Pe aceeași temă
22 aprilie 1990: În Piaţa Aviatorilor are loc un miting al PNŢCD. După terminarea mitingului, o parte dintre manifestanţi pleacă spre sediul Televiziunii. Pe Calea Dorobanţi, dintr-un balcon se aruncă un ghiveci de flori care provoacă o fractură craniană unei demonstrante (Sanda Lugoj, 59 de ani). Incidentul provoacă furia manifestanţilor, care pornesc spre Piaţa Universităţii, ocupă carosabilul şi rămân pentru o noapte de veghe.
24 aprilie 1990: Începe Marea manifestaţie împotriva comunismului din Piata Universităţii. În şedinţa CPUN, Ion Iliescu îi numeşte pe cei din piaţă „golani“, apelativ preluat apoi de manifestanţi. Perimetrul ocupat de protestatari devine „Golania“. Ei cer adoptarea Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, independenţa Televiziunii, adevărul despre Revoluţie. Balconul Facultăţii de Geologie devine tribuna de la care personalităţi sau simpli cetăţeni cer democratizarea ţării.
20 mai 1990: Ion Iliescu şi FSN câştigă alegerile parlamentare şi prezidenţiale cu procente strivitoare - 85,07%, faţă de contracandidaţii săi Radu Câmpeanu (10,64%) şi Ion Raţiu (4,29%). Liga Studenţilor îşi anunţă retragerea din Piaţă. În „Zona liberă de neocomunism“ se mai află aproximativ 250 de persoane, dintre care o parte în greva foamei.
12 iunie 1990: Poliţia, armata şi SRI primesc ordine pentru lichidarea demonstraţiei din Piaţa Universităţii. Petre Roman declară: „La sesizarea Procuraturii, am ordonat Poliţiei să cureţe Piaţa Universităţii. Nu era, în ochii mei, decât o banală şi legitimă operaţie de menţinere a ordinii“.
13 iunie 1990: La ora 4 dimineaţa, forţele poliţieneşti îi atacă pe greviştii foamei din Piaţa Universităţii. Se fac arestări, iar cei care scapă se refugiază în holul Hotelului Intercontinental. Poliţia înconjoară piaţa cu vehicule.
Au loc înfruntări violente între poliţie şi demonstranţii care s-au adunat lângă baricada construită de forţele de ordine între Spitalul Colţea şi Cinematograful Luceafărul. Grupuri cu intenţii obscure incendiază autobuzele poliţiei. Sunt atacate şi incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi SRI. Ion Iliescu transmite prin posturile de radio şi televiziune un Apel: „Este clar că ne aflăm în faţa unei tentative organizate de a răsturna prin forţă, prin violenţă dezlănţuită conducerea aleasă în mod liber şi democratic la 20 mai 1990. Ne adresăm tuturor cetăţenilor Capitalei, în numele democraţiei câştigate prin alegeri libere, să respingă cu toată hotărârea actele iresponsabile de violenţă şi să sprijine organele de ordine în restabilirea situaţiei de calm şi legalitate. Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi Televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită“.
Un comunicat al guvernului apreciază că „este vorba de acte de tip legionar, care trebuie oprite cu toată fermitatea“.
14 iunie 1990: Sosesc două garnituri de tren cu mineri din Valea Jiului. Din balconul guvernului, preşedintele Ion Iliescu îi îndeamnă să meargă în Piaţa Universităţii „pentru a face curăţenie“. Grupuri de mineri pătrund în Universitate. Studenţii prinşi sunt bătuţi cu bestialitate. Sunt târâţi apoi afară şi aruncaţi unul peste altul în fântâna arteziană din faţa Universităţii. Laboratoarele şi sălile de curs sunt devastate. Minerii urinează pe cărţile aruncate din rafturile bibliotecilor. Aceeaşi soartă o au Facultăţile de Geografie, Istorie, Limbi Străine, Litere, Matematică, Fizică. Minerii „caută“, după cum fuseseră instruiţi, droguri, arme şi valută, despre care Ion Iliescu afirmase că s-ar găsi în Universitate. În afara Universităţii, orice persoană „suspectă“ surprinsă de mineri este bătută. Minerii controlează actele maşinilor, actele de identitate, iar oricine este bănuit a fi „intelectual“ sau participant la manifestaţia din piaţă este maltratat. Pe Bulevardul Magheru restaurantele deschise anunţă: „numai pentru mineri“.
„Vizite“ ale minerilor au loc la sediile unor partide (PNL, PNŢCD), la locuinţele unor lideri ai opoziţiei şi la sediile unor ziare şi reviste independente. Una dintre ţinte este sediul revistei 22 din Calea Victoriei 120. Unele dintre publicaţiile atacate nu au mai apărut câteva zile. Bucureştiul trăieşte o atmosferă de teroare şi groază. Minerii şi-au dobândit cu acest prilej renumele de organ neoficial de represiune. La indicaţia minerilor se fac numeroase arestări. Minerii sunt convocaţi la Complexul Expoziţional, unde Ion Iliescu le mulţumeşte pentru că au răspuns încă o dată la chemarea sa.
