Mărirea şi prăbuşirea USL

La ceasul îngropăciunii, gloria funestă a USL va bântui încă multă vreme România și paginile cărților de istorie. „Nu e o alianță doar între cele trei partide, ci o alianță pentru România, pentru români.“ „Așa cum am fost adversari puternici, vom putea fi parteneri puternici.“

Era 5 februarie 2011. O zi mohorâtă, dar plină de „căldura inimilor clocotind de speranță“. Pe scena de la Palatul Parlamentului se rosteau cu voci profunde cuvinte mari și vioi dătătoare din coadă. În aplauzele mulțimii înfierbântate, Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin semnau protocolul de înființare a Uniunii Social Liberale. Valabil până în 2020. Liberalii au avut un vot împotrivă, pesediștii două. „Sper să nu contaminați de acest tip de liberalism PSD, partid bine organizat“, a spus Ponta, mai în glumă, mai în serios. Așa cum se dovedește acum, la trei ani de la înființare, pericolul contaminării cu acest virus era inexistent, în schimb epidemia totalitară a făcut ravagii. Pe rând, în funcție de împrejurări, interese de partid, electorale sau de gașcă, PSD și PNL și-au disputat supremația în loviturile aplicate democrației, statului de drept și justiției. Umăr la umăr au făcut praf promisiunile de bunăstare și proiectele în numele cărora au câștigat puterea. Nu o singură dată au fost la limită să arunce România de pe traiectoria europeană. La ceasul îngropăciunii, gloria funestă a USL va bântui încă multă vreme România și paginile cărților de istorie.

O distribuţie de roluri

Retrospectiv vorbind, cei doi lideri ai USL au fost parte dintr-o strategie bine pusă la punct în laboratoarele de la Grivco. Să vedem. La învestirea Guvernului Ungureanu în parlament, Victor Ponta a ieșit cu un discurs echilibrat, surprinzător în raport cu tensiunea de pe scena politică și cu agresivitatea poziționărilor anterioare, propunând un pachet de 15 măsuri, printre care și unele vizând lupta anticorupție și depolitizarea administrației. A dat loc speculațiilor privind o apropiere de Băsescu și Ungureanu. A fost prima poziționare diferită: Antonescu ataca, Ponta tempera și dădea semnale că va fi un alt fel de lider, unul european. „O distribuție de roluri“, după cum recunoștea chiar Ponta în februarie 2012, într-un interviu acordat revistei 22. N-a durat decât câteva luni, accederea la putere a USL și declanșarea puciului din vara aceluiași an au demonstrat că scenariul și regia erau comune și asumate în egală măsură de socialiști și liberali. Blitzkrieg-ul a funcționat ca uns, Ponta și Antonescu au colaborat perfect sub comanda de necontestat a lui Dan Voiculescu, liderul informal care a anunțat declanșarea întregii operațiuni. Debarcarea Avocatului Poporului, înlocuirea șefilor Senatului și Camerei Deputaților, suspendarea președintelui, rafala de ordonanțe care au schimbat legile electorale și cvorumul de la referendumul de demitere, atacurile asupra judecătorilor Curții Constituționale și procurorilor, tentativa de modificare a listelor electorale și furtul la vot au arătat o deplină unitate de acțiune și gândire. Puciul a eșuat doar din cauza funcțiilor diferite ale celor doi. Antonescu, ajuns interimar la Cotroceni, părea decis să meargă până la cap cu lovitura de stat, presând pentru nerecunoașterea în parlament a deciziei CCR de invalidare a referendumului. Temperat de intervenția Comisiei Europene, a Statelor Unite și principalelor cancelarii, Ponta a fost nevoit să dea înapoi, lucru pe care, vedem și acum, Antonescu nu i-l iartă. „Nu eu, a doua zi după ce șapte milioane jumătate de români au votat într-un fel, m-am dus să-mi dea Barroso lista de comenzi ca la chelneri“, spunea Antonescu în urmă cu două săptămâni, în plină criză a USL. Atât în vara lui 2012, cât și o bună perioadă după, tușele cele groase au venit de la Antonescu.

Pactul de coabitare

Dar marile probleme în USL au apărut după alegeri, în operațiunea de împărțire a guvernării. De la bun început, PSD a dat semnalul că intenționează să acapareze întreaga putere, majoritatea portofoliilor ministeriale deținute de liberali fiind ori de rang doi, ori dublate de unele pesediste. Pactul de coabitare dintre Ponta și președinte, pe care Antonescu îl studiase cu pixul în mână, așa cum a dezvăluit recent Daniel Constantin, fostul său tovarăș din alianța cu PC, l-a pus de facto pe liderul liberal în situația de vioară a doua. Atacând violent Pactul, catalogat drept „caraghios“ și responsabil de „legitimarea publică“ a lui Băsescu, Antonescu a devenit vârful de lance în lupta împotriva „băsismului“, misiune asumată cu mult talent și dăruire. În timp ce Ponta făcea eforturi de rebranduire în lider european dispus să respecte valorile UE, regulile statului de drept și să lase justiția independentă, strategie destul de convingătoare o perioadă, Antonescu simțea că îi fuge pământul de sub picioare. Repudiat de marile cancelarii, având semnale clare că acestea sunt dispuse să-l susțină pe Ponta, considerat răul cel mai mic și un inevitabil partener de dialog, Antonescu, în combinație cu Voiculescu, presa pentru subordonarea completă a justiției și acuza public pactizarea cu dușmanul. Dintre cei doi, la vremea respectivă, Antonescu părea the bad guy. N-a durat mult și rolurile s-au inversat din nou. //

Preambulul marii schisme

Falsitatea disensiunilor din USL a fost mereu dovedită de schimbarea succesivă de roluri între Ponta și Antonescu.

Prohodul disoluției USL a făcut mereu deliciul presei, deși în prima jumătate a anului 2013 motivele de disensiune păreau artificiale, un balet în doi menit să abată atenția opiniei publice de la realele probleme ale guvernării. Episodul Sorin Roșca Stănescu (turnătorul Securității ajuns senator liberal și consilier al lui Antonescu), pornit de la acuza de ofițer acoperit lansată la adresa lui Sebastian Ghiță (patronul RTV, prieten cu Ponta și abonat la generoase contracte cu statul - 28 de milioane de euro de la venirea USL la putere), s-a înscris în această paradigmă. Ceea ce se prefigura a fi o luptă pe serviciile secrete și o amenințare pentru buna funcționare a USL - Stănescu presa pentru modificarea Legii siguranței naționale și spunea public că Ponta urmărește să-și subordoneze SRI și SIE, iar Ghiță îi acuza pe Dan Voiculescu și Ioan Nicolae că atacă serviciile secrete, fiind niște „fosile comunistoide“, cu legături de bani și interese cu Rusia - s-a terminat în coadă de pește. Protocolul USL nu a fost „suspendat“, așa cum amenința Ponta, iar propunerea de excludere din PNL a lui Roșca Stănescu nu și-a produs efectele nici până acum.

Roșia Montană și masivele proteste de stradă care au urmat modificării suspecte și netransparente a proiectului de lege au generat primul scandal care a depășit granița șicanelor reciproce. Subiectul, prost gestionat de Ponta, care a declarat că în calitate de premier susține legea, dar ca parlamentar votează împotrivă, reacția societății (protestele au depășit în unele zile 15.000 de persoane), dar și dezvăluirile despre sumele imense de bani pe care România le-ar putea plăti în caz de proces, au provocat prima disfuncționalitate a USL la nivel parlamentar. Ponta a încercat să scoată castanele din foc cu ajutorul unei comisii, dar Antonescu, sesizând impactul mediatic al mișcărilor de stradă, a făcut o piruetă, trecând de la susținerea proiectului la contestarea acestuia. În final, legea a fost declarată neconstituțională și îngropată printr-un vot în parlament, dar eticheta de „parșivel“ pusă de Antonescu lui Ponta a supraviețuit.

Schimbarea majoră de roluri s-a produs însă pe cel mai fierbinte subiect pentru USL: dosarele penale. Cei doi cameleoni au atins în acest punct perfecțiunea. Ponta, coautor al coabitării pe justiție, care o acceptase pe Kövesi la DNA și dădea asigurări de-a lungul și de-a latul Europei că nu va clinti niciun fir de păr din independența procurorilor și a judecătorilor, a revenit la retorica inflamată din timpul puciului. Motivul: dosarele și condamnările veneau ca tăvălugul peste baronii USL. Schimbarea procurorului Lucian Papici, șeful Secției 1 din DNA, care finalizase dosarul lui Liviu Dragnea, a fost scânteia. „Eu susţin că Daniel Morar, cu Papici, marele băsist, şi ai lui au făcut dosare politice“, vitupera Ponta. În schimb, Antonescu s-a metamorfozat din gonaci șef al „procurorilor băsiști“ în apărătorul neînfricat al justiției. „Este inacceptabil, primul ministru, prin atribuţiile constituţionale, nu poate şi nu are nevoie nici să dea explicaţii, nici să dea mesaje în numele procurorului general.“ Episodul Papici a fost preambulul marii schisme. Unul artificial, desigur. //

Monstrul USL moare de mâna lui

Un singur consens există în USL: doar o minune mai poate împiedica ruperea. O minune pe care însă n-o dorește nimeni.

Unicul motiv pentru care USL se rupe este candidatul la președinție. Restul, Cod Penal, amnistie, cotă unică, acciză, independența justiției, sunt exerciții de ipocrizie și simple arme în lupta politică. În toate aceste situații, PNL și PSD au acționat în prima fază uniți. Modificările la Codul Penal din „marțea neagră“, de exemplu, au fost votate și de parlamentarii PNL, ba mai mult, după izbucnirea scandalului și schimbarea de retorică a lui Antonescu, comisia pentru revizuirea Constituției, condusă chiar de el, a preluat bună parte din amendamentele contestate și le-a introdus în proiectul legii fundamentale. PNL a făcut gălăgie și a acuzat PSD că îi apără pe corupți în cazul respingerii arestării deputatului Vlad Cosma, dar a îngroșat rândurile în cazul Varujan Vosganian.

PSD, partid mare și decis să dețină puterea completă, își dorește, firesc, Palatul Cotroceni, plus că nu mai are de mult încredere în instabilul Antonescu. Acesta a anunțat încă din septembrie: „sunt liderul opoziției“. În 14 ianuarie 2014, a avut loc modificarea Protocolului USL, prin trecerea explicită a numelui lui Antonescu drept candidat. O cacealma. Cu doar câteva zile înainte, cei doi lideri se făceau public mincinoși („Domnul Antonescu şi-a minţit colegii asupra realităţii“ - Victor Ponta. „Victor Ponta m-a făcut mincinos. Eu, spre deosebire de alţii, nu am fost dovedit niciodată mincinos“ - Crin Antonescu).

Candidaturile pe liste separate la europarlamentare și apariția USD, în fapt o confiscare de siglă abil pusă în scenă de PSD, au grăbit lucrurile. Antonescu nu mai putea aștepta. Până la prezidențiale mai sunt opt luni, timp limitat pentru poziționarea pe dreapta, metamorfoza în „lider al opoziției“ și mobilizarea electoratului anti-USL. Înlăturarea preventivă a miniștrilor „pontiști“, aruncarea în joc a asului din mânecă numit Johannis, cu care poate face un tandem cu șanse de priză la public, pretențiile de numire a acestuia ca ministru de Interne și vicepremier cu atribuții tot în zona asta, lepădarea oficială de Voiculescu sunt tot atâtea argumente pentru forțarea rupturii. Singurul pericol, lipsa de susținere a partidului și apariția unei facțiuni, a fost înlăturat pe moment. Pe fond, condițiile impuse lui Ponta - renunțarea la Voiculescu și, implicit, la susținerea mediatică a Antenelor, principalul său atu în viitoarele campanii, desființarea USD și numirea lui Johannis pe post de câine de pază la organizarea alegerilor -, erau inacceptabile. Desigur, PSD ar fi preferat să tărăgăneze despărțirea până după europarlamentare, pentru a minimaliza șansele lui Antonescu de rebranduire. La fel cum inacceptabilă era, din punctul de vedere al PNL, înființarea USD. Miezul problemei este însă certitudinea că PSD va avea propriul candidat. O situație fără ieșire.

Deși ambele părți proclamă nesesitatea menținerii USL, ducând jocul pasării responsabilității rupturii până la absurd, Antonescu pare să-și asume chiar și acest risc. „Le voi cere miniștrilor PNL să renunțe la portofolii. Delegația permanentă va fi făcută marți seara. Problema e că, dacă Ponta nu pune miniștrii luni sau marți, noi nu suntem de acord într-o prelungire ultraartificială a acestei crize, de ce să stăm cu interimari?“ A plusat într-un registru belicos: moțiune de cenzură, anticipate, avertismentul că Ponta va mai fi premier cel mult până la toamnă. Un singur consens: doar o minune mai poate împiedica ruperea USL. O minune pe care însă n-o dorește nimeni. //