Nesfârşita tragedie a poporului polonez

„Doi bărbaţi ţineau braţele prizonierului, iar un al treilea îl împuşca în ţeastă.“ Întotdeauna din spate, mişeleşte şi într-un ritm industrial. Aceasta a fost metoda folosită de NKVD-ul lui Stalin pentru a curăţa sistematic elita militară şi intelectuală a Poloniei interbelice în aprilie 1940, la Katyń, în apropiere de Smolensk. Mii de ofiţeri şi-au găsit atunci sfârşitul, pădurea transformându-se într-un uriaş mormânt colectiv. Peste ani, Katyńul avea să devină simbolul mentalului colectiv polonez şi o rană niciodată pe deplin închisă.

La 70 de ani de la oribilul masacru, istoria tocmai s-a repetat cu cinism. „Privesc în ceaţă şi văd cum avionul coboară rapid, cu aripa stângă aproape în jos. Prin fereastră am auzit un bubuit îngrozitor. Se vedea ca şi cum ceva era distrus, zdrobit. Două străluciri de foc, dar nu o explozie mare, cum se vede de obicei în dezastrele aeriene. Şi, în fugă, am zburat prin noroaiele alea şi am văzut că era un avion polonez. Imediat am văzut cutia neagră, coada prăbuşită, motorul distrus, fuselajul, bucăţi“, avea să declare Sławomir Wiśniewski, un operator de televiziune. La 10 aprilie, avionul preşedintelui Poloniei, Lech Kaczyński, având la bord şi pe soţia sa Maria, pe guvernatorul Băncii Centrale Poloneze, principalii şefi ai armatei, dar şi alţi zeci de înalţi demnitari polonezi, s-a prăbuşit în apropierea aeroportului Smolensk, din vestul Rusiei. Delegaţia poloneză urma să meargă la Katyń tocmai pentru a comemora masacrul din timpul celui de-al doilea război mondial. Deşi, cel mai probabil, avem de a face cu o eroare umană de pilotaj, accidentul aviatic echivalează cu o a doua decapitare simbolică a elitei poloneze. „Este un loc blestemat“, a declarat fostul preşedinte Aleksander Kwasniewski la aflarea veştii, „Mă trec toţi fiorii“. „Isuse, Sfântă Maria, este o tragedie de neconceput, un dezastru de neînchipuit“ - a fost reacţia primului preşedinte al Poloniei postcomuniste, Lech Wałęsa. Imediat, mii de polonezi au inundat străzile Varşoviei, îndreptându-se spre inima oraşului vechi pentru a aprinde o lumânare în faţa Palatului Prezidenţial. O mare de lacrimi şi de lumină a cuprins parcă întreaga Polonie. Katyńul a fost o pagină din istoria secolului XX. Acum este parte şi din istoria secolului XXI.

Pe plan european, Lech Kaczyński a fost un preşedinte de multe ori incomod, generând ample controverse comunitare. Nu puţine au fost ciocnirile la scenă deschisă cu marele vecin de la Vest, cu Germania Angelei Merkel. Un catolic pios, Kaczyński a rămas până în ultima clipă un eurosceptic devotat apărării suveranităţii Poloniei în faţa Bruxellesului şi un garant al valorilor tradiţionale. Era un conservator cu un set de valori aflate prea puţin pe gustul elitelor postmoderniste. Credea cu tărie într-o Europă a naţiunilor suverane, într-o Europă capabilă să contureze un echilibru funcţional între binele comunitar şi independenţa statelor naţiuni. A fost un aprig adversar al transferului atributelor suverane către eurocraţia de la Bruxelles şi al transformării UE într-un superstat. Dimpotrivă, vedea Europa comunitară ca pe o asociaţie de state, „fiecare cu propria sa viziune asupra lumii, propria sa opinie publică şi specificitate. Există uneori diferenţe izbitoare de la stat la stat şi este esenţial ca aceste diferenţe să nu fie pierdute“. Pentru el, a face parte din Uniunea Europeană însemna o competiţie constantă pentru securizarea şi apărarea intereselor naţionale ale Poloniei. A fost de nenumărate ori acuzat de promovarea unui naţionalism retrograd, cu accente populiste. Dar, pentru Lech Kaczyński, patriotismul era valoarea supremă: „patriotismul nu este acelaşi lucru cu naţionalismul. Naţionalismul derivă din ură, pe când patriotismul derivă din iubire, dintr-o identificare cu o comunitate de cultură şi istorie“.

Ca preşedinte, Lech Kaczyński a fost unul dintre cei mai vocali susţinători ai desfăşurării unui scut american antirachetă pe teritoriul Poloniei. Pentru administraţia sa prezidenţială, America era percepută ca fiind garantul ultim al securităţii Poloniei. De-altfel, ideea întregului sistem de apărare antibalistică nu a fost niciun moment legată de teama că Varşovia ar deveni ţinta unui atac nuclear din partea Iranului. Miza reală era consolidarea prezenţei Statelor Unite pe teritoriul Poloniei şi obţinerea unei garanţii indirecte de securitate. În ultimă instanţă, scutul apăra Polonia „asigurându-ne că americanii nu vor putea rămâne indiferenţi la încercările de a include Polonia în sfera de influenţă a Moscovei“.

A crezut până în ultima clipă că integrarea Georgiei în NATO ar fi putut preveni războiul din august 2008. A fost unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai integrării euroatlantice a Georgiei şi Ucrainei, context în care a şi intrat în coliziune cu Franţa şi Germania, state „hipercorecte politic“ care nu doreau să rişte să supere Moscova, tulburând balanţa de putere din „străinătatea apropiată“. A fost totodată poate cel mai aprig critic al tentaţiei imperiale de la Răsărit. Pentru Kaczyński, invazia Georgiei a declanşat un déjà-vu interbelic: „Rusia şi-a arătat faţa imperială. Nu a fost coincidenţă. A vrut să demonstreze că e puternică şi că Occidentul este slab şi neajutorat“. A fost unul dintre puţinii lideri europeni care a încercat să le reamintească eurocraţilor postmodernişti o lecţie pe care au uitat-o: „violarea integrităţii teritoriale a unui stat este întotdeauna un rău... Ne aflăm într-o situaţie asemănătoare cu cea de la München“. //

Cronologia unui masacru

• 23 august 1939: semnarea pactului Ribbentrop-Molotov; conform protocolului secret, teritoriul Poloniei era împărţit între Germania nazistă şi Rusia sovietică.
• 1 septembrie 1939: 5 corpuri de armată germane (aproximativ 1.500.000 de oameni) invadează Polonia din vest, nord şi sud.
• 17 septembrie 1939: 500.000 de soldaţi ai Armatei Roşii invadează Polonia din est.
• 27 septembrie 1939: Varşovia capitulează în faţa asediului trupelor germane.
• 5 martie 1940: autorităţile sovietice decid executarea tuturor prizonierilor de război din cele 3 lagăre speciale de la Ostaşkov, Starobielsk şi Kozielsk, precum şi a prizonierilor din închisorile din vestul Belarusului şi vestul Ucrainei; Kozielsk şi Starobielsk sunt folosite în principal pentru ofiţeri, în vreme ce Ostaşkov este folosit în principal pentru cercetaşi, jandarmi, poliţişti şi gardieni. La început, prin „masacrul de la Katyń“ s-a înţeles  masacrarea ofiţerilor polonezi deţinuţi în lagărul de la Kozielsk din pădurea Katyń, din apropierea satului Gnezdovo şi a oraşului Smolensk.
• 6-29 aprilie 1940: 5.000 dintre prizonierii de la Ostaşkov sunt transportaţi cu trenul la Kalinin (Tver) şi executaţi.
• Până la sfârşitul lui mai 1940, 3.893 de înalţi ofiţeri de la Starobielsk sunt transportaţi şi executaţi la Harkov. La 1 aprilie, în lagăr se aflau 8 generali, 55 de colonei, 126 de locotenent-colonei, 316 maiori, 843 căpitani, 2.527 subofiţeri, 9 preoţi militari, 2 moşieri.
• Pe parcursul lunii aprilie 1940, majoritatea prizonierilor de la Kozielsk (4.599) sunt transportaţi la Gnezdovo, situat aproximativ la 6,5 km de oraşul Katyń şi executaţi apoi pe Dealul Caprei din apropierea pădurii Katyń. La 1 aprilie, în lagărul de la Kozielsk se aflau un amiral, patru generali, 26 colonei, 72 locotent-colonei, 232 maiori, 647 căpitani, 12 căpitani de marină, 3.480 subofiţeri, 8 preoţi militari, 9 moşieri, un prinţ, 61 de oficialităţi, 85 de cetăţeni privaţi.
• 3 aprilie–9 mai 1940, aproximativ 22.000 de prizonieri de război sunt asasinaţi în ceea ce avea să fie cunoscut generic drept „masacrul de la Katyń“: 15.570 în cele trei lagăre Ostaşkov, Starobielsk, şi Kozielsk şi aproximativ 7.000 de prizonieri în regiunile vestice ale Ucrainei şi Belarusului. Dintre cei ucişi, majoritatea fuseseră capturaţi de Armata Roşie în timpul invaziei din septembrie 1939. Printre cei executaţi se aflau însă şi numeroşi civili.
• Aprilie 1943, guvernul german anunţă descoperirea rămăşiţelor câtorva sute de ofiţeri polonezi îngropate în pădurea Katyń, în apropiere de Smolensk. În urma cercetărilor realizate de experţi polonezi şi germani, se concluzionează că masacrul a fost comis la ordinele autorităţilor sovietice.
• Toate guvernele sovietice care s-au succedat în următorii 47 de ani au susţinut că vinovaţi pentru masacrul de la Katyń erau germanii. Moscova şi-a recunoscut responsabilitatea pentru masacru abia la 13 aprilie 1990, după jumătate de secol de ascundere a adevărului. //

Lista personalităţilor decedate

Lech Kaczyński (preşedintele Poloniei), Maria Kaczyńska (soţia preşedintelui)

Ryszard Kaczorowski (fostul preşedinte al Poloniei în exil), Aleksander Szczygło (şeful Securităţii Naţionale), Władysław Stasiak (şeful Cancelariei Prezidenţiale), Andrzej Kremer (subsecretar de stat, Ministerul de Externe), Sławomir Skrzypek (preşedintele Băncii Naţionale), Jerzy Bahr (ambasadorul polonez în Federaţia Rusă), Stanisław Komorowski (subsecretar de stat, Ministerul Apărării), Tomasz Merta (subsecretar de stat al ministerului Culturii)

Reprezentanţi ai armatei:

gen. Franciszek Gągor (şeful Statului Major General al Armatei Poloneze), gen. Bronisław Kwiatkowski (comandantul Forţelor Armate Poloneze), gen. Andrzej Błasik (comandantul Forţelor Armate Aeriene Poloneze), gen. Tadeusz Buk (comandantul Forţelor Terestre Poloneze), gen. Włodzimierz Potasiński (comandantul Forţelor Armate Speciale Poloneze), viceamirał Andrzej Karweta (comandantul Marinei), gen. Kazimierz Gilarski (comandantul Centrului de Instructaj)

Reprezentanţi ai Parlamentului:

Krzysztof Putra (vicepreşedinte al Senatului), Leszek Deptuła (membru al Parlamentului), Grzegorz Dolniak (membru al Parlamentului), Grażyna Gęsicka (membru al Parlamentului), Przemysław Gosiewski (membru al Parlamentului), Sebastian Karpiniuk (membru al Parlamentului), Izabela Jaruga – Nowacka (membru al Parlamentului), Zbigniew Wassermann (membru al Parlamentului), Aleksandra Natalli-Świat (membru al Parlamentului), Arkadiusz Rybicki (membru al Parlamentului), Jolanta Szymanek – Deresz (membru al Parlamentului), Wiesław Woda (membru al Parlamentului), Edward Wojtas
(membru al Parlamentului), Janina Fetlińska (Senator RP), Stanisław Zając (Senator RP). //