Iluzia bipolarităţii

Vizita preşedintelui Barack Obama la Moscova marchează modificarea abordării relaţiei cu Moscova de către administraţia de la Washington. Oficialii americani au abandonat retorica neoconservatoare în favoarea unei atitudini realiste, cât se poate de pragmatice. Cum pe agenda Statelor Unite, printre priorităţi, se numără războiul împotriva terorismului şi ameninţările locale care vin dinspre Coreea de Nord şi Iran, preşedintele Obama a încercat să obţină sprijinul Moscovei pentru rezolvarea acestor dosare. La rândul său, Rusia a încercat să promoveze propria agendă, pe care se află blocarea scutului american antirachetă, oprirea extinderii NATO spre Est, recunoaşterea fostului spaţiu sovietic ca zonă de influenţă exclusivă a Moscovei. Din confruntarea celor două agende de politică externă nu putea rezulta decât un set de mici reamenajări şi confirmarea, este drept într-o altă stilistică, a mai vechilor poziţii.

Preşedintele Obama nu a făcut economie de gesturi care să capteze bunăvoinţa liderilor ruşi şi a opiniei publice din această ţară. A declarat că doreşte să vadă o Rusie puternică, paşnică şi prosperă cu care Statele Unite vor să coopereze pe termen lung. D-l Obama a evitat să se pronunţe public, abrupt pe teme sensibile, cum ar fi drepturile omului, libertatea presei etc. Accentul pus pe negocierea noului tratat START, opinează unii analişti de la Washington, urmăreşte detensionarea relaţiilor cu Rusia, inducându-se acesteia iluzia că a rămas o superputere, egală cu SUA. Aceste negocieri, însă, nu pot să facă din nou lumea bipolară, dar pot gâdila orgoliul Rusiei. Preşedintele Obama a încercat să obţină un cât de mic progres în dosarele în care s-a putut realiza acest lucru: Afganistan, dezarmare, arme atomice etc. Însă nivelul înalt al relaţiei cu Rusia nu va putea fi menţinut pe termen lung, chiar dacă preşedintele Obama va dori, iar răspunsul Moscovei la deschiderea Washingtonului va fi pozitiv. Pur şi simplu, lumea s-a schimbat după Războiul Rece, iar Rusia joacă un rol tot mai puţin important în politica americană. Relaţia cu Moscova este acum abordată din perspectiva priorităţilor Washingtonului, care sunt lupta împotriva terorismului şi ameninţările regionale. De altfel, noul START este doar un instrument pentru a obţine colaborarea Rusiei în dosarele sensibile: Afganistan, Iran şi Coreea de Nord.

Comentatorii americani nu dau însă mari şanse de succes în obţinerea sprijinului Rusiei pentru rezolvarea acestor dosare. Potrivit acestora, liderii ruşi speră că Statele Unite şi aliaţii lor vor repeta eşecul sovietic din Afganistan din anii 1980. În ceea ce priveşte Iranul, Rusia nu poate fi interesată decât de menţinerea statu-quo-ului. Schimbarea puterii la Teheran şi ridicarea sancţiunilor economice contra Iranului ar aduce Gazprom–ului un concurent important pe piaţa europeană a gazului, ceea ce Moscova nu-şi doreşte. //

OBAMA LA MOSCOVA

Au trecut vremurile când Roosevelt, Churchill şi Stalin au putut să schimbe lumea în cursul unei singure întâlniri. Zilele când imperiile se jucau cu statele ca şi cu nişte piese pe tabla de şah au trecut. (Barack Obama)

Un pachet complicat: arme strategice, scut antirachetă, Iran, Coreea de Nord

Negocierile pentru un nou START (Strategic Arms Reduction Talks) au început în ultimii doi ani ai administraţiei George W. Bush, fără progrese semnificative. Discuţiile s-au intensificat după ce, la 1 aprilie, cei doi preşedinţi, Barack Obama şi Dmitri Medvedev, s-au întâlnit la Londra, cu ocazia summit-ului G20, ocazie cu care au anunţat intenţia de a reduce armele strategice. În timpul vizitei în Olanda, preşedintele Medvedev s-a adresat SUA, anunţând că Rusia este pregătită să opereze reduceri semnificative, dar a condiţionat, pentru prima dată în mod explicit, reducerea armelor strategice ofensive de renunţarea la scutul antirachetă american.

Potrivit înţelegerii comune semnate de către cei doi preşedinţi, care stabileşte cadrul general în care experţii vor negocia noul START, după 7 ani de la intrarea în vigoare a tratatului, nivelul de limitare a rachetelor strategice trebuie să fie între 500–1.100 de unităţi, iar numărul ogivelor nucleare între 1.500–1.675 de unităţi. Potrivit cifrelor oferite de Bulletin of the Atomic Scientists, SUA dispun în prezent de 2.200 de ogive nucleare, iar Rusia de 2.790. În ce priveşte vectorii nucleari (rachetele), SUA au 1.200, iar Rusia doar 816.

Atât preşedintele Obama, cât şi ministrul rus de Externe, Lavrov, par convinşi că până la sfârşitul acestui an se va încheia noul tratat START. Pentru a intra în vigoare noul tratat până în decembrie 2009, când expiră cel vechi, ar trebui ca procedurile de ratificare în Congresul SUA să înceapă în luna august. Ceea ce este practic imposibil.

Înţelegerea comună stipulează, la punctul 5, principiul interdependenţei armelor strategice ofensive şi defensive.  Această prevedere a fost prezentată de media moscovită ca o mare victorie a diplomaţiei ruse.

Scutul antirachetă american este astfel legat de viitorul tratat START. Raţiunea acestei interdependenţe a fost explicată de ministrul de Externe, Serghei Lavrov, la canalul TV Vesti: „E clar că apărarea antirachetă este un sistem defensiv cu caracter strategic şi noi plecăm de la faptul că, dacă partenerii noştri vor decide să pună bazele sistemului antirachetă american cu acoperire globală, atunci, fără îndoială, vor pune sub semnul întrebării perspectivele viitoarei reduceri a armelor strategice ofensive“. Ministrul Lavrov declară că aşteaptă analiza iniţiată la Washington asupra pilonului 3 al proiectului scutului antirachetă din Europa de Est, urmând ca la încheierea acesteia, aşteptată la sfârşitul verii, să se desfăşoare noi consultări ruso-americane. Totodată, d-l Lavrov declară că au rămas valabile propunerile făcute în urmă cu doi ani de Vladimir Putin, care presupun renunţarea la acţiuni unilaterale, în schimbul colaborării dintre SUA, Rusia şi ţările europene.

Pe de o parte, preşedintele Medvedev a salutat la conferinţa de presă noua abordare a Washingtonului, afirmând că este „un pas înainte“ în vederea găsirii unui compromis. Pe de altă parte, Barack Obama a dat o cu totul altă interpretare acestei prevederi, legând renunţarea la scutul antirachetă de dispariţia ameninţării iraniene şi nord-coreene. Perspectiva nu este nouă. În luna martie, The New York Times publica o informaţie despre un presupus mesaj secret al preşedintelui Obama pentru omologul său rus, Medvedev, în care sugera că Washingtonul ar putea renunţa la scutul antirachetă dacă Rusia va colabora la împiedicarea Iranului de a obţine arme strategice.

Cu ocazia discursului de la Școala Rusă de Economie, preşedintele Obama a revenit asupra temei, întărind relaţia de interdependenţă dintre renunţarea la scutul antirachetă şi dispariţia programului atomic al Iranului: „Știm că Rusia este împotriva configuraţiei planificate acum a scutului american antirachetă din Europa. Dar eu vreau să lucrez împreună cu Rusia la o nouă arhitectură a scutului antirachetă. Și, dacă dispar programele legate de armele atomice din Iran, atunci nu vor mai fi motive pentru acest sistem antirachetă. Vrem să construim o lume fără arme atomice“.

Declaraţia comună în problema scutului antirachetă insistă asupra nevoii de a analiza suplimentar ameninţările rachetelor balistice în secolul XXI şi a pregăti recomandări corespunzătoare. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Kremlinului, Natalia Timakova, ideea declaraţiei a apărut în timpul discuţiilor în format restrâns asupra situaţiei din Iran şi Coreea de Nord, după care cei doi preşedinţi au cerut consilierilor să redacteze textul declaraţiei.

O înţelegere ruso-americană în privinţa scutului antirachetă din Europa de Est este la fel de îndepărtată ca şi acum câteva luni. Moscova leagă noul tratat START de renunţarea la sistemul antirachetă, iar Washingtonul condiţionează renunţarea la scutul antirachetă de renunţarea Rusiei la cooperarea cu Iranul. Că cele două părţi au rămas pe aceleaşi poziţii, în ciuda retoricii pozitive, o confirmă declaraţia preşedintelui Medvedev de la summit-ul G8, de la Aquila, potrivit căreia construirea scutului american în Europa de Est va duce la instalarea complexelor de rachete ruseşti Iskander în regiunea Kaliningrad.

Colaborare în Afganistan

Afganistan este dosarul în care SUA şi Rusia par să colaboreze cel mai bine. O declaraţie comună cuprinzătoare şi un acord de tranzit pentru armata SUA, în care sunt prevăzute nu mai puţin de 4.500 de zboruri pe an, confirmă intenţia de colaborare a Rusiei la efortul Occidentului de a pacifica şi reconstrui Afganistanul. Pe fond, însă, Moscova rămâne rezervată în privinţa şanselor de succes ale Occidentului, lucru confirmat de tonul pesimist al lui Medvedev de la conferinţa de presă.

Pentru a obţine colaborarea Moscovei, Washingtonul încearcă să-i ofere acesteia perspectiva menţinerii unei influenţe într-o zonă extrem de sensibilă, de care depinde securitatea unor aliaţi importanţi ai Rusiei, precum Tadjikistanul. Atât în declaraţia comună, cât şi în răspunsul oferit de preşedintele Obama la conferinţa de presă, se vorbeşte despre colaborarea Rusiei la pregătirea poliţiştilor, soldaţilor şi ofiţerilor din forţele armate afgane, cu scopul de a dezvolta potenţialul acestor structuri. Accentul pus pe combaterea fabricării drogurilor şi a livrării lor pe pieţele internaţioanale răspunde într-o măsură importantă interesului Rusiei, principala ţară de tranzit, de a stopa acest fenomen.

Acordul de tranzit permite SUA să economisească timp şi resurse financiare în operaţiunea din Afganistan. Rusia are acorduri de tranzit militar aerian semnate cu Franţa, Germania, Spania şi negociază în prezent unul cu Italia. Un singur acord privind tranzitul feroviar a încheiat Rusia cu Germania.

Georgia, Ucraina

Cele două foste republici sovietice sunt considerate de Moscova ca făcând parte din sfera ei de dominaţie. Orice tentativă a Occidentului de a-şi extinde influenţa în fostul spaţiu sovietic este respinsă categoric de Moscova. Relaţiile dintre administraţia Bush şi Putin s-au înrăutăţit considerabil după „revoluţiile colorate“ din Georgia şi Ucraina, în urma cărora au venit la putere în aceste ţări lideri prooccidentali care au formulat programul ieşirii de sub influenţa Rusiei şi aderării ţărilor lor la NATO.

Relaţiile dintre Washington şi Moscova s-au degradat şi mai mult în urma războiului din Caucaz dintre Rusia şi Georgia, din august 2008, şi în urma „războiului gazului“ dintre Rusia şi Ucraina de la începutul acestui an.

Obama a discutat despre Georgia şi Ucraina atât cu Medvedev, cât şi cu Putin. Punctul de vedere al Washingtonului a fost clar formulat în discursul de la Școala Rusă de Economie: „Suveranitatea de stat este piatra de temelie a ordinii internaţionale. Aşa cum fiecare ţară are dreptul să-şi aleagă conducătorii, ele trebuie să aibă dreptul de a trăi în interiorul unor frontiere sigure şi dreptul de a-şi conduce propria politică externă. Acest lucru este valabil pentru Rusia, aşa cum este valabil şi pentru Statele Unite. Orice sistem care abandonează suveranitatea statelor duce la anarhie. Iată de ce acest principiu trebuie să se aplice tuturor ţărilor, inclusiv Georgiei şi Ucrainei“.

Cât priveşte dorinţa Rusiei de a i se recunoaşte zona ex-sovietică drept sferă de interese naţionale în care să nu se amestece alte puteri, Barack Obama a respins categoric ideea împărţirii lumii în sfere de influenţă: „Au trecut vremurile când Roosevelt, Churchill şi Stalin au putut să schimbe lumea în cursul unei singure întâlniri“. „Zilele când imperiile se puteau juca cu statele suverane ca şi cu nişte piese pe tabla de şah au rămas în trecut.“ Cât priveşte aderarea celor două ţări la NATO, preşedintele Obama nu a respins-o, însă a sugerat că Georgia şi Ucraina au mult de lucru pentru a îndeplini criteriile Alianţei.

Presa de la Kiev şi Tbilisi a salutat discursul preşedintelui Obama. Cunoscutul expert Anders Aslund, de la Peterson Institute of International Economics din Washington, a declarat pentru Kyiv Post că Ucraina joacă un rol important în politica SUA, astfel încât niciun preşedinte american nu o va putea desconsidera. //