Obama reinventeaza parteneriatul transatlantic

Turneul international intreprins de candidatul democrat la presedintia SUA, Barack Obama, in Afganistan, Orientul Mijlociu si Europa a generat vii dezbateri in presa din Europa si din Statele Unite. Pe fond, insa, dincolo de instantaneele fotografice menite sa consolideze, in fata unei audiente globale, profilul prezidentiabil al candidatului, turneul diplomatic al lui Obama ofera cateva directii de interpretare a prioritatilor sale de politica externa.

Afganistan vs. Irak

Barack Obama candideaza pe o platforma si cu o re­to­rica a schimbarii, ceea ce implica o ruptura fun­da­men­ta­la cu anumite politici ale administratiei Bush sustinute astazi de contracandidatul sau republican, John McCain. Spre exemplu, Obama este adeptul retragerii secven­tia­le (in cel mult 16 luni de la preluarea mandatului) a ar­ma­tei americane din Irak. De asemenea, pentru viitor, el ple­deaza pentru o prezenta americana redusa in Irak, cu scop exclusiv tactic, de protectie a cetatenilor ame­ri­cani. Pentru republicani, si in special pentru McCain, un sus­tinator al generalului David Petraeus (comandantul fortelor americane din Orientul Mijlociu) si al strategiei sale de contrainsurgenta, o astfel de viziune este de-a drep­tul "eretica", el preferand o prezenta masiva, de tipul amplasamentelor militare pe care SUA le-au dez­vol­tat in Arabia Saudita, pe parcursul anilor ‘90. McCain do­res­te, de fapt, ca prezenta militara americana din Irak sa ac­tioneze ca o capacitate strategica de intimidare si des­cu­rajare a ambitiilor regionale ale Iranului. Pentru Oba­ma, dimpotriva, prioritatea este aceea de a redistribui re­sur­sele SUA (inclusiv armata americana) spre ade­va­ra­tul front al "razboiului impotriva terorismului": Afganis­ta­nul. O presedintie Obama ar insemna cu necesitate o re­in­terpretare a prioritatilor strategice ale Americii: mai pu­tin Irak si mult mai mult Afganistan.

Mesaj pentru Europa

Pe de alta parte, componenta europeana a turneului di­plomatic al lui Obama (discursul de la Berlin, intalnirile cu Nicolas Sarkozy si Gordon Brown) ne arata o ampla ofen­siva de PR cu o miza clara: restabilirea increderii in Ame­rica, in politicile si obiectivele sale internationale. Pen­tru asta, Obama propune o noua imagine, complet di­ferita de versiunea texana a arogantei si autosuficientei uni­polare: "La un anumit moment este foarte posibil sa ramanem singuri. Asta-i OK pentru mine. Doar sun­tem America" - spunea George W. Bush. Nu in ulti­mul rand, o presedintie Obama anunta o ruptura  de "Ame­rica neoconservatoare". Pentru multi observatori avizati, mostenirea neoconservatoare inseamna astazi o America izolata, contestata, si care in interactiunea cu res­tul sistemului international a acumulat un imens de­fi­cit de legitimitate si autoritate. In acest context, Obama re­descopera filozofia parteneriatului, a aliantei, a con­sen­sului ca fundament al relatiei dintre America si eu­ro­peni. Nu este lipsit de importanta nici locul din care Oba­ma lanseaza reinventarea parteneriatului transatlantic: Piata Victoriei din Berlin, in fata a 200.000 de oameni. Ora­sul Berlin are o simbolistica aparte in imaginarul si me­moria Razboiului Rece, fiind locul in care europenii si ame­ricanii au initiat rezistenta impotriva comunismului. In acelasi loc, unde s-a creat simbolic comunitatea eu­ro­at­lantica (si unde John F. Kennedy a tinut faimosul dis­curs din iunie 1963 - "Ich bin ein Berliner"), Obama chea­­ma Europa din nou, alaturi de America, pentru a-si asu­ma impreuna responsabilitatile de astazi ale gu­ver­na­rii globale: Afganistan, Darfur, incalzirea globala... "Res­ponsabilitatile cetateniei globale continua sa ne uneasca.  In acest nou secol, americanii si europenii deo­potriva vor trebui sa faca mai mult, nu mai pu­tin... este singura cale de a ne proteja securitatea noas­­tra comuna... Cetateni ai Berlinului, cetateni ai lu­mii, acesta este momentul nostru. Aceasta este vre­mea noastra", spunea Barack Obama in discursul sau de la Berlin. De altfel, acest mesaj care incearca sa-i scoa­­ta pe europeni in afara Europei, sa-i smulga din inertia si pasivitatea lor exclusiv continentala a fost reiterat in in­terviurile pe care Susan Rice, consilierul pe probleme de securitate nationala al lui Obama, le-a acordat presei eu­ropene (Financial Times, Stern, Spiegel): "Pentru ca America si Europa sa-si maximizeze eficienta, fie­ca­re dintre noi trebuie sa faca mai mult".

JOHN HULSMAN

"Europa trebuie sa coboare din fotolii"

De ce a fost ales Berlinul ca loc central al tur­neu­lui european? De ce nu s-a preferat Marea Britanie, care este aliatul traditional al Washingtonului?

Diferenta dintre Obama si Hillary Clinton este in pri­mul rand una de generatie. Oamenii tineri din staff-ul lui Obama (precum Susan Rice) percep Europa intr-un mod foarte diferit fata de generatia formata in timpul Raz­boiului Rece, pentru care acesta reprezinta ex­pe­rien­ta pivot a vietii lor. Pentru ei, cei formati in lumea post-Razboi Rece, Europa inseamna o distributie mul­ti­po­lara a puterii: nu vad Marea Britanie ca fiind unicul aliat al Americii, vad Germania ca fiind o piesa esentiala pen­tru succesul oricarui demers diplomatic continental, vad Franta ca pe o tara dificila, dar cu care trebuie sa se in­ter­ac­tioneze pentru a se evita un blocaj. Simbolismul dis­cur­sului lui Obama consta in intelegerea faptului ca Eu­ro­pa inseamna mult mai mult decat Marea Britanie (un aliat altfel indispensabil), iar acest lucru a fost aratat prin op­tiunea de a se opri mai intai la Berlin, care este, atat din punct de vedere geografic, cat si din perspectiva re­la­­tiilor de putere, inima continentului.

Care este mesajul principal pe care Obama a in­ten­tionat sa-l transmita Europei si lumii?

Este foarte important sa intelegem ca motivatia prin­ci­pala a acestei campanii de imagine a fost de natura politica si destinata consumului electoral al Americii. Cum ar spune staff-ul lui Obama, ceea ce conteaza este ima­ginea: imaginea lui Obama aratand "prezidentiabil" cand discuta cu generalul Petraeus, fiind totodata o ex­ce­lenta oportunitate pentru a demonta argumentul lui McCain conform caruia Obama nu cunoaste situatia din Irak; in plus, faptul ca se simte confortabil si natural in aceas­ta pozitie este un mesaj destinat acelor americani care ezita inca sa il voteze. Mai mult decat atat, ima­gi­nea zecilor de mii de germani care stau in Piata Vic­to­ri­ei, in mijlocul verii - atunci cand in mod normal toata lu­mea evadeaza din Berlin - pentru a asculta discursul unui lider strain, reaminteste oamenilor in primul rand de dezastrul de diplomatie publica al administratiei Bush. Nu am putut sa nu observ contrastul evident dintre un Oba­­ma simtindu-se confortabil in mijlocul zecilor de mii de ger­mani si "popularitatea" europeana a lui George W. Bush. Iar acesta este exact tipul de mesaj pe care Oba­ma vrea sa il transmita americanilor: puteti avea un pre­se­dinte capabil sa interactioneze in mod natural cu lu­mea, cu Europa. Pe de alta parte, o presedintie Obama va cere mai mult de la Europa. Si Obama a fost foarte clar in aceasta privinta atunci cand, in discursul de la Berlin, s-a referit la Afganistan. Daca vor sa traiasca intr-o lume mul­tipolara (unde lucrurile functioneaza astfel si unde fiecare putere isi asuma responsabilitatea), europenii tre­buie sa faca mult mai multe pentru acea lume, si nu doar sa il intampine pe presedintele SUA din confortul pro­priilor fotolii. Europa trebuie sa coboare din fotolii.

Care este mesajul pe care cetatenii si elitele Eu­ro­pei l-au transmis Americii?

Mesajul cetatenilor si al elitelor Europei a fost unul en­tuziast, care a semnalat ca suntem gata sa lucram cu Ame­rica si, in ciuda mostenirii negative acumulate pe par­cursul celor 8 ani ai administratiei Bush, suntem des­chisi si foarte constienti ca trebuie sa cooperam in rezol­va­rea unor probleme globale. Mai mult, entuziasmul ze­ci­lor de mii de germani a aratat disponibilitatea Europei de a fi asociata unui anumit tip de leadership al Statelor Uni­te: unde toti participantii au un cuvant de spus in lua­rea deciziilor (nu doar Statele Unite) si unde interesele co­mune rezulta din capacitatea de a lucra impreuna aco­lo unde este posibil.

Are o presedintie Obama capacitatea de a impin­ge Europa realmente spre asumarea responsabi­li­ta­tii "cetateniei globale"?

 Totul depinde numai de Europa, de capacitatea sa de a-si regandi rolul in lume si care nu trebuie sa fie ace­la de a privi pasiv leadership-ul SUA in lume, ci, dim­po­tri­va, de a se implica activ in guvernarea globala, de a-si asu­ma responsabilitatea rezolvarii unor probleme glo­ba­le. Rolul Europei nu trebuie sa ramana unul periferic, li­mi­tat la a comenta de pe margine succesul sau esecul Ame­ricii. Mesajul lui Obama reprezinta una dintre ulti­me­le sanse pentru "noi" (America si Europa) de a redesco­peri fundamentele care ne leaga, care ne unesc. De acum inainte, mingea se afla in terenul Europei, iar ea tre­buie sa aleaga intre perspectiva unui declin pasiv sau a unui actor profund implicat in solutionarea unor pro­ble­me globale. Obama, la Berlin, a lansat Europei aceasta pro­vocare. Vom vedea daca europenii sunt seriosi atunci cand vorbesc despre asumarea guvernarii globa­le. Altminteri, ne aflam intr-o lume in care Europa si Sta­te­le Unite au fost "aruncate impreuna" de fortele geo­po­li­ti­cii si, fie ca ne place sau nu, depindem unii de ceilalti. Sun­tem de fapt in situatia baietilor de la Rolling Stones care, pusi in fata faptului de a merge pe drumuri se­pa­ra­te, ar fi ajuns la urmatoarea concluzie: "Asculta, draga! Treaba asta ne depaseste pe amandoi. Nu poti face nimic fara mine si nu pot face nimic fara tine" (Mick Jagger).

Pagina realizata de Octavian Manea