Pe aceeași temă
Într-un discurs din anii 70, preşedintele Carter se exprima împotriva dependenţei de importurile de petrol şi propunea un program de diversificare a resurselor de energie prin dezvoltarea de energii alternative. Discursul a venit pe fondul crizei petrolului din 1973. Programul său a fost dat uitării după ce preţul petrolului a scăzut, la începutul anilor 80, sub 10 dolari barilul (în iulie 2008 a atins nivelul de 147 dolari/baril). Între timp, revoluţia iraniană şi criza petrolului din 1979, precum şi intervenţia din Kuweit, în 1991, pentru a preveni Irakul să concentreze o porţiune mai mare din producţia mondială de petrol, au dat alte avertismente. SUA au fost nevoite să-şi menţină interesul în regiunea marilor producători de petrol pentru a-şi asigura resursele energetice vitale economiei.
După ce momentul crizei trece, promisiunile vizionare se mai uită. Are loc ceea ce poate fi numit un mecanism al uitării prin îndepărtare temporală. Caragiale, referindu-se la perisabilitatea învăţămintelor, la numai câteva luni după răscoala din 1907, spunea: „Dar sinistrul s-a potolit de mult... Cum i-a venit sufletul la loc, oligarhia şi-a luat iar bunele clasice năravuri“. În acest caz, „bunele clasice năravuri“ ar fi revenirea, după estomparea emoţiilor crizei actuale, la dependenţa de petrol şi lipsa unor instrumente de prevenire a unor dezastre ecologice. Iar interesele pentru menţinerea statu quo-ului sunt mari. Ca şi în politica internă, nici în ecologia mondială nu este o soluţie să pierzi oportunitatea oferită de o criză de a acţiona la nivelul cauzelor care au provocat-o. Sancţiunea alegerilor funcţionează în democraţiile reprezentative, iar America are la toamnă alegeri legislative parţiale la jumătatea mandatului prezidenţial al lui Barack Obama. De altfel, printre primele acţiuni ale actualului preşedinte american a fost numirea unui laureat Nobel pentru fizică, renumit pentru susţinerea faţă de energiile alternative, să conducă Departamentul Energiei.
Preşedintele Obama a anunţat programatic, încă din decembrie 2008, că economia şi securitatea naţională sunt legate inexorabil de chestiunea energiei, încurajând formele de producţie de energie alternativă şi reducerea dependenţei de petrol care „direcţionează bogăţii către regimuri ostile şi fac America dependentă de regiuni instabile“. Doar Arabia Saudită a obţinut, în 2009, venituri de 154 de miliarde de dolari din vânzarea de petrol. Totuşi, preşedintele Obama nu a reinstaurat atunci interdicţia de noi forări petroliere în largul coastelor SUA, măsură revocată recent la acea dată de preşedintele Bush. Preşedinte Bush, pe final de mandat, a avut acelaşi discurs împotriva dependenţei de importurile de petrol. După explozia unei platforme de forare a British Petroleum, preşedintele Obama a insitat că responsabilitatea pentru înlăturarea efectelor dezastrului ecologic incumbă BP, care deţinea platforma petrolieră, şi că nu va ceda grupurilor de presiune ale petroliştilor.
Deversarea în mare a petrolului nu va fi oprită, se pare, complet decât după 3-4 luni. Un cont alimentat de BP va oferi compensaţii celor afectaţi, de la muncitorii lăsaţi fără slujbe la proprietarii de nave de pescuit şi de firme de turism. S-ar fi întâmplat însă acelaşi lucru dacă accidentul ar fi avut loc în largul costelor Angolei? În cazul Exxon Valdez, din 1989, compania Exxon Mobil a plătit despăgubiri de 3,5 miliarde de dolari după poluarea a 2.000 de kilometri de coastă.
Catastrofa ecologică din Golful Mexicului vine pe fondul iritării din SUA, unde predomină percepţia plătirii de către cetăţenii de rând a costurilor generate de conduita iresponsabilă a unor firme şi bănci care au generat criza financiară globală recentă. Accidentul ecologic este pus pe seama neglijenţei companiei, dar şi pe lipsa de control adecvat din partea autorităţilor pentru respectarea unor standarde de exploatare a unor resurse cu grad ridicat de risc. Responsabilitatea corporaţiei se întinde asupra omisiunii şi inacţiunii în prevenirea unor efecte previzibile ale actelor sale. Dacă produci medicamente, ai răspunderea aducerii pe piaţă a unor produse care să nu cauzeze efecte negative, având rezultatele scontate conform testelor prealabile. Instituţiile statului au răspunderea de a verifica conformitatea cu normele.
La fel şi în cazul industriei petroliere. Să ne aducem aminte că accidentul ecologic de la Baia Mare, din 2000, ar fi putut fi probabil evitat, dacă compania australiană şi autorităţile române competente în materie de control ar fi prevenit eficient riscul ca reziduurile de cianuri colectate într-un bazin special să se poată scurge în Someş. BP a anunţat că îşi asumă răspunderile pentru accidentul din Golful Mexicului, acordând despăgubiri. Nu este exclus că va demara şi acţiuni caritabile şi de mecenat, va institui comisii de etică şi va redacta noi coduri de operare şi conduită pentru a-şi redresa imaginea internaţională a brandului, de care depinde şi cotaţia sa la bursă (acţiunile BP au scăzut cu 50% după accident).
Acţiunile corporaţiilor de asumare de îndatoriri ecologice derivă prioritar din logică utilitaristă (neglijarea unor responsabilităţi de întreţinere conduce, în caz de accidente, la pierderi de capital ale BP prin pierderea de procese şi acordarea de despăgubiri, nevoia unor noi investiţii şi imagine negativă pe piaţă reflectată în scăderea nivelului acţiunilor), dar ar trebui să fie văzute şi în grila eticii deontologice (valoarea vieţii este superioară celei a bunăstării, iar când cele două intră în coliziune, legea universală a respectului pentru viaţă este necircumstanţială).
În ciuda senzaţiei că societatea postmodernă se închină necondiţionat cultului vieţii confortabile, opinia publică nu are simţul datoriilor complet anesteziat, reacţionând ca un seismograf la catastrofa ecologică. Astfel de dezastre sperie şi produc indignare, totuşi opinia publică va tinde psihologic să îndepărteze imaginile oripilante după o vreme. Chiar dacă interesul publicului şi al oamenilor politici va fi diminuat după un timp, ar exista şanse pentru a nu ne întoarce la business as usual. Există nu numai o sensibilitate mai mare pentru problemele de mediu a opiniei publice, cât şi acţiuni încurajatoare ale firmelor private în logica pieţei pentru dezvoltarea de energii alternative.
Suntem o civilizaţie energofagă. Suntem însă şi o civilizaţie fondată pe iniţiativă, inovaţie şi adaptare. Preşedintele Obama invită spre „îmbrăţişarea unui viitor al energiilor curate“. Trebuie însă ca şi companiile să vadă un astfel de viitor ca profitabil.
Prudenţa companiilor şi logica pieţei orientate natural spre profit oferă totuşi speranţe. Multe companii petroliere au o politică de diversificare a surselor de venit prin investiţii în noi tehnologii cu aplicare spre energii alternative. Mai multe state oferă un cadru stimulativ energiilor curate, pentru a încuraja o opţiune ce poate să aducă şi acţionarilor siguranţa unui profit. Un calcul raţional al firmelor trebuie să pună în balanţă imperativul eficienţei măsurat în amploarea dividendelor acţionarilor cu necesitatea dăinuirii companiei măsurată în acţiuni care să nu afecteze capacitatea de continuitate a firmei.
În 2006, BP cumpăra pentru 100 de milioane de dolari o companie americană ce producea energie electrică eoliană, ca parte a dezvoltării BP Energie Alternativă, partea companiei care se ocupă cu producerea de energie cu emisie redusă de dioxid de carbon. Shell şi General Electric au investit, de asemenea, în domeniul energiei eoliene şi solare.Deşi doar 2% din nevoile de electricitate ale SUA sunt acoperite de energia eoliană, domeniul a atras investiţii de 17 miliarde de dolari în 2008, capacitatea de producţie totală estimată fiind de nouă ori mai mare decât consumul actual de electricitate din SUA. Şi alte companii investesc în aceste domenii. Dacă preţul de producţie al energiilor alternative va fi mai mic, piaţa se va extinde treptat şi un bulgăre de „energie“ alternativă se va rostogoli, crescând în mod inevitabil. Nu numai SUA sunt îngrijorate de dependenţa de petrol.
Pe termen lung, diversificarea resurselor de energie poate conduce la produse nepoluante mai ieftine, mai uşor accesibile, mai competitive, care să se impună pe piaţă în detrimentul hidrocarburilor poluante. La nivel micro, în aceeaşi logică s-ar plasa atât cumpărătorii, cât şi producătorii de becuri. Producătorii de becuri oferă, pe lângă becurile tradiţionale, opţiunea unor becuri mai scumpe, dar ecologice. Acestea prezintă avantajul de a rezista mai mult şi consuma mai puţin, ceea ce pe termen lung înseamnă o reducere a costurilor pentru cumpărător. Dar acesta trebuie să cumpere acum, mai scump, fără să fie total sigur că investiţia este rentabilă. În timp însă, cu o producţie mai mare determinată de cerere sporită şi noi dezvoltări tehnologice şi ştiinţifice, preţul becurilor ecologice ar putea scădea. Dacă becurile ecologice nu se vor cumpăra însă, firmele ar putea îngheţa producţia lor. Aceasta depinde în mare măsură de calculul pe care îl vor face cumpărătorii şi de viabilitatea alternativelor. //
