Pe aceeași temă
Îmi revine obligaţia să revin asupra lor şi să le public, astfel încât cititorii, cărora le-am prezentat extrase, să aibă acces nemijlocit la ele. Voi începe cu cele pe care le-am menţionat, urmând ca, în măsura posibilităţilor şi a interesului pentru ele să continui şi cu altele, privind anul 1989. Aşa cum am spus , aceste documente provin din agenda de lucru a generalului-maior Ştefan Alexie, secretar de stat şi membru al CSS (consiliul colectiv de conducere al DSS n.n.) Originalitatea documentelor este atestată prin ştampila de eliberare din arhiva CNSAS, prezentă pe fiecare pagină în partea de sus.
CITESTE SI Adio, bătrâne asasin!
Cine a fost generalul Ştefan Alexie?
Ştefan Alexie s-a născut la 20.01.1934, în Livezi, comuna Podari, judeţul Dolj, fiul lui Marin şi Florica. A absolvit liceul în anul 1951 (Liceul Comercial din Craiova) şi Facultatea de drept în anul 1963 (examenul la stat în ianuarie 1964). Între 1963-1966 a urmat cursurile Universităţii Serale de Marxism Leninism de pe lângă Comitetul Regional de Partid Oltenia. Este încadrat în Ministerul de Interne în anul 1951, direct din liceu şi a urmat o carieră până la vârful organizaţiei. Din acest punct de vedere este asemănător lui Iulian Vlad, ambii confundându-se cu istoria instituţiei pe care vor ajunge să o conducă. În anul 1972, Ştefan Alexie era deja colonel şi şef al „Rezidenţei 250”, o structură de contraspionaj deplin conspirată, constituită în interiorul Direcţiei a III-a. Modul în care a coordonat această reţea, ai cărui informatori erau cunoscuţi doar de el, l-a propulsat în funcţia de şef al Securităţii Judeţene Dolj (1973-1975), iar din 1983 în cea de şef plin al Direcţiei a III-a (UM 0625 Contraspionaj). În cadrul UM 0625 s-au constituit primele structuri antiteoriste organizate (UM 0625/RP şi UM 0625/RB), embrionul viitoarei USLA, astfel încât în momentul în care a devenit membru plin al CSS, Ştefan Alexie a devenit şi coordonator al acestei unităţi. La 8 mai 1985 a fost numit secretar de stat al DSS, funcţie pe care a deţinut-o până la trecerea în rezervă la data de 8 ianuarie 1990. În decembrie 1989 a participat alături de ceilalţi membri ai conducerii Securităţii la toate deciziile care s-au luat, aşa cum reiese clar din notările sale din agendă. Ulterior va declara că în perioada Revoluţiei era „în concediu medical”. De fapt, conform Certificatului-decizie medicală nr. 21/13.08.01.1990, internarea sa a avut loc pe data de 21 decembrie (data ultimei sale notări din agendă) şi a durat până pe 28 decembrie 1989. A fost doar unul dintre cazurile în care foştii şefi ai Securităţii şi-au ascuns prin minciună şi acoperiri „legale” ulterioare participarea la represiune.
AGENDA LUI ȘTEFAN ALEXE
![]() ![]() |
Se lichidează radical!
17. 12.1989. Tov gl. Vlad de la CPEx
Gloata nu putea ieşi atât de organizat!
18.12.1989 - ordine tov gen.col. Iulian Vlad ordonă anchetarea arestaţilor - Nu putea ieşi gloata atât de organizat!
Să se continuie acţiunea de intervenţie cu bastoane şi scuturi. Ce se tot împuşcă- cu socoteală. Să nu se mai facă uz de armă decât dacă e nevoie.
18.12.1989 - după masă 20.45
În această noapte să se facă mai multe arestări.
21.12.1989 - ordin pentru generalul stamatoiu
Sa demascăm și să respingem, s-o lichidăm!
20.12 1989- teleconferință Timișoara, ordin dat de generalul Iulian Vlad
Orice org. trebuie lichidată în întreprindere
20.12 1989-teleconferință Timișoara- ordin dat de gen. Iulian Vlad
Iulian Vlad: Doinea Cornea in cazul ăsta nu se poate ca timpul să rezolve problema
18. 11. 1898- Ședință CSS
Măsuri de întărire foarte serioasă a granițelor. Îi internăm sub pază și să fie supuși cercetărilor
12.12.1989 Iulian Vlad- ședință CSS
Comentarii 13
Gigi - 11-01-2017
Foarte pertinent comentariul dvs. P e ce scrie in securist asta o ia ca litera de lege si comenteaza !!! va spun eu ca asta vrea functii in institutele create dupa 89 , alimentate cu sume mari de la buget.
RăspundeGIGI - 11-01-2017
Exact ce spuneam intr-un alt comentariu cum ca pe spatele securistilor si disidentilor vrea sa faca cariera. Acum cefaci nene ? iei de bun ce scrie in securest ordinar in agenda lui !! pai omul era scupulos scria poate si ce nu spuneau sefii....
RăspundeRobert - 10-09-2017
Scuze, eu sunt Toma Necredinciosul și nu m-ați convins, totul fiind puțin credibil! Cum să lucrezi la vârful unui serviciu secret și să notezi tot ce faci? Cine a mai pomenit un șef de spioni sau contraspioni care notează într-un jurnal de școlăriță ce întâlniri are și ce a făcut, când lucrurile de acest gen sunt strict secrete și așa trebuie să rămână? Chestia cu „agendă de lucru” este banală! În plus, generalul în cauză nu a fost vreodată un profesionist, Alexie fiind un politruc ce a avansat doar pe criterii de slugărnicie față de partidul unic și nu pe meritele din operativ. În altă ordine de idei, de ce GDS și „Revista 22”, deja „celebre” din anumite puncte de vedere, nu scriu nimic de meritele lui Iulian Vlad? De ce scriu trunchiat? Că omul are și defecte, că a făcut greșeli, corect! Și a plătit pentru ele... Dar adevărul este unul singur și nu trebuie trucat sau trunchiat. De ce nu spuneți de ordinul dat de Vlad, unul celebru, atunci când toate cadrele Securității au fost obligate să predea armamentul și să-l țină închis în rastel pe toată perioada desfășurării evenimentelor, tocmai pentru a evita un conflict deschis cu Armata? Sau de modul cum au gestionat generalii Vlad și Gușă evitarea declanșării unui război civil, așa cum dorea camarila criminalului Ion Iliescu? Puțin credibile, materialele Dvs., și pentru că Securitatea nu avea forța coercitivă a Internelor și Armatei de a trage în oameni, fiind o structură de informații nu avea armament în dotare. Doar cei de la Antitero, care păzeau corpul diplomatic, dar care ca număr nu puteau să se apuce să tragă în oameni, că erau vreo... 200-300 de cadre!!! Restul aveau doar „Carpați” și nu cred că puteai opri puhoiul de oameni cu așa ceva. Apoi, în agendă se fac unele referiri la „lichidați”. Păi da, dar ordinul era dat pentru lichidarea agenților străini, dovediți deja (și de care nu scrieți nimic), care erau infiltrați în mulțime pentru a destabiliza situația, respectiv a colaboraționiștilor autohtoni. Toți scăpați ulterior de Iliescu pentru a nu se afla adevărul despre lovitura de stat din 1989. Da, a fost o lovitură de stat, organizată pe fondul nemulțumirilor populare din România, ca să nu facem alte speculații neavenite. Lucru dovedit prin documentele existente deja în arhive și pe care GDS și „22” nu le „găsește” niciodată?! Repet, că generalul Vlad are și secrete întunecate, corect, și ce șef de serviciu secret nu are? Dar parcă prea ați așteptat să moară omul pentru a scuipa pe mormântul lui! Ca fapt divers...
Răspundelucid - 10-08-2017
Pacat ca individul nu a mai scris macar pe 22 si 23 decembrie, zile cruciale pentru lupta pentru putere kaghebisti-securisti. Vlad si ai lui erau totusi suficient de destepti ca sa inteleaga ca ceausescu trebuia abandonat pentru a se salva "corabia" securist-activista, ceea ce au si facut dupa ce elicopterul a plecat de la sediul ceceului la pranz in 22 decembrie. Istoria Romaniei de dupa 1989 pana azi si poate si poimaine trebuie citita in cheia diabolicului deal de la sfarsitul lui decembrie 1989 intre kaghebisti si securisti. De aceea iulian vlad a putut muri linistit in patul sau.
RăspundeIP - 10-08-2017
Comunicațiile nu au început cu internetul, „tele-conferință” înseamnă „conferință transmisă la distanță, așa cum „tele-viziune” înseamnă transmiterea imaginilor la distanță” sau cum „tele-graf” este tramiterea la distanță a unor semne grafice. Prefixul „tele” înseamnă „la distanță” și vine din greaca veche unde înseamnă departe, la distanță Ceaușescu ținea teleconferințe periodice cu prim-secretarii județlor (prefecții de azi), avea instalație necesară în fiecare județ, un fel de skype cu posturi fixe.
RăspundeMihai - 10-07-2017
Organele de stat, nu doar Securitatea, aveau în 1989 acces la un sistem de televiziune terestră cu circuit inchis.
Răspundeyuasgaj - 10-07-2017
Stau sa ma gandesc ce tembel crede ca doar prin internet se pot face teleconferinte. In '89 cam cu crezi ca sa vorbea la distanta? Semnale cu fum in varf de deal?
RăspundeDarie - 10-07-2017
O teleconferință se poate ține prin orice mijloc de comunicare la distanță. În ˙89 cablul de telefon avea deja vreo 60 de anișori în România.
RăspundeXman - 10-07-2017
Teleconferintele erau un soi de televiziune cu circuit inchis pe acea vreme. O modalitate de comunicare specifica in teritoriu.
RăspundeNelu Lung - 10-07-2017
In articol sub a treia fotografie de la coada este aceasta nota: "20.12 1989-teleconferință Timișoara- ordin dat de gen. Iulian Vlad" Pai in dec '89 inca nu exista Internetul. Ce tele-conferinta ?
Răspundedan - 10-06-2017
alt oltean imputit
RăspundeDarie - 10-06-2017
De departe ar putea fi confundată cu agenda în care o gospodină și-a notat noi rețete de cozonac, sau, confundată cu agenda unui administrator de bloc, care și-a notat pe cine nu a găsit acasă pentru plata apei și a serviciului de colectare a gunoiului. „Banalitatea răului”, da. Între viața și moartea victimei stă gestul infim al criminalului, stă iamaginea banală a degetului arătător care se încovoaie pe trăgaci. Da, dar și gesturile mici servesc marilor cauze, sigur că da. Se apăra ''țara'', înțelegeți? De 45 de ani ''țara'' se apăra împotriva propriilor ei cetățeni neînarmați. Mai exact: dezarmați.
RăspundeMarius Nicolescu - 10-06-2017
Si cu asta ce-am facut? Ne facem singuri sange rau. Securitatea e-n noi, e-n cele ce sunt si-n cele ce maine vor rade la Soare (nu la colonelul Soare, la astru). Ieri ni se prezenta pe sticla Marele Succes oferit de SRI: Desecretizarea dosarelor Rascoalei Muncitoresti - Brasov 1987 si a dosarului dizidentului Ursu. Da' dosarul " Revolutiei 1989 " si al tuturor Mineriadelor....NU. Asta zic si eu " desecretizare ", n'asa? Pe cine prosteste SRI? Pe un batran uns cu alifii, ca mine? Inca traieste sefu' - capul tuturor relelor. Domnule Hodor, dati-mi voie sa va spun ca acum, dupa aceasta gramada scursa de ani, e inutil sa ne transformam in Don Quihote. Securitatea si toti urmasii lor, de sange sau de grad, au luat tara si plinatatea bogatiilor ei in propriile buzunare. Stiam toate comenzile criminale ale lui Vlad, rescrise de subalternulsau Alexie. Stiam ca ne-ar fi omorat pana la unul, doar-doar sa-si salveze mult iubitul conducator si propriile familii. Stiam ca generalii (cu totii) au actionat sub imperiul fricii si impulsul "mie sa-mi fie bine ". Si le este si azi, generalilor pensionari cu pensii uriase. Nu exista Securisti buni si nici securisti rai. Exista, doar, securisti profitori. Va rog sa continuati cu episoade mai interesante si mai actuale din serialul cu evreii ce scotocesc bogatii romanesti si conlucreaza pentru aceasta cu asa zisii oameni politici romani. Rameniti, orice s-ar intampla, un istoric si un jurnalist de exceptie. Cu cele mai respectoase salutari, M. Nicolescu. PS - Pana nu moare patronul spiritual al mizeriei noastre, nu se atinge nimeni de dosarul revolutiei nici al vreunei mineriade.
Răspunde