Miza unui rectorat & plagiat: Ramona Lile – 7.000 de euro/lună

Brîndușa Armanca | 22.06.2021

Dovedită plagiatoare de către Consiliul Național de Etică, rectorița Universității „Aurel Vlaicu” din Arad se agită să-și păstreze funcțiile și banii.

Pe aceeași temă

Are toate motivele: cei 7.000 de euro pe lună cât încasează în calitate de rector și din diversele proiecte la care participă tot în virtutea funcției reprezintă o miză importantă. Dacă adăugăm comisiile și comițiile din care face parte și pe care ar trebui să le părăsească dacă se aplică sancțiunile decise de Consiliul Național de Etică, înțelegem de ce Ramona Lile se agață cu dinții de funcție. Acesta este și motivul pentru care a deschis deja două procese, prin care cere suspendarea și anularea deciziei prin care a fost declarată plagiatoare, din care unul l-a pierdut deja în primă instanță. Cu toate acestea, aștrii nu se pot alinia în favoarea plagiatelor grosolane pe care le-a comis decât cu ajutorul autorităților menite să vegheze la integritatea academică. Toleranța și compromisul sunt porțile deschise spre spălătoriile de plagiatori.

Vinuri și casă de odihnă

În vreme ce Consiliul Național al Managementului Universitar-CEMU are pe masă în continuare voluminosul dosar al plagiatelor în serie ale Ramonei Lile, doamna rector se răsfață cu proiecte savuroase, cum este „despre vinuri și ale lor secrete”, așa cum ne anunță presa locală, foarte puțin interesată de situația fără precedent de la Universitatea „Aurel Vlaicu”- UAV din Arad. De altfel, răsfățul se extinde și la casa de odihnă de la Moneasa a UAV, pe care, există informații, Ramona Lile și familia o apreciază la adevărata sa valoare. I-am întrebat pe câțiva profesori ai universității dacă există acces pentru angajați, dacă există programări la odihnă în vila de la Moneasa. Niciunul nu a fost acolo decât pentru rare evenimente, dar niciodată la odihnă. Evident, oamenii doresc să își păstreze anonimatul.

CEMU o ia încet, pe procedură

Aflăm de la CEMU că, după ce a fost cerut un punct de vedere de la Senatul UAV privitor la sancțiunile primite de Ramona Lile de la Consiliul Național de Etică și aplicate de ministrul educației, prin retrogradare și interdicția timp de cinci ani de a mai candida la funcții, grade didactice sau de a face parte din diverse comisii, urmează o audiere a biroului Senatului UAV, dar și a împricinatei, conform procedurii. Cele trei luni legale, în care trebuie dat răspuns întrebării ministrului educației dacă Ramona Lile poate rămâne rector, se încheie la începutul lunii iulie. Președintele CEMU, Ciprian Ion Preda, s-a recuzat în acest caz, fiind în continuare angajat al UAV ca „administrator patrimoniu” cu jumătate de normă, în timp ce este și conferențiar titular la Universitatea de Vest din Timișoara.

Presa este îngrijorată de mișcările făcute de actualul ministru al educației în favoarea plagiatorilor. PressOne a scris recent că se preconizează modificări de reguli pentru cercetarea doctoratelor plagiate. „Ministrul Sorin Cîmpeanu a conceput un plan prin care cei acuzați de plagiat în tezele de doctorat pot beneficia de noi portițe birocratice pentru a se salva. În premieră, algoritmii softurilor antiplagiat – care detectează mecanic similitudini de text – devin parte integrantă a deciziei de fraudă, până acum încredințată exclusiv experților cu competențe academice”, avertizează jurnalista Emilia Șercan. În plus, reglementările vor limita reanalizarea lucrărilor plagiate, după ce CNADTCU dă o decizie.

Reglementările aflate încă în proiect nu afectează hotărârile deja luate și nu se referă și la deciziile Consiliului Național de Etică - CNECSDTI. Dar poate nu se va întâmpla nimic, dacă i se va reaminti domnului ministru ce crede președintele Klaus Iohannis despre plagiat și plagiatori:

„Dacă o persoană publică a plagiat, trebuie să depășim situația și persoana respectivă trebuie să plece din funcția publică. Un profesor universitar, dacă se găsește că a plagiat, trebuie să plece de acolo. Asta este, indiferent de cum se numeste persoana... Cine a plagiat pleacă... fiindcă plagiatul este o problemă mare a societății, este o formă de hoție și dacă vrem să construim o societate mai bună, atunci trebuie să fim foarte intransigenți. Cine a plagiat pleacă. Punct”.

Cum s-au păcălit tinerii de la Leo Club Maris

Tinerii afiliați clubului Lions din Arad organizează de doi ani încoace un eveniment intitulat Leo Talks. About the future, un dialog cu invitați care vorbesc despre cariera lor. „Ceea ce presupune acest proiect este organizarea unui eveniment în cadrul căruia diverși speakeri din varii domenii de activitate să ofere o imagine mai amplă asupra profesiei lor, atât din perspectiva obiectivă, cât și subiectivă, unor tineri dornici să își croiască un drum într-o anumită direcție”, au anunțat organizatorii.

Desfășurat anul acesta între 11 și 13 iunie, evenimentul i-a avut invitați ca speakeri pe actorul Zoltan Lovas, pe judecătorul Cristi Danileț, pe Cristian Rudic, directorul Operei din Timișoara, profesori, personalități locale.

Surpriză, printre invitații chemați să le arate tinerilor calea spre o carieră de succes, s-a numărat și Ramona Lile, proaspăt sancționată pentru plagiat multiplu și aflată în cursul unei proceduri ce poate duce la demiterea din funcția de rector.

L-am întrebat pe președintele Leo Club Maris, Edmond Bădescu, ce au așteptat să îi învețe doamna Lile, celebră pentru plagiat.

„Noi nu am știut, am aflat cu două zile înainte de începerea evenimentului, când aveam deja confirmarea în scris a participării doamnei rector. Nu ar fi căzut frumos să îi spunem să nu vină, am ales să fim politicoși. Da, știm că nu e o imagine frumoasă și un exemplu bun pentru carieră. Vom fi mai prudenți data viitoare”, a declarat Bădescu pentru revista „22”.

A apărut declarația de avere pe 2020. Lipsește cea pe 2019

Nici acum declarația de avere pe 2019 a Ramonei Lile în calitate de rector nu există pe site-ul uav.ro și nici pe portalul electronic al Agenției Naționale pentru Integritate - ANI. O fi ceva de ascuns. Au apărut însă declarațiile de avere și de interese pe 2020, care ne arată că statul român susține generos de la buget plagiatori dovediți și bine înșurubați în funcții.

Ramona Lile a câștigat anul trecut aproape 200.000 de lei salariu net, adică aproape 17.000 de lei pe lună. Dar asta nu e tot: tot de la universitate a mai primit 231.000 de lei din proiecte. Alte 19.000 de lei lunar. În total, 36.000 de lei, care înseamnă peste 7.300 de euro pe lună. Restul e mizilic: diferențe salariale de 7.362 de lei, sub 2.000 de lei de la UEFISCDI, precum și chirii și dividende de vreo 7.000 de lei. Ce merite are rectorul în proiectele din care își dublează salariul merită cercetat.

Redacția așteaptă un răspuns de la Curtea de Conturi privind programul verificărilor la UAV, universitate bugetară necontrolată din 2013.

Familia Lile este bine plasată pe piața imobilelor, deținând trei terenuri intravilane în Arad, o casă de vacanță la Groșii Noi, o casă de locuit și patru apartamente, toate în Arad. Interesant este că trei apartamente au fost obținute în 2015, după ce Ramona Lile devenise rector la UAV în 2012, prin contract de donație, cum se menționează în declarația de avere. În 2013 se cumpărase primul apartament.

Ce nu apare față de declarații de avere mai vechi este o proprietate din Ungaria, în satul Bătania, care nu s-a declarat vândută în declarațiile anterioare. Dar cum lipsesc piese din puzzle, adică declarații nedepuse, nu putem vedea. Nici nu dăm crezare bârfelor locale că doamna Lile și soțul, fost polițist, ar deține un apartament în Viena și altul în Tenerife, destinație cunoscută de vacanță, eventual pe numele părinților pensionari.

Intrigă și faptul că, la un salariu de peste 7.000 de euro pe lună, plus peste 1.000 de euro din pensia MAI a soțului și din venituri avocațiale, există datorii la bănci făcute în 2019 și 2020: peste 71.000 de lei împrumutați de la Raiffeisen Bank și aproape 160.000 de lei de la Banca Transilvania.

Declarația de interese o prezintă pe doamna rector în deplinătatea funcțiilor în numeroase organizații: este, de exemplu, vicepreședintă la Asociația pentru cercetare multidisciplinară din Zona de Vest. Asta ne obligă să reamintim că inginera sau economista licențiată la Galați acoperă cu lucrări mai mult sau mai puțin plagiate vreo 32 de domenii, de la aviație, la agricultură, de la ecologie la mass-media.

E membră în ARACIS, autoritatea ce evaluează calitatea educației universitare, în Asociația Națională a Evaluatorilor din România, Asociația managerilor și inginerilor economiști din România, în Society for Business Excellence ș.a.m.d. Aplicarea sancțiunilor CNECSDTI o va scoate pentru cinci ani din comisiile referitoare la învățământul academic. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22