputi acei pereti dubli, ca sa se poata trage din acele locuri in oamenii aflati in piata. In realitate, acei pereti fusesera creati in Galeria de arta universala pentru a avea un spatiu mai mare de expunere. Nu stiu cat s-a tras din muzeu, dar inspre muzeu s-a tras ingrozitor. Au fost facute niste gauri imense in pereti, de un metru, un metru si ceva. Au ars lucrari in Galeria de arta europeana din sec. al XVII-lea, arta italiana sau lucrari aflate in Cabinetul de restaurare, unul din cele mai frumoase autoportrete ale lui Aman, care era in Cabinetul de stampe. Multe lucrari au fost impuscate sau ranite de geamurile sparte. Multe lucrari am reusit sa le salvam carandu-le in depozite. In locul in care se afla Rastignirea lui Antonello da Messina, lucrare pe care am scos-o de sub alarma si am dus-o cu mana mea in depozit, a doua zi era gaura unui glonte. N-o sa ma convinga nimeni ca fusese tras la intamplare... Era evident ca aveam de-a face cu niste nebuni sau inconstienti care au tras chiar in lucrari. Multe din portretele de fecioare sau femei, cum a fost, de pilda, Safta florareasa lui Luchian, erau impuscate in piept, in inima sau in gat. O nebunie! Nu stiu cine tragea. Dimineata am vazut ca eram inconjurati de tancuri si TAB-uri ale armatei. Nu am inteles, nimeni nu ne-a spus, nici dupa 15 ani, de ce muzeul, unde se aflau peste 90.000 de lucrari, ca si Biblioteca Universitara au trebuit sa devina locul unui spectacol al ororii."

... Si cea de la Biblioteca Universitara

Gheorghe Predut: "Si in dimineata aia, ca in fiecare zi, au coborat din masina mai intai cainii. Pe urma el. Si asa, cu un caine de-o parte si cu altul de alta parte, a urcat scarile CC-ului. Fusese in Iran, era 21 decembrie si se pregatea mitingul. De la mine din birou, vedeam totul. Ma cunosteau toti securistii si pe mine ma intrebau: "Sunt probleme?" "Nu sunt, domnule, nu mai veniti cu detectorul ala, ca n-avem bombe!". La toate zilele festive, cand se faceau mitinguri, in sala de consiliu a bibliotecii, care dadea cu ferestrele spre piata CC-ului, se instala o pusca mitraliera. Stiam ca si femeile in costum national care jucau in piata erau securiste. Aveau pistoale pe sub fuste. Stateam in palton, cu caciula in cap si manusi cu degetele taiate, ca era frig in biblioteca. Si, odata, s-a spart mitingul si lumea a luat-o la fuga tipand. Pe poarta inalta a bibliotecii era ciucur de oameni. I-am spus mecanicului sa deschida poarta si sa le dea drumul oamenilor, sa le dea apa, ca erau morti de sete. In urma lor, in piata, prapad. Tablouri si pancarte facute praf, genti, pantofi… dezastru. La noi in biblioteca, in rotonda care dadea cu ferestrele spre CC, Tudor Postelnicu, sef la Interne, era instalat cu statie de transmisie si un televizor color. A plecat in graba cand s-a spart mitingul. De la Directia a V-a, cu care eram vecini, n-am auzit nimic. Altfel, in toate zilele, pe la 10 dimineata, cand coboram la administrativ, venea un miros de gratare, de la ei, de-ti muta nasul. Stiu ca aveau acolo si sala de gimnastica, faceau sport. Dar, in ziua aia de 21 decembrie, n-am auzit nimic de la ei. Biblioteca a luat foc pe 22 decembrie, seara, cand vorbea in balcon la CC d-l Caramitru si se facuse Frontul Salvarii. A luat foc ca armata tragea dupa teroristi. Pe 23 dimineata, cand am revenit, se tragea pe bulevard, ca la balamuc. Nici n-am putut intra pe Onesti, pe unde veneam de obicei. In sfarsit, am ajuns prin alta parte si am vazut ca pompierii stinsesera focul, dar inca ardea mocnit. Cartile erau pe rafturi, neatinse, dar era plin de apa pe jos, de la pompieri. Ne-am apucat sa scoatem apa cu galetile si au pus mana sa ne ajute si niste revolutionari. Eu am auzit ca armata a tras in teroristii care veneau noaptea spre biblioteca pe franghii, ca pisicile, dinspre Directia a V-a. Se pare ca in podul bibliotecii erau arhive de-ale lor. Directorul nostru s-a dus la un capitan de Armata si i-a zis: "Trimite, domnule, o patrula inarmata sa controleze podul". "Nu, a zis soldatul, tragem." "Domnule, insista directorul, e monument istoric!" "Ce daca, se face alta." Asa a ars biblioteca, dar intr-un fel nemaipomenit: grinzi ca sinele de tren s-au rasucit, iar fisetul meu in care tineam actele s-a turtit si a ajuns cat o tabachera. Au ars carti rare, ca parca a fost blestemata biblioteca asta, doua cutremure mari, un bombardament si un incendiu." Ion Cuter: "Omul pe care il adusese d-l director la mine in subsol tocmai ispravise de legat la tabloul electric masinaria cu care filma in piata mitingul. Se terminase si cu aranjatul lozincilor, care erau pastrate, de regula, in podul bibliotecii. Securistii erau in rotonda care dadea cu ferestrele spre CC, noi intepenisem fiecare la locul de munca. Asa era la toate mitingurile. Acum insa, odata s-a auzit o bubuitura puternica. Am iesit repede afara. Lumea sarea innebunita peste gardul bibliotecii, tineri, batrani, femei. In subsol, cetateanul cu masina lesinase. Nu mai stiam cui sa dam ajutor. Cand lucrurile s-au mai potolit, d-l director i-a trimis pe salariati acasa, ramanand doar comitetul de conducere al bibliotecii. D-l director mi-a spus sa vin in fiecare zi si sa dau drumul la caldura, sa nu crape tevile. Am revenit a doua zi, pe 22 decembrie. Pe la 6 dimineata. La Intercontinental erau numai pete de sange uscat. N-am putut sa ajung la biblioteca decat prin Boteanu. Piata era plina de lume. S-a anuntat la radio ca s-a impuscat Milea. Ne-am strans cu totii in sala profesorilor, de unde se vedea in piata. Disparusera toti securistii care alta data controlau biblioteca. Pe urma, am vazut elicopterul cu Ceausescu zburand de pe CC. Intre biblioteca si Directia a V-a aveam o cladire mica. Cladirea asta avea un pod pe care m-am dus sa-l controlez. Cand, in luminatorul cladirii, am vazut ciorchine de oameni. Imediat am facut stanga-mprejur si am luat-o la fuga. S-a tras dupa mine si noroc ca m-am ascuns dupa o usa. L-am anuntat pe d-l director, care a coborat in piata, unde era armata, si a aratat acel luminator. S-a deschis foc pe luminatorul ala si atunci s-a terminat si cu cupola bibliotecii. De-abia am iesit din cladire si s-a prabusit tavanul. Ne-am strecurat inspre Cina, pe sub TAB-uri, caciula si haina imi ramasesera inauntru. Stiam de la portar ca, atunci cand mergea in salile dinspre pod, auzea de fiecare data pasi... In urma cu vreun an, ni se luase cheia de la pod, nu mai aveam voie sa intram acolo decat cu stirea conducerii. Ce mai, aia din Directia a V-a aveau culoar, mi-am dat seama in zilele alea, si treceau cand voiau in podul bibliotecii. Cand s-a terminat cu focul, am urcat in salile dinspre pod: grinzi ca sina de tren erau torsionate. Pe rafturi, carti intacte, doar ca, atunci cand le luai in mana, cadeau cenusa-morman. Nu ne-am putut da seama cum o carte pe care o vezi intreaga e, de fapt, un pumn de cenusa... Se aruncase cu napalm. M-am reintors la biblioteca pe 25 decembrie. Deja soldati in termen controlau sa nu mai fie vreun securist. Dar erau asa tineri soldatii aia, abia depusesera juramantul. Doi se impuscasera intre ei. L-am gasit pe unul din copiii astia cu pusca in mana, bagat sub un birou. Tremura. Nu stia ce sa faca. Eu am intrat in organizatia asta a Revolutionarilor fara Privilegii, ca vreau sa stiu ce s-a intamplat cu biblioteca asta. Atat."

Cum a fost

Timisoara 16 decembrie. Inca o zi de veghe in fata casei pastorului reformat Laszlo Tokes, care primise ordin de evacuare din partea autoritatilor. Coreligionarilor pastorului Tokes li se alatura si alti oameni care se radicalizeaza. Se formeaza coloane care pornesc sa ia in stapanire centrul orasului. Se striga pentru prima oara "Jos Ceausescu!". Manifestantii smulg de pe cladirea Comitetului Judetean stema PCR. Au loc ciocniri cu fortele de ordine. 17 decembrie. Pastorul Tokes este evacuat. Demonstratie de forta din partea Armatei: coloane de militari strabat orasul in pas de defilare, fanfara intoneaza marsuri. Demonstrantii se regrupeaza, huiduie si arunca cu pietre. Vin si muncitorii. Se striga "Jos Ceausescu", "Jos comunismul", "Nu va fie frica". Comitetul Judetean e luat cu asalt si se arunca in strada portrete, brosuri, Operele lui Ceausescu. Intervine Armata. Sosesc in oras Velicu Mihalea, adjunct al sefului Inspectoratului General al Militiei, Emil Macri, seful Directiei de Contrainformatii din DSS, colonelul Filip Teodorescu, Directia a III-a Contraspionaj din DSS. Ceausescu il numeste pe Ion Coman (secretar CC al PCR) comandant unic pentru Timisoara. El primeste ordin sa deplaseze la Timisoara o trupa de elita: generalii Stefan Gusa, Victor Stanculescu, Mihai Chitac s.a. Orasul este izolat si are loc o impresionanta desfasurare de forte: trupe ale MApN, Securitatii si Militiei. Se trage in plin in manifestanti, sunt morti si raniti, lupte si incendieri de masini, TAB-uri, tancuri, magazine. 18 decembrie. Centrul Timisoarei este blocat de militari si securisti in civil. Armata, MI si USLA asigura paza obiectivelor. Trecatorii sunt legitimati, suspectii retinuti. Un grup de 30 de tineri se indreapta spre Catedrala. Urca treptele si desfasoara un steag tricolor cu stema decupata. Incep sa cante Desteapta-te, romane. Se trage in plin. Morti si raniti. Doar cativa reusesc sa fuga. N. Ceausescu pleaca in Iran. Elena Ceausescu preia comanda. Ii ordona lui Ion Coman sa gaseasca o solutie pentru cadavrele din oras, care nu trebuie sa ajunga la familii. Statisticile oficiale arata ca, in 18 decembrie, la Spitalul Judetean erau 58 de cadavre si 240 de raniti. In noaptea de 18-19 decembrie, 40 de cadavre sunt incarcate intr-o masina frigorifica, transportate la Bucuresti si incinerate. Cenusa e aruncata intr-o gura de canal. 19 decembrie. Coloane de muncitori se indreapta spre centrul Timisoarei. Ocupa Piata Operei si striga: "Noi suntem poporul", "Voi pe cine aparati?", "Armata e cu noi", "Nu va fie frica, Ceausescu pica". Se deschide balconul Operei, de unde vorbesc multimii Lorin Fortuna, Claudiu Iordache, Ioan Chis s.a. Se formeaza Frontul Democratic Roman (presedinte, Lorin Fortuna). La Consiliul Judetean sosesc Emil Bobu si Constantin Dascalescu, trimisi de Elena Ceausescu sa restabileasca ordinea. O delegatie a manifestantilor le cere demiterea guvernului. Dascalescu este fortat sa promita din balcon eliberarea arestatilor. 20 decembrie. Timisoara este oras liber. In garile orasului sosesc garnituri de tren cu muncitori din Oltenia, inarmati cu bate, ca sa inabuse revolta. Ei se alatura timisorenilor. Intors din Iran, Ceausescu tine o cuvantare la televiziune in care "infiereaza" "elementele huliganice" care au provocat distrugeri de "tip fascist", in scopul destabilizarii tarii, dezmembrarii tarii, lichidarii evolutiei socialiste etc. Din Piata Operei, timisorenii il huiduie.

Bucuresti 21 decembrie. La sugestia Comitetului Municipal de partid, se convoaca un miting in fata sediului CC al PCR pentru a condamna actiunile de la Timisoara si pentru a reafirma sprijinul acordat lui Ceausescu si PCR. Dar mitingul este curmat de explozia unei petarde insotite de huiduieli si tipete. Ceausescu nu intelege. Promite 100 lei in plus la salariu. Huiduielile continua, lumea incepe sa fuga, calcand in picioare portrete si lozinci. Transmisia TV in direct se intrerupe. Centrul Bucurestilor este ocupat de manifestanti, tineri mai ales. Se striga: "Jos cu Ceausescu", "Jos cizmarul", "Jos analfabeta", "Veniti cu noi", "Timisoara". Ceausescu da dispozitii ferme de aparare a "cuceririlor socialismului". Pe strazile orasului sunt deplasate trupe, tanchete, TAB-uri, scutieri. Se fac numeroase arestari. In Piata Universitatii manifestantii improvizeaza o baricada. Se tin discursuri, se scandeaza, se ingenunchiaza pentru morti. Baricada e luata cu asalt. Se trage salbatic. Morti si raniti. In zorii zilei, stropitorile spala sangele de pe asfalt. 22 decembrie. La ora 7, muncitorii de pe marile platforme industriale pornesc spre centrul orasului. Elena Ceausescu le ordona lui Bobu, Dinca si Barbu Petrescu (primarul Bucurestilor) sa-i opreasca. Barajele fortelor de ordine sunt sparte. La 9:30, Piata Universitatii e plina. Militarii incep sa pactizeze cu demonstrantii. La ora 10, N. Ceausescu prezideaza ultima sedinta a CPEx, in care anunta ca a preluat conducerea Armatei. V. Milea se impuscase chiar in sediul CC, cu 20 de minute in urma. Se anunta introducerea starii de necesitate pe tot cuprinsul tarii. Cetatenii nu au voie sa se intruneasca in grupuri mai mari de 5 persoane. Pe strazi, sute de mii de oameni, inclusiv in fata CC. Ceausescu face o ultima incercare de a se adresa multimii din balconul CC. Este respins de un val de dezaprobare si furie. La ora 12:06 Ceausestii fug cu un elicopter, care decoleaza de pe acoperisul CC. Sediul partidului este ocupat de manifestanti. La Televiziune, Mircea Dinescu, pana in acea dimineata arestat la domiciliu, insotit de Ion Caramitru, anunta: "Am invins!".

(Sursa: Domnita Stefanescu - Cinci ani din istoria Romaniei. O cronologie a evenimentelor decembrie 1989-decembrie 1994, Ed. Masina de scris, Bucuresti, 1995)

Pagini realizate de Rodica Palade