Pe aceeași temă
Summitul Uniunii Europene de la Vilnius, numit și summitul Parteneriatului Estic, a ținut vreme de câteva săptămâni, cel puțin, atât oficialii din țările membre UE cât și cele ale Comunității Statelor Independente, media internațională și corpul de experți, cu sufletul la gură, de parcă cu toții asistau la un meci de fotbal decisiv care se juca între Occident, pe de o parte, și Rusia, pe de alta.
În cele din urmă, la Vilnius, în capitala Lituaniei care deține președinția UE, s-au parafat Acordurile de Asociere cu Republica Moldova și Georgia. Puțin, foarte puțin, de vreme ce cu doar câteva luni înainte se preconiza parafarea acordului și cu Armenia, dar mai ales semnarea lui cu Ucraina. De altfel, președintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a fost vedeta știrilor de la Vilnius.
Ne-am adresat mai multor experți din România și Republica Moldova, în încercarea de a trage câteva concluzii după summitul Parteneriatului Estic. Fiecăruia dintre ei, i-am pus întrebările de mai jos:
1. Și-a atins obiectele Parteneriatul Estic, lansat la Praga, în mai 2009?
2. Premianții PaE sunt Georgia și Republica Moldova. Ce drum mai au de urmat până la semnare și apoi realizarea obiectului aderării la UE?
- Cât despre repetenți, restul de 4 state din PaE, care au fost cauzele pentru care aceste țări resping UE, Occidentul, preferând să rămână într-o zonă gri?
2014 va fi cel mai dificil an din istoria Republicii Moldova
NICU POPESCU analist la Institut d’Études de Sécurité de l’Union européenne (EUISS), Paris (din iulie 2013); consilier de politică externă și afaceri europene al premierului Vlad Filat (2010, 2012-2013); doctor în relații internaționale al Central European University, Budapesta; licențiat al Institutului de Relații Internaționale de la Moscova, de pe lângă Ministerul de Externe al Federației Ruse; originar din Republica Moldova.
1. Inca nu. Mai rămâne Ucraina care încă nu a semnat Acordul de Asociere, iar Georgia și Moldova urmează să-l semneze abia în septembrie 2014. La Vilnius acordurile au fost parafate, dar parafarea nu presupune obligații de ordin juridic. Doar semnarea din septembrie și ratificarea imediată vor însemna că Moldova are acord de asociere cu UE. Din cauza aceasta toate forțele interne și externe vor face maxim posibil pentru a submina coaliția de guvernare de la Chișinau – prin proteste, presiuni externe comerciale si politice, provocari in jurul regiunii transnistrene si posibil gagauze. Probabil suntem la incepututl unuia dintre cei mai dificil ani din istoria Moldovei de la 1992 încoace.
Principala miză însă rămâne Ucraina. Acum dilema pentru UE este cum sa gestioneze relatia cu Ianukovici până la alegerile prezidențiale din primavara lui 2015. UE va trebui sa decida daca în acest context pre-electoral va adopta o politică dură față de Ianukovici, în sperența că acesta va pierde alegerile, sau din contră – să păstreze punțile de legătură cu acesta, sperând că semnarea acordului de asociere poate avea loc la începutul următorului său mandat prezidential când ar fi mai puțin vulnerabil decât înaintea alegerilor.
2. La Chisinau principalul obiectiv este supravietuirea coalitiei de guvernare, si guvernului până in toamna 2014, astfel incât in septembrie să fie semnat acordul si ratificat imediat de actualul parlament. Și ridicarea vizelor UE pentru cetățenii Moldovei cam tot atunci s-ar preconiza. Mizele sunt foarte mari. In Georgia – coalitia este ceva mai ferma, însă obiectivul principal e ca guvernarea actuala – Visul Georgian – sa nu se apuce să facă arestări masive si să aplice selectiv justiția fata de Saakașvili personal și oamenii din echipa sa. E important ca si alegerile locale din mai 2014 să se petreacă fără abuzuri. Asta ar duce la înghețarea dialogului Georgia-UE. Aceastea fiind spuse, recunosc ca sunt mai optimist acum decat eram acum cateva luni.
3. Ar fi incorrect sa spunem ca Ucraina a ales optiunea rusa. Ucraina a ales optiunea status-quo-ului de nealiniere, nici la UE nici la Rusia. Ei, ucrainenii, incearcă să-si prelungeasca jocul lor preferat în politica externă din ultimele doua decenii prin care nu vor sa se alinieze nici la Vest nici la Est. Azerbaijan produce petrol si gaz si singurul lucru care il intereseaza e sa le vanda cat mai scump in UE hidrocarburi. Si nu ii prea intereseaza liberalizarea comertului cu UE, aderarea la OMC si alte lucruri pe care le poate oferi UE. Si nici nu prea vor sa se complice cu tot felul de angajamente de democratizare care de regula sunt incluse in acordurile de asociere. Belarusul si-ar dori o relatie mai apropiata de UE, dar fara a schimba nimic in modul ultra-centralizat in care este guvernata tara, si deaceea relatia cu Bruxelles e blocata. Iar Armenia este singurul stat CSI care depinde dramatic pentru securitatea sa fizica de Rusia. Nici un alt stat CSI nu este la fel de amenintat de posibilitatea unui razboi. SI din aceasta cauza Erevanul nu are cum sa nu asculte atunci cand Moscova bate cu pumnul in masa si ii spune Armeniei ca nu se poate asocial la UE.
Punerea în aplicare a acordurilor încheiate cu UE va fi adevăratul test pentru fostele republici sovietice
PAUL IVAN este analist la European Policy Centre (EPC), un think tank independent din Bruxelles, și expert afiliat Centrului Român de Polici Europene (CRPE) din București; în trecut, cercetător la Centre for European Policy Studies (CEPS) din Bruxelles și apoi diplomat la MAE al României. În 2010-2011, în cadrul Serviciul European de Acțiune Externă al UE, a fost implicat în negocierile privind acordurile de asociere cu țările din Caucazul de Sud și Republica Moldova. Masterat la London School of Economics and Political Science; licențiat al Universității Babeș-Bolyai, Cluj. Originar din România.
1. Parteneriatul Estic este o initiațivă pe termen lung, atingerea obiectivelor sale (asocierea politică și economică a țărilor parteneriatului cu UE) necesitând timp. Există succese de etapă, există eșecuri de etapă și încă mult de lucru pe viitor pentru atingerea acestor obiective. Ce putem vedea însă, e că mai mult de jumătate din cele șase state ale Parteneriatului Estic (Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia și Azerbaidjan), ori nu vor să negocieze acorduri de asociere ambițioase, ori au întâmpinat blocaje în semnarea acestora. Deși această inițiativă este bazată pe principiul diferențierii între state, în funcție de ambiția și rezultatele fiecăruia, atingerea obiectivelor Parteneriatului Estic este pusă serios sub semnul întrebări de recentele eșecuri de etapă.
2. În lunile următoare, acordurile care au fost parafate la Vilnius vor trebui traduse în limbile statelor membre UE. În această perioadă diversele programe de asistență ale UE vor continua și se așteaptă continuarea reformelor de către aceste state. Dincolo de semnarea și ratificarea acordurilor, adevăratul test va fi punerea acordurilor în aplicare. Aceste acorduri prevăd implementarea în diverse domenii, a unei serii întregi de reglementări europene complexe, un exercițiu care nu va fi foarte ușor pentru statele vizate. Aderarea la UE în sine este un proces de o și mai lunga durată, putând dura în jur de 10 an.
3. Aceste state nu se consideră repetenții PaE pentru că nu gravitează neapărat în jurul UE. Putem observa diferențe în ce privește nivelul ambițiilor lor privind apropierea de UE, precum și diverse motive care duc la aceste diferențieri. Ca o caracteristică generală trebuie spus că, deși declarația Parteneriatului Estic afirmă că statele participante împărtășesc o serie de valori precum democrația, statul de drept și respectul drepturilor omului, vedem că în practică în statele partenere există mari carențe în ce privește respectarea acestor valori.
Belarusul nu a fost de la început interesat de negocierea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană. Belarusul este de astfel și singurul stat din Parteneriatul Estic care este supus unui regim de sancțiuni UE ca urmare a gravelor încălcări ale drepturilor omului din această țară.
Azerbaidjanul beneficiază de importante resurse energetice care îi permit o anumită independență economică și politică și fac astfel oferta UE mai puțin atrăgătoare. Azerbaidjanul a început să negocieze un acord de asociere cu UE dar negocierile au decurs mult mai încet ca în cazul Republicii Moldova sau Georgiei, Baku-ul nepărând a fi cu adevărat interesat de acest parcurs. Actuala elită politică azeră nu pare a fi interesată de o aplicare veritabilă a valorilor și principiilor susținute de Uniunea Europeană, deoarece aceasta ar putea duce la slăbirea controlului politic și economic pe care îl exercită asupra țării. Cu toate acestea, Azerbaidjanul rămâne un partener important al UE în domeniul energetic.
Armenia și Ucraina, două state mai democratice decât primele două, au vrut să beneficieze de întreaga ofertă a UE și să negocieze acorduri de asociere și acorduri de liber schimb cu aceasta. Ambele state au finalizat negocierile cu UE, Ucraina chiar parafând acest acorduri. Cu toate acestea, presiunile mari ale Rusiei au făcut ca Armenia să renunțe la acordurile negociate iar Ucraina să oprească, cel puțin temporar, semnarea acestora. Deși în ambele cazuri există și rațiuni de natură internă care au dus la acest rezultat, presiunile Rusiei au părut să joace rolul hotărâtor.
Ianukovici a trădat speranțele unei întregi națiuni
OCTAVIAN MILEWSKI, coordonator de programe la International Fund for Cooperation and Partnership of the Black Sea and the Caspian Sea (București), doctorand în relații internaționale la SNSPA; masterat în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea București, licențiat al Universității din Bălți, Republica Moldova; originar din Republica Moldova.
1. Dacă luăm statele partenere din Vecinătatea Estică în ansamblu, atunci obiectivele atinse prin Parteneriatul Estic sunt mai degrabă consolante. Nu se poate vorbi, însă, de un fiasco, deși refuzul Ucrainei de a se conforma condițiilor UE pentru a semna Acordul de Asociere va genera probabil pe termen scurt și mediu repoziționarea unor state cheie din UE vizavi de Europa de Est și Rusia în special, întărind solidaritatea statelor-sponsor ale PaE. Pe parcursul celor patru ani, însă, s-a cristalizat criteriul diferentierii care sugerează tratarea fiecărui stat partener aparte pentru merite și realizări, dar și pentru eșecul de a urma condițiile UE. Astfel, principiul „mai mult pentru mai mult”, s-a regăsit și în rezultatele Summitului de la Vilnius. În următorii ani vom fi probabil martorii acestei diferențieri prin graduala europenizare a statelor de succes din PaE și îndepărtarea de eșalonul post-sovietic.
2. Cele două state partenere de succes – Moldova și Georgia - au obținut cel puțin ceea ce și-au propus la această etapă, adică parafarea Acordului de Asociere, Moldova obținând chiar și un premiu pentru dedicația cu care și-a facut temele, sub forma angajamantului UE de a oferi liberalizarea vizelor în regim accelerat (poate chiar până la finele primului semestru al anului 2014) pentru cetățenii moldoveni posesori de pașapoarte biometrice. Liberalizare regimului de vize este realizabilă în timp util dacaă instituțiile UE – Comisia, Parlamentul și Consiliul European - vor accelera procesul birocratic de adopatare a amendamentelor la Regulamentul Consiliului UE cu privire la libertatea de circulație în cadrul UE.
Agenda pentru 2014 (și 2015 având în vedere Summitul de la Riga din mai 2015) conține acțiuni concrete pentru încheierea procesului de asociere. Ea ține atât de dinamica cu care cele două state vor avansa în următorul an pe calea reformelor, aproximării și ajustării sistemelor normative, juridice și economice, cât și de rapiditatea cu care Bruxelles-ul și instituțiile din arcul decizional al UE vor ratifica instrumentele pentru semnarea Acordului de Asociere. Scenariul optimist, dar realizabil, indică luna septembrie a anului viitor ca data cea mai probabilă pentru semnarea AA. În acest răstimp textul acordului este expertizat juridic, tradus în toate limbile oficiale ale UE, adoptat după consultări interne și inter-instituționale împreună cu organisme ale Parlamentului European. Într-o etapă imediată Consiliul votează cu majoritate calificată adoptarea modificărilor și Acordul este semnat împreună cu Moldova. Ultima etapă constă în ratificare de către parlamentele Moldovei, ale celor 28 state membre și a Parlamentului European. Odată cu publicarea textulului în Jurnalul Oficial al UE, Acordul intră efectiv în vigoare.
Cele două state au însă de trecut printr-o perioadă de turbulențe din cauza unor factori interni, dar adesea cu sponsorizare externă. Încă nu se știe cum vor perturba acești factori traseul partenerilor din Vecinătatea Estică. Devine tot mai evident că pană la Summitul de la Riga, care se va ține probabil în mai 2015, asocierea trebuie realizată eficient din punct de vedere politic și geopolitic chiar. Fără implicarea concertată a UE și statelor sponsor Moldova și Georgia vor resimți mult mai greu acțiunile anti-asociere.
3. Fiecare caz este specific și nu cred că pentru unele state sau elitele ce le reprezintă este necesarmente o zonă gri. Este mai degrabă consacrarea unui status quo pe care și-l doreau, cel puțin în trei din cele patru cazuri. Le-aș lua în ordinea îndepărtării din punct de vedere a sistemului de valori și acțiuni față de UE.
Belarus nu a avut vreun parcurs notabil în cadrul platformei EaP. Regimul dictatorial al lui Lukașenka a dus o politică a izolarii și uneori chiar a sfidării față de UE ca rezultat al gravelor încălcări ale dreptului omului după alegerile din decembrie 2010. Unicul progres îl reprezintă angajamentul de a antama negocierile pentru facilitarea regimului de vize cu UE.
Azerbaijan nu și-a dorit un parteneriat cu UE de la bun început, ci mai degrabă un parteneriat bilateral pentru modernizare, în special economică. De altfel, Azerbaijanul a și semnat la Vilnius un acord pentru facilitarea vizelor.
Armenia, chiar dacă a încheiat toate capitolele în negocierea pentru asociere și avea aceleași șanse ca și Georgia, a fost deraiată de presiunea Kremlinului. Este cazul cel mai strident de manipulare economico-militară a Rusiei, care a jucat cinic și rece pe toate slabiciunile Armeniei, inculsiv, se pare, pe cele personale ale liderului de la Erevan.
În sfârșit, Ucraina, poate țara pentru care PaE a fost gândit, a eșuat pentru moment din motive ce țin mai degrabă de interesele personale ale președintelui țării și cele câteva clanuri din umbră. Ucraina s-a intors la punctul de start al lui Ianucovici ca președinte: acordurile de la Harkov. Ianucovici a trădat așteptarile unei majorități covârșitoare a ucrainenilor privându-i de construcția viitorului lor dupa un model european testat de nenumarate ori. Este trădarea speranțelor unei întregi generații și chiar națiuni.
După Vilnius, Parteneriatul Estic intră în faza decisivă
STANISLAV SECRIERU, expert afiliat Centrului Român de Politici Europene; bursier New Europe College, București (2011-2012); colaborator al publicației electronice www.contributors.ro cu analize privind evoluțiile din spațiul ex-sovietic; autor al raportului Freedom House pe R.Moldova (2013); doctor în științe politice, SNSPA; originar din Republica Moldova.
1. Parteriatul Estic este o inițiativă relativ tânără, care încă nu și-a pus în valoare toate instrumentele menite să aducă mai aproape de UE și să încurajeze transformări democratice și economice în statele din Vecinătatea Estică. Însă atunci când evaluăm eficiența Parteneriatului Estic nu putem să facem abstracție de mediul internațional (criza financiară urmată de recesiune economică), mediul regional (schimbarea la față a UE în urma Tratatului de la Lisabona, criza în zona euro și Rusia tot mai asertivă), și cel intern din fiecare stat membru al PaE. Privind astfel lucrurile UE prin intermediul PaE uneori a fost nevoită pe lângă promovarea obiectivelor cu bătaie lungă să acționeze rapid ca un pompier pentru a sprijini pe timp de criză statele din vecinătatea estică. Un exemplu elocvent a fost acordarea asistenței macroeconomice Armeniei și R.Moldova puternic lovite de criza economică mondială. În același timp, PaE în ciuda numeroaselor obstacole a contribuit la: intentisificarea dialogului politic la nivel înalt; facilitarea contactelor inter-umane; integrare economică sectorială (transport aerian sau energie) și instituționalizarea cooperării în domeniul securității și apărării. PaE a impulsionat dezvoltarea societății civile un element indispensabil pentru promovarea și consolidarea democrației în statele PaE. Nu în ultimul rând, PaE, în special prin Summit-urile bi-anuale, a generat un viu interes pe plan european pentru ceea ce a fost până recent un colț cumva neglijat al Europei. PaE după Vilnius întră în faza decisivă când cele mai importante instrumente, liberalizarea regimului de vize și acorduri de asociere, ar putea în cazul unor țări începe să producă efecte benefice în 2014, cu impact și asupra statelor vecine mai rezervate în raporturile bilaterale cu UE.
2. Deși au muncit din greu, în condiții nu tocmai favorabile, să negocieze și să parafeze acordurile de asociere , Georgia și R.Moldova sunt abia la început de drum. Aderarea în prezent nu este la orizont, dar poate fi un factor motivațional puternic. Dacă avansează rapid, Georgia și R.Moldova au șansa să obțină la Riga în 2015 o formulare mai clară din partea UE în privința ambițiilor de a deveni state membre. Pe termen scurt, R. Moldova va trebuie să reziste presiunilor interne și externe, astfel ca actuala coaliție de guvernare să rămână intactă, guvernul să poată semna acordul de asociere, iar parlamentul să-l artifice înainte de alegeri parlamentare planificate pentru toamna anului 2014. După prima tranziție de putere pașnică în Georgia, este important ca conducerea de la Tbilisi să evite greșelile Ucrainei, în principal „justiția selectivă”. În perspectivă medie, Georgia și R.Moldova deja trebuie să înceapă pregătirea infrastructurii instituționale care ar facilita implementarea rapidă a agendei de asociere. Implementarea acordului de asociere va fi un efort complex care necesită o coordonare inter-ministerială strânsă. În plan politic ambele state vor avea nevoie de sprijin extern constant. Vizita anticipată a lui John Kerry în R.Moldova, prima a unui Secretar de Stat după o pauză de 20 de ani, este de bun augur.
3. Cuvântul resping este prea puternic. Filosofia celor patru repetenți este de a balansa, din varii motive, între UE, SUA, Rusia, uneori adaugând în această ecuație Turcia, Iran și China. Păstrând ambiguitate constructivă, și de multe ori contradictorie, ei încearcă să navigheze printre interesele marilor actori pentru a-și garanta securitatea și/sau asistența financiară. Ucraina înainte de Vilnius era cea mai aproape din acest grup de inițirea schimbării de paradigmă și apropierii poate lente dar sigure de UE. Însă presiunea economică din partea Rusiei (facilitată de unele decizii economice neinspirate la Kiev) și preocuparea pentru supraviețuire politică l-au determinat pe președintele Ianukovici să revină asupra deciziei de a semna acordul de asociere. Lipsa de încredere în „partenerii” de la Moscova însă îl face pe Ianukovici să caute finanțare în China (vizita la Beijing saptămâna viitoare) și să păstreze ușa între-deschisă spre UE. Armenia care a încheiat negocieri asupra acordului de asociere și spera să mărească spațiul de manevră pe plan economic, în final a fost obligată de Rusia să „aleagă” în favoarea Uniunii Vamale Rusia-Belarus-Kazahstan. Astfel, Armenia a căzut victima șantajului energetic și politicii sale de menținere a statu-quo-ului în Nagorno-Karabah. Belarus și Azerbaijan sunt din altă categorie. Azerbaijan-ul bogat în resurse energetice este financiar auto-suficient și își dorește o relație mai simetrică cu UE, care ar fi guvernată de interese economice și mai puțin pe valori liberale. Belarus cu un regim dictatorial represiv a reușit să păstreze modelul economic etatist care rezistă în mare parte datorită subvenționării prețului la gaze de către Rusia. Dar și Belarus-ul periodic cochetează cu UE sau China pentru a extrage mai multe avantaje de la Moscova. Deci, în cazul Belarus-ului și Azerbaijan-ului schimbări radicale în relația cu UE nu se întrevăd, însă cooperarea și chiar integrarea sectorială este foarte posibilă.
A consemnat S. SOLOMON
